Limits of Judicial Inspection competence to review judicial decisions and disciplinary liability for pre-dating case law

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. Sa (fostă B.), în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat, în principal, desfiinţarea Rezoluţiei de clasare nr. 3065/A/16.09.2019, pronunţată de inspectorul judiciar desemnat şi Rezoluţia nr. 09- 3822/18.11.2019, pronunţată de inspectorul şef şi trimiterea dosarului de cercetare pentru completarea verificărilor de către inspectorul judiciar, iar în subsidiar, desfiinţarea celor două rezoluţii menţionate şi dispunerea de către instanţă a începerii cercetării disciplinare a judecătorilor C. şi D. pentru săvârşirea abaterilor disciplinare reclamate.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1135 din 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1135 din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. solitcitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond, iar în rejudccare desfiinţarea Rezoluţiei de clasare nr. 3065/A/16.09.2019, pronunţată de inspectorul judiciar desemnat şi a Rezoluţiei nr. C19-3822/18.11.2019, pronunţată de inspectorul şef şi trimiterea dosarului de cercetare pentru completarea verificărilor de către inspectorul judiciar faţă de magistraţii C. şi D.. În subsidiar, casarea hotărârii instanţei de fond, iar în rejudecare desfiinţarea Rezoluţiei de clasare nr. 3065/A/16.09.2019, pronunţată de inspectorul judiciar desemnat şi a Rezoluţiei nr. C19-3822/18.11.2019, pronunţată de inspectorul şef şi începerea cercetării disciplinare a judecătorilor C. şi D. pentru săvârşirea abaterilor disciplinare reclamate.

Consideră recurenta-reclamantă că sentinţa recurată este nelegală pentru următoarele considerente: instanţa de fond nu analizează motivul de contestaţie, referitor la săvârşirea abaterii disciplinare de către magistraţii Tribunalului Argeş prin nemotivarea hotărârii prin care au constatat caracterului abuziv al clauzelor. Atât inspecţia judiciară cât şi judecătorul fondului se fac că nu observă acest motiv esenţial pentru determinarea unei culpe a magistraţilor; instanţa de fond stabileşte greşit normele de drept procesual aplicabile contestaţiei la executare, încălcând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (1) ultima teză din C. proc. civ. instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraţilor din contestaţia la executare pentru gravă neglijenţă, în condiţiile în care chiar din analiza hotărârii pronunţate de aceştia rezultă o nesocotire neîndoielinică şi nescuzabilă a normelor de drept processual; instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. s) şi t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraţilor din contestaţia la executare pentru gravă neglijenţă, în condiţiile în care chiar din analiza hotărârii pronunţate de aceştia rezultă o nesocotire ncîndoielinicâ şi nescuzabilă a limitelor investirii; instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. s) şi t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, raportat la dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 7 din C. proc. civ. de la 1864, atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraţilor din contestaţia la executare pentru gravă neglijenţă, în condiţiile în care chiar din analiza hotărârii pronunţate de aceştia rezultă încălcarea puterii lucrului judecat. Acest motiv nu a fost adus în discuţie în calea extraordinară de atac promovată, neintrând printre motivele pentru care se poate solicita anularea sau revizuirea hotărârii.

Apărările formulate de intimata Inspecţia Judiciară

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu a formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, A. S.A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activitatea desfăşurată de judecătorii C., E. şi D. în soluţionarea dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 251 din 12 octombrie 2019.

Prin rezoluţia nr. 3065/A emisă la aceeaşi dată, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x a dispus clasarea sesizării în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nefiind constatate elemente care să releve indicii ale săvârşirii vreuneia dîn abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, de către magistratul reclamat.

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionara, solicitând completarea verificărilor, susţinând, pe de o parte, că nu au fost cercetate anumite aspecte esenţiale invocate, iar pe de altă parte că perspectiva cercetării a deturnat argumentele esenţiale arătate în sesizare.

Prin prezenta acţiune, recurenta-reclamantă contestă cele două rezoluţii,

Potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 451 alin. (1) şi (2) din Legea 317/2994, în procedura soluţionării plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, Inspectorul Şef verifică legalitatea rezoluţiei de clasare, ceea ce înseamnă că se raportează la cele reţinute prin aceasta, pe baza probelor existente la dosarul respectiv.

Criticile recurentei-reclamante legate de faptul că Rezoluţia de respingere a plângerii doar a reluat considerentele din rezoluţia de clasare, nu pot fi reţinute, acest mod de soluţionare a plângerii decurgând din preverile legale.

Totodată din prevederile art. 451 alin. (3) din Legea 317/2994 rezultă că, în procedura soluţionării contestaţiei (acţiunii) împotriva rezoluţiilor de respingere a plângerii şi, implicit, a celei de clasare, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia acestor rezoluţii doar prin raportare la cele reţinute prin acestea, pe baza probelor existente.

Analizând cele reţinute prin rezoluţiile contestate, corect a reţinut instanţa de fond că Inspecţia Judiciară este singura care are competenţa ca, pe baza elementelor de fapt prezentate de părţi în sesizarea formulată, să stabilească dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare.

Analiza existenţei sau inexistenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării, ceea ce presupune, întâi de toate, stabilirea situaţiei de fapt şi ulterior acesteia, o operaţiune de încadrare juridică a faptelor reţinute, în vederea argumentării soluţiei date sesizării.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele.

Procesul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este pornit în anul 2014, iar Noul C. proc. civ. a fost aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Aşadar, sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ., contrar susţinerilor recurentei.

Mai observă instanţa că recurenta-reclamantă îşi argumentează criticile împotriva rezoluţiilor în discuţie pe prevederile Hotărârii Plenului CSM nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

Hotărârea CSM invocată nu mai este în vigoare, fiind înlocuită în anul 2016 de Hotărârea C.S.M. nr. 340 din 29.03.2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 302 din 20.04.2016, iar în anul 2018 de Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de Inspecţie Judiciară, aprobat de Inspectorul şef potrivit art. 65 alin. (4) din Legea 317/2004 modificată şi completată.

Aşa fiind, instanţa fond în mod corect a procedat la analizarea legalităţii rezoluţiilor contestate prin prisma actelor normative aplicabile în cauză, nu a celor invocate de recurentă.

A susţinut recurenta că aspectele sesizate ar constitui abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Potrivit art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şî completările ulterioare, constituie abatere disciplinară nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

În legătură cu pretinsa încălcare a Deciziei nr. 2/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa de fond corect a reţinut că în dosarul nr. x/2014, în recurs, excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Argeş a fost invocată de petentă prin întâmpinare, a fost pusă în discuţia părţilor, a fost analizată şi respinsă de către instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 31 mai 2017.

Totodată trebuie menţionat faptul că la data la care completul de recurs al Tribunalului Argeş s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei material procesuale, respectiv la data de 31 mai 2017, Decizia nr. 2/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, nu era pronunţată.

Prin urmare, la data soluţionării excepţiei, instanţa nu era în măsură să valorifice această decizie, care nu era publicată în Monitorul Oficial.

În privinţa pretinsei încălcări a Deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a precizat că obiectul principal al cauzei de fond a fost contestaţie la executare.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, intimata-pârâtă a analizat criticile sale legate de schimbarea obiectului judecăţii.

Faptul că decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nu a avut în vedere stabilirea competenţei material procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate privind soluţionarea contestaţiilor la executare rezultă şi din faptul că, prin Decizia ÎCCJ nr. 2/2019 pronunţată la data de 14 ianuarie 2019, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din C. proc. civ., tribunalele specializate sunt competente să soluţioneze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit acestui text de lege, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Conform dispoziţiilor art. 991 din acelaşi act normativ, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi este gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Aşadar, elementul material al laturii obiective a acestei abateri disciplinare presupune săvârşirea de către judecător a unei încălcări a unei norme de drept material ori procesual.

Referitor la susţinerile recurentei că nu ar fi fost analizate susţinerile referitoare la necompetenţa materială a instanţei de recurs, la faptul că nu ar fi observat limitele învestirii lor şi ar fi încălcat principiul disponibilităţii, pronunţându-se asupra unor lucruri care nu au fost cerute de contestator, la împrejurarea că nu ar fi ţinut cont de puterea de lucru judecat izvorâtă din alte hotărâri anterioare potrivnice, deşi puterea de lucru judecat, ca mijloc de proba, a fost invocată de bancă în apărare, instanţa reţine că aceste susţineri au fost invocate şi în căile extraordinare de atac formulate de reclamantă, ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2019 ale Tribunalului Argeş.

Atât contestaţia în anulare, cât şi revizuirea formulate de către recurenta-reclamantă au fost respinse.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în raport de competenţele legale ale Inspecţiei Judiciare, verificările ce ţin de atribuţiile sale pot avea ca obiect abateri disciplinare săvârşite de către magistraţi, ceea ce presupune ca cererea să nu vizeze, în mod principal, sau tangenţial o soluţie dispusă de către instanţa de judecată.

Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, exercitarea acestui drept nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse doar căilor legale de atac.

Verificările administrative efectuate trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi cel al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor rămase definitive şi irevocabile, astfel cum sunt prevăzute în art. 124 alin. (3) dîn Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

Hotărârea unei instanţe, chiar dacă ar fi definitivă de la pronunţare, nu poate fi supusă unei cenzuri administrative a Inspecţiei Judiciare, întrucât aceasta nu îndeplineşte rolul unei "supra instanţe de control judiciar", care să intervină în ipoteza în care căile de atac au fost epuizate, în scopul lipsirii hotărârilor judecătoreşti de efectele juridice cu care părţile nu sunt de acord.

În concluzie, în cauza de faţă instanţa a reţinut corect că intimata-pârâtă a stabilit legal că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, că nu se poate dispune de către instanţă începerea cercetării disciplinare a judecătorilor reclamaţi.

Pentru considerentele arătate, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1135 din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 octombrie 2022.