Administrative liability for unlawfully terminated judicial secondment: objective fault doctrine under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 02 februarie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat:

(i) obligarea pârâtului la plata sumei de 24.518 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de către reclamantă, constând în diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi neîncasate de către reclamantă urmare actelor administrative nelegale emise de către pârât, constând în Hotărârile nr. 257/21.03.2017 nr. 51/3.02.2017, anulate în mod definitiv prin Decizia nr. 4086/14.12.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, şi drepturile salariale efectiv încasate de către reclamantă pe întreaga durată în care actele nelegale şi-au produs efectele;

(ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON reprezentând despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului suferit prin lezarea gravă a drepturilor nepatrimoniale constând, în principal, în onoare, demnitate, reputaţie, stabilitate, securitate juridică şi încredere legitimă, urmare actelor administrative nelegale emise de către pârât, constând în Hotărârile nr. 257/21.03.2017 nr. 51/3.02.2017 având ca obiect încetarea detaşării reclamantei la Ministerul Justiţiei şi care au fost anulate în mod definitiv prin Decizia nr. 4086/14.12.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3350 din 13 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

(ii) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei nete aferente sumei brute de 19.777,74 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit şi a sumei de 10.000 (zece mii) RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit;

(iii) a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat aferente părţii din acţiune admisă, onorariul de avocat fiind redus în mod corespunzător, conform art. 451-453 C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3350 din 13 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

A menţionat recurenta-reclamantă că perioada pentru care a solicitat drepturi salariale este cuprinsă între data de 03.02.2017 şi data de 14.12.2017, iar relevante în susţinerea prejudiciului material cauzat recurentei sunt Ordinul MJ nr. 86C/06.01.2017, prin care s-a dispus încadrarea recurentei la Ministerul Justiţiei în funcţia de personal de specialitate asimilat judecătorilor şi procurorilor la Direcţia pentru prevenirea criminalităţii, cu drepturi salariale constând în indemnizaţia de încadrare brută lunară de 14.057 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii grele de muncă, vătămătoare sau periculoase de 2.109 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru asigurarea confidenţialităţii de 1.972 RON, în timp ce prin Ordinul nr. 191/11.02.2017 al procurorului general, drepturile salariale specifice funcţiei de procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel au fost stabilite în cuantum de 12.577 RON (indemnizaţie de încadrare lunară), la care se adaugă sporul de risc şi suprasolicitare nervoasă şi sporul pentru asigurarea confidenţialităţii de 1.764 RON şi suma de 1.887 RON, reprezentând cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

În atare condiţii, susţine recurenta-reclamantă că se observă diferenţa de venituri salariale între cele două funcţii, diferenţă ce rezultă din dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi din împrejurarea că încadrarea s-a făcut conform nivelului maxim de salarizare în Ministerul Justiţiei, respectiv aferent gradului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În intervalul 03.02.-14.12.2017, recurenta-reclamantă susţine că a fost privată, din culpa exclusivă a CSM, de plata drepturilor salariale ce decurgeau din statutul de magistrat detaşat la Ministerul Justiţiei.

Se afirmă, aşadar, în calea recursului, că judecătorul fondului a realizat o determinare eronată a cuantumului despăgubirilor materiale reprezentate de diferenţa de venituri dintre cele două funcţii.

În privinţa daunelor morale, a susţinut recurenta-reclamantă că evaluarea lor trebuie să se raporteze inclusiv la impactul negativ produs de actele administrative nelegale, anulate de către instanţa de judecată, avându-se în vedere pregătirea continuă a recurentei, evoluţia carierei sale, expertiza sa profesională şi preocuparea continuă pentru dezvoltarea carierei profesionale. În accepţiunea recurentei-reclamante, intimatul CSM i-a creat o stare de incertitudine juridică în ceea ce priveşte cariera sa, iar producerea efectelor de către aceste acte pentru o durată de 11 luni contravine drepturilor legal recunoscute privind stabilitatea procurorului, ca parte a principiului consacrat constituţional de independenţă a magistraturii. I se reproşează intimatului-pârât faptul că avea obligativitatea de a proceda la desfiinţarea hotărârii de încetare a detaşării şi de restabilire a situaţiei anterioare, cu efecte depline asupra recunoaşterii drepturilor lezate aparţinând recurentei, demers necesar pentru recunoaşterea şi consolidarea drepturilor recunoscute recurentei, în special prin raportare la statutul acesteia de procuror.

A susţinut recurenta-reclamantă că i-a fost lezată imaginea sa, încetarea detaşării având un puternic impact mediatic, fiind evident cauzată o discreditare a sa, astfel că judecătorul cauzei trebuia să ţină seama, la determinarea prejudiciului moral, de aspecte referitoare la durata în care actele nelegale şi-au produs efectele, consecinţele negative suferite de reclamantă, atât la nivel profesional, cât şi la nivel personal, importanţa cu care au fost percepute consecinţele negative suferite de către recurentă, cu atât mai mult cu cât a fost determinată o lezare a drepturilor fundamentale garantate procurorului, cu un puternic impact asupra carierei recurentei.

A concluzionat recurenta-reclamantă că este disproporţionată valoarea de 10.000 euro acordată pentru daunele morale suferite, în raport de prejudiciul suferit, fapt pentru care a solicitat să fie admisă calea de atac declarată în cauză.

3.2. Pârâtul Consiliul Superior al magistraturii a întemeiat recursul său pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul-pârât că, interpretând sistematic prevederile art. 8 alin. (1) şi pe cele ale art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reiese că actul normativ reglementează o formă particulară de răspundere delictuală a autorităţii publice, grefată pe un anumit tip de conduită ilicită manifestată fie prin emiterea unui act normativ nelegal, fie prin nesoluţionarea în termen sau cu refuzul de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept sau interes legitim, iar cererea de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind anularea actului de către instanţă, producerea unui prejudiciu şi dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

A făcut trimitere recurentul-pârât la condiţiile generale în materia răspunderii civile delictuale, regăsite în prevederile art. 1349 alin. (1)-(2), art. 1357-1371 şi ale art. 1381-1395 C. civ., susţinând, prin raportare la aceste prevederi legale, că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice chemate în judecată, deoarece autoritatea publică, prin hotărârile pronunţate, respectiv Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 51/03.02.2017 şi cea a Plenului CSM nr. 257/21.03.2017, nu a făcut altceva decât să interpreteze prevederile legale referitoare la încetarea detaşării unui magistrat, astfel cum acestea erau în vigoare la data adoptării acestor hotărâri.

Arată recurentul-pârât că prin decizia nr. 4086/14.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut dezlegările date de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 588/2017, în privinţa dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cu referire la acest text de lege, afirmă recurentul CSM că secţia pentru procurori s-a sesizat din oficiu asupra oportunităţii încetării detaşării intimatei-reclamante, dat fiind caracterul public al anchetei penale în curs de desfăşurare, iar la momentul dispunerii încetării detaşării textele normative incidente nu solicitau acordul magistratului în cauză decât la momentul detaşării, nu şi la încetare.

Se mai arată că încetarea detaşării a fost justificată de necesitatea desfăşurării în condiţii de deplină imparţialitate a anchetei care o viza şi pe intimată, dat fiind interesul general al bunei înfăptuiri a justiţiei, iar normele incidente în instituţia detaşării nu fuseseră declarate neconstituţionale.

În acest context afirmă recurentul-reclamant că nu poate fi reţinută vinovăţia sa, care, în cadrul răspunderii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, îmbracă forma emiterii cu vinovăţie a unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat, iar aprecierile primei instanţe sunt eronate, atunci când reţine că vinovăţia se constată în cadrul acţiunii în anularea actului administrativ, "aşa cum rezultă din articolele indicate din Legea nr. 554/2004 (care prevăd că anularea actului administrativ impune repararea pagubei)".

În contra acestor argumente ale primei instanţe, a susţinut recurentul CSM că, în cadrul acţiunii întemeiate pe prevederile art. 19, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, trebuie procedat la verificarea tuturor cerinţelor legale prevăzute de art. 1381-1395 din C. civ., care reglementează cu titlu general regulile aplicabile reparării prejudiciului cauzat în condiţiile răspunderii civile delictuale, iar anularea unui act administrativ nu conduce în mod automat la repararea prejudiciului, ci trebuie să se verifice îndeplinirea tuturor condiţiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii autorităţii publice.

Susţine recurentul-pârât că, neprocedând la o astfel de analiză, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 19 coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reţinând în mod nejustificat vinovăţia CSM, ca element constitutiv al angajării răspunderii sale civile delictuale.

În privinţa celorlalte condiţii, cele referitoare la producerea unui prejudiciu şi la existenţa unui raport de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, a arătat recurentul-pârât că intimata-reclamantă nu a dovedit cuantumul prejudiciului solicitat şi nici raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, întrucât magistratul în cauză şi-a exercitat funcţia de procuror şi a primit indemnizaţia aferentă, cu toate sporurile, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar decizia ÎCCJ nr. 4086/14.12.2017 a fost pusă de îndată în executare.

Cât priveşte cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, susţine CSM că, deşi intimata-reclamantă s-a raportat la perioada cuprinsă între data de 03.02.3017 (data încetării detaşării la Ministerul Justiţiei) şi data de 14.12.2017 (data continuării detaşării acesteia la Ministerul Justiţiei, conform Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 787/19.12.2017), aceasta nu a depus modalitatea de calcul a prejudiciului material suferit.

A precizat recurentul-pârât că de la data de 03.02.2017 intimata nu mai activa în cadrul Ministerului Justiţiei, iar la data de 2.02.2017, ultima zi în care intimata-reclamantă a funcţionat la Ministerul Justiţiei, exercitând funcţia de secretar de stat, a fost salarizată cu drepturile mai favorabile, aferente calităţii sale de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, conform Ordinului MJ nr. 205/C/30.01.2017.

A mai subliniat recurentul-pârât că drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. 86/C/06.01.2017 emis de Ministerul Justiţiei au fost primite de intimata-reclamantă anterior numirii sale în funcţia de secretar de stat, iar Ordinul MJ nr. 3994/C/28.12.2017 atestă drepturi salariale de care intimata-reclamantă beneficia începând cu data de 14.12.2017, iar nu drepturile obţinute anterior încetării detaşării, respectiv până la data de 02.02.2017.

Nici în privinţa prejudiciului moral nu sunt dovezi, în accepţiunea recurentului CSM, cât timp intimata-reclamantă şi-a exercitat funcţia în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău pe parcursul celor 11 luni, cariera sa neavând de suferit sub acest aspect, iar în producerea pretinsului prejudiciu moral nu se poate reţine nicio culpă a autorităţii publice pârâte.

Tot în referire la condiţia culpei, arată recurentul CSM că în mod eronat a reţinut prima instanţă că se justifică această cerinţă în privinţa sa prin apariţia în spaţiul mediatic a unor articole de presă, şi, prin urmare, vina în apariţia acestora ar aparţine Consiliului Superior al Magistraturii şi unora dintre membrii acestuia, inclusiv membrii de drept. Or, afirmă recurentul-pârât că nu poate fi stabilită nicio legătură de cauzalitate între conţinutul Hotărârii nr. 51/03.02.2017 a secţiei pentru procurori, prin care s-a dispus încetarea detaşării intimatei-reclamante şi a hotărârii Plenului CSM nr. 257/21.03.2017 şi apariţia în spaţiul mediatic a unor articole ce au vizat măsura în discuţie, lipsind cu desăvârşire culpa autorităţii publice, nefiind permis a se face o asimilare între pretinse acţiuni ale persoanelor fizice ce intră în componenţa Consiliului şi acţiunile şi demersurile instituţiei în sine.

În concluzie, reafirmă recurentul-pârât că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada că i s-a încălcat un drept subiectiv patrimonial sau vreun interes care să atragă răspunderea autorităţii publice pentru fapta proprie.

A solicitat recurentul CSM instanţei de recurs să înlăture cheltuielile de judecată în cuantum de 5000 RON, în virtutea principiului "accesorium sequitur principale".

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, pârâtul CSM a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Totodată, în şedinţa publică din 5 octombrie 2022, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea căii de atac în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A susţinut intimatul CSM că prima instanţă a arătat în considerentele hotărârii recurate modul de calcul al daunelor materiale acordate, în raport de ordinele de salarizare incidente în perioada de referinţă (03.02.2017-13.12.2017), iar recurenta nu a arătat în concret, în ce a constat eroarea de calcul a judecătorului fondului la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri.

Cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit, apărările intimatului-pârât s-au concretizat în aceleaşi critici pe care le-a formulat în calea proprie de atac declarată în cauză, rezumate anterior în cuprinsul prezentei decizii.

4.2. Reclamanta A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul CSM, ca nefondat, arătând că prima instanţă a analizat temeinic întrunirea cumulativă a condiţiilor privind răspunderea administrativ patrimonială a pârâtului şi, găsind întrunite aceste condiţii în privinţa CSM, l-a obligat la repararea prejudiciului material şi moral suferit de persoana vătămată.

A susţinut intimata-reclamantă că recurentul-pârât CSM şi-a atribuit în mod abuziv competenţe din oficiu în procedura de încetare a unei detaşări, cu eludarea gravă, conştientizată şi deliberată a prevederilor regulamentare aplicabile, respectiv cele ale art. 9 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006. Au fost reiterate ample argumente ale intimatei-reclamante privind existenţa răspunderii administrativ patrimoniale a recurentului-pârât CSM, ce a determinat repararea prejudiciului cauzat magistratului A., prima instanţă reţinând corect că se impune acordarea de daune materiale şi morale, iar cuantumul acestora a fost criticat în calea de atac rezumată anterior.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru următoarele argumente:

Excepţia nulităţii recursului aparţinând reclamantei a fost formulată pentru pretinsa neîncadrare a căii de atac respective în prevederile art. 488 C. proc. civ., susţinând intimatul CSM că motivele arătate cuprind doar aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

În acest context, a făcut trimitere intimatul-pârât CSM la Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii, în care s-a stabilit că "(Î)n interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Argumentele intimatului-pârât CSM nu pot fi primite, întrucât criticile reliefate în recursul declarat de reclamanta A. vizează aspecte care intră în sfera de legalitate a hotărârii ce formează obiectul recursului, din perspectiva temeiurilor de drept aplicate în vederea determinării cuantumului daunelor materiale şi morale, nu doar în noţiunea de netemeinicie, astfel că instanţa de control judiciar a fost sesizată nu numai cu analiza caracterului proporţional sau nu al sumelor acordate în cauză, ci şi cu cercetarea pretinsei greşite interpretări şi aplicări a normelor de drept material, de către judecătorul fondului, în acordarea despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată. Statuările obligatorii ale Deciziei nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea unui recurs în interesul legii nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză, în condiţiile în care criticile vizând cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă reclamă examinarea lor şi sub aspectul legalităţii, raportat la motivul de casare indicat în calea de atac.

Înalta Curte reţine că aceste critici din recursul declarat de reclamantă se circumscriu motivului de casare indicat, respectiv prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului fiind neîntemeiată.

II.2. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate şi a probelor administrate, Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

a) Recursul declarat de reclamanta A. a vizat modalitatea în care judecătorul fondului a stabilit cuantumul daunelor materiale şi morale solicitate în acţiunea de reparare a pagubei produse ca urmare a emiterii de către intimatul-pârât CSM a unor acte nelegale, ce au fost anterior anulate de către instanţa judecătorească, prin decizia nr. 4086/14.12.2017 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a cuantificat prejudiciul material la suma de 24.518 RON, susţinând că acesta ar reprezenta diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi neîncasate de către reclamantă urmare actelor administrative nelegale emise de către pârât, constând în Hotărârile nr. 257/21.03.2017 nr. 51/3.02.2017, anulate în mod definitiv prin decizia nr. 4086/14.12.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, şi drepturile salariale efectiv încasate de către reclamantă pe întreaga durată în care actele nelegale şi-au produs efectele.

Perioada în care recurenta-reclamantă s-a aflat în situaţia de încetare a detaşării ca efect al adoptării Hotărârii secţiei de procurori din cadrul CSM nr. 51/3.02.2017, menţinută prin Hotărârea Plenului CSM nr. 257/21.03.2017, a fost cuprinsă între 3.02.2017 şi 14.12.2017, dată la care s-a realizat punerea în executare a deciziei ICCJ nr. 4086/2017, prin emiterea Hotărârii CSM nr. 787/19.12.2017.

Drepturile salariale de care recurenta-reclamantă a fost privată în această perioadă sunt reprezentate de diferenţa dintre veniturile de această natură corespunzătoare funcţiei de execuţie din cadrul Ministerului Justiţiei, nivelul maxim de salarizare în Ministerul Justiţiei, aferent gradului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi drepturile salariale obţinute în perioada în care şi-au produs efectele hotărârile de încetare a detaşării, respectiv cea de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Recurenta-reclamantă a evidenţiat în cererea de recurs aceleaşi elemente salariale ca cele reţinute de judecătorul fondului, arătând, totuşi, că ar fi fost îndreptăţită să primească suma de 24.518 RON, în loc de 19.777,74 RON. Se deduce, din modalitatea în care s-a menţionat incidenţa Ordinului MJ nr. 3994/C din 28.12.2017, că recurenta-reclamantă a pretins calcularea diferenţelor salariale în raport de sumele stabilite cu ocazia reîncadrării sale în cadrul Ministerului Justiţiei, urmare punerii în executare a deciziei nr. 4086/2017 a ÎCCJ.

Înalta Curte reţine că stabilirea prejudiciului material s-a realizat în coordonatele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin luarea în considerare a drepturilor salariale avute în funcţia în care a fost detaşată, din care au fost scăzute drepturile salariale efectiv încasate în perioada 03.02.2017-14.12.2017, interval de timp în care şi-a produs efecte măsura nelegală de încetare a detaşării.

Prima instanţă a stabilit corect, în aplicarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, că veniturile salariale luate în calcul pentru stabilirea prejudiciului material sunt cele rezultate din diferenţa de salarizare între funcţia pe care a fost detaşată, aceea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor la Direcţia pentru prevenirea criminalităţii din cadrul Ministerului Justiţiei, şi cea de procuror cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel, funcţie exercitată în perioada 03.02.2017-14.12.2017.

Pentru a determina diferenţa efectivă între aceste venituri salariale, judecătorul fondului a avut în vedere ordinele de încadrare emise pentru recurenta-reclamantă, respectiv Ordinul ministrului justiţiei nr. 86/C/06.01.2017, prin care i s-a stabilit recurentei o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 14.057 RON (corespunzătoare unei vechimi în funcţie de 15-20 ani şi gradaţiei 4), un spor pentru condiţii grele de muncă, vătămătoare sau periculoase de 2.109 RON şi un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi un spor de confidenţialitate de 1.972 RON, aceasta constituind indemnizaţia sa după ce s-a dispus detaşarea la Ministerul Justiţiei, şi Ordinul nr. 191/11.01.2017 al procurorului general, ce indică drepturile salariale aferente funcţiei de procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, compuse din indemnizaţia de încadrare lunară în cuantum de 12.577 RON, un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi un spor pentru asigurarea confidenţialităţii în sumă de 1.764 RON şi un spor pentru condiţii grele de muncă, vătămătoare sau periculoase de 1.887 RON.

Ordinul nr. 3994/C/28.12.2017 dispune cu privire la salarizarea recurentei-reclamante începând cu data de 14.12.2017, pentru viitor, iar o eventuală aplicabilitate a acestuia în calcularea drepturilor salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată se putea realiza doar în situaţia în care recurenta-reclamantă ar fi dovedit că acesta era nivelul de salarizare pe care l-ar fi avut dacă nu s-ar fi dispus nelegal încetarea detaşării sale la Ministerul Justiţiei, pe întreaga perioadă în care au subzistat actele emise de CSM sau pentru o parte din această perioadă.

În lipsa oricărei probaţiuni pe acest aspect, singurele repere avute în vedere în mod corect de către prima instanţă au fost cele două ordine care individualizau indemnizaţia de încadrare şi sporurile cuvenite recurentei-reclamante în funcţia deţinută anterior datei de 3.02.2017 şi pe perioada 3.02.2017-14.12.2017.

Cât priveşte funcţia de secretar de stat exercitată de recurenta-reclamantă, aceasta a demisionat din respectiva funcţie, fiind un act de voinţă proprie, astfel că în cauză sunt relevante doar consecinţele directe ale măsurii dispuse de intimatul CSM, acelea privind încetarea nelegală a detaşării sale din cadrul Ministerului Justiţiei.

În privinţa daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, prima instanţă a procedat la evaluarea prejudiciului suferit de către reclamanta în cauză, luând în considerare toate reperele invocate de persoana vătămată, stabilind că au fost încălcate în mod substanţial prin actele nelegale ale intimatului CSM asigurarea dreptului la carieră, din perspectiva stabilităţii specifice funcţiei de procuror, respectarea dreptului la onoare, demnitate şi reputaţie profesională.

Criticând cuantumul daunelor morale, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unei disproporţii vădite între suma acordată cu acest titlu de către prima instanţă şi valorile nepatrimoniale lezate, astfel că instanţa de control judiciar va menţine soluţia stabilită prin hotărârea recurată, considerând că nu se impune o reapreciere a cuantumul acestor despăgubiri, prin raportare la aceleaşi repere de analiză a prejudiciului moral pretins, ce au fost avute în vedere, în mod corect, de către judecătorul fondului.

De altfel, solicitarea de acordare a daunelor morale nu trebuie să tindă, în nicio circumstanţă, la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate, scopul lor fiind doar acela de a compensa, în măsura în care se poate realiza o evaluarea a intensităţii valorilor lezate, prejudiciul produs prin fapta ilicită a celui chemat să răspundă.

În consecinţă, se reţine că soluţia primei instanţe sub aspectul cuantificării prejudiciului moral este la adăpost de orice critică regăsită în recursul declarat de recurenta-reclamantă, fără a fi posibilă reformarea hotărârii atacate nici sub acest aspect.

b) Recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 1349 şi 1357 şi urm. din C. civ., în corelaţie cu prevederile art. 1, art. 8, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.

A criticat recurentul-pârât soluţia primei instanţe argumentând, în esenţă, că în mod greşit a fost obligat la plata de despăgubiri materiale şi morale către intimata-reclamantă, în condiţiile în care nu a existat culpa sa în emiterea actelor administrative ce au fost ulterior anulate de instanţa de contencios administrativ, ca efect al aplicării Deciziei CCR nr. 588/2017. A subliniat recurentul-pârât că, la momentul adoptării hotărârilor prin care s-a dispus încetarea detaşării intimatei-reclamante, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 era în vigoare de un timp îndelungat, astfel încât nu s-a putut anticipa neconformitatea sa cu normele constituţionale, neconformitate ce a fost avută în vedere de instanţa supremă la pronunţarea deciziei nr. 4086/14.12.2017.

Totodată, susţine recurentul CSM că vinovăţia celui chemat să răspundă se verifică şi în cadrul acţiunii de obligare a acestuia la plata despăgubirilor, nu doar în cadrul acţiunii în anulare, iar anularea unui act administrativ nu conduce în mod automat la repararea prejudiciului.

Contrar acestor susţineri ale recurentului CSM şi în deplin acord cu judecătorul fondului, reţine Înalta Curte că, în materia răspunderii administrativ-patrimoniale, condiţia vinovăţiei nu trebuie dovedită distinct de condiţia faptei ilicite, reprezentată de constatarea nelegalităţii unui act administrativ, răspunderea fiind considerată obiectivă. Astfel cum s-a statuat şi în considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 22/2019, "(P)entru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ., în corelaţie cu normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ: existenţa unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanţă sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatată ca atare de instanţă; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.."

Având în vedere statuările instanţei supreme anterior enunţate, se reţine că, în materia răspunderii administrativ-patrimoniale, premisa angajării acestui tip de răspundere o constituie anularea actului administrativ contestat sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept sau interes legitim, fără a distinge în raport de motivele pentru care se ajunge la sancţionarea manifestării de voinţă a autorităţii publice prin soluţia de anulare a actului administrativ nelegal sau de înlăturare a refuzului nejustificat, fiind necesar, în vederea reparării pagubei, să existe o faptă ilicită, constatată de instanţa de contencios administrativ, ce a produs prejudicii în patrimoniul persoanei vătămate.

Aşadar, nu pot fi acceptate susţinerile recurentului-pârât CSM referitoare la necesitatea probării de către intimata-reclamantă a condiţiei referitoare la culpa autorităţii publice în emiterea actelor administrative anulate de instanţă, o astfel de condiţie fiind subînţeleasă în acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Se afirmă în cadrul recursului declarat de CSM că instanţa supremă, având de analizat legalitatea Hotărârii Plenului nr. 257/21.03.2017, în cadrul dosarului nr. x/2017, nu a stabilit vinovăţia emitentului actului, ci doar a reţinut dezlegările date de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 588/2017, având, de altfel, obligaţia de a aplica prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie. Acest fapt nu înlătură răspunderea administrativ patrimonială a recurentului CSM care, acţionând în regim de putere publică, a emis un act administrativ întemeiat pe o normă infralegală, ce nu poate suplini lacuna legii în materia încetării detaşării, fapt pentru care, de altfel, dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor au fost declarate parţial neconstituţionale prin Decizia CCR nr. 588/2017.

A mai susţinut recurentul CSM că jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale consacră efectul ex-nunc al deciziilor sale nu doar în ceea ce priveşte activitatea judiciară, ci şi în ceea ce priveşte actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorităţile/instituţiile publice. Argumentul principal al recurentului-pârât pentru înlăturarea culpei sale este acela potrivit căruia, la data adoptării hotărârilor prin care s-a dispus încetarea detaşării intimatei-reclamante, CSM a interpretat dispoziţiile legale în vigoare referitoare la detaşarea magistraţilor, dispoziţii ce nu erau declarate neconstituţionale.

Nici acest argument nu poate înlătura răspunderea administrativ patrimonială a autorităţii publice ale cărei acte au fost anulate de către instanţa judecătorească în mod definitiv, întrucât pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale în cauză s-a realizat ca urmare a sesizării instanţei de contencios constituţional chiar în cadrul dosarului în care s-a solicitat anularea actelor emise de CSM, efectele producându-se în litigiul în care s-a ivit chestiunea prejudicială constând în excepţia de neconstituţionalitate, în care raporturile juridice analizate nu erau soluţionate definitiv.

În privinţa celorlalte condiţii care definesc răspunderea administrativ-patrimonială, respectiv producerea unui prejudiciu şi existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, a susţinut recurentul CSM că nu s-a făcut dovada îndeplinirii lor, întrucât intimata-reclamantă, pe toată perioada de aproximativ 11 luni în care a susţinut că a fost prejudiciată, şi-a exercitat funcţia de procuror şi a primit indemnizaţia de magistrat cu toate sporurile aferente.

Aceste argumente ale recurentului-intimat CSM nu pot fi primite, în condiţiile în care prejudiciul material a fost corect stabilit de către prima instanţă, prin aplicarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, fiind reprezentat de diferenţele salariale dintre drepturile băneşti cuvenite pentru funcţia din care s-a dispus încetarea nelegală a detaşării intimatei-reclamante şi drepturile aaferente funcţiei pe care aceasta a exercitat-o pe durata cuprinsă între 3.02.2017-14.12.2017, perioadă în care au fost în fiinţă actele prin care CSM a dispus măsura anulată de instanţă prin decizia nr. 4086/2017.

Nu se poate reţine pretinsa lipsă a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, cât timp, în absenţa faptei ilicite a recurentului-intimat CSM, nu s-ar fi produs rezultatul care a determinat existenţa acestui prejudiciu, reflectat într-un nivel de salarizare inferior celui stabilit ca urmare a detaşării intimatei A. la Ministerul Justiţiei.

Faptul că, pe perioada nelegalei încetări a detaşării, magistratul în cauză şi-a exercitat în continuare funcţia în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu echivalează cu absenţa unui prejudiciu, fiind relevant faptul că, anterior revenirii la această unitate, salarizarea sa era aferentă unui nivel superior de încadrare decât cel avut după încetarea detaşării dispuse de CSM, aspect care nu poate fi ignorat de recurentul în cauză, fiind valorificat în mod corespunzător prin soluţia pronunţată în mod corect de către judecătorul fondului.

Sub aspectul daunelor morale acordate intimatei-reclamante, a susţinut recurentul CSM că i-a fost transferată în sarcina sa o culpă ce nu-i aparţine, justificată prin apariţia în spaţiul mediatic a unor articole de presă ce au vizat măsura în discuţie, astfel că instanţa de fond a făcut o asimilare nejustificată între pretinsele acţiuni ale persoanelor fizice care intră în componenţa Consiliului şi acţiunile şi demersurile instituţiei în sine.

Contrar acestor alegaţii ale recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că prima instanţă a stabilit corect că valorile de ordin nepatrimonial constând în asigurarea dreptului la carieră, respectarea onoarei şi demnităţii şi reputaţiei profesionale au fost lezate prin măsura nelegală dispusă de CSM, această măsură fiind cea care a reverberat în spaţiul mediatic, astfel că prejudiciu moral dovedit de către intimata-reclamantă a fost produs prin emiterea actelor nelegale, fiind obligată să răspundă autoritatea publică ce a dispus încetarea nelegală a detaşării magistratului în cauză.

De altfel, intimata-reclamantă nu a solicitat daune morale produse ca urmare a expunerii sale mediatice, afirmând în mod constant că prejudiciul de ordin nepatrimonial ce o îndreptăţeşte la solicitarea despăgubirilor este cel cauzat de măsura nelegală de încetare a detaşării sale la Ministerul Justiţiei, dispusă prin actele emise de Consiliul Superior al Magistraturii, ce au fost anulate prin decizia nr. 4086/2017 a ÎCCJ.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că nici criticile formulate prin recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt apte să conducă la reformarea soluţiei pronunţate de prima instanţă, soluţie ce va fi menţinută, fiind legală şi temeinică.

Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 3350 din 13 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., invocată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 3350 din 13 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

20/06/2017

Cerere de chemare în judecată

B. 13/06/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA FISCALĂ PENTRU

27/06/2018

Acte

Curtea de Apel BUCUREŞTI

09/07/2018

Întâmpinare

Intimat - B.

21/01/2019

Cerere de preschimbare a termenului de judecată

Intimat - B.

14/05/2019

Anunţarea schimbării sediului sau denumirii

Intimat - B.

13/05/2020

Cerere acces la dosar electronic

Intimat - B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.