Quantum of moral damages in vehicle accident insurance claims and the precedence of insurer guarantee fund internal procedures over civil law reparation principles.

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 12.06.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 23597/25.05.2020 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000.000 RON - despăgubiri morale şi materiale, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 şi art. 19 alin. (2) din Legea 503/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1013 din data de 23 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în parte.

A anulat în parte Decizia nr. 23597/25.05.2020 în privinţa sumei de 175.500 RON daune morale, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 320.000 RON daune morale, în total 320.811 RON cu titlu de despăgubiri şi să plătească suma de 350 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate anterior la punctul I.2, au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei a solicitat să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 RON cu titlude despăgubiri morale.

Din sinteza motivelor de recurs rezultă că, în susţinerea căii de atac, reclamantul a invocat nelegalitatea hotărârii de fond, apreciind că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Totodată acesta a apreciat că s-a dispus obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în mod netemeinic într-un cuantum redus fără a se valorifica materialul probator pe care reclamantul l-a propus în cauză.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a situaţiei de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei acestuia.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale sale, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul şi achitată sau acoperită în numele şi pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat şi din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toţi creditorii de asigurare, cu respectarea particularităţii fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale şi faptul că tendinţa creditorilor privind cuantumul solicitat este îndreptată către limita maximă a plafonului de 450.000 RON, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a unor astfel de daune, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale a asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii şi prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura FGA şi a menţinut actele administrative emise.

În opinia recurentului-pârât problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere.

A mai susţinut recurentul-pârât că soluţia primei instanţe încălcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreţionar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluţia primei instanţe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un alt cuantum.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 21 ianuarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 04 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererilor de recurs declarate de reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocată din oficiu de instanţă, Înalta Curte apreciază că excepţia este neîntemeiată, constatând că ambele cereri de recurs sunt întemeiate şi cuprind critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerente pentru care se impune ca instanţa de recurs să efectueze analiza recursurilor din perspectiva acestui motiv de casare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 23597/25.05.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A."), prin care acesta a admis în parte cererea de plată, prin care reclamantul a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciului încercat în urma accidentului rutier din data de 04.01.2016 a cărui victimă a fost. Astfel, prin Decizia nr. 23597/25.05.2020 cererea de plată a fost admisă pentru suma de 811 RON daune materiale şi 175.500 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1013 din data de 23 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, anulând în parte decizia atacată, prin reţinerea ca fiind parţial întemeiate criticile prin care reclamantul le-a susţinut necesitatea acordării unui cuantum suplimentar al despăgubirilor menite a acoperi prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, anulând în parte decizia nr. 23597/25.05.2020, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare, pronuţând o hotărâre prin care i s-a acordat un cuantum total al despăgubirilor de în total 320.811 RON.

Contrar tuturor criticilor evocate atât prin recursul formulat de reclamantul A. şi subsumate de aceasta motivului de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin calea sa de atac întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte împărtăşeşte soluţia pronunţată de prima instanţă, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu respectarea exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. şi reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurenţi.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte criticile evocate atât de reclamantul A. cât şi în ceea ce le priveşte pe cele exhibate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi subsumate de ambele părţi cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esenţă, aceeaşi chestiune principală de drept.

Potrivit cazului de recurs reglementat de sus indicatul text normativ, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. Din această perspectivă, de principiu, cuantumul/câtimea despăgubirilor morale stabilite de prima instanţă conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă prin calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând sentinţa de fond prin prisma criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce permit, însă, doar verificarea manierei în care criteriile de identificare a prejudiciului moral au fost aplicate de primul judecător, iar nu şi modul în care acesta şi-a exercitat dreptul de apreciere din perspectiva câtimii valorii acordate cu titlu de despăgubire, instanţa de control judiciar constată că un astfel de motiv de casare nu este incident în cauză.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Instanţa de control judiciar reţine că Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de plată adresată de recurenţi FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate, având îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare ale fiecărui caz.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Astfel, întinderea despăgubirilor morale este subordonată unui drept de apreciere, a cărui existenţă este reglementată inclusiv de prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., intenţia legiuitorului în acest sens fiind evidenţiată de conţinutul normativ al textului de lege, în care, în sintagma:

"poate fi acordată şi o despăgubire", este utilizat verbului tranzitiv "a putea" (ce este un indicativ al unei opţiuni).

Cu toate acestea, cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporţionalităţii. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit), fără a fi depăşită sfera unor compensaţii echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, prin cererea sa de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamant, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat legalitatea actului administrativ atacat, apreciind că valoarea despăgubirilor acordate a fost determinată în raport de utilizarea unor criterii rezonabile şi transparente de evaluare a prejudiciilor, fără a justifica, însă, reperele avute în vedere la stabilirea, prin actul administrativ, a sumei de 325 RON/zi de îngrijire medicală, în contextul în care, potrivit anexei nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016, pragul 2, aplicabil în cazul vătămărilor corporale care au avut consecinţe precum cele suferite de recurenta - reclamantă, prevedea un interval al valorilor despăgubirilor cuprins între 210-500 RON/zi de îngrijire medicală, sau care au fost categoriile concrete de prejudicii morale reţinute în vederea identificării unui astfel de cuantum.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează, în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

Pe de altă parte, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de aceasta, demersul instanţei nereprezentând o simplă stabilire formală a cuantumului daunelor pe baza unei proceduri care nu ar ţine seama de particularităţile fiecărui caz analizat, din considerentele sentinţei recurate rezultând că judecătorul fondului, analizând caracterul echitabil al despăgubirilor morale, s-a raportat inclusiv la criteriile consecinţelor negative suferite de persoana păgubită.

Astfel, prima instanţă a realizat o analiză a circumstanţelor particulare ale cauzei din perspectiva criteriilor de individualizare a tipurilor de prejudicii morale indicate în jurisprudenţa relevantă, reţinând, în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciilor suferite de recurentul- reclamant, printre altele, tipurile de afecţiuni medicale generate de accident reclamantului şi consecinţele multiple ale acestora.

În urma accidentului viaţa reclamantului s-a schimbat: a suferit 150 de zile de înrrijiri medicale, leziunile au pus în pericol viaţa recurentului-reclamant, încadrarea în grad de handicap, rămânerea cu un handicap permanent, vârsta recurentului, imposibilitatea de recuperare, acestea fiind argumentele care au condus la suplimentarea cunatumului despăgubirilor.

Înalta Curte constată că parametrii concreţi ai cauzei au fost analizaţi în mod adecvat de prima instanţă, care a concluzionat cu privire la caracterul echitabil al sumei de 320.000 RON despăgubiri morale, în raport de intensitatea prejudiciului suferit.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în analiza sa, prima instanţă a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparaţie nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă elementele concrete ale cauzei (susţinute de probele administrate) nu conduc spre această concluzie, consecinţele negative de ordin psihic suportate de reclamantă fiind considerate de prima instanţă ca fiind acoperite prin plata sumei sus indicate.

Înalta Curte reţine ca fiind de necontestat faptul că viaţa familială şi socială a recurentului-reclamant au fost alterate, suferinţa psihică şi fizică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată şi nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse de consecinţele evenimentului rutier, o asemenea suferinţă nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat. Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În acest context, nu pot fi validate criticile recurentului-reclamant, în sensul că nu ar fi fost analizate argumentele sale şi nu s-ar fi procedat la un examen propriu al instanţei, pentru că judecătorul fondului nu s-a limitat la aplicarea unor procente şi la plafonul despăgubirilor prevăzute de lege, ci a administrat probele apreciate a fi utile şi pertinente în raport cu dispoziţiile de drept material incidente.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi este adevărat că procedurile interne ale FGA au doar o valoare orientativă, fiind necesară corelarea lor cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi cu jurisprudenţa instanţelor, nu se poate nega importanţa lor în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condiţiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora.

În concluzie, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei B. pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta B. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1013 din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.