Transfer annulled and remanded for failure to apply statutory criteria in judicial transfer assessment.

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Contestaţia formulată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, contestatoarea A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii nr. 647 din 01.03.2022 a secţiei pentru Judecători a C.S.M. şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de admitere a transferului său de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, a absolvit cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2014-2016, a deţinut funcţia de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Botoşani în perioada iulie 2016- ianuarie 2018, am susţinut şi promovat examenul de capacitate în perioada iunie- noiembrie 2017, fiind numită în funcţia de judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Paşcani începând cu data de 2 februarie 2018.

S-a căsătorit la data de 3 martie 2018, soţul acesteia, numitul B., fiind judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi, începând cu data de 2 februarie 2018. Locuieşte efectiv, împreună cu soţul sau, în municipiul Iaşi, iar la data de 20 ianuarie 2020 s-a născut minorul C. care, la momentul formulării prezentei cereri, are vârsta de 2 ani şi 4 luni.

Mai arată reclamanta că a formulat, până în prezent, un număr de şapte cereri de transfer, care au fost respinse, invocându-se, în esenţă, volumul ridicat de activitate al Judecătoriei Paşcani, mai ridicat decât cel al Judecătoriei Iaşi, precum şi faptul că schema de judecători a Judecătoriei Paşcani nu era, la momentul formulării fiecărei cereri de transfer, în mod complet ocupată.

Arată, însă, faptul că, în etapa I a sesiunii de transfer a judecătorilor, organizată de pârât în perioada 06.01.2022-21.01.2022, din cele 11 locuri de judecător, existente pe schemă, erau ocupate efectiv 10 locuri, fiind vacant un post care, la acel moment, era indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură, aflat în derulare. Un post, pentru care se aprobase ocuparea în condiţiile art. 1341 din Legea 304/2004 era vacant, iar un judecător funcţiona, la acel moment, prin delegare de la altă instanţă. În cadrul sesiunii de transfer în discuţie, Judecătoria Paşcani nu avea niciun loc disponibil, spre a fi ocupat prin admiterea unei cereri de transfer.

Pe de altă parte, pentru Judecătoria Iaşi, existau patru locuri vacante, menţionate în anunţul de organizare a sesiunii de transfer ca fiind disponibile pentru a fi ocupate prin transfer.

În conţinutul Hotărârii nr. 647/01.03.2022, contestată, s-a reţinut faptul că, în cadrul sesiunii de transfer în discuţie, au fost formulate trei cereri de transfer de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi, respectiv cererea formulată de contestatoare, precum şi cele formulate de domnii judecători D. şi E.. S-a reţinut faptul că domnii judecători E. şi D. au aceeaşi vechime în funcţie şi în instanţă, de 8 ani şi 3 luni, respectiv 4 ani şi 11 luni şi că vechimea mea în funcţie este de 7 ani şi 3 luni în funcţie şi 3 ani şi 11 luni în instanţă. De asemenea, s-a reţinut că, doar în privinţa domnului judecător D., Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi au comunicat avize pozitive, în timp ce, pentru celelalte două solicitări, au fost comunicate avize negative.

Prin Hotărârea nr. 645/1.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, a fost admisă cererea de transfer a domnului judecător D. de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi, reţinându-se că domnul judecător are o vechime în funcţie de 8 ani şi 3 luni, şi o vechime în instanţă de 4 ani şi 11 luni, precum şi faptul că, numai cu privire la domnul judecător D. s-a comunicat un aviz favorabil al Tribunalului Iaşi şi al Curţii de Apel Iaşi.

În raport de criteriile prevăzute de art. 612 lit. a)-j) din Legea 303/2004, se constată că nu este reglementată o ordine de prioritate între aceste criterii enumerate de articolul de lege în discuţie, astfel încât pârâtul ar trebui să procedeze la o apreciere globală a criteriilor enumerate de art. 612 din Legea nr. 303/2004 sau, cel puţin, să procedeze la o analiză şi la o aplicare transparentă a acestora.

În cadrul Hotărârii nr. 647/1.03.2022, a cărei anulare se solicită, s-a menţionat faptul că atât Tribunalul Iaşi, cât şi Curtea de Apel Iaşi au comunicat avize negative pentru cererea sa de transfer, comunicând avize pozitive pentru domnul judecător D., însă, la momentul solicitării transferului, domnul judecător D. ocupa, prin delegare, funcţia de preşedinte a Judecătoriei Paşcani, motiv pentru care Judecătoria Paşcani nu a emis niciunul din avizele consultative cu privire la cererile de transfer formulate de judecătorii de la această instanţă, aceste avize fiind emise de Tribunalul Iaşi.

În raport de dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în mod nelegal, Tribunalul Iaşi a emis avizul consultativ cu privire la cererile de transfer formulate de judecătorii din cadrul Judecătoriei Paşcani, deoarece dispoziţiile Legii 303/2004 nu reglementează nicio situaţie în care Tribunalul ar fi competent să emită avizul consultativ cu privire la cererile de transfer. Motivul pentru care avizele consultative pentru cererile de transfer formulate de judecătorii de la Judecătoria Paşcani nu au fost date de preşedintele instanţei a fost faptul că domnul D., preşedinte delegat la acel moment, formulase, la rândul său, o cerere de transfer, dorindu-se asigurarea unei garanţii de imparţialitate, prin emiterea avizului consultativ de către Tribunalul Iaşi, însă, având în vedere faptul că Tribunalul este, de asemenea, implicat în procedura de înaintare a propunerilor de delegare în funcţiile de conducere aferente instanţelor din circumscripţia sa, contestatoarea consideră că este necesar a se analiza motivarea avizului pozitiv emis pentru domnul judecător D., comparativ cu motivarea avizului negativ emis pentru cererea sa de transfer, pentru a vedea dacă motivele emiterii avizelor în acest mod au fost unele obiective. In acest sens, este necesară ataşarea la dosar de către pârât a documentaţiei care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 645/1.03.2022 de admitere a cererii de transfer a domnului judecător D..

De asemenea, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004, pârâta este obligată să aibă în vedere motivele cuprinse de avizele consultative ale preşedintelui instanţei, respectiv de punctul de vedere al preşedintelui Curţii de Apel. Or, în cuprinsul Hotărârii nr. 647/1.03.2022, s-a reţinut simplul fapt că Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi au emis avize pozitive pentru domnul judecător D., şi negative pentru cererea sa, nefiind menţionate şi analizate motivele pentru care avizul, respectiv punctul de vedere au fost emise în acest mod.

Contestatoarea mai precizează faptul că motivarea avizului Tribunalului Iaşi şi al punctului de vedere al Curţii de Apel Iaşi nu i-au fost aduse la cunoştinţă în niciun mod, nici în prezent, nu cunoaşte motivele pentru care s-a emis un aviz negativ cu privire la cererea sa de transfer, respectiv un aviz pozitiv pentru transferul domnului judecător D..

Astfel, apreciază că modul de aplicare al criteriului prevăzut de art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a fost unul lipsit de transparenţă şi previzibilitate, având în vedere faptul că pârâta nu a procedat la o analiză efectivă a motivării avizului şi punctului de vedere emis de instanţele superioare, limitându-se doar la a preciza că avizul emis pentru reclamantă este negativ, iar cel emis pentru domnul judecător D., pozitiv.

În analiza comparativă a vechimii în funcţie a contestatoarei şi a domnului judecător D., s-a reţinut în mod greşit faptul că vechimea în funcţie de judecător a domnului D. este de 8 ani şi 3 luni, având în vedere faptul că domnul judecător D. a deţinut funcţia de procuror stagiar, în perioada iulie 2015- ianuarie 2017, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, optând pentru trecerea din funcţia de procuror în funcţia de judecător începând cu luna februarie 2017, iar contestatoarea deţinea funcţia de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Botoşani.

Nu în ultimul rând, din analiza atât a conţinutului Hotărârii nr. 647/01.03.2022, de respingere a cererii sale de transfer, cât şi a Hotărârii nr. 645/01.03.2022, de admitere a cererii de transfer a domnului D., contestatoarea susţine se că nu au fost analizate criteriile personale invocate în ambele cereri de transfer, deşi art. 612 lit. j) din Legea nr. 303/2004 enunţă situaţia familială ca fiind un criteriu de avut în vedere la analiza cererilor de transfer.

Atât timp cât dispoziţiile Legii nr. 303/2004 nu instituie o ordine de prioritate a motivelor enumerate de art. 612, privind criteriile ce necesită a fi avute în vedere la soluţionarea unei cereri de transfer, pârâtul, în calitate de organ de gestiune a carierei magistraţilor, este obligat să procedeze la o analiză concretă şi completă a tuturor criteriilor stabilite de lege, cu enunţarea motivelor pentru care înţelege să dea prioritate unui criteriu în locul celuilalt.

Contestatoarea a reiterat situaţia sa familială, astfel cum a precizat iniţial, precizând suplimentar că alocarea a trei ore pe zi pentru efectuarea drumului din municipiul Iaşi către Judecătoria Paşcani şi retur presupune un efort foarte mare, ce presupune un consum semnificativ de energie, care îi afectează atât viaţa personală, cât şi performanţa profesională, distanţa dintre cele două localităţi, fiind de 71 km, fiind parcursă pe E58, pe ruta Iaşi-Târgu Frumos, respectiv pe DTM 28 A, pe ruta Târgu Frumos-Paşcani: E58 este un drum foarte aglomerat şi periculos, cu o bandă şi jumătate de circulaţie, pe care se petrec foarte des accidente rutiere (fiind notoriu faptul că, în această zonă a ţării, nu este construită nicio porţiune de autostradă), fiind chiar implicată într-un accident de circulaţie la data de 29 octombrie 2018, în cursul dimineţii, în timp de se deplasam la instanţă, dinspre Iaşi către Paşcani, organele de poliţie stabilind că nu a avut nicio vină pentru producerea accidentului.

Astfel, în concret, în zilele de lucru, este nevoită să lipsească 10-11 ore de acasă, această absenţa îndelungată fiind resimţită de copil, vârsta sa fragedă presupunând prezenţa mamei, mai ales în cazul intervenţiei unei urgenţe. În zilele în care îndeplineşte serviciul de permanenţă pentru cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în situaţia înregistrării unui dosar în a doua parte a zilei, se întâmplă să se întoarcă acasă în jurul orei 20:00-21:00, copilul fiind tulburat şi neliniştit din cauza faptului că, efectiv, în acele zile, poate petrece maxim o oră cu el înainte de culcare.

Contestatoarea mai arată că această stare de fapt nu este nici în beneficiul sau, şi nici în beneficiul instanţei la care lucrează în prezent şi consideră că ar da mai mult randament profesional şi s-ar putea concentra mai bine asupra lucrului, dacă nu ar fi nevoită să conducă trei ore zilnic, intervalul de timp dedicat zilnic efectuării navetei de la domiciliu către locul de muncă şi retur reprezentand un timp mort, ce nu poate fi alocat nici activităţii profesionale, şi nici petrecerii timpului cu copilul de vârstă foarte mică. Apreciază că ar trebui asigurat un echilibru între activitatea profesională a judecătorului şi dificultăţile pe care la presupune viaţa sa personală, deoarece greutatea acestora din urmă poate afecta calitatea actului de justiţie.

Deşi specializarea completului său este de civil şi dreptul familiei, şi-a exprimat, în cadrul cererii de transfer, disponibilitatea de a-şi schimba specializarea şi a primi/prelua un complet de drept penal, contestatoarea precizând faptul că, în toată perioada petrecută la Judecătoria Paşcani, a asigurat, alături de colegii săi de pe specializarea de drept civil, permanenţă pentru cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

În condiţiile în care motivele personale, familiale, sunt principalele motive pentru care magistraţii procedează la formularea de cereri de transfer, contestatoarea apreciază că lipsa totală a analizei acestora echivalează cu o lipsă a motivării Hotărârii nr. 647/1.03.2022. Şi în acest sens, solicită obligarea pârâtului la ataşarea la dosar a documentaţiei în baza căreia a fost emisă Hotărârea nr. 645/1.03.2022, de admitere a cererii de transfer a domnului D., care este celibatar şi nu are minor în întreţinere.

În aceste condiţii, consideră că lipsa totală a analizării motivelor personale invocate în cele două cereri de transfer este discriminatorie pentru contestatoare şi procedând la o analiză superficială a celor două cereri de transfer, pârâta a ignorat cu desăvârşire situaţia sa de fapt şi dificultăţile pe care le întâmpină în viaţa de zi cu zi. Deşi vechimea în cadrul instanţei a domnului judecător D. este mai mare cu un an faţă de vechimea sa în instanţă, situaţia personală a unei mame cu un copil de vârstă foarte fragedă în grijă, pentru care este necesară o implicare personală covârşitoare, este, în fapt, mai dificilă decât cea a unei persoane celibatare.

În drept, contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 60-612 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul procurorilor şi al judecătorilor, art. 29 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând, în temeiul art. 254 C. proc. civ., încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, constând în: acte de stare civilă, extras din contractul de închiriere cu privire la imobil, cerere de transfer din data de 21 ianuarie 2022, Hotărârea nr. 647/01.03.2022 emisă de pârât, Hotărârea nr. 645/1.03.2022 emisă de pârât, hotărârile emise de pârât cu privire la cererile de transfer anterioare, precum şi a probei materiale constând în planşe foto, ce surprind vehiculele implicate în accidentul rutier din data de 28.10.2018. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la ataşarea la dosar a documentaţiei care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 645/1.03.2022, privind admiterea cererii de transfer a domnului judecător D. de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi.

2. Apărările formulate în cauză.

La data de 29.06.2022, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, reiterând aspectele de fapt reţinute în actul administrativ contestat şi dispoziţiile legale incidente şi concluzionând că contestatoarea nu a răsturnat prezumţia de legalitate a actului administrativ, ataşând înscrisuri considerate relevante.

La data de 04.07.2022, contestatoarea solicitat citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării, ataşând de asemenea înscrisuri considerate relevante şi la care a făcut trimitere în cuprinsul contestaţiei.

De asemenea, la aceeaşi dată, contestatoarea a formulat o nouă cerere completatoare, prin care nu a completat obiectul cererii ci a adus argumente de fapt şi de drept suplimentare în susţinerea contestaţiei.

La data de 13.07.2022, contestatoarea a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Hotărârea contestată, prin raportare la motivele de fapt şi de drept reţinute în cuprinsul acesteia, dispoziţiile legale şi regulamentare incidente, susţinerile părţilor şi probatoriul administrat în cauză Înalta Curte, cu majoritate, apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

3.1. Situaţia de fapt

Contestatoarea, A., a absolvit cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2014-2016, a deţinut funcţia de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Botoşani, în perioada iulie 2016- ianuarie 2018, şi, urmare a promovarii examenului de capacitate, a fost numită în funcţia de judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Paşcani începând cu data de 02 februarie 2018.

La data de 21.01.2022, contestatoarea s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, prin cererea înregistrată cu numărul x/21.01.2021, solicitând, în temeiul art. 60 şi următoarele din Legea nr. 303/2004, transferul în cadrul Judecătoriei Iaşi.

La data formulării cererii de transfer, astfel cum s-a reţinut şi în actul administrativ contestat, împrejurare necontestată în cauză, contestatoarea avea o vechime în funcţia de judecător de 7 ani şi 3 luni, dintre care 3 ani şi 11 luni la Judecătoria Paşcani, aceasta invocând în argumentarea cererii în principal pe aspecte de natură personală, familială, astfel după cum a susţinut şi prin prezenta contestaţie, respectiv că s-a căsătorit la data de 03 martie 2018, soţul acesteia, numitul B., fiind judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi, începând cu data de 02 februarie 2018, că locuieşte efectiv, împreună cu soţul sau, în municipiul Iaşi, iar la data de 20 ianuarie 2020 s-a născut minorul C. care, la momentul formulării cererii, are vârsta de 2 ani şi 4 luni.

A mai susţinut reclamanta prin cererea adresată autorităţii pârâte că naveta între Iaşi şi Paşcani este lungă şi obositoare, aspect care îi afectează atât viaţa profesională cât şi personală şi îngrijirea minorului, că drumul este unul periculos fiind chiar implicată, fără a fi vinovată, într-un accident soldat cu avarierea în totalitate a autoturismului şi că uneori nevoile instanţei o pune în situaţia de a lipsi foarte mult din viaţa minorului aflat la o vârstă fragedă.

De asemenea, reclamanta a invocat şi aspecte de natură obiectivă arătând că plecarea sa nu era de natură să afecteze activitatea Judecătoriei Paşcani, întrucât, în etapa I a sesiunii de transfer a judecătorilor, organizată de pârât în perioada 06.01.2022-21.01.2022, din cele 11 locuri de judecător, existente pe schemă, erau ocupate efectiv 10 locuri, fiind vacant un post care, la acel moment, era indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură, aflat în derulare, existând chiar o cerere de transfer de la Judecătoria Oneşti la Judecătoria Paşcani şi că îşi manifestă disponibilitatea să-şi schimbe specializarea în funcţie de nevoile instaţei şi să judece în materie penală, asigurând la Judecătoria Paşcani permanenţă pentru cauzele judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Prin Hotărârea nr. 647/01.03.2022 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer a reclamantei de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria laşi, reţinându-se în esenţă că, conform evidenţelor direcţiei de resort, la Judecătoria Paşcani, dintre cele 11 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 10 posturi, fiind vacant 1 post, indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură aflat în derulare, un post pentru care s-a aprobat ocuparea în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare era vacant, iar un judecător funcţiona prin delegare de la o altă instanţă.

În anul 2021, la Judecătoria Paşcani, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1203 cauze, comparativ cu media naţională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 897, comparativ cu media naţională de 855.

Conform evidenţelor direcţiei de specialitate, la Judecătoria Iaşi, instanţa la care se solicitase transferul, dintre cele 61 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 58 de posturi, fiind astfel vacante 3 posturi din care 2 începând cu data de 24.02.2022, iar unul începând cu data de 15.03.2022. La această instanţă, 4 posturi temporar vacante pentru care a fost aprobată ocuparea în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004 erau vacante, alte 2 asemenea posturi erau ocupate, iar un judecător era detaşat ia altă instanţă.

La Judecătoria laşi, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1043, comparativ cu media naţională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 867, comparativ cu media naţională de 855.

S-a mai reţinut că, în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul laşi şi Judecătoria Iaşi au transmis avize negative privind cererea de transfer.

Având în vedere că la Judecătoria Paşcani, deşi schema de personal era aproape integral ocupată, încărcăturile cauzelor pe judecător şi pe schemă depăşeau mediile naţionale, astfel încât, la acel moment era oportună admiterea unei singure cereri de transfer.

În ceea ce priveşte argumentele invocate de contestatoare prin cererea adresată autorităţii pârâte, s-a procedat la analiza comparativă a celor 3 cereri de transfer formulate de judecătorii din cadrul Judecătoriei Paşcani, reţinându-se că domnii judecători E. şi D. aveau aceeaşi vechime în funcţie şi la instanţă, de 8 ani şi 3 luni, respectiv 4 ani şi 11 luni, pe când reclamanta A. avea o vechime de 7 ani şi 3 luni şi la instanţă de 3 ani şi 11 luni, precum şi că doar în privinţa domnului judecător D. Curtea de Apel laşi şi Tribunalul Iaşi au comunicat avize favorabile, cu privire la celelalte două solicitări fiind transmise avize negative, astfel că s-a admis cererea de transfer de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi, formulată de domnul judecător D., fiind respinse celelalte solicitări.

Se mai reţine că, în faţa Inaltei Curţi contestatoarea a invocat şi faptul că a formulat, până în prezent, un număr de şapte cereri de transfer, care au fost respinse, invocându-se, în esenţă, volumul ridicat de activitate al Judecătoriei Paşcani, mai ridicat decât cel al Judecătoriei Iaşi, precum şi faptul că schema de judecători a Judecătoriei Paşcani nu era, la momentul formulării fiecărei cereri de transfer, în mod complet ocupată.

Reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra Hotărârii nr. 647/01.03.2022 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer şi anularea acesteia cu consecinţa admiterii cererii de transfer de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi.

3.2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate

Potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată "(l) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă ia altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Conform art. 61 alin. (1) din aceeaşi lege "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, potrivit art. 612 din acelaşi act normativ, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii: a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1); b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării; d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul; e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror; f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul; g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant; h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului; i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că prin însuşi actul administrativ ce face obiectul controlului de legalitate se reţine că aceste criterii legale nu au o ordine de prioritate a criteriilor de transfer şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, în vederea menţinerii echilibrului între interesul public-buna funcţionare a instanţelor-pe care CSM are obigaţia să-l ocrotească şi interesul privat al persoanei care a formulat cererea de transfer, revenind într-adevăr secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

În acest context, în speţă, secţia pentru judecători constatând faptul că de la Judecătoria Paşcani au solicitat transferul un număr de 3 judecători, respectiv: domnul judecător E., domnul judecător D. şi doamna judecător A., toţi pentru Judecătoria Iaşi, a apreciat oportun să încuviinţeze o singură cerere de transfer, argumentat de faptul că la Judecătoria Paşcani, deşi schema de personal era aproape integral ocupată, încărcăturile cauzelor pe judecător şi pe schemă depăşeau mediile naţionale.

Este în afara oricărei discuţii că secţia pentru Judecători a CSM are dreptul de apreciere asupra numărului de cereri concomitente de trasfer pe care le poate aproba în cursul unei sesiuni de transfer de la o singură instanţă, în raport de situaţia schemei de personal şi încărcătura pe cauze, însă modalitatea de soluţionare a celor trei cereri trebuia să se facă fără să se creeze o situaţie inechitabilă între aceştia astfel încât, prin aprobarea unei cereri de transfer să nu fie vătămate interesele legitime legate de cariera de judecător a celorlalţi, cu referire la posibilitatea transferării la o altă instanţă.

Din acest punct de vedere, nu se contestă în cauză decizia CSM, secţia pentru judecători, care a analizat datele statistice ale instanţelor implicate în transfer şi a stabilit ca oportună aprobarea unei singure cereri de transfer, ci în discuţie este modul de exercitare a dreptului de apreciere în analiza situaţiei personale a contestatoarei, prin raportare la relaţia dintre competenţa CSM de a gestiona mobilitatea personalului din sistemul judiciar corespunzător nevoilor acestui sistem şi obligaţia acestuia de a asigura toate garanţiile necesare în exercitarea atribuţiilor legate de cariera magistraţilor, pentru respectarea principiului independenţei judecătorilor.

Or, tocmai aceasta a fost raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut la art. 612 lit. a)-j) din Legea nr. 303/2004, mai multe criterii de natură diferită, atât obiectivă cât şi subiectivă, care astfel cum autoritatea pârâtă reţine "nu au o ordine de prioritate a criteriilor de transfer şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă,", tocmai pentru a oferi suficiente elemente de analiză şi o imagine clară asupra situaţiei magistratului şi apoi, în situaţia mai multor cereri, cum este cazul în speţă, pentru a-i departaja, astfel încât soluţia preferată să reprezinte o analiză completă şi o justificare rezonabilă a justeţei sale.

Or, în speţă, se constată că singurul criteriu de departajare a fost criteriul vechimii, care şi acesta nu este unul suficient de concludent, (diferenţă doar de un an), fără ca autoritatea pârâtă să analizeze şi celelalte susţineri ale reclamantei în cererea administrativă, care vizau şi alte criterii prevăzute de art. 612 lit. a)-j) din Legea nr. 303/2004, respectiv cele de la lit. g), h), i) şi j), şi fără să facă o analiză rezonabilă, comparativă, cu modul în care au fost analizate celelalte criterii în cazul cererii preferate. Din această perspectivă actul administrativ de refuz este nemotivat prin neanalizarea tuturor criteriilor supuse analizei.

Instanţa de contencios administrativ are posibilitatea să verifice, pe baza dovezilor administrate şi a înscrisurilor avute în vedere de Consiliu, analizarea criteriilor legale pentru dispunerea transferului şi poate aprecia, în raport de modul de îndeplinire a criteriilor asupra oportunităţii ca şi dimensiune a legalităţii. În caz contrar s-ar goli de conţinut practic controlul de legalitate al instanţei de judecată, prevăzut de lege, care trebuie să fie efectiv, cu alte cuvinte să poate conduce la un remediu, în ipoteza unui exces de putere din partea autorităţii, adică prin exercitarea dreptului de apreciere de către autoritatea pârâtă cu încălcarea drepturilor reclamantului ce vizează cariera de magistrat.

O autoritate administrativă dispune de puterea discretionară (puterea de apreciere) atunci când are dreptul de a alege intre mai multe decizii, care trebuie să fie conforme cu legalitatea. Ea rămâne liberă de a aprecia oportunitatea în funcţie de circumstanţe, soluţia care îi pare mai bună adaptată la situaţie, legea în vigoare lăsându-i acesteia o marjă de autonomie în acest sens. Puterea discreţionară a administraţiei nu este un scop în sine. Acesta este, în termeni simplificaţi, un mijloc de realizare a obiectivului impus administraţiei.

Tocmai din acest raţiona­ment, puterea discreţionară este un mijloc de bună administrare, noţiune ce vizează, imple­mentarea, exercitarea cu succes a puterii discreţionare. Insă în­vestirea administraţiei prin lege cu puterea de a acţiona liber nu este o condiţie suficientă pentru o bună administrare. În plus, este nevoie de respectarea dreptului la bună administrare, drept fundamental al omului ce trebuie ocrotit în sistemul adminis­traţiei publice.

Potrivit art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a TFUE, aşa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată de Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisiei Europene 2007/C 303/01, Uniunea Europeană, la art. 41 fiind prevăzut dreptul la bună administrare, iar potrivit acestei prevederi, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţilor Uniunii. Acest include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respetarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi secretul profesional şi comercial; c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

O bună administrare înseamnă ca structurile administraţiei publice să facă tot ceea ce este posibil din punct de vedere legal pentru a obţine rezultate rezonabile şi echitabile în orice situaţie. Cercetarea administrativă a unei chestiuni include, în mod necesar, o analiză juridică, dar aceasta trebuie să arate, în primul rând, ce s-ar putea face - în condiţiile legii - pentru a obţine o soluţie echitabilă pentru cetăţean şi nu pentru a apăra, în mod rigid, poziţia administraţiei.

Respectarea obligaţiei de obiectivitate ce incumba autorităţii, în jurisprudenţa CJUE, este exprimata prin exigenta imparţialităţii ataşată principiului bunei administrări, exigenta sinonima obiectivităţii.

Astfel, în Hotărârea Schwiering (cauza C-321/85) CJUE a ataşat principiului bunei administrări obligaţia de imparţialitate a autorităţii atunci când ea statuează cu privire la o situaţie individuala. Aceasta obligaţie presupune ca administraţia sa tina cont nu numai de interesul pe care ea trebuie sa-l apere, care este interesul general al societăţii, ci deopotrivă şi de interesul persoanei vizata de decizia administraţiei.

Dreptul la un tratament echitabil impune "obligaţia ca instituţia competenta sa examineze cu imparţialitate toate elementele pertinente cazului în speţă (…)", aşa cum judecătorul arata în cauza C-269/90 Technische Universität München c. Hauptzollamt München-Mitte: "Dar, în cazurile în care instituţiile Comunităţii dispun de o astfel de putere de apreciere, respectarea garanţiilor conferite de ordinea juridica comunitara în procedurile administrative îmbracă o importanta cu atât mai mult fundamentala. Printre aceste garanţii figurează, în special, obligaţia pentru instituţia competenta de a examina, cu grija şi imparţialitate, toate elementele pertinente din cazul în speţă, dreptul persoanei interesate de a-si face cunoscut punctul sau de vedere ca şi cel de a avea o decizie motivata într-o maniera suficienta. Numai în acest fel Curtea poate verifica daca elementele de fapt şi de drept de care depinde exercitarea dreptului de apreciere sunt îndeplinite".

Oportunitatea actului administrativ se manifestă prin posibilitatea emitentului de a alege în mod subiectiv şi conjunctural momentul şi amploarea intervenţiei, soluţia sa corespunzând interesului concret pe care îşi propune să îl asigure. Apreciind oportunitatea faţă de anumite circumstanţe, emitentul trebuie să respecte limitele legale şi constituţionale. Oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ţine de legalitatea actului, jurisprudenţa actuală consacrând această abordare.

Or, exercitarea marjei de apreciere trebuie să se facă în concordanţă cu principiile bunei administrări, astfel cum au fost expuse mai sus, pentru a putea emite decizii adecvate, în concordanţă cu realitatea faptică, măsurile autorităţilor să fie legale, nediscriminatorii şi proporţionale, adecvate scopului reglementării, pentru a nu conduce la restrângeri nejustificate ale drepturilor fundamentale.

În speţă, într-adevăr normele ce reglementează instituţia transferului judecătorilor conferă o vocaţie şi nu un drept, însă exercitarea marjei de apreciere de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte principiile dreptului la bună administrare, acesta având obligaţia de a examina, cu grija şi imparţialitate, toate elementele pertinente din cazul în speţă şi de a oferi petentului un tratament echitabil, prin raportare la situaţia sa şi a celorlalţi colegi care au formulat cereri de transfer, prin modul de soluţionare a cererii sale fiindu-i vătămat un interes legitim ce vizează cariera de magistrat.

În ceea ce priveşte avizele, acestea, astfel cum se arată expres în lege au caracter consultativ nu conform, este obligatorie solicitarea lor dar autoritatea decidentă nu este ţinută de acestea, decizia administrativă trebuind să aibă în vedere analiza efectivă a tuturor criteriilor prevăzute de lege prin raportare la temeiurile de fapt şi de drept invocate de magistrat în susţinerea cererii de transfer.

Nu este mai puţin relevant nici faptul că deşi nu a făcut obiectul analizei, reclamanta a mai formulat până în prezent un număr de şapte cereri de transfer, care au fost respinse, argumentat în esenţă pe volumul ridicat de activitate al Judecătoriei Paşcani decât cel al Judecătoriei Iaşi, precum şi faptul că schema de judecători a Judecătoriei Paşcani nu era, la momentul formulării fiecărei cereri de transfer, în mod complet ocupată.

Însă această împrejurare reprezintă de asemenea o încalcarea dreptului la bună administrare, printr-o respingere repetată a cererii magistratului fără să se facă o analiză a situaţiei concrete din punct de vedere al demersului său, a motivelor avute în vedere la soluţionarea negativă a celorlalte cereri pentru a-i oferi un tratament echitabil, prin raportare la situaţia sa şi a celolalţi colegi care au formulat cereri de transfer.

Fără îndoială că situaţia personală a fiecărui magistrat căruia i s-a admis cererea de transfer nu poate fi pusă la îndoială că nu justifica decizia de transfer, însă ceea ce devine concludent este că, în analiza tuturor aspectelor relevante cazului în speţă, trebuie să se aibă în vedere, în primul rând dacă contestatoarea prezenta la rândul său argumente de natură suficientă de ordin personal care să fi justificat transferul, pentru a fi evaluată situaţia sa şi prin prisma nesesităţii oferirii unei soluţii echitabile din perspectiva desfăşurării activităţii de magistrat în vederea înlăturării obstacolelor de ordin personal, dreptul la bună administrare obligând autoritatea competentă la o abordare pozitivă, printr-o analiză de ansamblu a situaţiei magistratului în cauză şi nu punctual prin soluţionarea fiecărei cereri în parte comparativ cu a celorlale cereri formulate, în mod repetitiv.

Prin urmare, se constată o exercitare a dreptului de apreciere cu privire la situaţia personală a contestatoarei, din perspectiva carierei magistratului prin raportare la atribuţiile pârâtului privind mobilitatea personalului judiciar, de natură să veteme interesele legitime ale acestuia, disproporţiontă, neadecvată scopului reglementării, care a condus la respingerea cererii .

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în contestaţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 612lit. a)-j) din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (7) şi (9) raportat la art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 şi art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, cu majoritate, va admite contestaţia, va anula Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 647 din 1 martie 2022 şi va obliga Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei A. de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 647 din 1 martie 2022.

Anulează hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 647 din 1 martie 2022.

Obligă Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei A. de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.

Cu opinie separată,

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 647 din 1 martie 2022, ca neîntemeiată.

Opinie separată redactată conform dispoziţiilor art. 426 alin. (1) C. proc. civ.

În opinie minoritară, examinând contestaţia formulată în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, se constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 647 din 1 martie 2022 a fost respinsă cererea de transfer formulată de contestatoarea A., în considerarea volumului de activitate al instanţelor implicate, cât şi a situaţiei concrete a solicitantei.

Criticile contestatoarei au vizat în esenţă caracterul discreţionar al soluţionării cererii de transfer, lipsit de transparenţă şi previzibilitate, precum şi motivarea necorespunzătoare a hotărârii contestate în condiţiile în care nu au fost analizate motivele personale invocate în cererea de transfer.

Analizând criticile de nelegalitate care vizează depăşirea marjei de apreciere a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în analiza cererii de transfer, în opinie minoritară se reţine că la soluţionarea cererii de transfer, secţia pentru Judecători a analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să îl apere în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al contestatoarei.

Instituţia transferului este reglementată de dispoziţiile art. 60 şi următoarele din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (în vigoare la data soluţionării cererii de transfer).

Potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din această lege "Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau o aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Conform art. 611 din aceeaşi lege "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea Judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa ia instanţa sau la parchetul la care solicită transferul în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, potrivit art. 612 din acelaşi act normativ, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurărilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de ia care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c)specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de ta care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului ia care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la necesităţile sistemului judiciar reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii .

În speţă, având în vedere că trei judecători de la Judecătoria Paşcani au solicitat transferul la Judecătoria Iaşi, în condiţiile în care încărcătura pe judecător şi pe schemă la Judecătoria Paşcani depăşeşte media naţională, secţia pentru Judecători a apreciat ca fiind oportună admiterea unei singure cereri de transfer.

Procedând la analiza comparativă a celor trei cereri de transfer prin prisma criteriilor legale care au vizat volumul de activitate al celor două instanţe, numărul posturilor vacante şi temporar vacante, vechimea în funcţie a solicitanţilor, avizele exprimate, secţia pentru Judecători a admis cererea de transfer formulată de dl. judecător D. şi a respins celelalte solicitări.

Contrar susţinerilor contestatoarei, soluţionarea cererii de transfer s-a realizat cu respectarea criteriilor prevăzute de lege, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul public al bunei funcţionări a justiţiei şi interesul individual al contestatoarei.

Astfel, s-a reţinut că domnii judecători E. şi D. aveau aceeaşi vechime în funcţie şi la instanţă, de 8 ani şi 3 luni, respectiv 4 ani şi 11 luni, pe când reclamanta A. avea o vechime de 7 ani şi 3 luni şi la instanţă de 3 ani şi 11 luni, precum şi că doar în privinţa domnului judecător D. Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi au comunicat avize favorabile, cu privire la celelalte două solicitări fiind transmise avize negative.

În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a criteriului privind vechimea în funcţia de judecător şi la instanţă din perspectiva susţinerilor reclamantei în sensul că în mod eronat la calculul vechimii domnului judecător D. a fost inclusă şi perioada când acesta a avut calitatea de procuror stagiar, se reţine că atât vechimea efectivă în funcţia de judecător, cât şi vechimea la instanţa de la care se solicită transferul reprezintă criterii legale care sunt avute în vedere la analiza unei cereri de transfer, domnul D. având o vechime efectivă la Judecătoria Paşcani care o exceda cu un an pe cea a contestatoarei (anume de 4 ani şi 11 luni faţă de 3 ani şi 11 luni).

Referitor la criticile reclamantei privind pretinsa omisiune a secţiei pentru judecători de a lua în considerare la analiza cererii de transfer motivele personale invocate, în susţinerea cererii de transfer, se constată că acest argument nu poate fi reţinut de vreme ce chiar din considerentele hotărârii rezultă că solicitarea a fost analizată în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale.

Sub acest aspect, se impune a se menţiona faptul că motivele de ordin personal şi familial invocate de către intimata-contestatoare (criteriul distanţei dintre domiciliu şi sediul instanţei la care funcţionează, precum şi posibilităţile reale de navetă şi timpul afectat acestuia) reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinate în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât prin admiterea unei cereri de transfer să se asigure buna funcţionare a instanţelor implicate în procedură.

Constatând, aşadar, că hotărârea contestată satisface exigenţele vizând motivarea, fiind efectuată o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în raport de circumstanţele concrete profesionale ale titularului cererii de transfer, în opinie separată se reţine că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei de apreciere permisă de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.