Judicial inspection resolutions upheld; appeal dismissed as unfounded for failure to meet threshold for disciplinary liability

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. C20-1099 din 07.09.2020, prin care s-a soluţionat cu respingerea plângerii împotriva rezoluţiei nr. 1653/A din 22 mai 2020, cât şi a soluţiei de clasare din acelaşi dosar, pe care o consideră nelegală şi netemeinică.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1350 din 15 decembrie 2020, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată că hotărârea atacată este nelegală si netemeinică, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a legii, în esenţă pentru următoarele motive:

- instanţa a reţinut în mod greşit aspectele invocate şi a interpretat atât probele, cât şi dispoziţiile legale, în mod greşit;

- fiind vorba despre o hotărâre judecătorească ce se atacă doar cu recurs, ce permite instanţei de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele, solicită analizarea cauzei sub toate aspectele.

Recurentul consideră că Inspecţia Judiciara a nesocotit aspectele şi probele aduse, iar instanţa în mod greşit a respins contestaţia formulată, pentru următoarele motive:

- prin rezoluţia atacata, i s-a respins plângerea formulată împotriva "rezoluţiei nr. J653/A din 22 mai 2020, cât şi a soluţiei de clasare din acelaşi dosar nr. x din 22 mai 2020, Direcţiei de Inspecţie pentru Judecători";

- s-au respins toate probele si argumentele aduse în sprijinul sesizării, pârâta confirmând spusele persoanei angajatei în cadrul Curţii de Apel Cluj, cu privire la faptul că doamna judecător B. este soţia directorului C.;

- soluţiile pronunţate sunt nelegale şi netemeinice, date cu încălcarea dispoziţiilor legale, cu ignorarea stării de fapt reale şi cu neluarea în seama a unor probe relevante, care dovedesc vinovăţia judecătorului B., care nu ar fi trebui să facă parte din completul ce a judecat cauza, dat fiind că soţul acesteia era în legătura de interes cu partea adversă, care îi şi virase în conturile familiei judecătorului B. sume importante de bani sub forma de venituri salariale, prime etc.;

- este greşit, în opinia recurentului, modul în care acest judecător este absolvit de orice vina, ignorându-se toate cele aproximativ 30 de dosare, în care C. era parte judecată în perioada 2017/2020, perioada în care soţul doamnei judecător a încasat mai multe miliarde RON vechi, fiind în funcţie şi la data judecării unor dintre ele;

- în opinia recurentului, soluţia finală va fi pronunţată de CEDO, iar soluţia CEDO va confirma sau infirma soluţia pronunţată de CSM Inspecţia Judiciara sau alte instanţe naţionale.

- aşa cum s-a şi reţinut de către inspectorul judiciar, completul de judecată din care făcea parte si doamna Judecător B. a încuviinţat (nejustificat) la data de 13.01.2020 cererea de amânare a cauzei pentru data de 24.02.2020, deci o amânare de o luna si jumătate, motivat de faptul că hotărârea a cărei revizuire se cere nu a fost pusa la dispoziţia părţilor in situaţia in care litigiul in care s-a pronunţat respectiva hotărâre atacată cu revizuire se judecase pe vechiul cod de procedura, deci hotărârea irevocabila nu se comunica;

- la fila x din prima rezoluţie, inspectorul judiciar reţine că:

"Or, conform dispoziţiilor art. 303 alin. (2) din C. proc. civ., termenul pentru motivarea recursului curge de la comunicarea hotărârii", astfel spus, din reţinerile inspecţiei judiciare, termenul pentru motivarea revizuiri nu ar începe sa curgă niciodată, dat fiind că hotărârea a cărei revizuire se cerea nu se comunică părţilor, fiind pe procedura veche, respectiv hotărârile irevocabile nu se comunică.

În opinia recurentului, faptul ca soţul doamnei B., în apărarea soţiei, s-a angajat la ITM Cluj, având în vedere că nimeni nu a făcut o verificare temeinică a programului REVISAL, pentru a constata data reala a încetării raporturilor de munca între C. şi domnul D., dat fiind că operarea în REVISAL ţine de ITM, nu scuză atitudinea culpabila a judecătoarei B. de a judeca angajatorul (a se citi finanţatorul) soţului ei.

Prin decizia CCR nr. 353/2006, s-a statuat în mod expres că termenul de o luna este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărârii, indiferent de momentul în care partea interesata a luat cunoştinţa de motivele hotărârii atacate, aspect reţinut ca real de către inspectorul judiciar, dar ignorat in ceea ce priveşte modul de soluţionare a plângerii.

Mai mult, se arata că decizia 155/2018 a ICCJ este doar o decizie pur formala, care nu obligă pe nimeni la nimic.

Consideră recurentul ca plângerea sa a fost greşit soluţionată, soluţia fiind nelegală şi că a solicitat cercetarea şi sancţionarea judecătorului reclamat pentru nerespectarea procedurilor şi dispoziţiilor legale privind incompatibilitatea.

Hotărârea sa este dată cu nerespectarea acestora şi cu ignorarea unor decizii CCR si ICCJ, cât şi cu încălcarea unor decizii pronunţate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Prin urmare, o soluţie de clasare pe motivele arătate în Rezoluţie, cât şi o respingere a plângerii împotriva soluţiei de clasare nu se susţine, este nelegală şi neîntemeiată.

Faţă de motivele enunţate şi de actele doveditoare ce se află la dosarul plângerilor formulate, recurentul solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate şi infirmarea soluţiei respingere a plângerii împotriva soluţiei de clasare cu consecinţa cercetării şi sancţionării celor vinovaţi conform dispoziţiilor legale incidente.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că prin hotărârea pronunţată, în mod just, s-a reţinut că rezoluţia de clasare din prezenta speţă, a fost emisă cu respectarea cadrului legal şi în conformitate cu limitele de competenţă impuse de lege.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiune în anularea rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-1099/07.09.2020 şi a rezoluţiei de clasare nr. 1653/A/22.05.2020 emisă în dosarul nr. x al Inspecţiei Judiciare-Direcţia de inspecţie pentru judecători, iar acţiunea sa a fost respinsă ca neîntemeiată, prima instanţă reţinând, în esenţă, că actul administrativ atacat este temeinic şi legal.

Prin sesizarea adresată pârâtei intimate, recurentul-reclamant a susţinut că doamna judecător B. nu trebuia să facă parte din completul ce a judecat dosarul nr. x/2018, dat fiind că soţul acesteia era în legătură de interes cu partea adversă reclamantului, precum şi faptul că hotărârea a fost dată cu nerespectarea unor decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Curţii Constituţionale.

Sesizarea recurentului-reclamant a fost clasată prin rezoluţia nr. 1653/A/22.05.2020, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. ş) teza I şi lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Împotriva rezoluţiei de clasare, recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia Inspectorului Şef nr. C20-1099/07.09.2020.

Instanţa de recurs, analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a normelor de drept material, apreciază că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, Înalta Curte reţine că premisa clasării sesizării prin rezoluţie constă în absenţa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, iar potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturi, "(4) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor."

În ceea ce priveşte primele motive de recurs, instanţa de control judiciar reţine, cu privire la limitările legale ale verificărilor pe care inspectorii judiciari le pot efectua, puse în discuţie de criticile formulate prin acţiunea dedusă judecăţii, raportat la considerentele din rezoluţia de clasare, sub un prim aspect, faptul că trebuie avut în vedere statutul constituţional al judecătorului, care este independent şi se supune numai legii, iar verificările efectuate de inspecţia judiciară trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat (art. 124 alin. (3) din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 303/2004, art. 10 şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Răspunderea disciplinară intervine în situaţia abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, activitatea acesteia se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de Inspecţia Judiciară se realizează cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare intră doar o analiză a faptelor prin prisma elementelor prevăzute de lege pentru existenţa abaterii disciplinare, nu şi a soluţiei, aceasta nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în reanalizarea cauzei, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată în prezenta cauză, recurentul-reclamant a reiterat criticile legate de conţinutul rezoluţiei prin care a fost clasată sesizarea sa, susţinând faptul că doamna judecător B. din cadrul Curţii de Apel Cluj nu s-a abţinut de la soluţionarea dosarului nr. x/2019, deşi exista un caz vădit de incompatibilitate (soţul acesteia fiind directorul părţii adverse din dosar), respectiv judecătorul a nesocotit obligativitatea respectării Deciziei nr. 353/2006 a Curţii Constituţionale a României referitoare la termenul înăuntrul căruia se poate formula cererea de revizuire, precum şi a Decizia nr. 155/23.01.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, argumentele sale vizând mai degrabă fondul pricinii şi nu sentinţa recurată.

În concret, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea 303/2004, referitoare la nerespectarea îndatoririi de a se abţine, judecătorul fondului a reţinut atât încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor din data de 28.03.2018 încheiat între D. şi C., cât şi faptul că nu se poate face abstracţie de declaraţiile de abţinere formulate de doamna judecător B. în data de 08.01.2018 şi, respectiv, 02.03.2018, în alte două dosare în care S.C. C. S.R.L. figura în calitate de parte, cereri ce au fost respinse de instanţă cu motivarea că aspectele invocate nu se circumscriu sferei prevederilor care determină incompatibilitatea în sensul normei de trimitere din art. 43 C. proc. civ.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, câtă vreme cererile de abţinere, formulate de doamna judecător B. şi întemeiate pe relaţia de stare civilă cu reprezentantul uneia dintre părţile implicate, au fost respinse, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului referitoare la incompatibilitatea acestui magistrat, decurgând din aceeaşi relaţie ce a constituit obiectul analizei instanţei care a soluţionat cererile de abţinere.

În continuare, analizând sentinţa recurată, se constată că în mod corect s-a apreciat că nu sunt indicii privind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni."

Conform dispoziţiilor art. 991 din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă aceste verificării trebuie efectuate în limitele arătate, pentru motivele expuse.

Prin urmare, modul în care judecătorii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Se apreciază că reaua-credinţă sau grava neglijenţă circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi inspectorul judiciar în considerentele din rezoluţia contestată.

În acord cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că aceste elemente nu au fost probate în cauză, pentru a se justifica desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului către Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

Sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant referitoare la aşa-zisa apreciere greşită a instanţei cu privire la termenul pentru motivarea unei căi de atac formulate împotriva unei hotărâri irevocabile, precum şi criticile formulate de recurentul-reclamant care vizează nemulţumirea acestuia cu privire la neaplicarea în soluţionarea procesului a Deciziei nr. 155/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizie de speţă), precum şi a Deciziei nr. 353/2006 a Curţii Constituţionale, acestea nefiind circumscrise sferei răspunderii disciplinare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că din verificările efectuate nu au reieşit indicii cu privire la încălcarea prevederilor art. 99 lit. ş) teza I din Legea nr. 303/2004, susţinerile recurentului nefiind de natură a conduce la constatarea unei abateri disciplinare.

Modul în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţionare disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, astfel că în mod corect s-a reţinut că în cauză nu este vorba de o nerespectare, ci, în raport de situaţia de fapt reţinută, de aprecierea de către judecători a incidenţei sau nu a interpretărilor/dezlegărilor date de Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârile judecătoreşti fiind supuse numai controlului judiciar.

În concluzie, cererea recurentului a fost analizată de instanţa de fond prin prisma dispoziţiilor speciale, cu aplicabilitate concretă în cauză, ce reglementează procedura soluţionării sesizărilor de către Inspecţia Judiciară, şi s-a constatat în mod corect că rezoluţiile contestate, prin care s-a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la concluzia săvârşirii abaterilor disciplinare, sunt temeinice şi legale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1350 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.