90-Day Claim Deadline to Insurers' Guaranty Fund Distinct from Five-Year Limitation Period Under Law No. 213/2015
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision which rejected the claimant’s action, resulting in the survival of the administrative decision that rejected the payment claim. The dispute concerned a challenge to an administrative decision by the Guaranty Fund for Insurers, which had dismissed a payment request filed by an insured party as late, following the bankruptcy of their insurance company after a traffic accident. The court held that the claimant was subject to a strict 90-day deadline to file the claim with the Guaranty Fund, calculated from the date the bankruptcy opening judgment became final, rather than the five-year limitation period for the substantive right to compensation; the claim filed approximately one year after the bankruptcy became final was deemed time-barred. The decisive legal basis was the interpretation of Article 14(1) of Law No. 213/2015, establishing that the 90-day procedural deadline for filing claims to the Fund is distinct from and not derogated by the five-year limitation period provided in Article 13(6) of the same Law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; 90-Day Claim Deadline to Insurers' Guaranty Fund Distinct from Five-Year Limitation Period Under Law No. 213/2015: The dispute concerned a challenge to an administrative decision by the Guaranty Fund for Insurers, which had dismissed a payment request filed by an insured party as late, following the bankruptcy of their insurance company after a traffic accident. The court held that the claimant was subject to a strict 90-day deadline to file the claim with the Guaranty Fund, calculated from the date the bankruptcy opening judgment became final, rather than the five-year limitation period for the substantive right to compensation; the claim filed approximately one year after the bankruptcy became final was deemed time-barred. The decisive legal basis was the interpretation of Article 14(1) of Law No. 213/2015, establishing that the 90-day procedural deadline for filing claims to the Fund is distinct from and not derogated by the five-year limitation period provided in Article 13(6) of the same Law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the cassation appeal and upholding the lower court's judgment.
Procedural rule governing the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.03.2020, sub numărul x/2020 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea contestaţiei, anularea în totalitate a deciziei nr. 22708/13.02.2020 emisă de pârât în dosarul nr. x şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond cererea de plată nr. x/27.06.2018 în ceea ce priveşte daunele materiale şi morale.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 770 din data de 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţoa a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 770 din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţoa a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că instanţa de fond a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea 213/2015, dispoziţii care stipulează: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asiguratorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior".
Recurenta - reclamantă a susţinut că nu îi sunt aplicabile disp.art. 14 din Legea 213/2015, dat fiind faptul că dreptul său de creanţă s-a născut la data producerii evenimentului asigurat, fiind incidente dispoziţiile art. 13 alin. (6) din Legea 213/2015 care arată:
" (6) Dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment".
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 22708/13.02.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost respinsă, prin reţinerea tardivităţii, cererea sa de plată nr. x/27.06.2018.
Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Recurenta-reclamantă critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta - reclamantă este nemulţumită de faptul că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, din perspectiva termenului de formulate a cererii de plată.
Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată în primă instanţă a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind, aşadar, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cauză, stabilirea dreptului de creanţă certă al recurentuei-reclamante şi a consecinţelor evenimentului rutier ce a avut loc la data de 11.12.2013 din culpa conducătorului auto x, asigurat la B. S.A., rezultă din cuprinsul hotărârii nr. 18/A.Bf. 422/2016/8 pronunţată de Tribunalul Debrecen la data de 25.05.2017.
Deschiderea procedurii de faliment împotriva B.. S.A. s-a realizat prin Hotărârea intermediară nr. 132 pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, devenind definitivă la data de 17.03.2017.
Referitor la situaţia asigurătorului B. S.A., prin Decizia A.S.F. nr. 1498/27.07.2016 s-a decis închiderea procedurii de redresare a B. S.A. şi s-a constatat starea de insolvenţă a acestei societăţi de asigurare. Prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II a civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului B. S.A.. şi desemnarea lichidatorului judiciar C., cu sediul în Cluj Napoca, iar la data de 17.03.2017 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a B. S.A., termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), iar conform prevederilor de la teza a II-a din art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile (...) de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.".
Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 90 de zile a început să curgă la data de 25.05.2017.
Prin urmare, în mod corect s-a constatat că cererea de plată a fost depusă la data de 19.06.2018, cu depăşirea termenului de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerii definitive a hotărârii.
Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi susţinerile recurentei- reclamante, în sensul că, în speţă, ne aflăm înlăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015.
Textul art. 13 alin. (6) din Lege este foarte clar:
"Dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment", pe când, art. 14 alin. (1) prevede că:
"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.".
Ca atare, cele două texte prevăd două termene diferite, calculate distinct, care nu se confundă, şi vizează reguli de desfăşurare diferite, în cadrul unei proceduri prin intermediul căreia să poată fi valorificat dreptul subiectiv pretins: termenul de prescripţie a dreptului la acţiune contra Fondului pentru plata despăgubirilor şi, respectiv, termenul de a formula cerere pentru încasarea indemnizaţiilor/despăgubirilor.
Termenul de 5 ani de la data naşterii dreptului se referă la plata despăgubirilor înseşi, şi nu la formularea cererii pentru încasarea indemnizaţiilor/despăgubirilor, cum greşit pretinde recurenta, şi în nici un caz nu poate constitui o derogare de la termenul de 90 de zile stabilit pentru formularea cererii de despăgubiri prevăzut, la rândul său, de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, text pe deplin aplicabil.
Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de garantare a asiguraţilor.
Având în vedere textele de lege sus menţionate, Înalta Curte constată că temeinic şi legal a fost respinsă cererea de plată, ca tardiv formulată.
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 770 din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.