Effect of pre-2010 salary judgment under revised legislative salary regime

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2019 la data de 02.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să anuleze Ordinul nr. 124 şi anexele prin care s-a dispus ca începând cu data de 01.01.2019, având funcţia de procuror cu grad de P.C.A cu o vechime în funcţie de peste 20 ani, să beneficieze de o indemnizaţie de încadrare de 20842 RON, în sensul de a modifica coeficientul de multiplicare, acesta fiind de 19, fiind obţinut prin sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dos nr. 5886.3/30/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, recunoscut de pârâţi, înscris în cartea de muncă. Hotărârea a fost pusă în executare la data de 26.04.2012, când s-a plătit prima tranşă, conform eşalonării stabilită de O.U.G.71/2009 aprobată prin Legea nr. 230/2011 şi în baza Ordinului nr. 72/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 96/2010, ultima plată s-a efectuat în 18.11.2015. Diferenţele salariale au fost calculate cu coeficientul de multiplicare 19 până la data de 13.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, iar ultima tranşă de plată, privind dobânda acordată in baza hotărârii a fost la data de 12.05.2016.

Prin aceeaşi cerere a solicitat obligarea pârâţilor să opereze modificările intervenite, calcularea şi plata actualizată a sumelor datorate, prin aplicarea coeficientului de inflaţie, dobânda aferentă, începând cu data de 13.11.2009, când coeficientul de multiplicare 19 nu i-a fost menţinut, după cum recunoaşte pârâta, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi până la plata integrală.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 724 din data de 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 724 din data de 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

Recurenta apreciază că, sentinţa civilă nr. 724 din data de 5.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2019 este nelegală şi netemeinică. În motivarea acţiunii promovate, a invocat dipoziţiile art. 8 din Legea nr. 153/2017 potrivit cărora, judecătorii, procurorii au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi după caz cu vechimea in muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi. În art. 74 din Legea nr. 303/2004 modificată şi completată se arată că, drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, prin ordinul nr. 124 şi anexele transmise se dispune ca, începând cu data de 1.01.2019, având funcţia de procuror cu grad de P.C.A. cu o vechime în funcţie de peste 20 ani, recurenta-reclamantă să beneficieze de o indemnizaţie de încadrare de 20842 RON, fără a se face referire la coeficientul de multiplicare şi fără a fi respectată hotărârea instanţei, care reprezintă autoritate de lucru judecat.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 Tribunalul Arad în dos. nr. 5886.1/30/2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâţii să plătească sumele de bani reprezentând diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi cele calculate potrivit art. 11 alin. (1) şi anexa nr. 1 lit. A) coeficienţii de multiplicare la nr. criteriului 6 începând cu 1.01.2005 şi pentru viitor.

Instanţa a dispus ca, diferenţele salariale să fie calculate în funcţie de coeficientul de multiplicare 19, faţă de cel primit efectiv 17. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, care a respins recursurile declarate de pârâţi.

Aşa cum a dovedit prin înscrisuri, recurenta-reclamantă apreciază că această hotărâre a fost recunoscută de Ministrul Public - Parchetul de pe lingă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi operată în cartea de muncă de către pârâtul 2 care a înscris hotărârea şi menţiunea că, coeficientul de multiplicare K 19 se va aplica şi pe viitor, conform celor dispuse, astfel că, în perioada 1.04.2006 potrivit O.U.G. nr. 27/2006 - 13.11.2009, de când a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 a beneficiat de drepturile salariale aferente coeficientul de multiplicare 19.

Drepturile salariale le-a încasat în tranşe până în anul 2015 inclusiv, iar dobânda aferentă până în anul 2016 inclusiv. Potrivit adresei nr. x/2019, hotărârea a fost pusă în executare la data de 26.04.2012, când s-a plătit prima tranşă, conform eşalonării stabilită de O.U.G. nr. 71/2009 aprobată prin Legea nr. 230/2011 şi în baza Ordinului nr. 72/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 96/2010, ultima plată s-a efectuat în 18.11.2015. Diferenţele salariale au fost calculate cu coeficientul de multiplicare 19 până la data de 13.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, iar ultima tranşă de plată, privind dobânda acordată în baza hotărârii a fost la data de 12.05.2016.

Recurenta-reclaamntă, susţine că procurorii care au ieşit la pensie au beneficiat de consecinţele juridice ale sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dos . nr. 5886.1/30/2007 definitivă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/200011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea privind coeficientul de multiplicare K 19-23, până în anul 2015.

Aşadar, prin adresa nr. x/2019 din data de 20.03.2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a comunicat că, sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dos . nr. 5886.1/30/2007 definitivă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost pusă în executare în data de 26.04.2012 când a fost plătită prima transă conform eşalonării stabilită de O.U.G. nr. 77/17.09.2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 230/2011 şi în baza Ordinului nr. 72/05.05.2012 pentru modificarea Ordinului.

Deşi, cele două pârâte au recunoscut autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive şi irevocabile prin punerea în executare a acesteia, au interpretat şi au aplicat doar pentru o perioadă de timp efectele juridice ale acesteia, după cum se observă. Nu a fost emis de către pârâtul 1 un ordin de salarizare până în prezent, cu consecinţele juridice produse de hotărâre, respectiv coeficientul de multiplicare, k 19 corespunzător gradului profesional Parchetului de pe lingă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de cele arătate, recurenta apreciază că ordinul contestat este nelegal prin neincluderea coeficientului de multiplicare K 19 stabilit prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate.

Mai suţine recurenta-reclamantă că Ordinul nu este în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.11.2016, raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind recunoaşterea forţei executorii a dreptului constând, în coeficientul de multiplicare 19. În lumina securităţii juridice pârâtul trebuia să se conformeze puterii lucrului judecat, respectiv hotărârii definitive şi irevocabile. În aceiaşi ordine de idei, Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 au fost edictate tocmai pentru a înlătura discriminările salariale între titularii funcţiilor publice salarizaăţi prin Legea cadru nr. 284/2010. Legiuitorul a stabilit în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, că reprezintă acelaşi cuantum al salariului de bază, cu cel al salariaţilor având aceiaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31.12.2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sporurile de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul, angajat numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, statuând că, O.U.G. nr. 20/2016 se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor, eliminându-se astfel diferenţele provenite din aplicarea discriminatoare pentru o parte sin magistraţi şi personal asimilat, beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile,în ceia ce priveşte indemnizaţia de încadrare, respectiv nivelul maxim.

În drept, recurenta-reclamantă a formulat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a apărărilor susţinute de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele următoare:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de recurs reţine că prin Ordinul nr. 124/2019 şi anexele acestuia s-a dispus ca începând cu data de 01.01.2019 recurenta-reclamantă să beneficieze de o indemnizaţie de încadrare de 20842 RON. În contra dispoziţiilor acestui ordin, recurenta-reclamantă a apareciat că drepturile salariale ce i se cuvin, ar fi trebuit să fie stabilite prin raportare la un coeficient de multiplicare 19, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007, sentinţă rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a interpretat în mod greşit cauza, în condiţiile în care, există în ceea ce o priveşte o hotărâre definitivă (sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad) prin care s-a stabilit că drepturile sale salariale trebuie să se raporteze al un coeficient de multiplicare 19.

Înalta Curte în acord cu opinia instanţei de fond apreciază pe de-o parte că prin sentinţa la care face referire recurenta în susţinerea cererii sale, nu i s-a acordat un grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci doar s-a stabilit modalitate prin care se calculează salariul acesteia, respectiv prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că efectele sentinţei civile nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad se întind până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că începând cu data de 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare şi pe care s-a întemeiat raţionamentul instanţei care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009, adusă ca argument de către recurenta reclamantă în promovarea prezentei sale cereri de chemare în judecată.

Aşadar, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (V sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, " (1)... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare Ia 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

În raport de textele de lege enunţate mai sus, instanţa de recurs, apreciază în acor cu instanţa de fond că indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei se raportează la cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, la care se adaugă sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Acest raţionament care a stat la baza Legii nr. 330/2009 a fost reiterat şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011, în cuprinsul căreia la art. 1 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) se precizează că:

"(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege; . . . . . . . . . .

(art. 33) (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

În susţinerea aceluiaş raţionament se reţine şi că potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, "(3) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut ta alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege".

În aceste condiţii prin raportare la textele de legi intrate în vigoare ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad, Înalta Curte apreciază în concordanţă cu opinia instanţei de fond că, drepturile pretinse de recurenta-reclamantă nu se regăsesc printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor după perioada 01.01.2010 la zi.

Înalta Curte reţine că în critica sentinţei recurate, recurenta-reclamantă insistă pe ideea că sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea se referă la aplicarea coeficientului de multiplicare 19 începând cu 01.01.2005 şi pentru viitor, considerente pentru care intrarea în vigoare a unor legi noi care privesc salarizarea magistraţilor, nu poate afecta hotărârea judecătorească în temeiul căreia s-a instituit acest drept.

Cu privire la întinderea şi limitele de aplicare ale dispozitivului sentinţei civile nr. 1161 din 7.07.2009, prin încheierea din 07 iunie 2022, instanţa de recurs a pus în vedere recurentei-reclamante să depună la dosarul cauzei copia sentinţei şi a recursului pronunţate în dosarul nr. x/2020 înregistrat la Tribunalul Arad şi decizia nr. 1752/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în legătură cu limitele sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2020.

Aceasta s-a conformat acestei obligaţii şi a depus hotărârile solicitate, iar în urma analizei considerentelor acestor hotărâri, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de recurentă atât în faţa instanţei de fond, cât şi reiterate prin cererea de recurs, în susţinerea efectelor pe viitor ale sentinţei nr. 1161 prin care s-a stabilit ca la modalitatea de calcul a drepturilor salariale în ceea ce o priveşte pe recurentă să se aplice coeficientul de multiplicare 19, nu subzistă. În încercarea de lămurire a întinderii sau aplicării titlului executoriu rezultat din pronunţarea sentinţei civile nr. 1161 din 7.07.2009 a Tribunalului Arad, prin încheierea nr. 22 din 08 spetembrie 2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 46 din 09 decembrie 2020 pronunţate în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul Arad, respectiv Curtea de Apel Timişoara, s-a reţinut în mod clar că: "sentinţa civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunţată de Tribunalul Arad se aplică doar pentru perioada în care se află în vigoare O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor sau altor categorii de personal din sistemul justiţiei, întrucât de la data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului bugetar, iar actele normative anterioare în baza cărora se realiza salarizarea reclamanţilor nu s-au mai aplicat. Tot cu putere de lucru judecat s-a reţinut că efectele unei hotărâri privind acordarea pentru viitor a unor drepturi salariale reclamanţilor se poate întinde doar pe perioada în care legea avută în vedere de instanţa care a pronunţat hotărârea se află în vigoare."

Faţă de cele reţinute în cuprinsul hotărârilor precizate mai sus, critica recruentei-reclamante conform căreia efectul sentinţei civile nr. 1161 din 7.07.2009 dincolo de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, nu subzistă, o interpretare în sensul celor propuse de recurentă contravenind raţionamentului hotărârilor sus-aminitite, hotărâri ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante întemeiate pe aspecte de jurispruidenţă constituţională, cu referire la Decizia CCR nr. 794 din 15.12.2016 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, statuând că, O.U.G.20/2016 se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor, eliminându-se astfel diferenţele provenite din aplicarea discriminatoare pentru o parte din magistraţi şi personal asimilat, beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în ceea ce priveşte indemnizaţia de încadrare, respectiv nivelul maxim, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante şi următoarele aspecte:

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Judecătorii, procurorii şt magislraţii-asistenţi au ărephil, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi".

Din coroborarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu cele ale art. 8 alin. (1) din Anexa V a aceluiaşi act normativ rezultă că, începând cu 01.01.2018, a fost stabilit un nivel maxim al indemnizaţiei de încadrare pe grade profesionale, care nu poate fi depăşit. Calculul drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valori de referinţă sectoriale şi la coeficienţi de multiplicare a fost realizabil doar până la 31.12.2017.

Începând cu data de 01.01.2018, coeficientul de multiplicare şi valoarea de referinţă sectorială se regăsesc doar în componenţa drepturilor salariale care nu au ajuns la nivelul maxim aferent anului 2022. In caz contrar, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022, corespunzătoare gradului profesional deţinut, fără existenţa unui calcul care să aibă la bază cele două elemente.

Întrucât legea de salarizare în vigoare a stabilit un nivel maxim pe grade profesionale, care nu poate fi depăşit, se constată că la emiterea Ordinului nr. 124/01.02.2019 s-a avut în vedere nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare aferente anului 2022, corespunzătoare gradului profesional deţinut.

Pe de altă parte, promovarea judecătorilor şi procurorilor, precum şi a personalului asimilat acestora se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 43 şi urm. din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit pct. 1 şi 2 ale notei de la lit. B) din Cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează ca "1. Prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie. 2. Promovarea procurorilor, a personalului asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi se face doar prin examen sau concurs, în condiţiile Legii nr. 303/2004...".

Or din probatoriu administrat în cauză rezultă că, recurenta-reclamantă nu a deţinut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerente pentru care indemnizaţia de încadrare de care a beneficiat recurenta-reclamantă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi a următoarelor acte normative în materia salarizării magistraţilor, nu poate fi recalculată prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte opinia recurentei privitoare la egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor prin raportare la majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi, opinia argumentată prin referirile la prevederile O.U.G.. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015 şi la jurispudenţa din Decizia nr. 36/2018, Decizia nr. 23/2016, Decizia nr. 54/2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată în acord cu opinia instanţei de fond că nu se poate face o astfel de egalizare în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a indicat existenţa unei persoane aflate în aceleaşi condiţii profesionale faţă de care s-a emis un ordin prin care să i se fi stabilit un coeficient de salarizare 19 şi astfel să se confirme modalitatea discriminatorie de stabilire a drepturilor sale salariale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 724 din data de 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 724 din data de 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.