Fiscal suspension validity after partial criminal indictment; insufficient motivation for refusal to resume administrative objection proceedings

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la data de 15 mai 2020 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. x/31.03.2015;

- să se dispună obligarea pârâtei la reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile, înregistrată sub nr. x.015/23.12.2014, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin hotărârea nr. 105 pronunţată la 07 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 105 pronunţată la 07 octombrie 2020 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În cuprinsul motivelor de recurs, după expunerea pe larg a situaţiei de fapt, reclamanta menţionează următoarele:

- aprecierile Curţii de Apel Ploieşti echivalează cu o lipsă a motivelor pe care sprijină soluţia de respingere a cererii, instanta de fond făcând doar referire la precizările din actul de suspendare al soluţionării contestaţiei precum şi la faptul că nu ar fi posibilă o divizare a sumelor, fără a expune motivele care ar determina această imposibilităţi şi de ce nu se poate soluţiona contestaţia pentru o parte din sumele reţinute în actul de control.

Conduita procedurală adoptată de prima instanţă nu răspunde exigenţelor impuse de art. 6 par. I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ipotezele reţinute fiind subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

- Referitor la solicitarea sa de obligare a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la soluţionarea parţială a contestaţiei suspendate, ţinând seama de cerinţele dreptului la un proces echitabil, se observă motivarea insuficientă şi lipsită de consistenţă a hotărârii primei instanţe, împrejurare care echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi face imposibilă realizarea controlului judiciar.

- analiza primei instanţe nu evidenţiază cu claritate care sunt motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile sale, întemeiate în fapt şi în drept prin cererea de chemare în judecată şi dacă în circumstanţele particulare ale cauzei, acestea au fost interpretate şi aplicate corect de către organul de soluţionare a contestaţiei sau, dimpotrivă, măsura dispusă constituie un exces de putere în accepţiunea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

- susţine că pentru suma de 5.536.351 RON nu există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, astfel în patrimoniul societăţii s-a creat şi se creează constant şi continuu prejudicii materiale şi morale prin imposibilitatea accesului la justiţie.

- Instanţa nu a putut preciza cum poate influenta solutionarea dosarului penal contestaţia având în vedere faptul ca acestea doua au obiecte diferite.

- Aprecierile instanţei de fond cu privire la imposibilitatea divizării sumelor sunt nelegale, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea atacării/revocării parţiale a unui act administrativ.

Or, în cazul în speţă, este evident că în urma efectuării urmăririi penale şi a Rechizitoriului întocmit, s-a constatat că numai o parte din faptele sesizate de A.N.A.F. prin documentele de control sunt de natură penală, fapte în legătură cu care s-a calculat un prejudiciu de 1.818.717 Iei.

Deci, pentru celelalte fapte în baza cărora A.N.A.F. a calculat în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare în suma de 5.536.351 RON, nu mai există motivul care a determinat suspendarea contestatiei, prin urmare nici înrâurirea la care face referire art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

- Referirea instanţei de fond cu privire la pct. 10.4 din OPANAF nr. 2906/2014 este străină de solicitările noastre şi de prevederile legale în materie.

- Prejudiciul în valoare de 1.818.717 RON face obiectul dosarului penal x/2016 al Tribunalului Prahova, sumă clar evidenţiată, asupra căreia se va pronunţa instanţa penală, prin soluţionarea acţiunii civile din acest dosar, fiind evident că, atâta vreme cât există un rechizitoriu, instanţa va trebui să se limiteze la faptele şi implicit prejudiciul rezultat din aceste fapte, fără a se mai putea extinde şi la altele.

Prin urmare pentru diferenţa de sumă de 5.536.351 RON cuprinsă în Raportul de Inspecţie fiscală nu mai există încă de la momentul Rechizitoriului nicio înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, contestaţia trebuind a fi soluţionată în ceea ce priveşte această sumă.

- apreciază că, în baza articolului 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/200, procedura administrativă a soluţionării contestaţiei cu privire la suma de 5.536.351 RON trebuia reluată şi supusă analizei organelor competente în materie de contencios administrativ. Această sumă nu are nicio legătură cu faptele retinute în actul de sesizare a instanţei de judecată înregistrat sub nr. x/2014.

Au trecut mai bine de cinci ani în care nu a avut acces la un proces echitabil în ceea ce priveşte soluţionarea pe cale administrativă a unui litigiu ce are ca obiect un debit de 5.444.888 RON, care nu are nicio legătură cu faptele penale reţinute în sarcina sa în Dosarul penal nr. x/2016, cauză ce se află în faza procesuală a fondului - rejudecare 2 şi, prin urmare, soluţionarea definitivă a acestuia se va întâmpla cel mai devreme într-un an, dacă nu intervin alte motive de prelungire a lui.

Consideră că se aflăm în situaţia unei respingeri nejustificate (vădit nemotivate) a cererii de reluare a procedurii de soluţionare a Contestaţiei. Menţinerea măsurii de suspendare a solutionării contestaţiei este contrară legii şi se impune reluarea procedurii, astfel încât să ne putem adresa instanţei de contencios administrativ, aceasta cu atât mai mult cu cat pârâta a executat silit societatea pentru întreaga suma stabilita prin RIF.

Apreciază că odată cu încheierea urmăririi penale şi întocmirea rechizitoriului a fost înlăturat motivul suspendării prevăzut de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală. Aşadar, în situaţia de fată, se impune reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei, cu atât mai mult cu cât procedura de urmărire penală a fost încheiată şi s-a stabilit că faptele care au generat obligaţii fiscale de 5.444.888 RON, în sarcina sa, nu sunt de natură penală, deci, nu reprezintă infractiuni, fiind aplicabile prevederile art. 214 alin. (3) Codul de procedură fiscală 2003, coroborate cu pct. 10. I din O.P.A.N.A.F. nr. 2906/2014.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 3 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 6 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta - reclamantă, are ca obiect constatarea refuzului nejustificat de a se reluarea procedura administrative de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei impunere nr. x/12.02.2015 emisă de AJFP Prahova.

În cauză reclamanta a precizat că, prin adresa nr. A-SLP 727/21.04.2020 emisă de AJFDP Prahova s-a comunicat societăţii reclamante faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 pentru reluarea soluţionării pe cale administrativă a contestaţiei, întrucât motivul care a determinat suspendarea soluţionării acesteia încă subzistă, pe rolul Tribunalului Prahova dosarul x/2016 având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală fiind în curs de soluţionare.

Instanţa de fond a respins acţiunea apreciind că, în cauză, chiar dacă nu s-a reţinut ca prejudiciu întreaga sumă ce rezultă din actul de impunere contestat, până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale, procedura de soluţionare a contestaţiei nu poate fi reluată nici chiar pentru suma ce nu face obiectul judecăţii penale.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a formulat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a analiza recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care îl apreciază ca fiind fondat.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că, în considerente prima instanţă a redat starea de fapt şi a citat anumite texte de lege, fără a face o analiză proprie, elaborată şi aplicată la aspectele reţinute, lipsind constatarea iniţială de raţionamentul logico-juridic propriu, care să o susţină.

Potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

Or, Înalta Curte constată că exact temeiul cererii de chemare în judecată, respectiv verificarea dacă mai există condiţiile legale ale suspendării nu şi-au găsit analiza şi rezolvarea prin hotărârea recurată.

Astfel, judecătorul fondului face în cuprinsul sentinţei referire la susţinerile/apărările părţilor şi la înscrisurile depuse la dosar în probaţiune, unele considerente fiind chiar străine de pricină (spre exemplu, "organul de soluţionare nu se poate pronunţa asupra realităţii operaţiunilor economice, până nu intervine în acest sens o hotărâre penală definitivă, iar, pe de altă parte, nici nu ar fi posibilă divizarea sumei reţinute în actul administrativ fiscal pentru verificarea legalităţii impunerii, în sensul că pentru o parte să se efectueze cercetarea administrativă, iar pentru partea menţionată în rechizitoriu să se menţină suspendarea", fără a explica de ce suma nu poate fi divizată şi ce nu se înţelege din rechizitoriu).

Totodată, nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi intrat în vreun fel în cercetarea cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, în condiţiile în care prin acţiune se solicitase obligarea pârâtei de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile.

În acest sens, Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a referit în mod expres, în considerentele hotărârii recurate, la fondul problemei, în timp ce prin acţiunea introductivă se solicită a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a relua procedura de soluţionare a contestaţiei, în special cu privire la suma diferenţa cuprinsă în Raportul de inspecţie fiscal, ce nu a fost reţinută în Rechizitoriu. Din cuprinsul hotărârii nu rezultă analiza pe care instanţa ar fi făcut-o cu privire la legalitatea menţinerii suspendării, în sensul cercetării condiţiilor dispuse în baza art. 214 alin. (1) pct. a Codul de procedură fiscală.

Dincolo de acest aspect, instanţa de recurs constată că hotărârea recurată nu răspunde nici argumentelor reclamantei, arătate prin cererea de chemare în judecată, nefiind analizate criticile acestora în susţinerea acţiunii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei recurate nu se regăsesc argumente care să susţină soluţia pronunţată şi nici nu au fost analizate toate aspectele cauzei.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanţa la soluţia pronunţată şi care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, lipsa considerentelor logice şi juridice ce au fundamentat soluţia din dispozitivul hotărârii, precum şi neanalizarea argumentelor din cererea de chemare în judecată, nu pot conduce la concluzia că sentinţa recurată răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile în care aceasta nu este conformă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor din recurs care se circumscriu motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

În consecinţă, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, conform celor mai sus expuse, urmând a avea în vedere şi susţinerile instituţiei pârâte.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că instanţa de fond în mod greşit nu cercetat susţinerile recurentei în sensul incidenţei prevederilor art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală coroborate cu pct. 10.1 din OPANAF nr. 2906/2014 - apreciază recursul ca fiind fondat, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva hotărârii nr. 105 din 7 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 06 octombrie 2022.