Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4390/2022 AI generated

Steam locomotive's cultural heritage classification upheld as sale without ministry consent invalid.

Case Number Decizia nr. 4390/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that rejected the action challenging the partial annulment of Ministry of Culture Order No. 2686/31.07.2000, which classified a steam locomotive in the national cultural heritage "Trezor" (treasure) category; the lower court's decision remains in force and the classification stands. The dispute concerned an administrative appeal in which the claimant, a company that had purchased the locomotive, sought to annul the classification order, arguing that the sale did not require the Transport Ministry's consent and that the classification procedure was flawed. The Court held that the appeal did not raise valid grounds under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code for misapplication of material law, finding that the Transport Ministry's consent was mandatory under Article 3(2) of Government Decision No. 585/1998 for the sale of assets from the railway asset management company, that the claimant's practical arguments did not excuse this legal requirement, and that the classification order lawfully met the unique criteria and methodology under Government Ordinance No. 68/1994, given the locomotive's historical significance as the oldest of its series and its exceptional value.

Legislator headnote

AI generated

art. 1310 C. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 alin. (8) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Steam locomotive's cultural heritage classification upheld as sale without ministry consent invalid: 2686/31.07.2000, which classified a steam locomotive in the national cultural heritage "Trezor" (treasure) category; the lower court's decision remains in force and the classification stands. The dispute concerned an administrative appeal in which the claimant, a company that had purchased the locomotive, sought to annul the classification order, arguing that the sale did not require the Transport Ministry's consent and that the classification procedure was flawed. The Court held that the appeal did not raise valid grounds under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code for misapplication of material law, finding that the Transport Ministry's consent was mandatory under Article 3(2) of Government Decision No. 585/1998 for the sale of assets from the railway asset management company, that the claimant's practical arguments did not excuse this legal requirement, and that the classification order lawfully met the unique criteria and methodology under Government Ordinance No. 68/1994, given the locomotive's historical significance as the oldest of its series and its exceptional value.

Keywords

AI generated
cultural property value in dispute transport law assets civil judgment validity requirement

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Legal basis for the court's jurisdiction and the applicable procedure in administrative proceedings.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, a solicitat anularea în parte a Ordinului MC nr. 2686 din 31.07.2000 în ceea ce priveşte clasarea în patrimoniul cultural naţional în categoria TEZAUR a locomotivei cu aburi nr. 230.039, ordin emis de pârât.

II. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 178 din 23 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a respins acţiunea ca nefondată.

III. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 178 din 23 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului si pe cale de consecinţa, sa fie casată decizia recurată şi să se reţină cauza spre rejudecare de către instanţa de recurs, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu ocazia rejudecării, solicită admiterea acţiunii formulate şi modificarea sentinţei civile nr. 178/2020 pronunţată în data de 23.06.2020, în dosar nr. x/2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, în sensul admiterii acţiunii formulate,

Consideră ca hotărârea pronunţată în apel, a fost DATA CU ÎNCĂLCAREA SI APLICAREA GREŞITA A NORMELOR DE DREPT MATERIAL, potrivit art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., respectiv au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998 privind înfiinţarea Societăţii de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." S.A.

- Referitor la distincţia pe care o face instanţa de fond cu privire la bunurile din segmentul Tezaur, arată următoarele:

Conform art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, legiuitorul, contrar susţinerilor instanţei de fond, nu a prevăzut o distincţie cu privire la bunurile din patrimoniu care sunt calificate ca aparţinând de segmentul Tezaur ... legiuitorul nu a prevăzut ca, IN SPECIAL, pentru aceasta categorie de bunuri este nevoie de acordul expres al Ministerului Transporturilor - cum in mod eronat a subliniat instanţa de fond.

Potrivit principiului de interpretare "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Aşadar, ţinând cont de principiile interpretării logice a unui text legal, judecătorul de fond nu trebuie sa adauge la lege, ci trebuie sa respecte generalitatea textului normativ.

Prin urmare, făcând aplicarea principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", condiţiile pentru vânzarea locomotivei cu abur nr. 230.039 sunt si au fost aceleaşi cu condiţiile pentru vânzarea oricărui activ din patrimoniul SAAF S.A., deoarece norma legala nu face nici o distincţie.

- Referitor la lipsa acordului Ministerului Transporturilor conform art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585 din 10 septembrie 1998 - invocata de către instanţa de fond, arată următoarele:

Aşa cum a menţionat SAAF - in calitate de fosta proprietara şi societate vânzătoare a locomotivei cu abur seria x.039, prin Hotărârea de Guvern nr. 585/1998, s-au stabilit clar obiectivele fiecărei societăţi nou înfiinţate, iar SAAF avea ca obiectiv administrarea. excedentului de active rezultat din divizare.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 585/1998, alin. (1):

"(1) Capitalul social iniţial ai S.A.A.F. este de 1.213.287.758.151 RON şi se constituie prin preluarea, corespunzător obiectului său de activitate, a unei părţi din patrimoniul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, în baza balanţei de verificare şi a situaţiei patrimoniului, întocmite la data de 30 iunie 1998, şi va fi definitivat pe baza protocolului de predare-preluare", iar potrivit alin. (4) "(4)Predarea-preluarea activului şi pasivului între Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, pe de o parte, şi S.Â.A.F., pe de altă parte, se face pe bază de protocol ce se va încheia în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Dacă valoarea capitalului social, stabilită prin protocolul de predare-preluare, va fi diferită de cea prevăzută la alin. (1), se va solicita registrului comerţului rectificarea cuvenită, în termen de 30 de zile de la semnarea respectivului protocol."

Aşadar, inventarul/protocolul depus la dosar, este actul prin care, locomotiva cu abur seria xa trecut în patrimonial SAAF, fiind libera pentru valorificare.

Într-adevăr, potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, vânzarea activelor SAAF, se face cu acordul Ministerului Transporturilor, insa, Ministerul Transporturilor nu si-a dat acordul in mod expres pentru nici o înstrăinare de active, întrucât la numărul foarte mare de active, aceasta ar fi o activitatea greoaie.

Asa cum a arătat SAAF prin actele depuse la dosarul cauzei, Ministerul Transporturilor nu are in organigrama un compartiment căruia SAAF sa-i solicite aprobarea pentru valorificarea activelor.

- Referitor la susţinerea instanţei de fond ca locomotiva cu abur nu era în circuitul civil, arată următoarele:

La data de 17.o6.1999, data la care B. cu sediul in Germania a încheiat contractul nr. x/1999 cu S.A.A.F. S.A., locomotiva cu abur nr. 230.039 se afla in patrimoniul vânzătoarei, conform "Raportului Comisiei de inventariere a locomotivelor cu abur, automotoarelor si parc auxiliar" încheiat in luna septembrie 1998, cu ocazia preluării materialului rulant, in urma reorganizării SNCFR. De asemenea, locomotiva cu abur nr. x era in circuitul civil - nu era clasata in categoria Tezaur, deci putea fi înstrăinată în mod liber de către S.A.A.F. S.A. Prin urmare, contractul de vanzare-cumpărare a fost valabil încheiat, respectând prev.de art. 1306 si art. 1310 C. civ. 1864 (valabil la data încheierii contractului).

Mai mult, vânzătoarea Societatea de Administrare a Activelor Feroviare S.A. a încasat întregul preţ al locomotivei cu abur nr. 230.039 si in data de 25.04.2000 a predat cumpărătoarei B. locomotiva, conform Procesului Verbal nr. 6S/MA/8I5/col 2000, astfel ca locomotiva nu se mai afla la data emiterii Ordinului nr. 2.686/31 iulie 2000 in patrimoniul SAAF S.A. sau al CNCF "CFR'S.A.

In fata instanţei de fond, intimatul nu a făcut dovada ca locomotiva cu abur nr. 230.039, la data înstrăinării acesteia, respectiv in data de 17.06.1999 - era clasată in categoria Tezaur si nu putea fi înstrăinată. Nu a făcut dovada ca aceasta locomotiva nu era în circuitul civil la data înstrăinării.

- Referitor la susţinerea instanţei de fond ca Ordinul nr. 2686/31 iulie 2000 emis de Ministerul Culturii respecta legislaţia in vigoare la acel moment, arată următoarele:

Potrivit NOTEI CNCF "CFR" S.A. din data de 31.01.2000 adresată Ministerului Transporturilor, aceasta a menţionat ca, o parte din locomotivele cu abur care au fost declarate Piese de Muzeu, nu se afla in patrimoniul sau, mai precis, 15 locomotive cu abur de cale ferata normala si 5 de cale ferata îngustă au ajuns in patrimoniul SAAF S.A., SNCFR sau SNTFC "CFR Calatori" si considera ca aceste locomotive nu pot face obiectul casării sau ala valorificării lor, deşi, anterior acestei NOTE, respectiv în perioada 1993-1997, TOATE locomotivele cu abur au fost disponibilizate si aprobate pentru casare.

Totodată, prin aceeaşi NOTA din 31.01.2000, se arata ca aceste locomotive au fost declarate piese de muzeu şi nu pot face obiectul casării sau înstrăinării lor, fara sa ataşeze dovada acestui fapt şi fara sa i-a in considerare ca, unele au fost deja înstrăinat la data respectiva (locomotiva cu abur 230.039 s.a.).

Conform adresei de răspuns nr. 6S/MA/363/col 2000 emisă de SAAF S.A. la data de 30.03.2000, dintre locomotivele aflate in patrimoniul SAAF, nici una nu este unicat sau nu constituie obiect de patrimoniu naţional.

Totuşi, în data de 31 iulie 2000, la solicitarea CNCF "CFR" S.A. nr. 1/568/23.05.2000, Ministerul Culturii clasează în patrimoniul cultural in categoria "Tezaur", un număr de 71 locomotive aflate în patrimoniul Companiei de Cai Ferate "CFR" S.A., deşi, o parte din aceste locomotive (inclusiv locomotiva cu abur nr. 230.039) nu erau in proprietatea CNCF "CFR" S.A. si nici nu erau bunuri mobile cu valoare excepţională, care sa fie încadrate în categoria "Tezaur" - potrivit art. 3 lit. a) din O.G. nr. 68/1994.

Asa cum s-a arătat mai sus, locomotiva cu abur nr. 230.039 nu se afla nici în proprietatea, nici în deţinerea CNCF "CFR" S.A. - societate care a solicitat declanşarea procedurii de clasare.

De asemenea, la încadrarea locomotivei cu abur nr. 230.039 în categoria "Tezaur" nu s-au respectat nici criteriile unice si nici metodologia stabilita.

Astfel, potrivit art. 2 din Normele aflate în vigoare de la data de 04.12.1996 si pana la data de 23.05.2002, publicate în M.Of. al României, se prevede:

"Art. 2.- Bunurile care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil se clasează, potrivit legii, în următoarele categorii: a) tezaurul patrimoniului cultural naţional, numit în continuare Tezaur. Fac parte din aceasta categorie valorile excepţionale, naţionale şi universale (autori celebri sau şcoli de renume, unicat sau exemplare conservate într-un număr foarte restrâns şi de o deosebită semnificaţie ştiinţifică, istorică, artistică, memorială, tehnică, etnologică etc.), care, eventual, au aparţinut sau aparţin unei colecţii de mare importanţă".

În continuare, art. 4 din Norme detaliază criteriile de clasare astfel:

"Art. 4 -Criteriul de clasare este un standard calitativ şi/sau cantitativ, pe baza căruia un bun cultura, poate fi înscris în una dintre categoriile prevăzute la art. 2.

Pentru clasarea în categoriile Tezaur şi Fond se vor avea în vedere următoarele criterii:

a) importanţa autorului (şcolii, atelierului) presupune ca bunul cultural să fi fost creat de artişti meşteri, tehnicieni (şcoli, ateliere), consacraţi (consacrate) pe plan internaţional sau naţional;

b) importanţa istorică si documentară presupune ca obiectul să servească la cunoaşterea unui fapt real, de importanţă majoră, din trecut sau din prezent, să fi aparţinut unei personalităţi marcante sau care să fi făcut ori să facă parte dintr-o colecţie constituită;

c) valoarea estetica şi artistică presupune ca bunul cultural să aibă o astfel de valoare, apreciată ca atare de către specialişti, recunoscută pe plan naţional şi internaţional;

d) unicitatea, originalitatea şi raritatea".

Unicitatea presupune ca bunul cultural să constituie piesa originală elaborată ca unicat sau să fie o replică de autor sau atelier; prin replică de autor se înţelege copia executată de însăşi mâna artistului, după o operă proprie, fără intenţia de a contraface versiunea originală.

Raritatea presupune ca bunul cultural să aparţină unui număr mic de obiecte de acelaşi tip sau compatibile. Raritatea implică o analiză diacronică şi sincronică a răspândirii unui bun cultural pe un anumit teritoriu (continent, stat, regiune, provincie, localitate) sau a numărului de piese existente într-o instituţie/muzeu, colecţie;

e) vechimea presupune ca bunul cultural să fi fost creat într-o epocă semnificativă pentru domeniul din care face parte;

j) starea de conservare presupune ca obiectul să-şi păstreze în mare parte caracteristicile iniţiale sau să se găsească într-o stare care să permită reconstituirea lui;

g) suportul material presupune, cu prioritate, ca suportul obiectului să fie realizat din metale preţioase sau din alte materiale rare".

Raportat la criteriile enumerate şi aşa cum reiese din adresa de răspuns nr. S/MA/363/col. 2000 emisa de SAAF S.A. la data de 30.03.2000, dintre locomotivele aflate in patrimoniul SAAF, nici una nu este unicat sau nu constituie obiect de patrimoniu naţional, inclusiv locomotiva cu abur nr. 230.039.

În ceea ce priveşte metodologia, în capitolul III din Norme, se prevede metodologia de clasare a bunurilor culturale mobile

Declanşarea procedurii de clasare a bunului se face prin transmiterea la Direcţia muzeelor şi colecţiilor - Arte vizuale din cadrul Ministerului Culturii (denumită în continuare Direcţia muzeelor şi colecţiilor), în termen de 15 zile, a unui exemplar al dosarului special alcătuit de Oficiul pentru patrimoniul cultural naţional, conform anexei nr. 2.

Prin urmare, clasarea unui bun mobil în categoria "Tezaur" trebuie să aibă la baza criteriile unice de clasare şi să respecte procedura de clasare stabilită prin Normele aflate în vigoare de la data de 04.12.1996 şi până la data de 23.05.2002, publicate în M.Of. al României, însă, la încadrarea locomotivei cu abur nr. 230.039 in categoria "Tezaur" nu s-au respectat nici criteriile unice şi nici metodologia stabilită.

- Referitor la susţinerile Ministerului Culturii, arată următoarele:

Ministerul Culturii susţine că in Ordin, se menţionează "un număr de 71 de locomotive (printre care si cea despre care se face vorbire în cererea introductivă) au fost declarate piese de muzeu şi se află în patrimoniul Cailor Ferate Romane, fara individualizarea companiei care urmează sa preia si sa gestioneze aceste piese, denumite "tezaur tehnic naţional".

Studiind Ordinul nr. 2.686/31 iulie 2000, care face obiectul prezentei cauze, se poate realiza ca, acesta conţine 2 articole, care diferă total de ceea ce arata Ministerul Culturii prin întâmpinarea depusa in fata instanţei de fond, astfel:

Art. 1 Se aproba clasarea în patrimoniul cultural naţional in categoria "Tezaur", un număr de 71 de locomotive cu abur aflate în patrimoniul Companiei Naţionale de Cai Ferate "CFR" S.A., cuprinse in lista anexata, parte integrata din prezentul ordin. Art. 2 Direcţia Muzeelor şi Colecţiilor si instituţiile interesate vor aduce la îndeplinire prezentul ordin".

Deşi Ministerul Culturii menţionează că, în cuprinsul ordinului se face referire la locomotivele aflate în patrimoniul Căilor Ferate Române - fără individualizarea companiei" care urmează sa preia si sa gestioneze aceste locomotive, se poate observa ca, ordinul ministrului nu face nici o referire la compania care urmează sa se ocupe de preluarea si gestionarea locomotivelor. Cu ducerea la îndeplinire a ordinului, este însărcinata Direcţia Muzelor şi Colecţiilor.

Locomotiva cu abur nr. 230.039 - care face obiectul prezentei acţiuni, a fost preluata de către Societatea de Administrare Active Feroviare - "S.A.A.F." S.A. (AF), aşa cum rezultă din protocolul inventarul anexat acţiunii introductive. Prin urmare, deşi Ministerul Culturii încearcă sa creeze impresia ca, ordinul face referire la patrimoniul general al Cailor Ferate Romane, arătam ca, acest patrimoniu general nu exista la acea data si nu exista nici in prezent, deoarece, la momentul emiterii ordinului, compania mama nu mai exista (fiind divizata in 1998), iar întregul patrimoniu al acesteia a fost împărţit între cele 5 companii nou înfiinţate in anul 1998.

În concluzie, Ministerul Culturii da o interpretare proprie, total eronata ordinului care face obiectul prezentei acţiuni, reinterpretând toate menţiunile într-un mod care sa ii profite si care sa creeze confuzie, deşi, in opina noastră, Ordinul este foarte clar.

Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării depuse, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte reaminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Reţine Înalta Curte că prin prezentul demers judiciar recurenta-reclamantă a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 2686 din 31 iulie 2000 în ceea ce priveşte clasarea în patrimoniul cultural naţional în categoria "tezaur" a locomotivei cu abur nr. x.

În mod corect instanţa de fond a respins ca acţiunea ca nefondată.

Cu privire la motivele de recurs invocate din perspectiva greşitei aplicări a dreptului material, recurenta a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998.

Aşadar, recurenta este în primul rând nemulţumită de modalitatea în care instanţa de fond a realizat distincţia cu privire la bunurile din segmentul "tezaur", susţinând că nu este nevoie, de fapt de acordul expres al Ministerului Transporturilor pentru vânzarea locomotivei.

Reţine Înalta Curte că la data de 08.07.1998 a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanţa de urgenţă nr. 12/1998 prin care s-a dispus reorganizarea SNCFR.

În urma reorganizării, la data de 15.09.1998, s-a publicat, de asemenea, Statutul Societăţii de Administrare a Activelor Feroviare, societate care are ca obiect de activitate administrarea excedentului de active rezultat din divizarea SNCFR. Ulterior s-a încheiat un inventar al activelor existente în proprietatea SNCFR (inclusiv locomotivele cu aburi) între CFR, CFR - Marfă, CFR - Călători şi SAAF.

Activele au fost preluate în proprietate de către una dintre cele patru societăţi mai sus menţionate.

Locomotiva nr. x care face obiectul acţiunii pendinte a fost preluată de Societatea de Administrare a Activelor Feroviare pe baza unui protocol/inventar.

La data de 17.06.1999, Societatea a achiziţionat de la Societatea de Administrare a Activelor Feroviare S.A., locomotiva cu abur nr. x, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1999.

Pe data de 31.01.2000, CFR a înaintat o notă Ministrului Transporturilor privind protecţia şi conservarea locomotivelor cu abur în patrimoniul CFR S.A..

Prin Ordinul nr. 2686/31.07.2000, s-a aprobat clasarea în patrimoniul cultural naţional în categoria "tezaur" a unui număr de 71 locomotive cu abur aflate în patrimoniul CN CFR S.A., printre care şi locomotiva care face obiectul prezentului dosar.

Potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, privind înfiinţarea Societăţii de Administrare a Activelor Feroviare, prin reorganizarea SNCFR, "administrarea excedentului de active se realizează prin închiriere, leasing, vânzare, precum şi prin alte modalităţi, în condiţiile legii. Vânzarea excedentului de active, valorificarea la intern şi la export a deşeurilor refolosibile, rezultate din dezmembrări, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu şi din alte activităţi proprii, se fac cu acordul Ministerului Transporturilor.

Primele două argumente pe care recurenta îşi întemeiază recursul apar ca nefondate. Aşadar, nu prezintă relevanţă dacă instanţa de fond a făcut distincţie între bunurile din segmentul "tezaur", din actele dosarului rezultă că locomotiva face parte din categoria "tezaur tehnic naţional", obiectul cererii de chemare în judecată fiind, de altfel, anularea în parte a Ordinului nr. 2686/2000 care are ca obiect tocmai această clasare a locomotivei în discuţie. În concluzie, este obligatoriu avizul Ministerului Transporturilor.

În ceea ce priveşte lipsa avizului Ministerului Transporturilor, deşi recurenta admite că este, potrivit legii, obligatoriu, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, susţine că este o activitate greoaie, fiind un număr foarte mare de active, argumente care, evident, nu au un corespondent legal şi juridic.

Cu referire la legalitatea ordinului contestat, recurenta-reclamantă susţine că declanşarea procedurii de clasare nu a fost făcută de persoana îndreptăţită, că nu a existat o expertiză, nu s-au respectat criteriile unice şi metodologia stabilită pentru procedura de clasare.

Potrivit O.G. nr. 68/1994, lege în vigoare la momentul declanşării procedurii de clasarea locomotivei, bunurile cu valoare excepţională pot fi clasate în categoria "tezaur" pe baza criteriilor unice şi a metodologiei aprobate de Ministerul Culturii printr-o procedură de clasare care se declanşează la solicitarea persoanei fizice sau juridice de drept privat în a căror proprietate sau deţinere se află.

În ceea ce priveşte calitatea CN CFR, din cele expuse în precedent, rezultă cu claritate ca este proprietara locomotivei în discuţie.

În ceea ce priveşte celelalte cerinţe, respectiv, că bunul nu are o valoare excepţională, că nu au fost avute în vedere criteriile unice şi metodologia stabilită de Ministerul Culturii, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a concluzionat că sunt îndeplinite.

Locomotiva este cea mai veche a seriei x de la CFR, este prima locomotivă de tip german P8 adusă pentru CFR, a parcurs cei mai mulţi kilometri. De altfel, în referatul de oportunitate înaintat Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor este specificat modul în care se efectuează selecţia de către specialişti.

Aşadar, criteriile unice şi metodologia au fost respectate, modul în care acţionează acestea fiind stabilite de către specialişti, aşa cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, constatând că instanţa de fond a dat o interpretare legală şi temeinică normelor materiale aplicabile în speţă, nefiind incident motivul de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 178 din 23 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.