Inadmissibility of recourse against a final appellate judgment rendered in a prior appeal cycle under the principle of legality of appeals

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin sentinţa nr. 1846, pronunţată la data de 18.03.2019 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele A. şi B., a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, C., în contradictoriu cu pârâtele A., şi B., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca rămase fără obiect celelalte excepţii şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

1.2. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, reclamantul C..

2. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia definitivă nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020, pronunţată de Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis contestaţia în anulare a deciziei civile nr. 1081/22.12.2020 pronunţată de Curtea de excepţia tardivităţii şi s-a respins recursul declarat de recurentul-reclamant, C., împotriva sentinţei nr. 1846, pronunţate la data de 18.03.2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. şi B., ca tardiv formulat.

A stabilit onorariul domnului avocat, D., desemnat din oficiu, în cuantum de 940 RON.

A dispus avansarea onorariului avocatului din oficiu, în sumă de 940 RON, din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Bucureşti pentru dl. avocat D..

A obligat recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, către intimata-pârâtă, A., reprezentând onorariul de avocat, în cuantum de 500 RON.

A obligat recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă, B., reprezentând onorariul de avocat, în cuantum de 1.785 RON.RON reprezentând cheltuieli de judecată avansate aferente contestaţiei în anulare.

3. Recursul exercitat împotriva deciziei pronunţate în rtecurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul C., fără a indica motivele de casare, sau temeiul de drept în baza căruia formulează o astfel de cerere.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatele-pârâte B. şi A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, excepţie invocată de intimatele-pârâte prin întâmpinarile formulată în cauză, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate inadmisibilitatea recursului pârâtului, în considerarea argumentelor ce succed.

Obiectul cererii de recurs de faţă îl reprezintă decizia nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia menţionată, instanţa învestită cu soluţionarea unui recurs, a respins cererea apreciind că aceasta a fost formulată tardiv, această hotărâre fiind pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual, aşadar având un caracter definitiv.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

În conformitate cu art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Astfel, C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, în cuprinsul art. 457 alin. (1) prevăzându-se că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunţate supra rezultă, aşa cum s-a arătat în precedent, că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, reclamantul C. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunţate în calea extraordinară de atac a recursului, fără a-şi întemeia în drept acest demers judiciar.

În acest context procedural, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă, iar recursul promovat de reclamant împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Totodată, se reţine că prin jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că "(…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014, parag. 24).

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că decizia nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind incident principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatele-pârâte prin întâmpinările formulate în cauză, şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

Cât priveşte solicitarea intimatelor-pârâte de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care părţile care au câştigat procesul le-au efectuat în cadrul acestui litigiu.

Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ.: "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

În speţă, reclamantul C. a promovat calea extraordinară de atac a recursului, iar prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele-pârâte, au solicitat respingerea recursului, precum şi obligarea părţii recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1785 RON şi 700 RON reprezentând onorariu de avocat.

Or, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În aplicarea dispoziţiilor legale precizate, Înalta Curte va admite cererea intimatelor-pârâte şi va obliga recurentul-reclamant să plătească acestora cheltuielile de judecată avansate în recurs şi dovedite ca atare, în acord cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., având în vedere că, raportat la modalitatea de soluţionare a recursului, recurentul-reclamant este partea care a căzut în pretenţii în accepţiunea prevederilor legale incidente în materie.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În virtutea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul C., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul C. împotriva deciziei nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Obligă pe recurentul-reclamant C. la plata către initmata-pârâtă B. a sumei de 1785 RON şi către intimata-pârâtă A. a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată făcute de intimate în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.