Retrocession of religious property expropriated under Decree 224/1951 for unpaid taxes: abusive taking and decree applicability to non-natural persons

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Ortodoxa Sf. Stelian Lucaci a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din Romania, anularea Deciziei nr. 8963/13.02.2020, prin care au fost respins cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/28.02.2003, nr. z/24.01.2006 si nr. x/24.01.2006 depuse de către Arhiepiscopia Bucureştilor pentru Parohia Bisericii Lucaci şi, pe cale de consecinţă, să se dispună retrocedarea imobilului, construcţie si teren, situate în Mun. Bucureşti, Strada x nr. 20 (fost nr. 18-20), sector 3 in sensul obligării pârâtei la soluţionarea favorabila a cererilor de retrocedare menţionate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1016 pronunţată la 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, formulată de reclamanta Parohia Ortodoxa Sfântul Stelian Lucaci, în contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Apartinut Cultelor Religioase din Romania - Guvernul Romaniei, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1016 pronunţată la 19 octombrie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxa Sfântul Stelian Lucaci, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii ca temeinică şi legală.

Recurenta a prezentat pe larg istoricul speţei, a enumerat şi explicat pe larg prevederile legale apreciate ca fiind incidente cauzei, susţinând în esenţă următoarele aspecte în combaterea hotărârii atacate:

- intimata a respins cererile de retrocedare precizând ca unic motiv "parohia Bisericii Lucaci nu a făcut dovada preluării abuzive", aspect retinut în mod nelegal şi de către judecătorul fondului;

- instanţa de fond se afla, într-o grava eroare in ceea ce priveşte subiecţii căruia i se adresează textul de lege în baza căruia imobilul a fost preluat, respectiv Decretul nr. 224/1951, în sensul că aceasta nu are in sfera de aplicare trecerea in patrimonial statului a imobilului revendicat întrucât actul normativ se aplica doar persoanelor fizice (impozite datorate de populaţie). Decretul nr. 224/1951 nu a fost respectat la momentul preluării imobilului de la Epitropia Bisericii, acest act normativ nefiind aplicabil instituţiei de cult religios.

Susţine că a făcut dovada proprietăţii imobilului din str. x - atât prin acte de proprietate, cât si prin dovezile emise de către instituţiile statului. (ex. Adresa nr. x/01.11.2001 emisa de - Direcţia Venituri, Impozite si Taxe Locale - prin care se precizează ca "pentru imobilul situat in str. x,... a figurat plătitor Parohia Lucaci...Din anul 1942 pana in anul 1951. Din 23.02.1952, imobilul trece in administrarea I.L.L, in baza Decretului nr. 224/1951".

Titlul in baza căruia imobilul trece in patrimoniul statului este Hotărârea judecătorească nr. 777/17.06.1952, fiind dificil de explicat cum în istoricul de rol fiscal apare menţiunea ca acesta se afla in patrimoniul statului anterior datei pronunţării hotararii, respectiv cu aprox. 4 luni înainte aspect care nu a fost analizat de catre instanta de fond in cuprinsul motivării.

- hotărârea 777 din 17.06.1952 nu reprezintă un titlu legal de trecere in patrimoniul statului a unui imobil pentru suma pretinsa a reprezenta restanta la plata impozitului datorat, întrucât nu poartă menţiunea definitivă.

- instanţa retine ca temei de drept - făcând referire la faptul ca nu a făcut dovada preluării abuzive -, în mod eronat art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 actualizată şi nu art. 6 alin. (6) din acelaşi act normativ, text de lege care nu era in vigoare la momentul emiterii deciziei contestate.

- a formulat cerere de retrocedare a imobilului astfel cum a fost detinut in proprietate, compus din teren (în suprafaţă de cca. 950 mp), precum si a clădirii (parter si etaj in suprafaţă de cca. 100 mp), intabulate in Cartea Funciara - nr. parcela x, iar prin menţiunile din documentele pe care instanţa de fond le apreciază în mod eronat titlu valid de trecere in patrimoniul statului, nu se face menţiune, în nici un document, în mod explicit, de suprafaţă de teren aferenta construcţiei.

- în ceea ce priveşte dovada proprietăţii la momentul preluării imobilului abuziv în patrimoniul statului, recurenta a depus în probaţiunea cererii de retrocedare - copie legalizata a Procesului-verbal de carte funciara nr. x 1940 emis de Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare Bucureşti la data de 03.04.1941, copie certificata a Deciziei nr. 420/06.07.1952 emisa de R.P.R. Sfatul Popular al Raionului "Tudor Vladimirescu" si copia certificata a adresei nr. x/02.07.1953 emisa de Secţiunea Financiara Raionul Tudor Vladimirescu Circ. A X-a Financiara.

În finalul criticilor sale a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 1016/19.10.2020, in sensul admiterii contestatiei si anularii Deciziei nr. 8963/13.02.2020 emisa de Comisia Speciala de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au apartinut Cultelor Religioase din Romania - Guvernul Romaniei, prin care au fost respinse cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/28.02.2003, nr. z/24.01.2006 si nr. w/C/24.01.2006 depuse de către Arhiepiscopia Bucureştilor pentru Parohia Bisericii Lucaci, urmand sa dispuneti retrocedarea imobilului, construcţie si teren, situat in Mun. Bucureşti, str. x (fost nr. 18-20).

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii căii de atac, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, de criticile aduse şi de apărările expuse prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii şi recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 8963/13.02.2020, prin care au fost respinse cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/28.02.2003, nr. z/24.01.2006 si nr. x/24.01.2006 depuse de către Arhiepiscopia Bucureştilor pentru Parohia Bisericii Lucaci.

În fapt, prin cererile depuse de către Arhiepiscopia Bucureştilor pentru Parohia Bisericii Lucaci s-a solicitat în temeiul O.G. nr. 94/2000 retrocedarea imobilului (construcţie si teren) care a fusese preluat potrivit Decretului nr. 224/1951 aplicat prin Decizia Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu nr. 420/06.07.1952, în baza Cărţii de judecată civilă nr. 777 pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 1952, în dosarul nr. x/1952 de Judecătoria Populară a V-a Bucureşti, pentru neplata impozitelor datorate de către solicitantă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată, reţinând că Decizia nr. 8963/13.02.2020 a Comisiei Speciale de Retrocedare prin care au fost respinse cererile de retrocedare conexate având ca obiect imobilul din Bucureşti, str. x, este legală şi se impune a fi menţinută, în cauză nefiind făcută dovada preluării abuzive a imobilului.

Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond din perspectiva nemotivării de către instanţa de fond.

Sub acest aspect Înalta Curte constată, pe de o parte că acesta este invocat pur formal, având în vedere că în memoriul de recurs nu sunt prezentate în concret critici referitoare la nemotivarea hotărârii şi care să atragă incidenţa acestui motiv de casare, iar pe de altă parte, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamante în contextul faptic dat.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra cererii de anulare a deciziei de respingere a cererilor sale de retrocedare susţinând că a fost aplicat greşit Decretul nr. 420/1952, întrucât acesta viza doar contribuabilii - persoanele fizice, că actul considerat titlu legal, respectiv sentinţa nr. 777/1952 nu era definitivă, fiind emisă după preluare, înscrisurile de preluare depuse nu menţionează valoarea imobilului şi din actele doveditoare ale dreptului de proprietate rezultă că impozitele au fost achitate inclusiv pentru anul 1951 şi că, nu s-a observat din istoricul de rol fiscal că acesta se afla in patrimoniul statului cu aprox. 4 luni anterior datei pronunţării hotararii.

Aceste critici au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" şi, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurent.

Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic a reţinut judecătorul fondului că Parohia Bisericii Lucaci nu a făcut dovada preluării abuzive.

Astfel era necesar ca recurenta să depună dovezi în sensul că hotărârea de încuviinţare a scoaterii la vânzare a imobilului nr. 777/1952 a fost desfiinţată în calea de atac, având în vedere prevederile art. 2, art. 7, respectiv art. 15 din Decretul nr. 224/1951. Sub acest aspect se reţine, din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că urmare neplăţii impozitului datorat de către Biserica Lucaci, procedura de preluare a imobilului situat în str. x, a început prin sentinţa nr. 777/1952 şi a fost finalizată la data de 6 iulie 1952 printr-o licitaţie la care nu s-a prezentat nici o persoană.

În ceea ce priveşte critica vizând faptul că Decretul nr. 224/1951 se aplică doar persoanelor fizice, Înalta Curte menţionează că din cuprinsul acestuia nu rezultă cărui contribuabil i se confiscă averea pentru neplata taxelor, astfel că, nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului, în sensul că actul normativ se aplica doar pentru impozite neachitate de către populaţie şi nu instituţiei de cult religios.

Trebuie precizat că Decretul nr. 224/1951 nu a făcut o diferenţiere între persoanele fizice sau juridice sau cult religios. Prin procedura sa specială de executare silită imobiliară se recuperau creanţele datorate Statului de către populaţie prin scoaterea în vânzare a bunurilor imobiliare aparţinând "restanţierului".

În mod legal instanţa de fond a reţinut că preluarea bunului imobil din patrimoniul reclamantei nu s-a realizat direct în baza Decretului nr. 224/1951, ci prin sentinţa civilă nr. 777/1952 executorie (urmare analizării aplicabilităţii situaţiei particulare a recurentei a Decretului nr. 224/195) şi Decizia de preluare nr. 420/06.7.1952.

În ceea ce priveşte susţinerea vizând faptul că în cuprinsul istoricului de rol fiscal apare adnotat că imobilul se afla in patrimoniul statului anterior datei pronunţării hotărârii, respectiv cu aprox. 4 luni înainte, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este relevantă, istoricul de rol fiscal nu poate constitui o dovadă absolută a datei trecerii imobilului în proprietatea statului, în condiţiile existenţei celorlalte înscrisuri menţionate.

Susţinerea că a formulat cerere de retrocedare a imobilului astfel cum a fost detinut în proprietate, compus din teren (în suprafaţă de cca. 950 mp şi clădire (parter si etaj in suprafaţă de cca. 100 mp), intabulate in Cartea Funciara - nr. parcela x, iar prin menţiunile din documentele pe care instanţa de fond le apreciază în mod eronat titlu valid de trecere in patrimoniul statului, nu se face menţiune, în nici un document, în mod explicit, de suprafaţă de teren aferenta construcţiei, nu poate fi primită, având în vedere faptul că un asemenea motiv nu a fost invocat prin acţiune. Or, în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.

În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de această instanţă este legală, judecătorul fondului reţinând corect că prin probele administrate reclamanta nu a fost în măsură să dovedească caracterul abuziv al preluării imobilului în proprietatea statului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Parohia Ortodoxă Sfântul Stelian Lucaci împotriva sentinţei civile nr. 1016 din 19 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 06 octombrie 2022.