Applicability of sectoral wage equalization to judicial personnel and retroactive effective date for recalculated reference values under O.U.G. 83/2014 and Law 71/2015

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

- anularea parţială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul acordării indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de procuror şef secţie urmărire penală;

- anularea parţială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul calculării indemnizaţiei de bază prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, care să cuprindă şi majorarea de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008;

- recalcularea drepturilor salariale şi actualizarea sumelor cu indicele ratei inflaţiei şi acordarea dobânzii legale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 735 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat anulat parţial Ordinul nr. 124/01.02.2019, în sensul calculării indemnizaţiei de bază prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON şi a obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, respingând acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.04.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă, precum şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 02.04.2019, astfel încât, în baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ., art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 C. civ., se impune admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.04.2016.

Începând cu data de 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009:

"începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele preoazute în prezenta lege", iar conform art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ:

"(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011; conform art. 1 alin. (1) din acest act normativ:

"(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1):

"La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22.12.2011, prin care s-a statuat că:

"Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 (...) se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

A mai arătat recurentul că în mod greşit prima instanţă a acordat reclamantului o valoare de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, câtă vreme reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 289 din 07.06.2005.

Totodată, prin Decizia nr. 693 din 17.10.2006, Curtea Constituţională a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. De asemenea, în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a reţinut că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat şi că Statut poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hotărârea din 08.11.2005, pronunţată în cauza Kechko c. Ucrainei), respectiv că Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu, nefiind rolul CEDO de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit. (Hotărârea din 08.12.2009, pronunţată în cauza Wieczorek c. Poloniei).

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionate, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Recurentul a invocat şi dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, în raport de care a susţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 din O.G. nr. 13/2008, abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, concluzionând că reclamantul solicită creşteri salariate de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în cursul amilui|2008, cu referire, însă, la drepturi salariale recalculate începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunţata de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor, prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 şi Ordinul nr. 33/31.02.2027, emise de pârâtă, a procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10%, la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, pentru viitor.

În executarea hotărârii judecătoreşti definitive, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018, în vederea alinierii drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menţionate în hotărâre, diferenţiat pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 şi 01.12.2015 - 31.12.2017, iar ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanţei supreme - judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex -, conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal. În consecinţă, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al Procurorului General au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Toate ordinele anterior menţionate, nefiind anulate de instanţa de contencios administrativ, îşi produc pe deplin efectele juridice, potrivit intenţiei autorităţii emitente.

A mai arătat recurentul că prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, reţinându-se că prin O.U.G. nr. 20/2016, care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, au fost eliminate diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţi, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Curtea Constituţională a mai reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim şi că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul din cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu data de 09.04.2015, motiv pentru care egalizarea drepturilor salariale nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridica asimilat judecă orilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Deşi a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare parţială a Ordinului nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul acordării indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de procuror şef secţie urmărire penală, dar şi în sensul calculării indemnizaţiei de bază prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, care să cuprindă şi majorarea de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, urmată de recalcularea drepturilor salariale şi actualizarea sumelor cu indicele ratei inflaţiei şi acordarea dobânzii legale.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. a anulat parţial Ordinul nr. 124/01.02.2019, în sensul calculării indemnizaţiei de bază prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON şi a obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, respinând în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat recurs recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind în esenţă că valoarea de referinţă sectorială solicitată prin acţiunea introductivă se impunea a fi acordată începând cu data de 01.12.2015, şi nu începând cu data de 09.04.2015. De asemenea, a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.04.2016.

În privinţa excepţiei menţionate, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată pentru prima dată prin cererea de recurs. Potrivit dispoziţiilor art. 2513 din C. civ., prescripţia poate fi invocată numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Având în vedere că excepţia prescripţiei dreptului material la actiune pentru pretentiile anterioare datei de 02.04.2016 nu a fost invocată în faţa instanţei de fond de către pârât, instanţa de control judiciar reţine că nu poate proceda la analiza unor aspecte ce nu au fost supuse analizei instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, prima instanţă a reţinut în mod greşit că se impune recunoaşterea în favoarea reclamantului a unei valori de referinţă sectoriale de 484,18 RON începând cu data de 09.04.2015.

Astfel, Înalta la soluţionarea cauzei instanţa de fond a reţinut dispoziţiile sentinţei nr. 829/12.07.2018, pronunţate de Tribunalul Mureş, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu-Mureş, pe care i-a obligat să plătească reclamanţilor începând cu data de 09.04.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008, iar începând cu data de 01.12.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Prin aceeaşi sentinţă au fost obligaţi pârâţii să achite reclamanţilor diferenţele băneşti corespunzătoare şi în continuare, până la încetarea condiţiilor de acordare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală corespondentă, calculată de la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a debitului principal.

Analizând hotărârea judecătorească de mai sus se constată că valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON a fost acordată reclamanţilor din respectivul dosar începând cu data de 01.12.2015, şi nu cu data de 09.04.2015, cum a solicitat în mod neîntemeiat reclamantul. Cu alte cuvinte, hotărârea judecătorească de care s-a prevalat reclamantul în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii a recunoscut o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, acestea fiind limitele în care valoarea de referinţă sectorială poate fi recunoscută şi în prezentul dosar. Aceasta pentru că în cauză se reţine obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actele normative incidente şi de cele stabilite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României.

Dincolo de acest aspect, se constată că şi prin sentinţa civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunţata de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, au fost obligaţi pârâţii la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor şi intervenienţilor prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilită prin ordinul nr. 350 din 28.11.2016 şi ordinul nr. 33 din 31.01.2017 emise de către pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10%.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, a diferenţelor băneşti corespunzătoare cuvenite reclamanţilor şi intervenienţilor, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acţiunii (17.07.2017), diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii constând în dobânda legală, până la data plăţii efective.

În acest context, valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, solicitată de către intimatul-reclamant prin acţiunea de faţă a fost acordată prin hotărârea anterior menţionată tot de la data de 1 decembrie 2015, iar în considerarea acestei hotărâri rămase definitive, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 şi, ulterior, Ordinul nr. 76 din 15.03.2018, iar prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că în mod greşit prima instanţă a acordat reclamantului o valoare de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, câtă vreme reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică. Sub acest aspect, recurentul-pârât este în eroare, întrucât ambele ordonanţe arătate mai sus reglementează inclusiv salarizarea personalului din Justiţie, având capitole separate pentru nivelul de salarizare al acestui personal.

În speţă, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat: « Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că: « 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat. Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că:

"(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, o asemenea soluţie nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, interpretarea recurentului-pârât este corectă în privinţa datei de la care intimatul-reclamant este îndreptăţit la acordarea unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, respectiv de la data de 01.12.2015, şi nu de la data de 09.04.2015, fiind incident, din această perspectivă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că data de la care vor fi calculate drepturile salariale cuvenite reclamantului prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON este 1.12.2015, iar nu 9.04.2015, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 735 din 05 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că data de la care vor fi calculate drepturile salariale cuvenite reclamantului prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON este 1.12.2015, iar nu 9.04.2015.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2022.