Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4474/2022 AI generated

Peremption exception quashed and remanded for non-imputable suspension of procurement dispute proceedings.

Case Number Decizia nr. 4474/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Disputes Section) admitted the appeal filed by the territorial administrative unit against a lower court judgment, quashed the challenged judgment (Civil Sentence no. 221 of 22 June 2021 of the Bucharest Court of Appeal), and remanded the case to the same court for continuation of proceedings. The lower court had upheld a peremption (lapse of proceedings) exception and dismissed the applicant’s action seeking annulment of a financial correction rectification note and the related decision issued by the respondent ministry in the context of a public works procurement contract. The High Court held, based on Articles 415 and 416(3) of the Code of Civil Procedure, that peremption did not apply because the suspension of proceedings had not been caused by the party’s fault, and the case could not be deemed abandoned since the resumption was required to be initiated ex officio by the court upon resolution of the related case, making the suspension period non-imputable to the claimant.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 417 din C. proc. civ, art. 415 din C. proc. civ; Peremption exception quashed and remanded for non-imputable suspension of procurement dispute proceedings: 221 of 22 June 2021 of the Bucharest Court of Appeal), and remanded the case to the same court for continuation of proceedings. The lower court had upheld a peremption (lapse of proceedings) exception and dismissed the applicant’s action seeking annulment of a financial correction rectification note and the related decision issued by the respondent ministry in the context of a public works procurement contract. The High Court held, based on Articles 415 and 416(3) of the Code of Civil Procedure, that peremption did not apply because the suspension of proceedings had not been caused by the party’s fault, and the case could not be deemed abandoned since the resumption was required to be initiated ex officio by the court upon resolution of the related case, making the suspension period non-imputable to the claimant.

Keywords

AI generated
proceedings relating to a contract public procurement procedure action for annulment administrative contract suspension of sentence civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 413 pct. 1 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din data de 23.11.2017, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
221 pronunţată la 22 iunie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a declarat recurs reclamanta UAT Judeţul Vâlcea care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.
art. 417 din C. proc. civ
art. 415 din C. proc. civ
Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului o reprezintă interpretarea dispoziţiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanţa de judecată.
art. 413 alin. (1) din C. proc. civ
se dispune la cererea părţilor numai în cazurile menţionate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat şi cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 416 din C. proc. civ
Totodată, potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Legal basis for admitting the appeal and quashing the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea Notei de rectificare a erorii materiale nr. 86190 din 14 septembrie 2016, constatată în cuprinsul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare x din 29 iulie 2016, pentru contractul de achiziţie publică de lucrări nr. x din 07.07.2011, atribuit potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii cu modificările şi completările ulterioare, S.C. A. S.R.L., precum şi anularea Deciziei nr. 432/17.11.2017, privind soluţionarea contestaţiei formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Vâlcea.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.11.2017, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, menţionându-se faptul că în respectivul dosar a fost declarat recurs.

Împotriva soluţiei de suspendare nu a fost formulată cale de atac.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 221 pronunţată la 22 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a admis excepţia de perimare şi a constatat perimată cererea formulată de către reclamanta UAT Judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, având ca obiect Nota nr. x/14.09.2016 şi Decizia nr. 432/17.11.2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 221 pronunţată la 22 iunie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a declarat recurs reclamanta UAT Judeţul Vâlcea care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Susţine că, faţă de stadiul de soluţionare a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2017, ultimul act de procedură pentru îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de repunere pe rol a cauzei, astfel cum a dispus prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 23 noiembrie 2017, este reprezentat de hotărârea judecătorească prin care a rămas definitivă acţiunea ce a determinat suspendarea judecării dosarului.

În cauză că ultimul act de procedură, de la care curge termenul de 6 luni, s-a îndeplinit la data de 15 martie 2021, dată când s-a înregistrat, la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr. x, adresa comunicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind transmiterea Deciziei secţiei de contencios administrativ şi fiscal nr. 3883 din 24 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Astfel, faţă de reţinerile instanţei de fond arătate în cadrul încheierii de şedinţă pronunţată la data de 23 noiembrie 2017, în această speţă pentru reluarea rejudecării cauzei se impunea comunicarea hotărârii judecătorească, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, fapt pentru care se aflăm în situaţia prevăzută la art. 416 alin. (3) prima teză din C. proc. civ., deoarece Decizia nr. 3883 din 24 iulie 2020, reprezintă ultimul act de procedură a cărei comunicare se efectuează din oficiu, conform art. 427 alin. (1) din acelaşi cod.

Mai mult, pe lângă aceste aspecte urmează să observaţi că în acestă speţă nu există îndeplinită nici cealaltă condiţie referitoare la faptul că prezenta cauză a rămas în nelucrare din motive imputabile Unităţii Administrativ Teritoriale - Judetul Vâlcea, având în vedere că această parte a formulat cererea de repunere pe rol.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 6 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea Notei de rectificare a erorii materiale nr. 86190 din 14 septembrie 2016, constatată în cuprinsul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare x din 29 iulie 2016, pentru contractul de achiziţie publică de lucrări nr. x din 07.07.2011, atribuit potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii cu modificările şi completările ulterioare, S.C. A. S.R.L., precum şi anularea Deciziei nr. 432/17.11.2017, privind soluţionarea contestaţiei formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Vâlcea.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a reţinut că dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionată prin Decizia nr. 3883/24.07.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal. De la data la care a fost soluţionat dosarul şi până la momentul pronunţării instanţei, partea care justifică un interes a depus cerere privind reluarea judecării la data de 8 iunie 2021, dar acest act de procedură în vederea judecării procesului, act care întrerupea cursul perimării în condiţiile art. 417 din C. proc. civ. a fost depus tardiv, astfel că instanţa de fond a admis excepţia perimării.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului o reprezintă interpretarea dispoziţiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanţa de judecată.

Potrivit art. 415 din C. proc. civ., "judecata cauzei suspendate se reia:

1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor;

2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1 - 6;

3. în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;

4. prin alte modalităţi prevăzute de lege."

Deci reluarea judecării procesului în contextul dispoziţiilor art. 415 din C. proc. civ. se dispune la cererea părţilor numai în cazurile menţionate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat şi cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În cauză se constată că suspendarea nu a operat din motive ce îi sunt imputabile recurentei, astfel că, în speţă, se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 416 alin. (3) din C. proc. civ. arătate anterior.

Instanţa de control judiciar reţine şi obligaţia impusă prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti Anexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 care la art. 84 pct. 29 prevede că "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni."

În fine, Înalta Curte apreciază că nu este incidentă decizia nr. 2/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, atât timp cât aceasta a fost dată cu privire la situaţia suspendării facultativă dispuse de instanţă până la pronunţarea de către CJUE a unei hotărâri preliminare, ipoteză care nu există în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială-Judeţul Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 221 din 22 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială-Judeţul Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 221 din 22 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre continuarea judecăţii.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 06 octombrie 2022.