CNCD's procedural dismissal of discrimination complaint for lack of object versus obligation to substantively review merits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal of the National Council for Combating Discrimination (CNCD), leaving in force the first-instance decision that annulled the CNCD’s administrative ruling and ordered the body to re-examine the substance of the complainant’s petition on the merits. The case concerned a challenge to an administrative decision in which the CNCD had refused to process a discrimination complaint on procedural grounds, citing the lack of a clear "object" (purpose) of the petition despite having previously requested clarification from the complainant. The high court held that the CNCD unlawfully applied internal procedural regulations (Order No. 144/2008, Arts. 33–37) to dismiss the case without a merits investigation, noting that the council had sufficient elements to filter information and assess whether indicators of discrimination existed, particularly given the complainant’s lack of legal expertise; thus, the dismissal was deemed illegal and contrary to the principle that administrative bodies must substantively address complaints rather than apply procedural formalities to bar access to justice.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 alin. (1) C. proc. civ; CNCD's procedural dismissal of discrimination complaint for lack of object versus obligation to substantively review merits: The case concerned a challenge to an administrative decision in which the CNCD had refused to process a discrimination complaint on procedural grounds, citing the lack of a clear "object" (purpose) of the petition despite having previously requested clarification from the complainant. The high court held that the CNCD unlawfully applied internal procedural regulations (Order No. 144/2008, Arts. 33–37) to dismiss the case without a merits investigation, noting that the council had sufficient elements to filter information and assess whether indicators of discrimination existed, particularly given the complainant’s lack of legal expertise; thus, the dismissal was deemed illegal and contrary to the principle that administrative bodies must substantively address complaints rather than apply procedural formalities to bar access to justice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the substantive legal basis for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.
Establishes the procedural requirement for citing legal provisions in the dispositive of the court decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 900/03.12.2019, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în dosarul nr. x/2018.
Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, deoarece reclamanta deşi solicită anularea Hotărârii nr. 900/03.12.2019, nu invocă niciun motiv de nulitate a acesteia.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 159 din 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea nr. 900/03.12.2019, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în dosarul nr. x/2018 şi a obligat pârâtul la soluţionarea pe fond a petiţiei precizate de către reclamantă. A obligat pârâtul CNCD să achite reclamantei suma de 50 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 159 din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării susţinând că sentinţa civilă nr. 159/11.11.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia este netemeinică, pentru următoarele considerente ce se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-pârât consideră că, în mod corect, Colegiul director al CNCD - dată fiind maniera neclară a sesizării formulate - a admis excepţia lipsei obiectului petiţiei precizate a reclamantei, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 33-37 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În cauza de faţă, prin Hotărârea nr. 900/03.12.2019, emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia lipsei obiectului petiţiei formulate de către reclamantă pe rolul CNCD, conform art. 33-37 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor. S-a reţinut că în procedura desfăşurată în faţa CNCD-ului, deşi i s-a solicitat intimatei-reclamante prin adresa nr. x/05.12.2018 "completarea petiţiei în sensul indicării obiectului acesteia şi a probelor care dovedesc existenţa săvârşirii faptei de discriminare", aceasta nu a dat curs acestei cerinţe.
Prin Sentinţa recurată, instanţa de fond a constatat în mod judicios faptul că, raportat la cererea cu care fusese învestit şi la precizările ulterioare ale intimatei-reclamante, CNCD nu s-a pronunţat asupra solicitărilor acesteia.
Astfel, contrar susţinerilor recurentului, soluţia CNCD de admitere a excepţiei lipsei obiectului petiţiei este nelegală, deoarece Consiliul avea suficiente elemente pentru a verifica dacă în cazul dedus judecăţii sunt indicii de discriminare şi să pronunţe astfel o hotărâre în sensul celor afirmate de către reclamantă sau, dimpotrivă să constate netemeinicia afirmaţiilor sale.
Este adevărat că intimata-reclamantă a expus în cuprinsul cererilor formulate anumite stări de fapt care nu au nicio legătură directă cu pretinsele fapte de discriminare comise împotriva acesteia, însă Consiliul avea obligaţia de a filtra informaţiile şi de a investiga, constata şi sancţiona doar eventualele fapte de discriminare invocate de către reclamantă, mai ales că aceasta nu avea cunoştinţe juridice.
În concluzie, având în vedere că nu s-a realizat o cercetare a fondului petiţiei formulate de către reclamantă şi că în mod greşit s-a admis excepţia lipsei obiectului petiţiei, în mod corect instanţa de fond a dispus admiterea acţiunii formulate de către reclamantă şi a anulat Hotărârea nr. 900/03.12.2019, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru considerentele Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 159 din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 octombrie 2022.