Equalization of classification allowance based on sectoral reference value inclusive of judicially recognized salary increases

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI au formulat plângere împotriva Ordinului ministrului justiţiei nr. 435/C din 05.02.2020 şi a adresei nr. x/2020 din 04.03.2020, emisă de către Ministerul Justiţiei, ca răspuns la contestaţia formulată de reclamanţi, prin care au solicitat următoarele:

- anularea anexelor la ordinul ministrului justiţiei nr. 435/C din 05.02.2020, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.01.2020;

- reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale, în perioada 01.01.2017-01.01.20201, precum şi pentru viitor, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

- obligarea pârâtului la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiei cuvenite potrivit pct. 1, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1024 din data de 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.2017 -26.02.2017.

A respins cererea pentru această perioadă, ca prescrisă.

A admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A anulat în parte Ordinul nr. 435/C/05.02.2020 şi adresa din 04.03.2020 emise de pârât în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON (valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor ordin individual de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice începând cu data de 26.02.2017, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON(valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) .

A obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate începând cu data de 26.02.2017 şi până la emiterea noilor ordine, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond face trimitere la situaţia consilierilor de probaţiune în general şi la sentinţa civilă nr. 1668/12.11.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019, prin care Direcţia Naţională de Probaţiune a fost obligată sa plătească fiecărui reclamant din respectivul dosar diferenţa dintre drepturile încasate şi cele cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25 prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016 la zi.

Precizează în primul rând că în acest dosar a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, iar pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1668/12.11.2019, a Tribunalului Caras Severin, acesta fiind soluţionat de Curtea de Apel Timişoara prin respingerea apelului Directei Naţionale de Probaţiune, decizie civilă nr. 286/24.04.2020.

În calea de atac a apelului, Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 286/24.06.2020 (anexată în copie), a înlocuit considerentele sentinţei, reţinând clar că VRS acordat este 484,18 tei, nu 605,222 RON.

Astfel, instanţa de apel a menţinut soluţia pronunţată de prima instanţa prin sentinţa apelată "căreia îi vor fi substituite parţial considerentele în privinţa modului în care sunt calculate în prezent salariile reclamanţilor şi a referirilor la o valoare de referinţă. sectorială de 605.225 RON".

În considerarea argumentelor care au fost invocate şi în cuprinsul sentinţei menţionate, Curtea a constatat că "este întemeiată susţinerea apelantei potrivit căreia majorarea de 25% statuată în favoarea reclamanţilor prin art. 1ll din O.U.G. nr. 20/2016 are ca bază de calcul, aşa cum însăşi dispoziţia statuează în mod expres, salariul de bază brut aferent lunii iulie 2016, iar nu vaiaorea de referinţă sectorială..."

Însă instanţa de fond a raportat soluţia pronunţată la categoria profesională a consilierilor de probaţiune din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, care au obţinut o hotărâre judecătorească în baza unor dispoziţii legale care nu sunt aplicabile decât acestei categorii de personal şi în care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

În orice caz, modalitatea de aplicare a creşterii de 25% prin care se obţine o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON este eronată şi pierde din vedere faptul că această creştere a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probaţiune, iar nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă în familia ocupaţională "Justiţie", contrar celor reţinute de instanţa de fond.

Astfel, pe de o parte, aceste dispoziţii legale nu se aplică categoriei profesionale din care fac parte intimaţii, iar pe de altă parte nici nu există la acest moment în cadrul familiei ocupaţionale din justiţie personal care să beneficieze de indemnizaţia de încadrare calculată şi plătită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de în cuantum de 605,225 RON.

În acest sens, dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, prevede în mod clar că:

"începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/solde lor funcţiei de bază/salarii lor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Similar, potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016, "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016".

Spre deosebire de Legea nr. 293/2015, prin care s-a prevăzut în mod expres faptul că majorarea cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015 se aplică şi cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută, opţiunea legiuitorului la momentul edictării O.U.G. nr. 57/2015, cu completările a fost una diferită, în sensul că a făcut o netă distincţie între cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salarii lor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare (art. 1 alin. (1), pe de o parte, şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare (art. 1 alin. (2), pe de altă parte.

Ţinând cont că atât art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, cât şi art. III din O.U.G. nr. 20/2016, au în vedere "cuantumul brut al salariilor de bază", este evident faptul că legiuitorul a exclus de la majorarea de 25% sporurile sau orice alte elemente salariale, astfel că în niciun caz creşterea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referinţă sectorială.

De altfel, unele instanţe s-au pronunţat deja definitiv în privinţa pretenţiilor formulate de consilierii de probaţiune şi au statuat că procentul de 25% se aplică numai la salariul de bază şi nu la alte elemente de salarizare (cum este cazul sporurilor ori al VRS).

În mod direct, cu privire la respingerea majorării de 25% prin acordarea unei VRS de 605,225 RON, s-au pronunţat deja unele instanţe. De exemplu, astfel de acţiuni au fost respinse de Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1181/17.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 486/30.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, respectiv de Tribunalul Vrancea prin sentinţa civilă 486/30.10.2019, împotriva căreia reclamanţii au formulat apel, respins de Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 404/din 09.07.2020, nr. dosar. x/91.2019.

Totodată, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017:

"(6) în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate, în nicio situaţie nu ar putea fi depăşite, indemnizaţiile stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În ceea ce priveşte discriminarea implicită constatată de instanţa de fond, raţionamentul se bazează pe premisa eronată că personalului din familia ocupaţională "Justiţie" i se aplică valori sectoriale de referinţă diferite.

Interpretând dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 20/2016, aşa cum am arătat mai sus, reiese că începând cu august 2016 a fost acordată în favoarea consilierilor de probaţiune o creştere de 25% a cuantumul brut al salariilor de bază, raportată la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016, fără să aibă loc o majorare a valorii de referinţă sectorială aplicabile în cazul consilierilor de probaţiune.

Cu atât mai puţin a avut loc o majorare a valorii de referinţă sectorială aplicabile în familia ocupaţională "Justiţie", aşa cum a fost trasată în Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în vigoare la acel moment, respectiv de către Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, nu sunt aplicabile cele stabilite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 privind nivelul maxim de salarizare, care trebuie să se stabilească prin raportare la aceeaşi valoare de referinţă sectorială aplicată la nivelul instanţelor judecătoreşti, întrucât nu ne aflăm în prezenta unor VRS diferite.

În realitate, dispoziţiile legale invocate i-au vizat în mod expres pe consilierii de probaţiune, cu referire exclusivă la salariile de bază ale acestora, aşa că nu poate fi reţinută vreo discriminare. Fiind vorba de profesiuni distincte, reglementate prin statute diferite, situaţia reclamanţilor-intimaţi nu este analoagă sau comparabilă cu cea a consilierilor de probaţiune,

Prin Deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Ministerul Justiţiei în mai multe dosare, constatând că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să te înlocuiască cu norme create pe cate judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

Pentru a pronunţa aceste soluţii, Curtea Constituţională a reţinut în considerentele acestor decizii că:

"Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţionat, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.".

Aceste aspecte au fost reţinute şi în cuprinsul Decizizi CCR nr. 838/2009, "Curtea Constituţională a constatat şi cu alte ocazii neconstituţionalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depăşirea competenţelor instanţelor judecătoreşti în detrimentul autorităţii legiuitoare. Este cazul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care au fost declarate neconstituţionale, printre altele, dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 51/2020 Curtea Constituţională a reţint că în pronunţarea Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 se sprijină pe considerente privind echitatea şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, enunţate atât la nivel legal, cât şi la nivel constituţional şi internaţional, instanţa supremă apreciind că "pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi" (paragraful 47).

Cu privire la acordarea pretenţiilor solicitate în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), vă rugăm să constataţi, pe de o parte, că, întrucât este afirmat un drept viitor, care nu s-a născut încă, reclamanţii-intimaţi nu au justificat un interes actual, iar pe de altă parte salarizarea acestora nu ar putea depăşi limitele maxime impuse de Legea nr. 153/2017.

Având în vedere faptul că salariul presupune prestaţii periodice succesive, că dreptul la fiecare prestaţie succesivă se naşte distinct şi numai în măsura prestării activităţii, vă rugăm să constataţi că pentru fiecare prestaţie lunară în parte trebuie verificat în ce măsură dreptul este născut, actual.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de o4 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte, în ceea ce priveşte solicitarea recurentului-pârât faăcută prin notele de şedinţă depuse la 26 septembrie 2022 de a se lua act de emiterea Ordinului MJ nr. 6247/C/30.12.2021 prin care se confirmă recunoaşterea pe cale aministrativă a drepturilor solicitate prin cererea de chemare în judecată de către intimaţii-reclamanţi, şi astfel să se constate ca rămasă fără obiect cauza, apreciază că solicitarea recurentului nu este întemeiată.

În cauză, Ordinul MJ nr. 6247/C/30.12.2021 dispune instituirea drepturilor salariale în forma cerută de intimaţii-reclamanţi, începând cu data emiterii acestui nou act adminsitrativ, iar cererea acestora de chemare în judecată presupune acordarea acestor drepturi salariale şi pentru perioada trecută.

În aceste condiţii, în cauză, excepţia lispei de obiect a cauzei nu este întemeiată, instanţa de recurs urmând a efectua analiza cererii de recurs în limita criticilor invocate de recurentul-pârât şi a motivului de casare subscris acestora.

Cu privire la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că reclamanţii au solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 435/C/05.02.2020 al Ministrului Justiţiei şi emiterea unor noi ordine de salarizare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care să se adauge şi majorarea de 25% prevăzută de art. III O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 08.08.2016, la zi, având în vedere sentinţa civilă nr. 1668/12.11.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin. secţia I civilă - Complet specializat - conflicte de muncă şi de asigurări sociale în cadrul dosarului nr. x/2019

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns solicitării reclamanţilor prin adresa nr. x/04.03.2020, prin care şi-a exprimat explicit refuzul de soluţionare favorabilă, invocând în esenţă că la data de 08.08.2016 nu au fost stabilite prin ordin al ministrului justiţiei pentru nici un judecător drepturi salariale în raport de valoarea de referinţă de 605,225 RON nu exista în sistemul de justiţie o indemnizaţie calculată funcţie de un VRS de 405 majorat cu 10%. A menţionat că hotărârea judecătorească invocată nu este definitivă, iar reclamanţii din respectivul dosar au calitatea de personal de probaţiune(consiliero de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Caraş - Severin) al cărui statut este reglementat de Legea nr. 123/2006, iar în cadrul respectivului dosar s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei. De asemenea a precizat că din analiza art. III O.U.G. nr. 20/2016 corob. cu art. II alin. (1) Legea 293/2015 rezultă că majorarea de 25% a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază, iar nu valoarea de referinţă sectorială, şi a fost aplicabilă unei alte categorii profesionale, respectiv personalului de probaţiune, iar nu categoriei profesionale a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că, modalitatea de aplicare a creşterii de 25% propusă de intimaţi, prin care se obţine o VRS de 605,225 RON este eronată şi pierde din vedere faptul că această creştere a vizat expres şi exclusiv cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii în probaţiune, iar nu o VRS aplicabilă familiei ocupaţionale justiţie, astfel că nu se aplică categoriei profesionale a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar în acest moment nu există în cadrul familie ocupaţionale justiţie personal care să beneficieze de indemnizaţia de încadrare calculată şi plătită prin raportare la o VRS 605,225 RON; procentul de 25% nu se aplică sporurilor şi altor elemente ale salariilor şi nu se poate aplica prin extrapolare la VRS, nefiind aplicabilă Decizia nr. 794/2016 a CCR privind nivelul maxim de salarizare care trebuie să se stabilească prin raportare la aceeaşi VRS; în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului nediscriminării; cu privire la acordarea pretenţiilor în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, intimaţii nu justifică un interes actual, întrucât este afirmat un drept pentru viitor, iar salarizarea acestora nu ar putea depăşi limitele maxime impuse de Legea nr. 153/2017 (plafon 2022), invocând dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar constată că în mod corect a constatat prima instanţă că diferendul născut din emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat: « Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că: « 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, soluţia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Aşa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor şi a personalului asimilat acestora, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtului în sensul că nu poate fi reţinută nelegalitatea actelor administrative contestate apare ca nefondată.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătoreşti în cauză, "stabilirea" indemnizaţiei s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes, iar nu în baza unor situaţii punctuale şi personale.

Totodată, hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum şi în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71).

În aceste condiţii, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019).

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede şi în anul 2018 şi 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, instanţa de fond a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente, valoarea concretă şi corectă a valorii de referinţă sectoriale trebuie să fie cea de 605,225 RON, respectiv valoarea sectorială de 484,18 RON (405 + 4% + 4,5% = 440,15, respectiv 440,15 + 10% = 484,18 RON), la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G nr. 20/2016.

Astfel, dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 prevăd următoarele:

"art. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune; art. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese, aşadar, prin coroborare cu toate dispoziţiile legale, astfel cum au fost reţinute anterior, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Totodată, art. III din O.U.G nr. 20/2016 stabileşte că "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016", iar art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 prevede că "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

În fine, în ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actele normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că reclamanţii au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat valori de referinţă sectoriale într-un cuantum care cuprinde majorările stabilite de O.U.G. nr. 26/2016 în sensul solicitat în prezenta cauză.

Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, interpretarea recurentului-pârât privind greşitul raţionament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. 5ind. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce priveşte stabilirea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, nu pot fi primite, pârâtul având obligaţia să emită ordinul de salarizare în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

În fine, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport susţinerile recurentului-pârât cu privire la necesitatea aplicării Legii nr. 153/2017, cu trimitere la dispoziţiile art. 38 alin. (6) din această lege, în condiţiile în care prima instanţă, în mod corect, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 26.02.2017 (în limita termenului de prescripţie) şi până la încetarea condiţiilor de acordare şi cu respectarea limitelor stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice reclamanţilor, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivarea acestei dispoziţii a instanţei.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1024 din data de 26 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1024 din data de 26 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.