University legal representation: rector's exclusive mandate versus council president's authority

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Universitatea "A." Iaşi, prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat anularea Ordinului 3438/21.03.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 862 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti:

- a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii de reprezentant, lipsei plângerii prealabile şi prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârât prin întâmpinare;

- a admis acţiunea formulată de către reclamanta Universitatea A. din Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale;

- a dispus anularea Ordinului nr. 3438/21.03.2016 emis de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanta Universitatea "A." din Iaşi, reprezentată legal prin C., şi pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

3.1. Prin recursul declarat de reclamanta Universitatea "A." din Iaşi, reprezentată legal prin C., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, (i) admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a domnului B. cu privire la Universitatea "A." din Iaşi, excepţiei lipsei procedurii prealabile şi excepţiei prescripţiei dreptului de a formula cererea şi, pe cale de consecinţă, anularea cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, iar în subsidiar, respingerea cererii pentru lipsa procedurii prealabile/ca fiind prescrisă, (ii) respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, (iii) precum şi obligarea intimaţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

În referire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru semnatarul cererii de chemare în judecată, a susţinut Universitatea prin rectorul său că nu a avut cunoştinţă de acest litigiu, despre care a aflat abia la momentul comunicării sentinţei pronunţate în primă instanţă, iar entitatea juridică ce a formulat cererea de chemare în judecată este o fundaţie înfiinţată prin sentinţa civilă nr. 6/15.01.1999 a Judecătoriei Iaşi, a cărei denumire este Universitatea "A.", care nu se identifică cu instituţia de învăţământ Universitatea "A." din Iaşi, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, înfiinţată în baza Legii nr. 408/2002, parte a sistemului naţional de învăţământ.

Deşi în faţa instanţei de fond a arătat reclamanta prin răspunsul la întâmpinare că Universitatea "A." cu rector C. este diferită de reclamanta în cauză, persoană juridică reprezentată de profesor B., judecătorul fondului a considerat că "la momentul de faţă există o singură entitate juridică, Universitatea "A." din Iaşi, înfiinţată în baza Legii nr. 408/2002 prin transformarea Universităţii A., care şi-a încetat fiinţa juridică".

Şi dacă ar accepta acest argument al primei instanţe, consideră recurenta că este întemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B., date fiind dispoziţiile art. 213 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel că verificarea calităţii de reprezentant al reclamantei se putea realiza doar prin raportare la persoana fizică desemnată să ocupe funcţia de rector, iar nu prin verificarea unei alte calităţi pe care presupusul reprezentant susţine că o deţine în alte structuri de conducere. Mai departe, se afirmă că, odată derulată procedura de alegere a rectorului, acesta este confirmat prin ordin al ministrului, potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011, iar în privinţa calităţii domnului B. de preşedinte al consiliului de administraţie, nu s-a făcut dovada numirii sale în funcţia de membru al consiliului de administraţie de către fondatoarea instituţiei de învăţământ şi, cu atât mai puţin, în funcţia de preşedinte al CA.

În referire la soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei dovezii plângerii prealabile şi a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, a susţinut recurenta Universitatea prin rector C. că este eronată hotărârea judecătorească, raportat la greşita aplicare a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, întrucât, în opinia recurentei, excepţia neobligativităţii plângerii prealabile este strict limitată la art. 7 alin. (5), iar actul atacat nu intră în această categorie, astfel încât neîndeplinirea acestei cerinţe prevăzute expres de art. 193 alin. (1) C. proc. civ. atrage aplicabilitatea sancţiunii inadmisibilităţii acţiunii.

Pe fondul cauzei, a solicitat recurenta Universitatea prin rector să se reţină că sunt eronate considerentele primei instanţe prin care a reţinut că de la înfiinţarea sa prin Legea nr. 408/2002, Universitatea "A." din Iaşi nu a avut un rector desemnat în mod legal, întrucât alegerile organizate de-a lungul timpului au fost considerate nelegale de către instanţele de judecată, fiind anulat ordinul nr. 5783/2012, iar cât timp primul act de numire ca rector a domnului C. nu mai era în vigoare, fiind anulat prin decizia ÎCCJ nr. 1435/2014, acesta nu putea organiza legal alegeri pentru funcţia de rector.

A susţinut recurenta că prima instanţă nu a reţinut corect cine este persoana fizică desemnată în funcţia de rector prin Ordinul nr. 5783/2012, fiind vorba, în realitate, de domnul D., iar dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul ÎCCJ, prin care B. a solicitat anularea Ordinului nr. 5783/2012 de confirmare în funcţia de rector a lui D. era soluţionat definitiv, prin sentinţa civilă nr. 2524/2015, prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantului, soluţia fiind definitivă la data pronunţării sentinţei recurate.

În consecinţă, susţine Universitatea "A." prin rector că a fost respectat cadrul legal pentru alegerea persoanei care ocupă această funcţie, conform dispoziţiilor din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, iar argumentele primei instanţe nu au suport probator, soluţia nefiind legală.

3.2. Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive formulate de Universitatea "A." din Iaşi.

Prin recursul său, recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării a susţinut că prima instanţă, respingând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a prof. univ. dr. B., nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 213 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, care prevăd în mod imperativ că "rectorul reprezintă legal universitatea în relaţiile cu terţii şi realizează conducerea executivă a universităţii...", dispoziţii care se menţin şi în art. 12 din Ordinul 3751/2015, privind metodologia cadru referitoare la procesul de stabilire a structurilor la nivelul instituţiilor din sistemul de învăţământ superior care prevăd la alin. (1) că "rectorul reprezintă legal universitatea în relaţiile cu terţii, realizează conducerea executivă a universităţii şi exercită calitatea de ordonator de credite".

În opinia recurentului-pârât domnul B. şi-a atribuit nejustificat calitatea de reprezentant legal al Universităţii "A." din Iaşi, prin semnarea cererii de chemare în judecată ca preşedinte al consiliului de administraţie, cât timp printre atribuţiile prevăzute la art. 48 alin. (7) din Carta Universităţii "A." din Iaşi pentru preşedintele consiliului de administraţie nu se regăseşte şi cea de reprezentare legală a instituţiei în cauză. Date fiind prevederile legale anterior menţionate, cât şi Ordinul nr. 3438/21/03/2016 (ce nu se publică în Monitorul oficial, potrivit prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 24/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (3) din H.G. nr. 561/2009), prin care a fost confirmat în funcţia de rector domnul profesor universitar doctor C., afirmă recurentul-pârât că acesta este reprezentantul legal al Universităţii "A." din Iaşi, nicidecum semnatarul cererii de chemare în judecată.

În referire la excepţia lipsei plângerii prealabile, ce a fost respinsă de către prima instanţă, a criticat recurentul-pârât această soluţie, arătând că prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 trebuie analizate prin raportare la formularea plângerii prealabile, în corelaţie cu art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, care statuează, în privinţa calităţii procesuale active în litigiile de contencios administrativ, că "prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi şi a legilor speciale", astfel că dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicabile în cauza de faţă, deoarece intimatul-reclamant nu are calitatea de subiect de drept public.

A mai criticat recurentul-pârât MEC soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, argumentată de judecătorul fondului prin faptul că "pârâtul nu a făcut dovada comunicării ordinului către reclamantă", iar "reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa actului contestat în luna mai 2019", în condiţiile în care documentaţia de confirmare a rectorului universităţii a provenit chiar de la intimata-reclamantă, astfel că termenul de formularea a cererii a început să curgă de la data comunicării OMECŞ nr. 3751/29.04.2015, iar nu din luna mai 2019.

Pe fondul cauzei, a susţinut recurentul-pârât că actul administrativ contestat respectă principiul autonomiei universitare, nu realizează ingerinţe de tip politic în activitatea universitară şi nu nesocoteşte drepturile membrilor comunităţii universitare de a-şi desemna organismele de conducere în mod democratic, prin vot secret.

Prin procesul-verbal din data de 07.03.2016 s-a consemnat rezultatul alegerii rectorului Universităţii "A." din Iaşi, în persoana domnului profesor universitare doctor C., iar MEC (la cel moment MENCŞ) nu a făcut altceva decât să emită Ordinul nr. 3438/21.03.2016, prin care se statua că se confirmă în funcţia de rector cel nominat în respectivul proces-verbal.

A subliniat recurentul-pârât că, în calitate de autoritate căreia îi revine competenţa de a confirma sau infirma schimbările intervenite în componenţa conducerii universităţii, are obligaţia de a verifica dacă alegerea rectorului s-a făcut cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cauză, verificând dosarul cuprinzând întreaga documentaţie necesară confirmării în funcţia de rector, urmare alegerilor legal efectuate, a fost emis Ordinul nr. 3438/21.03.2016.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă Universitatea "A." din Iaşi, reprezentată prin profesor univ. dr. B., a formulat note scrise, în cuprinsul cărora a învederat că nu a declarat recurs în prezenta cauză, iar prin încheierea pronunţată în data de 12.11.2019, în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Iaşi, prin admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al Universităţii "A." Iaşi, reprezentată de rector C., s-a stabilit că unicul reprezentant al Universităţii "A. " din Iaşi, identificată prin CUI x este profesor universitar doctor B..

Prin urmare, se susţine în cuprinsul acestor note scrise că există o singură persoană juridică denumită Universitatea "A." din Iaşi, înfiinţată în temeiul Legii nr. 408/2002, cu cod de identificare fiscală x/1999, reprezentată legal prin profesor universitar doctor B., realitate constatată atât de instanţa din dosarul x/2019 (Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea civilă nr. 862/30.09.2020, pagina 9, modalitatea de soluţionare a excepţiilor), cât şi din alte decizii civile irevocabile depuse la dosarul nr. x/2019 (nr. 554/R a Curţii de Apel Galaţi, nr. 138/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 3791/2011 a ÎCCJ, nr. 5047/2011 a ÎCCJ, nr. 494/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 1435/2014 a ÎCCJ, nr. 7803/2013 a ÎCCJ).

În concluzie, a solicitat Universitatea "A." din Iaşi să se respingă cererea de recurs formulată de această entitate, prin reprezentant C., ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant legal al entităţii juridice în cauză, iar pe fondul cauzei, să se reţină că au o soluţie favorabilă pronunţată în prima instanţă, astfel că nu justifică interes pentru promovarea vreunei căi de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate şi a probelor administrate, Înalta Curte reţine caracterul lor fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În mod prioritar, vor fi analizate criticile comune ale recurentei-reclamante Universitatea "A." din Iaşi şi ale recurentului-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei fizice B. pentru Universitatea "A." din Iaşi, excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, ce urmăreşte ca părţile litigante să fie corect reprezentate.

Înalta Curte observă că se pune în discuţie chestiunea referitoare la reprezentarea legală, ceea ce presupune verificarea normelor de drept ce conferă această prerogativă persoanei fizice semnatară a cererii de chemare în judecată, iar din această perspectivă, trebuie distins între lipsa calităţii de reprezentant şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant care poate fi remediată în condiţiile art. 82 C. proc. civ.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant (puterii de a reprezenta) se referă la condiţiile de exercitare a acţiunii civile, sancţionând lipsuri ale dreptului la acţiune şi este o excepţie de fond în principal peremptorie, în timp ce excepţia lipsei dovezii de reprezentant este o excepţie de procedură şi, în principal, dilatorie. Aşadar, spre deosebire de excepţia lipsei dovezii de reprezentant care poate fi acoperită în condiţiile art. 82 C. proc. civ., lipsa calităţii de reprezentant nu poate fi acoperită prin confirmare dacă legea nu îi conferă reprezentantului această calitate sau părţii această putere pentru confirmare.

În situaţia de faţă, este vorba despre reprezentarea legală a Universităţii "A." din Iaşi, pentru care a reţinut prima instanţă că preşedintele Consiliului de administraţie al acestei entităţi, în persoana domnului B., justifică o astfel de calitate, ce îl îndreptăţeşte a semna în numele şi pentru Universitate acte juridice, în virtutea atribuţiilor conferite prin Carta Universitară a Universităţii "A." din Iaşi.

O primă chestiune ce e impune a fi lămurită în prezenta cauză este cea referitoare la existenţa uneia sau a două entităţi distincte, sub titulatura de Universitatea "A.", întrucât la dosar, la filele x, se regăseşte această denumire cu două coduri de înregistrare fiscală diferite şi sedii diferite.

Aparenta existenţă a două entităţi juridice diferite a fost examinată în cuprinsul mai multor hotărâri irevocabile, ce se impun cu putere de lucru judecat în cauza de faţă, fiind relevantă, în acest sens, decizia ÎCCJ nr. 3791/2011, în care s-a statuat că "nu sunt fondate criticile recurenţilor referitoare la anularea Ordinului atacat, întrucât astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, ordinul respectiv a fost emis pornindu-se de la premisa greşită că ar exista două persoane juridice, respectiv Universitatea "A." din Iaşi, înfiinţată prin Legea nr. 408/2002 şi Universitatea "A." Iaşi înfiinţată prin hotărâre judecătorească nr. 6/1999, ca organizaţie non profit.

Această premisă greşită este confirmată de probatoriul administrat în cauză, respectiv decizia civilă nr. 554R/25 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi decizia civilă nr. 274/26 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi care se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, faptul că, la momentul de faţă există o singură entitate juridică, Universitatea "A." din Iaşi, înfiinţată în baza Legii nr. 408/2002, prin transformarea Universităţii "A." care şi-a încetat fiinţa juridică, întregul patrimoniu al acesteia ca şi personalul, fiind preluat."

Cum în preambulul cererii de chemare în judecată chiar reclamanta prin B. face referire la persoana juridică înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, aceasta este cea în raport de care se analizează excepţia lipsei de reprezentant a persoanei care a semnat acţiunea judiciară, singura ce fiinţează în prezent ca instituţie juridică de învăţământ, abilitată să funcţioneze potrivit legii.

Potrivit art. 48 alin. (7) din Cartă, astfel cum aceasta a fost modificată, completată şi adoptată de Senatul Universităţii "A." din Iaşi, la data de 03.12.2015, preşedintele Consiliului de administraţie îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) pregăteşte, convoacă şi prezidează şedinţele ordinare şi extraordinare ale Consiliului de administraţie;

b) invită la şedinţele Consiliului persoane din structurile şi funcţiile de conducere ale universităţii sau din afara acesteia, a căror prezenţă este necesară;

c) asigură comunicarea Consiliului de administraţie cu celelalte structuri şi funcţii de conducere din universitate, precum şi cu A.";

d) asigură publicitatea actelor Consiliului de administraţie;

e) reprezintă Consiliul de administraţie în relaţiile cu structuri similare din alte instituţii de învăţământ superior din ţară şi străinătate.

Niciuna dintre aceste atribuţii nu conferă preşedintelui Consiliului de administraţie dreptul de reprezentare legală a Universităţii "A." din Iaşi în relaţiile cu terţii, astfel că demersul judiciar asumat prin semnarea cererii de chemare în judecată de către cel care ocupă funcţia de preşedinte al CA nu este unul valid, din punct de vedere al reprezentării entităţii juridice indicate în acţiune.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că reprezentarea legală a instituţiei publice înfiinţate prin lege derivă din prevederi legale, în care se stabileşte, la art. 207 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, că "funcţiile de conducere sunt următoarele:

a) rectorul, prorectorii, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ, la nivelul universităţii;

b) decanul, prodecanii, la nivelul facultăţii;

c) directorul de departament, la nivelul departamentului", iar potrivit art. 213 alin. (6) din acelaşi act normativ, "rectorul reprezintă legal universitatea în relaţiile cu terţii şi realizează conducerea executivă a universităţii".

Prin urmare, calitatea de reprezentant legal al Universităţii "A." din Iaşi revine, în virtutea legii, celui care deţine funcţia de rector, orice altă persoană semnatară în numele şi pe seama acestei entităţi nefiind îndreptăţită a se pretinde reprezentantul său legal.

Faptul că persoana fizică B. are calitatea de preşedinte al Consiliului de administraţie, conform înscrisurilor depuse la dosar (procesul-verbal al şedinţei de constituire a Consiliului de administraţie din 24. 08.2012) nu îi conferă atribuţii de reprezentare în relaţiile cu terţii pentru Universitatea "A." din Iaşi, după cum reiese chiar din modul în care sunt stipulate competenţele consiliului şi ale preşedintelui, în cadrul înscrisului cu dată certă din 24.08.2012, prin raportare la prevederile art. 207 alin. (1), (21)3 alin. (13) din Legea nr. 1/2011.

În consecinţă, este întemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al Universităţii "A." din Iaşi pentru persoana care a semnat cererea de chemare în judecată, profesor universitar doctor B., fapt pentru care este incidentă sancţiunea prevăzută de art. 176 pct. 2 C. proc. civ., aceea de anulare a actelor întocmite de cel ce a acţionat în numele părţii, fără a avea aptitudinea de a exercita reprezentarea legală pentru acest subiect de drept.

În urma admiterii căilor de atac îndreptate împotriva hotărârii primei instanţe se impune reformarea soluţiei pronunţate de judecătorul fondului, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamantă a persoanei fizice B., în sensul anulării cererii de chemare în judecată semnate de cel care nu justifică o astfel de calitate, nulitatea fiind una expresă, necondiţionată de existenţa vreunei vătămări.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentinţa civilă nr. 862 din 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B. pentru Universitatea "A." din Iaşi şi va anula cererea de chemare în judecată a Universităţii "A." din Iaşi, reprezentată prin B., în consecinţă.

Dată fiind culpa procesuală a celui care a declanşat demersul judiciar ce a fost anulat, instanţa de control va obliga persoana fizică B. la plata sumei de 1000 RON către Universitatea "A." din Iaşi, prin reprezentantul său legal C., reprezentând onorariul avocaţial asupra căruia s-a aplicat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea corespunzătoare, în raport de complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat şi circumstanţele cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta Universitatea "A." din Iaşi, reprezentată legal prin C., şi de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva sentinţei civile nr. 862 din 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B. pentru Universitatea "A." din Iaşi.

Anulează cererea de chemare în judecată a Universităţii "A." din Iaşi, reprezentată prin B., ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate de reprezentant al Universităţii "A." din Iaşi.

Obligă pe B. la plata către recurenta-reclamantă Universitatea "A." din Iaşi, reprezentată legal prin C., a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.