Securitate collaboration defined by reporting attitudes hostile to regime restricting fundamental rights despite minor offenses

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (nouă), la data de 18.11.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca instanţa să constate că pârâtul a fost colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 691 din data de 3 august 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 ca inadmisibilă; a respins excepţia de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 ca nefondată; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca nefondată; a admis în parte cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., şi a constatat că pârâtul A. a fost "colaborator al Securităţii" în sensul art. 2 lit. (b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de consemnări ale notei informative datate 05.08.1987.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei nr. 691 din data de 3 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, cu consecinţa respingerii integrale a cererii introductive.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că prin nota informativă din 05.08.1987 nu l-a acuzat pe B. de activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, ci dimpotrivă le-a discreditat ca fiind complet improbabile:

"Nu este capabil să treacă la fapte grave cu caracter antidemocratic sau antirevoluţionar", "convingerile sale nu sunt atât de ferme".

În ceea ce priveşte atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, a susţinut că, în cazul de faţă, nu a devoalat organelor de Securitate atitudinea internă a celui în cauză, căci în speţă era vorba despre o manifestare exterioară a celui în cauză, potrivnică regimului comunist. Nemulţumirea sa era relativ cunoscută tocmai din cauza faptului că domnul B. nu şi-o ascundea în diverse cercuri (profesionale, colegiale), iar atitudinea sa exhibat-potrivnică unor aspecte sociale şi politice era motivată şi amplificată de un fapt personal foarte relevant, care era, de asemenea, deja la cunoştinţă organelor Securităţii, respectiv domnului B. îi era restricţionat dreptul de a călători în străinătate pentru faptul că deja avea o rudă fugită în Occident, adică un element pentru care, îndeobşte cunoscut, eliberarea paşaportului îi era refuzată celui în cauză.

Aşadar, a apreciat recurentul-pârât că acţiunea sa nu mai putea avea consecinţa afectării dreptului cetăţenesc la călătorie externă, care îi fusese anterior restricţionat.

În condiţiile în care se afla în aceeaşi măsură cu cel în discuţie, în situaţia nevoii de obţinere a aceluiaşi drept de călătorie în străinătate în scopul susţinerii activităţii ştiinţifice şi de cercetare, a arătat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a i se fi pretins ca, în încercarea de a nu-i vătăma pe alţii, să fi fost necesar chiar să-şi provoace o vătămare proprie.

De asemenea, a mai arătat că prima instanţă în mod greşit nu s-a raportat în niciun fel la menţiunile sale explicite cu privire la domnul B. pe care le formula cu acelaşi prilej:

"un bun român", "mândru de ascendenţa sa", "un nationalist convins, lucru explicabil prin educaţia primită".

Mai mult, a susţinut că prima instanţa nu s-a pronunţat nici asupra apărării sale constând în profilarea domnului B. ca "un specialist de valoare", cu "(...) performanţe de nivel mondial datorită pasiunii şi priceperii acestui om", în contextul în care a învederat că un portret profesional excelent conducea, prin el însuşi, la asigurarea unei forme eficiente de protecţie de facto la adresa celui în cauză dacă era vorba de un domeniu de elită/un domeniu tehnic de înaltă calificare şi de interes pentru regimul politic al timpului.

De asemenea, a mai arătat că a încercat să explice într-o manieră nepericuloasă "pe placul" autorităţilor timpului, motivele pentru care domnul B. era împotriva stării sociale din ţară, iar la nivelul stabilirii convingerilor nete, a căutat să convingă pe cei din Securitate că nu aveau de-a face cu vreun veritabil adversar, ci doar cu un personaj "excentric" în legătură cu care nu se impunea de fapt să adopte nişte măsuri specifice, justificat de "inofensivitatea" sa faţă de regimul politic de atunci.

Prin urmare, ceea ce a putut face a fost să încerce ca, în pofida acestei atitudini ajunse oricum la cunoştinţă Securităţii, să-l prezinte pe cel în cauză drept o falsă "ţintă" pentru regimul politic, adică întocmai ca pe cineva "insignifiant", pentru care nu ar fi fost necesare măsurile punitive tipice, iar prima instanţă, printr-o greşeală de interpretare, l-a reţinut ca pe un veritabil detractor al celui în cauză.

Totodată, recurentul-pârât a mai arătat că îşi menţine excepţia nulităţii procesului-verbal nr. x/02.10.2019 având ca obiect hotărârea adoptată prin votul Colegiului CNSAS pentru aprobarea Notei de constatare nr. x/29.12.2014 şi pentru introducerea prezentei acţiuni judiciare (în subsidiar, excepţia de nelegalitate a acestui act administrativ cu caracter individual), precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât soluţia dată de instanţa de fond acestor excepţii nu este adecvată.

Aşadar, votul în şedinţa Colegiului CNSAS cu privire la Nota de constatare a Direcţiei Investigaţii CNSAS putea fi exercitat valabil doar în prezenţa avizului prealabil al Direcţiei Juridice a CNSAS; emiterea prealabilă a acestui aviz juridic este imperativă, reprezentând o condiţie de procedibilitate a şedinţei organizate pentru adoptarea rezoluţiei Colegiului şi chiar o condiţie pentru legala sesizare a acestuia.

În speţă, au existat două avize juridice contrare: a) avizul nr. x/08.07.2019 al Direcţiei Juridice CNSAS, invocate în mod formal pentru adoptarea rezoluţiei Colegiului CNSAS de introducere a prezentei acţiuni şi b) avizul nr. x/16.03.2016 al aceleiaşi Direcţii Juridice (arătat la pct. 2 al primului aviz menţionat - dar nedepus la dosar).

În cazul de faţă, după ce pe marginea aceleiaşi Note de constatare a Direcţiei Investigaţii, s-a dat avizul juridic negativ nr. S/DJ/73/2015/16.03.2016 împotriva depunerii acţiunii în constatare, s-a ajuns în 08.07.2019 la o "răzgândire" a Direcţiei Juridice fără nicio explicaţie, fără probe sau informaţii nou apărute (după avizul juridic iniţial) şi fără niciun act de revocare a întâiului aviz.

Chiar dacă prima instanţă a arătat că însuşi Colegiul putea trece peste avizul negativ al Direcţiei Juridice (având în vedere natura sa pur consultativă), totuşi trebuie spus că acest lucru, cu precizie, nu s-a întâmplat, ci primul aviz juridic a fost "înlocuit" fără revocare şi fără motivare cu un alt aviz, dat în sens contrar.

A opinat recurentul-pârât că "răzgândirea" ar fi trebuit să aibă la bază probe şi/sau informaţii noi, care nu sunt devoalate nici de procesul-verbal de şedinţă nr. x/02.10.2019 şi nici de stenograma acestei şedinţe. A arătat că probele şi informaţiile suplimentar identificate după data de 16.03.2016, care ar fi putut justifica revocarea avizului juridic negativ, chiar şi sub forma implicită a emiterii ulterioare a unui aviz juridic în sens contrariu, trebuia să existe şi să fie probate la dosar.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare la data de 12.10.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei de fond. În esenţă, intimatul-reclamant a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţiile invocate de către recurentul-pârât, iar pe fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a argumentelor invocate în apărare de intimatul-reclamant prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând motive de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia.

Or, în condiţiile în care recurentul-pârât a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziţii, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinţei recurate din această perspectivă, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia adoptată de prima instanţă şi simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile părţii, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor de nelegalitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 şi de inadmisibilitate a acţiunii, cât şi cu privire la fondul cauzei, mai exact în referire la reţinerea îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ pentru constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii în raport de consemnări ale notei informative datate 05.08.1987.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa de control judiciar a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauză aceste motive nu sunt incidente, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că soluţiile pronunţate de prima instanţă cu privire la excepţiile de nelegalitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019 şi de inadmisibilitate a acţiunii, criticate în a doua parte a recursului pârâtului, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, susţinerile părţii formulate din această perspectivă fiind, ca atare, nefondate.

Recurentul-pârât a criticat soluţia instanţei de fond apreciind că votul în şedinţa Colegiului CNSAS cu privire la Nota de constatare a Direcţiei Investigaţii CNSAS putea fi exercitat valabil doar în prezenţa avizului prealabil al Direcţiei Juridice a CNSAS; emiterea prealabilă a acestui aviz juridic este imperativă, reprezentând o condiţie de procedibilitate a şedinţei organizate pentru adoptarea rezoluţiei Colegiului şi chiar o condiţie legală pentru legala sesizare a acestuia. În plus, a mai arătat că în speţă au existat două avize juridice contrare, în sensul că, după ce pe marginea aceleiaşi Note de constatare a Direcţiei Investigaţii s-a dat avizul juridic negativ împotriva depunerii acţiunii în constatare, s-a ajuns în 08.07.2019 la o "răzgândire" a Direcţiei Juridice fără nicio explicaţie, fără probe sau informaţii nou apărute şi fără niciun act de revocare a întâiului aviz. A opinat recurentul-pârât că probele şi informaţiile suplimentare identificate după data de 16.03.2016, care ar fi putut justifica revocarea avizului juridic negativ - chiar şi sub forma implicită a emiterii ulterioare a unui aviz juridic în sens contrariu - trebuia să existe şi să fie probate la dosar.

Înalta Curte nu poate primi alegaţiile recurentului-pârât sub aspectele referitoare la soluţia pronunţată asupra excepţiilor invocate, întrucât nu reflectă voinţa legiuitorului, fiind expresia propriului demers interpretativ al cadrului normativ incident în cauză, în scopul obţinerii pretinsei soluţii favorabile, fără să susţină însă motivul de casare evocat referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se impune a se preciza mai întâi că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate".

În altă ordine de idei, Înalta Curte aminteşte că actul administrativ individual este o manifestare de voinţă care creează, modifică ori desfiinţează drepturi şi obligaţii în beneficiul ori sarcina uneia sau mai multor persoane, adresându-se unui anumit destinatar sau unei pluralităţi de destinatari, determinaţi sau determinabili prin conţinutul actului; aceasta presupune, înainte de toate, condiţia ca obiectul excepţiei de nelegalitate să fie un act administrativ, adică actul unilateral, ce emană de la o autoritate publică centrală sau locală, fiind o manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi făcută în scopul naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice, a cărei realizare este garantată prin forţa de constrângere a statului sau constată situaţii juridice reglementate de lege, în condiţiile prevăzute de normele juridice în vigoare, în literatura de specialitate corect subliniindu-se că, pentru a fi act juridic, trebuie ca manifestarea de voinţă pe care o exprimă actul administrativ, să aibă capacitatea de a produce efecte juridice proprii. Prin urmare, nu orice manifestare de voinţă este un act administrativ, simpla exprimare a unei opinii de către o instituţie publică administrativă nu întruneşte condiţiile pentru a fi un asemenea act.

În ceea ce priveşte procesul-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, singurul act emis de către acest organ din cadrul reclamantului, în urma analizei notei de constatare nr. x/29.12.2014, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că acesta nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât nu este producător de efecte juridice prin el însuşi, în baza acestui document fiind promovată prezenta acţiune în constatare.

Mai mult decât atât, actul în analiză nu dispune măsuri efective, ci constată votarea aprobării notei de constatare şi de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de către Direcţia Juridică, cu acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în ce priveşte persoana pârâtului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate invocată nu întruneşte exigenţa admisibilităţii în sensul de a avea ca obiect un act administrativ cu caracter individual, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate invocată cu privire la procesul-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, ca fiind inadmisibilă.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond şi excepţia de nulitate a procesului-verbal CNSAS nr. 52/02.10.2019, din interpretarea cadrului normativ reliefat rezultând, contrar susţinerilor recurentului-pârât, că avizul emis de Direcţia Juridică din cadrul CNSAS are caracter consultativ, fiind obligatorie existenţa sa, nu însă şi concluziile sale.

Potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, "Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, însoţită de întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii ei, precum şi de avizul Direcţiei juridice din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii".

Conform dispoziţiilor legale anterior referite, Înalta Curte constată că avizul Direcţiei juridice este doar un înscris ce se ataşează notei de constatare, neavând valoarea unui aviz obligatoriu fără de care nu poate fi formulată acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii şi nu o condiţie de procedibilitate a şedinţei organizate pentru adoptarea rezoluţiei Colegiului şi chiar o condiţie pentru legala sesizare a acestuia, aşa cum susţine recurentul-pârât.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a conchis că "nu este pertinentă critica pârâtului prin prisma faptului că, în timp, Direcţia Juridică din cadrul CNSAS ar fi emis în legătură cu respectiva nota de constatare două avize având concluzii discordante.

După cum s-a arătat deja, avizul în discuţie există, iar concluziile sale (indiferent de modul în care au fost formulate) nu sunt obligatorii pentru Colegiul CNSAS, ce are competenţă decisivă pentru a dispune sesizarea instanţei sau eliberarea adeverinţei de informare a calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii.

Altfel spus, faptul că la un moment dat în trecut Direcţia Juridică ar fi avut o anumită abordare asupra situaţiei pârâtului prezentată în nota de constatare, iar ulterior ar fi conchis în sens contrar nu este decisiv, nefiind un viciu de legalitate care să determine nulitatea procesului-verbal nr. x/02.10.2019, cu atât mai mult cu cât analiza Colegiului CNSAS nu a fost epuizată ulterior emiterii primului aviz de către Direcţia Juridică, ci abia prin procesul-verbal amintit, ce a fost precedat de avizul nr. x/08.07.2019, ale cărui concluzii corespund deciziei Colegiului CNSAS de sesizare a instanţei."

În ceea ce priveşte termenul prevăzut de art. 35 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNSAS, instanţa de control judiciar constată că O.U.G. nr. 24/2008 nu cuprinde vreo prevedere legală care să impună formularea acţiunii într-un anumit termen de la data aprobării Notei de constatare. Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ normativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis; astfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acţiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să-şi adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancţiune pentru nerespectarea sa.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată, apreciind că nu a intervenit vreo viciere a condiţiilor de sesizare a instanţei de judecată în raport de dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât formulate din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte reţine că nici acestea nu sunt fondate, prima instanţă analizând şi valorificând în mod corect materialul probator administrat în cauză, prin raportare la dispoziţiile legale incidente.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege:

"persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauze pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată collaborator al Securităţii, potrivit prezenţei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Interpretând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte reţine că constatarea calităţii unei persoane de colaborator al Securităţii este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor referitoare la împrejurarea că această persoană să fi furnizat informaţii, la conţinutul informaţiei furnizate, în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, precum şi la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului în raport de consemnările notei informative datate din 05.08.1987.

Totodată, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu cer furnizarea unor pluralităţi de informaţii, fiind suficientă furnizarea uneia singure, dar care să întrunească cele două condiţii ale textului invocat, respectiv informaţiile să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, condiţii îndeplinite în cauză.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că prin nota informativă datată 05.08.1987 recurentul-pârât a denunţat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea, după caz, fie a libertăţii de exprimare, fie a dreptului la viaţa privată, şi fiind de natură a atrage consecinţe negative asupra persoanei indicate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere următoarele alegaţii ale pârâtului A. cu privire la dl. B.:

"Până la un anumit punct este bine intenţionat în concepţiile sale despre lume şi viaţă, dar nu încearcă să pătrundă în esenţa lucrurilor şi se mulţumeşte cu explicaţiile proprii insuficiente fundamentate şi de multe ori tendenţioase. este permanent nemulţumit şi afişează acest lucru cu ostentaţie, făcându-i plăcere să pozeze în martir. În vorbe, este împotriva realităţilor sociale existente, dar nu este capabil să treacă la fapte grave cu caracter antidemocratic sau antirevoluţionar. Este un naţionalist convins, lucru explicabil prin educaţia primită. Poate fi considerat chiar şovin, prin atitudinea sa antimaghiară şi antisemită. Îi place să fie măgulit şi, mai ales, ascultat, deşi uneori are reacţii imprevizibile. Suferă în sinea sa, deşi nu recunoaşte acest lucru, dar este prea mândru ca să arate această dorinţă. Nu se poate spune însă că prezintă suficiente garanţii pentru a călători în străinătate şi asta numai datorită lipsei sale de tact în relaţiile cu semenii săi, dar şi datorită convingerilor sale, care nu sunt însă atât de ferme ca să poată fi aduse la realitate".

În baza acestei note informative, ofiţerul de Securitate a consemnat în nota sa că a solicitat furnizarea în continuare de date referitoare la situaţia dlui. B. din perspectiva "poziţiei politice prezente, atitudinii şi reacţiei faţă de respingerea cererii de plecare în străinătate şi manifestările ce le are".

Astfel cum în mod temeinic şi legal a reţinut prima instanţă "pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat".

Or, această acţiune de investigare presupunea cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată, prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre persoana urmărită, fără acordul acesteia. De asemenea, măsurile de urmărire nu puteau decât să se înăsprească, dacă persoanele denunţate se aflau deja în atenţia Securităţii.

Aşadar, nu pot fi reţinute alegaţiile pârâtului cum că ar fi încercat să-l prezinte pe cel în cauză drept o falsă "ţintă" pentru regimul politic, întrucât, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului "ideea de ansamblu transmisă de nota informativă este aceea de afectare a situaţiei persoanei respective, prin caracterizarea negativă făcută acesteia coroborat cu descrierea concepţiilor şi atitudinilor sale defavorabile contextului epocii, anume regimul totalitar comunist".

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-reclamant putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanei denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni de represalii din partea organelor statale.

Instanţa de fond a făcut o analiză minuţioasă a probatoriului administrat în cauză prin prisma condiţiilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând corect că informaţiile furnizate de recurentul-pârât au îngrădit dreptul la viaţa privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, precum şi libertatea de exprimare, prevăzută de art. 28 din Constituţia României din 1965, respectiv de art. 19 din Pactul menţionat anterior.(...)

A intervenit şi o atingere a vieţii private, căci aceasta este menită să asigure dezvoltarea, fără interferenţe exterioare, a personalităţii fiecărui individ, inclusiv în relaţie cu alte fiinţe umane, existând o zonă de interacţiune a persoanei cu ceilalţi, chiar şi într-un spaţiu public, care poate intra în aria vieţii private.

Este de domeniul evidenţei că măsurile dispuse în temeiul notei informative datată 05.08.1987 a avut drept consecinţă îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind mai exact, ingerinţe în viaţa privată, a dreptului la libertatea de exprimare aparţinând persoanei în cauză care a intrat în vizorul şi supravegherea securităţii.

O.U.G. nr. 24/2008 nu impune a se dovedi încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, cerinţa impusă de legiuitor fiind aceea ca informaţiile transmise să facă posibilă îngrădirea sau suprimarea acestor drepturi.

Aşadar, legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, adică expunerea persoanei denunţate unor posibile acţiuni informative ale Securităţii.

Astfel spus, este suficientă decelarea unei singure informaţii care să întrunească elementele impuse de art. 24 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Or, în cauză, aşa cum s-a arătat, informaţiile furnizate aveau aptitudinea de a aduce atingere dreptului la viaţă privată, dreptului la liberă exprimare şi dreptului la liberă circulaţie.

Prin urmare, alegaţiile pârâtului cum că informaţiile respective ar fi fost deja cunoscute de autorităţile din epocă, nu pot fi primite de instanţa de recurs, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, rezoluţia ofiţerului de Securitate pe nota informativă este în sensul luării de măsuri, iar nu de inacţiune.

Este de subliniat că situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, iar acestea nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 691 din data de 3 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.