Judicial inspection resolutions upheld; appeal against ECRIS random allocation complaint rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei nr. 1510 din data de 15.05.2019 a inspectorului B., anularea rezoluţiei nr. C19-2061 din data 02.07.2019 a inspectorului sef C., ambele ca urmare a sesizării înregistrate în 13.02.2019 la Inspecţia Judiciara şi completate în data de 19.02.2019, respectiv a contestaţiei din data de 14.06.2019, obligarea Inspecţiei Judiciare la efectuarea de verificări, la control tematic prevăzut în lege la art. 74 alin. (1) lit. h) din legea 317/2004 ca urmare a nerespectărilor legii menţionate în petiţie şi faţă de probele înfăţişate si solicitate inspecţiei judiciare, iar concomitent Curtea de Apel sa dispună Inspecţiei Judiciare, în cadrul controlului tematic să fie administrat probatoriul menţionat de reclamant în cererea din 12.02.2019 şi în contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 15 mai 2020, a constatat că este competentă a soluţiona pricina, general, material şi teritorial.

De asemenea, în temeiul art. 258 alin. (1) şi 255 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de Apel a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, apreciind-o ca fiind utilă şi pertinentă soluţionării cauzei. Relativ la administrarea probei cu expertiza, solicitată de către reclamant, a apreciat că administrarea acestei probe nu este utilă soluţionării cauzei.

Prin sentinţa nr. 74 din 8 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 15 mai 2020 şi a sentinţei nr. 74 din 8 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea cererii de recurs, arată că hotărârea judecătorească şi încheierea interlocutorie din data de 15.05.2020 sunt nelegale pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

1. În ceea ce priveşte încheierea interlocutorie din data de 15.05.2020, arată că aceasta este nelegală întrucât proba cu expertiză informatică era esenţială în soluţionarea cauzei. Cu toate acestea Curtea de Apel a respins această probă, pentru ca apoi în considerente să reţină că reclamantul nu a probat în nici un fel petitul dedus judecăţii, în opinia recurentului fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant susţine că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, susţinând că sistemul informatic ECRIS este fraudat pentru următoarele motive:

i. Sistemul informatic ECRIS de repartizare a dosarelor permite introducerea în sistem de mai multe ori a unui dosar prin atribuirea unui alt număr, până când dosarul este repartizat la completul de judecată preferat;

ii. Există posibilitatea blocării mai multor completuri de judecată aşa cum este posibilă blocarea unuia, astfel încât completul care rămâne în sistem pentru ca repartizarea dosarului să fie făcută către unul sau anumite complete de judecată; pot fi eliminate unele completuri pe motiv că ar fi incident parametrul "gradului de încărcare" al completului, fără ca justiţiabilul să poată verifica în concret, dacă acest parametru trebuia în mod real aplicat;

iii. Poată fi aleasă o perioadă de repartizare în raport de "caracterul urgent al cauzei" în care să fie un singur complet care are şedinţă;

iv. In "fişele dosarului" care se depun la dosarul cauzei nu se reflectă parametrii de repartizare şi nici respectarea dispoziţiilor art. 95 alin. (47) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecătoreşti privind repartizarea în ordinea înregistrării Ia instanţă a dosarelor;

v. La soluţionarea dosarelor având ca obiect incidente procedurale nu se respectă principiul repartizării aleatorii, din moment ce se procedează la repartizarea directă la completul de judecată imediat următor. Utilizarea arbitrară a oricăruia dintre aceşti parametri de repartizare sau a altora care nu sunt cunoscuţi, din punct de vedere legal trebuie să atragă nulitatea actului de repartizare, iar pe cale de consecinţă nulitatea hotărârii pronunţate de judecătorul căruia i-a fost dirijat dosarul cu nerespectarea legii privind distribuirea aleatorie.

Având în vedere că toate aspectele invocate în cadrul notificărilor, contestaţiei şi cererii de chemare în judecată, comportau aspecte extrem de tehnice care nu ar fi putut fi dovedite şi nici înţelese decât cu ajutorul unui expert specializat în domeniul informatic - se impunea admiterea probei cu expertiza solicitată în faţa instanţei de fond.

Aşadar, instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că o expertiză tehnică informatică nu ar fi fost utilă soluţionării cauzei. Practic doar în urma administrării acestei probe, instanţa ar fi fost în măsură să verifice dacă într-adevăr susţinerile reclamantului sunt reale şi în acest fel au influenţat repartizarea aleatorie a dosarelor despre care a făcut menţiune.

Apreciază faptul că prin efectuarea acestui tip de expertiză situaţia dosarului ar fi fost extrem de clară, iar dacă într-adevăr problemele menţionate ar fi fost confirmate de expertul desemnat, întreg sistemul ECRIS ar trebui regândit pentru ca principiul repartizării aleatorii a dosarelor, ca parte a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Conveţia CEDO, să fie pe deplin respectat.

Repartizarea aleatorie a dosarelor trebuie să fie garantată justiţiabililor, trebuie să existe fără urmă de îndoială. Orice suspiciune rezonabilă a justiţiabililor ducând la încălcarea gravă a dreptului la un proces echitabil.

Recurentul susţine că însăşi instanţa de judecată a afirmat în cadrul hotărârii pronunţate că reclamantul "nu a probat în niciun fel petitul dedus judecăţii". Or, după cum lesne se poate observa, chiar instanţa de fond a obstrucţionat administrarea probelor de către reclamant. Întâi i s-a respins practic proba esenţială în soluţionarea cauzei, pentru ca mai apoi să i se respingă şi completarea probatoriului cu înscrisuri în susţinerea celor menţionate în cadrul contestaţiei.

În opinia recurentului, încheierea interlocutorie din data de 15.05.2020 este nelegală, administrarea probei cu expertiză fiind absolut necesară şi esenţială în soluţionarea cauzei.

În condiţiile în care instanţa de fond a respins cererea de administrare a acestei probe, iar ulterior în considerentele hotărârii menţionează că nu s-ar fi probat petitul acţiunii în sensul susţinerilor reclamantului, hotărârea pronunţată este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea formelor de procedură.

În felul acesta este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 - hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea formelor de procedură.

2. Recurentul apreciază că motivarea sentinţei ca fiind necorespunzătoare, invocând prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Deşi a respins principala probă pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei, instanţa reţine ulterior că nu au fost probate susţinerile. Proba cu expertiză solicitată urma tocmai să probeze aceste susţineri. În felul acesta judecătorul a comis şi o denegare de dreptate, iar motivarea hotărârii este necorespunzătoare.

Art. 5 C. proc. civ. prevede că nici un judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Judecătorul trebuie să aplice dispoziţiile legale. Trebuie să dispună administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare pentru lămurirea aspectelor de fapt, în sistemul nostru de drept, o acţiune neputând fi respinsă ca nedovedită.

Dreptul la un proces echitabil cuprinde şi obligaţia instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile. Omisiunea instanţei de a cerceta motivele părţilor a fost deja examinată de Curtea Europeană. Astfel, conform jurisprudenţei CEDO, articolul 6 implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al tuturor motivelor şi elementelor de probă ale părţilor şi de a examina în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei.

Principiul contradictorialităţii trebuie să îşi regăsească un ecou şi în motivarea hotărârii sub aspectul examinării motivelor invocate de părţi.

Prin motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să se răspundă cel puţin aspectelor principale invocate de către părţi, în acest sens fiind esenţial să rezulte motivele pentru care instanţa respins argumentele invocate.

În felul acesta hotărârea pronunţată de instanţa de fond are şi o motivare necorespunzătoare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, dar este şi lovită de nulitate pentru nerespectarea formelor de procedură - motiv prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

3. Recurentul a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond, în mod nelegal a respins cererea de chemare în judecată pe motiv că instanţa de contencios administrativ verifică doar fondul actelor contestate, putând pronunţa, potrivit dispoziţiilor art. 451 din Legea nr. 317/2004, două tipuri de soluţii: respingerea contestaţiei sau admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, cu indicarea faptelor şi împrejurărilor care trebuie lămurite, precum şi a mijloacelor de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

Însă, pentru ca instanţa de judecată să poată pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, trebuie să administreze probele necesare pentru aflarea adevărului.

Instanţa de judecată nu trebuie să se limiteze doar la a analiza formal dacă Inspecţia Judiciară a respectat procedura prevăzută de lege - cu privire la termenele şi la persoanele care ar trebui să soluţioneze plângerea, contestaţia, etc. Instanţa de judecată trebuie în mod efectiv să cerceteze dacă Inspecţia Judiciară a făcut o cercetare reală asupra probelor, dacă probele administrate au fost suficiente, dacă se impunea administrarea altor probe, dacă probele administrare au fost interpretare potrivit dispoziţiilor legale.

Or, instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile de drept material prevăzute de art. 451 din Legea nr. 317/2004. Instanţa de fond nu poate să pronunţe o hotărâre care să înlocuiască rezoluţiile Inspecţiei Judiciare, dar este absolut obligatoriu să cerceteze modalitatea în care Inspecţia Judiciară a soluţionat petiţiile şi plângerile formulate de recurentul-reclamant.

Ceea ce subliniază art. 451 din Legea nr. 317/2004 este că instanţa de judecată nu se poate substitui Inspecţiei Judiciare, nicidecum că nu poate verifica modalitatea în care Inspecţia Judiciară a soluţionat petiţiile şi plângerile. A admite acest punct de vedere ar însemna că nu există cale de atac efectivă împotriva soluţiei Inspecţiei Judiciare, ceea ce ar contraveni art. 6 CEDO. Este evident faptul că pentru a fi in măsură să decidă dacă este nevoie de completarea verificărilor sau de administrarea unor alte probe decât cele administrare de Inspecţia Judiciară, instanţa de judecată nu poate proceda în alt mod.

Pe parcursul întregii hotărâri pronunţate, instanţa de fond invocă faptul că reclamantul nu a dovedit că modalitatea de repartizare a cauzelor nu ar fi fost aleatorie, or, este evident că principala probă prin care se putea dovedi modalitatea de fraudare a repartiţiei aleatorie ar fi fost administrarea probei cu expertiză. Nu se poate respinge o cerere de chemare în judecată ca nedovedită atâta timp cât însăşi instanţa respinge acele probe care ar fi dovedit susţinerile părţii,

Reclamantul a demonstrat în cadrul plângerii formulate şi în faţa instanţei de judecată că o serie de dosare în care acesta a fost parte nu au fost repartizate în mod aleatoriu. Toate aceste dosare au fost prezentate pentru a arăta în primul rând faptul că este o practică constantă a instanţelor de judecată cu privire la nerespectarea repartiţiei aleatorii a dosarelor, chiar dacă pentru unele dosare s-ar fi împlinit termenul de prescripţie. Apreciază faptul că instanţa de judecată şi Inspecţia Judiciară erau obligate să analizeze toate dosarele invocate de petent.

Mai mult, în situaţia în care s-ar ajunge la concluzia că această practică este una generalizată şi că în realitate funcţionarea sistemului ECRIS are deficienţe şi este pusă la îndoială, Inspecţia Judiciară ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu şi să reglementeze toate acele probleme ale sistemului informatic pentru ca niciun justiţiabil să nu pună Ia îndoială corectitudinea procedurii de repartizare a dosarelor.

În opinia recurentului, problema sesizată este una de notorietate, nu este o noutate nici pentru cei de la Inspecţia Judiciară şi nici pentru justiţiabili. Toate hibele sistemului ECRIS sunt absolut reale şi este absolut evident că trebuie reglementate şi puse la punct.

Sistemul informatic ECRIS a fost introdus tocmai pentru a garanta justiţiabililor respectarea principiului dreptului la un proces echitabil, judecarea cauzelor de către o instanţă imparţială şi independentă, fără urmă de îndoială.

Or, folosirea defectuoasă a acestui sistem informatic în cadrul procesului repartizare a dosarelor, reprezintă o grava încălcare a principiilor garantate de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sistemul ECRIS trebuie utilizat pentru a repartiza o listă de dosare către mai multe completuri de judecată. Folosirea neadecvată a acestuia prin introducerea a câte unei cauze pe rând şi schimbarea constantă a completurilor de judecată, fac ca repartizarea dosarelor să nu mai fie una aleatorie.

Se mai face referire la faptul că recurentul reclamant nu a făcut dovada lipsei independenţei şi imparţialităţii judecătorilor care au pronunţat soluţiile în cadrul dosarelor evidenţiate şi că motivul real ar fi acela că se plânge de soluţiile pronunţate de instanţe. Or, este fără putinţă de tăgadă că recurentul-reclamant nu trebuia să demonstreze nimic în legătură cu lipsa de imparţialitate şi de independenţă a judecătorilor, fiind suficientă dovada nerespectării repartizării aleatorii.

Atâta timp cât repartizarea nu este aleatorie, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia CEDO nu este respectat, orice alte susţineri ulterioare nefiind relevante.

Referitor la modalitatea în care Inspecţia judiciară a analizat respectarea repartizării aleatorii a dosarelor, subliniază că Inspecţia Judiciară nu putea să-şi fundamenteze soluţia doar prin raportare la nişte răspunsuri primite de la instanţele de judecată, răspunsuri în cadrul cărora nu se face decât menţiunea că repartizarea aleatorie a fost respectată. Practic este doar o afirmaţie din partea instanţelor la care s-au emis adrese, dar care nu are nici un suport tehnic în spate. Nu s-a verificat în niciun mod dacă într-adevăr ceea ce au menţionat instanţele de judecată în cadrul adreselor are şi o susţinere tehnică - informatică în acest sens.

Un alt aspect extrem de important este faptul că nu a fost respectată repartizarea aleatorie a plângerii, aşadar chiar autoritatea competentă să soluţioneze petiţia formulată cu privire la nerespectarea legii privind repartizarea aleatorie a cauzei, a încălcat repartizarea aleatorie a cauzei, ceea ce evident atrage nulitatea actului întocmit, potrivit dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ.

Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat cu privire la repartizarea aleatorie a cauzei-atât cu privire la distribuirea cauzelor în sistemul informatic, cât şi cu privire la compunerea completului de judecată -reprezintă o garanţie a imparţialităţii obiective a instanţei, partea a dreptului la un proces echitabil.

Curtea Constituţională a reţinut că, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în privinţa determinării caracterului independent al instanţei, aparenţele joacă un rol deosebit întrucât ceea ce este în discuţie este încrederea pe care instanţelor judecătoreşti, într-o societate democratică, trebuie să inspire publicul.

De asemenea, alături de aparenţe, independenţa instanţei se evaluează în funcţie de modul de numire a membrilor acesteia, durata mandatului lor şi garanţiile împotriva presiunilor exterioare. 2

Curtea Constituţională a statuat ca imparţialitatea magistratului-garanţie a dreptului la un proces echitabil - poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă3. De asemenea, Curtea a reţinut că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate.

În opinia recurentului, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (1), alin. (2), art. 8 alin. (4), art. 9 alin. (1), art. 13, art. 15 alin. (1), art. 47 alin. (1), (4), (6), (7), (8), art. 49, art. 50 alin. (1) şi (2), art. 50 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie şi art. 73 alin. (1) şi (2) din Legea 317/2004.

De asemenea, recurentul a susţinut încălcarea legii de către Inspecţia Judiciară privind repartizarea aleatorie conform art. 69 din Legea 317/2004: (1) Inspectorul-şef îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii: d) ia măsuri pentru repartizarea aleatorie a dosarelor în cadrul Inspecţiei Judiciare.

Or, Inspecţia Judiciară transmite/repartizează sesizările către inspectori judiciari într-un mod obscur netransparent, care nu poate fi primit ca "repartizare aleatorie", aşa cum prevede legea.

Mai arată recurentul că faţă de cererea sa din data de 16.07.2019 cu privire la solicitarea de date şi înscrisuri care să dovedească "repartizarea aleatorie" prevăzută în lege, Inspecţia Judiciară a răspuns, în data de 31.07.2019, doar cu menţiunea că plângerea din 14.02.2019 către inspecţia Judiciară a fost repartizata în 15.02.2019, "în mod aleatoriu" fără niciun act de probaţiune. Chiar întârzierea de trei zile intre data introducerii plângerii la Inspecţia Judiciara si data repartizării acesteia, reprezintă o dovada evidenta a încălcării legii de către Inspecţia Judiciară.

Aşadar, Inspecţia Judiciară a refuzat să comunice datele şi înscrisurile cerute de petent, doar dintr-un singur motiv, acela că nu a existat o "repartizare aleatorie", aşa cum prevede Legea.

Recurentul susţine că, lecturând fişa de repartizare a sesizării pe care Inspecţia Judiciară a transmis-o Curţii de Apel, sunt vizibile următoarele nereguli:

a) Sesizarea petentului A. a fost înregistrată în data de 14.02.2019 la Inspecţia Judiciară. Reclamantul a depus sesizarea prin email în data de 12.02.2019 (zi de marţi) la ora 10:55. Sesizarea a fost înregistrată la o diferenţă de două zile faţă de data transmiterii şi a fost repartizată la o diferenţă de trei zile fată de data transmiterii şi la o diferenţă de o zi faţă de data înregistrării la Inspecţia Judiciară, respectiv repartizată în data de 15.02.2019.

b) Fisa de repartizare, probă la dosar, nu conţine menţiunea "aleatorie" motiv pentru care Inspecţia Judiciară nu practică un sistem transparent şi dovedit de "repartizare aleatorie" aşa cum prevede imperativ art. 69 din Legea 317 din 01.07.2004.

Prin urmare, în funcţie de necesitatea în care trebuie încheiat actul de control al Inspecţiei Judiciare, inspectorul şef transmite sesizarea unui judecător/procuror judiciar independent, preferat, ascultător şi "disciplinat" să aducă la îndeplinire ordine/recomandări, iar acesta nu efectuează verificări privind abuzurile justiţiei şi clasează plângerea justiţiabilului, aşa cum s-a întâmplat şi cu plângerea recurentului la Inspecţia Judiciară în lipsa unei note în care sunt evidenţiate aspecte, verificări, nereguli constatate şi propunerile formulate.

c) Norma prevăzută la art. 50 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare menţionate mai sus a fost încălcată deoarece Fisa de repartizare nu conţine următoarele informaţii:

(1) fişa de repartizare a lucrării, probă în dosar, nu identifică faptul că titularul sesizării este A., deci nu putea fi primită ca fiind fişă de repartizare a sesizării recurentului, situaţie de fapt faţă de care nu exclude ca în realitate să nu fi existat o fişă de repartizare a sesizării recurentului.

(2) nu cuprinde obiectul lucrării, gradul de complexitate, indicele statistic, situaţii de incompatibilitate sau motive de redistribuire a dosarului.

(3) faptul că pe fişa de repartizare nu este identificată complexitatea conform art. 15 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie; în situaţia în care ar fi avut cifra de complexitate ridicată ar fi fost necesar ca plângerea sa fie repartizată aleatoriu unei echipe de doi inspectori judiciari;

(4) nu se precizează numele şi prenumele consilierului care a semnat fişa de repartizare şi a şef SJD,

(5) nu este semnată de către şeful Inspecţiei Judiciare conform art. 13 alin. (1) din Regulament.

d) înlocuirea inspectorului judiciar D. cu B. nu a fost justificată aşa cum rezulta din fişa de repartizare, fără menţiunea petentului care a adresat sesizarea.

În situaţia prevăzută la art. 6 alin. b) din Regulamentul privind activitatea şi evidenţa Inspecţiei Judiciare a fost cunoscută încă de la început şi s-ar fi putut realiza ca inspectorul D. să nu participe la acest mod de repartizare.

Deşi fişa de repartizare nealeatorie şi fără titular, este prevăzută cu "redistribuire" a plângerii către un alt inspector judiciar, din formular se observă ca Inspecţia Judiciară nu a apelat la acest mod de redistribuire şi a menţionat doar inspectorul nou ales, în speţă inspector B..

Lipsa oricărei dovezi că Inspecţia Judiciară a efectuat nemijlocit verificări faţă de abuzurile justiţiei menţionate în sesizarea către Inspecţia Judiciară, ci a acceptat şi tolerat comunicările instanţelor.

Inspecţia Judiciară nu a soluţionat întemeiat (argumentat) motivele de nelegalitate menţionate în plângere, corespunzător fiecărui abuz al instanţelor invocat.

Totodată, Inspecţia Judiciară nu a comunicat instanţei modalitatea în care a efectuat verificările. De fapt, în întâmpinarea formulată, in cea mai mare parte sunt menţionate cererile formulate de recurent, conţinutul acestora, dar fără să răspundă la problemele sesizate de recurentul-reclamant.

Totodată, recurentul arată că nu se precizează modalitatea in care au fost cercetate sesizările sale, documentele analizate şi nici dacă judecătorul inspector s-ar fi deplasat la instanţe pentru verificări nemijlocite.

În concluzie, recurentul susţine că motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. sunt incidente în speţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând în esenţă că argumentele invocate de recurentul - reclamant în susţinerea recursului nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, dată fiind situaţia de fapt expusă, in extenso, în cuprinsul hotărârii recurate, precum şi dispoziţiile legale reţinute de către instanţa de fond ca fiind incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate:

1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), recurentul a criticat sentinţa susţinând că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, din perspectiva greşitei respingeri a administrării probei cu expertiză informatică.

Motivul de recurs nu este fondat. Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public şi este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Prin încheierea din 15.05.2020, Curtea de Apel, în temeiul art. 258 alin. (1) şi 255 alin. (1) din C. proc. civ., a încuviinţat proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă şi pertinentă soluţionării cauzei, iar referitor la administrarea probei cu expertiza solicitată de către reclamant, a apreciat că administrarea acestei probe nu este utilă soluţionării cauzei.

Susţinerile recurentului sunt neîntemeiate, prin respingerea probei cu expertiză informatică nefiind încălcate regulile de procedură, probele fiind încuviinţare în raport de obiectul cererii deduse judecăţii cauzei şi de motivele invocate

Potrivit dispoziţiilor art. 237 alin. (2) pct. 7) din C. proc. civ., în etapa de cercetare a procesului instanţa "va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va administra în condiţiile legii"

Conform dispoziţiilor art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255 din C. proc. civ., care se referă la admisibilitatea probelor, în sensul că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.

În ceea ce priveşte proba cu expertiză, potrivit art. 309 alin. (5) din C. proc. civ., "Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi."

Faţă de aceste dispoziţii, potrivit cărora instanţa de fond este cea care analizează admisibilitatea probelor propuse de părţi, apreciind dacă acestea duc la soluţionarea procesului, în condiţiile în care nu sunt arătate încălcări concrete ale normelor de procedură, neregularităţi procedurale prevăzute sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs sunt nefondate, fiind vizate de recurent aspecte care nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) din C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, faţă de conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă că instanţa de fond a expus, faţă de ansamblul prevederilor care reglementează răspunderea disciplinară a magistraţilor, argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic, concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului referitoare la motivarea necorespunzătoare a sentinţei nu sunt fondate.

3. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte că nu este incident, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului, formulate din perspectiva acestui motiv de casare, privind încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 451 din Legea nr. 317/2004, sunt nefondate.

Instanţa de control judiciar reţine că premisa clasării sesizării prin rezoluţie constă în absenţa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, iar potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturi, "(4) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor."

În mod contrar celor afirmate de recurent, prin hotărârea pronunţată prima instanţă nu a considerat că nu poate realiza o examinare a modalităţii în care inspectorul judiciar şi-a desfăşurat activitatea, ci a procedat la o efectivă analiză atât a mecanismelor ce reglementează activitatea acestuia de verificare prealabilă a sesizării, cât şi a activităţii inspectorului judiciar, examinată prin prisma prevederilor ce reglementează verificările prealabile efectuate de inspectorul judiciar, Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012.

În raport de dispoziţiile art. 45, privind verificările prealabile, şi art. 451, privind procedura contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei de clasare şi a rezoluţiei inspectorului şef, din Legea nr. 317/2004, în condiţiile în care din actele depuse la dosar a rezultat că verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către un inspector judiciar desemnat în condiţiile art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, în mod corect au fost înlăturate susţinerile privind modalitatea de repartizare a lucrării şi s-a constatat că sunt neîntemeiate criticile reclamantului.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, potrivit cărora Inspecţia Judiciară nu putea să-şi fundamenteze soluţia doar prin raportare la nişte răspunsuri primite de la instanţele de judecată, în cauză au fost respectate întocmai prevederile art. 12 şi art. 14 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, privind procedura prin care se solicită, instanţelor sau parchetelor vizate, relaţiile necesare soluţionării lucrării.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la sistemul Ecris, Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o amplă analiză şi a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, verificările prealabile, finalizate la data de 15.05.2019, prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, fiind efectuate de către un inspector judiciar desemnat în condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii, avându-se în vedere înscrisurile ataşate sesizării, verificările realizate la nivelul Curţilor de Apel şi datele din sistemul de evidenţă informatizată ECRIS,.

Din interpretarea coroborată a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi a art. 12-14 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, cu privire la modalitatea de efectuare a verificărilor, rezultă că acestea sunt determinate de contextul concret al fiecărei cauze, iar analiza concretă a modului de repartizare a dosarelor, documentele solicitate de la instanţe şi verificate de către inspectorul judiciar au atestat că dosarele au fost repartizate în mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic Ecris.

Cu privire la modul în care prima instanţă a aplicat prevederile privind repartizarea aleatorie a cauzelor, criticile sunt nefondate, întrucât prima instanţă, în exercitarea controlului de legalitate asupra actelor contestate, a aplicat şi a interpretat corect prevederile art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, respectiv dispoziţiile privind distribuirea aleatorie a cauzelor. Concret, instanţa de fond a constatat următoarele:

- în ceea ce priveşte situaţia înregistrării şi repartizării dosarelor nr. x/2016 şi nr. y/2012 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj şi a continuităţii completului de judecată în primă instanţă în dosarul nr. x/2011, precum şi în apel pe parcursul anilor 2015, 2016 şi primele 2 luni din 2017, nu mai puteau fi efectuate verificări de natură disciplinară, dat faptul că la data înregistrării sesizării la Inspecţia Judiciară era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare;

- în ceea ce priveşte modul de repartizare a dosarelor nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, nr. 1021/1285/2016 şi nr. 442/1285/2017 la Curtea de Apel Cluj, a dosarului nr. x/2012 la Curtea de Apel Constanţa, a dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a dosarului nr. x/2015 la Tribunalul Mehedinţi, din documentele solicitate de la aceste instanţe şi verificate de către inspectorul judiciar a rezultat că dosarele au fost repartizate în mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic Ecris, nefiind identificate intervenţii în procedura de repartizare; completurile de judecată la care au fost repartizate dosarele erau configurate legal, existând hotărâri ale Colegiilor de Conducere de constituire a acestora şi de aprobare a alcătuirii lor; cu privire la dosarul nr. x/2017, înregistrat la 28.09.2018 la Curtea de Apel Cluj, verificările au relevat că întârzierea a fost determinată de lipsa de personal în arhiva instanţei de trimitere, în intervalul 13 august -10 septembrie 2018 funcţionând o singură persoană în arhivă; dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2018 înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect cereri de strămutare, au fost repartizate în cadrul secţiei a II-a specializate în soluţionarea litigiilor cu profesionişti la completele nr. 5 şi 7, fiind respectată specializarea secţiei; dosarul nr. x/2012 a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa şi repartizat completului 2 recurs din secţia a II-a la 07.01.2019; înregistrarea dosarului nr. x/2015 la Tribunalul Mehedinţi s-a realizat consecutiv strămutării pricinii de la Tribunalul Dolj, la data de 07.03.2018, fiind repartizat aleatoriu în aceeaşi zi completului CD1; dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat şi repartizat secţiei I Penală la 19.11.2018, completului C17P; pentru toate dosarele repartizarea s-a realizat aleatoriu, iar cu privire la instanţele faţă de care reclamantul a invocat în mod concret probleme legate de ordinea dosarelor în "lista dosarelor de repartizat", Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Specializat Cluj, s-a efectuat repartizarea aleatorie printr-o operaţiune unică;

- în ceeea ce priveşte dosarul nr. x/2011, modificarea componenţei completului de judecată pe parcursul instrumentării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti (compunerea completului învestit a fost asigurată de judecătorii E. şi F., pensionarea judecătorului E. a determinat asigurarea funcţionării provizoriu cu alţi judecători, conform celor decise de Colegiul de Conducere, apoi, în intervalul 23.02.2016-20.06.2017, alcătuirea completului a fost asigurată de judecătorii G. şi H., prin hotărârea nr. 180/24.08.2017 Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti a dispus degrevarea activităţii acestora, în perioada 19.09.2017-12.12.2017 alcătuirea completului a fost asigurată de judecătorii F. şi I., degrevarea judecătorilor G. şi H. a încetat prin hotărârea nr. 216/05.10.2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, astfel că au reintrat în alcătuirea completului începând cu anul 2018), s-au avut în vedere modificările în timp ale componenţei completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului, modificări care se circumscriu fluctuaţiei de personal, dată fiind pensionarea unor sau degrevarea de activitate a unor judecători.

În raport de actele şi lucrările dosarului, situaţia de fapt rezultată, în limitele de verificare impuse de art. art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că în cauzele indicate de reclamant dosarele au fost repartizate în mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic Ecris, nu au fost identificate intervenţii în procedura de repartizare, iar rezoluţiile contestate au avut în vedere verificările referitoare la modul de repartizare a dosarelor şi la modificările componenţei completului de judecată, realizate cu respectarea art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, a dispoziţiilor art. 19 din Regulament, care stipulează, printre atribuţiile Colegiului de conducere, aprobarea, în mod excepţional, a schimbării membrilor completelor de judecată şi a asistenţilor judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta, deciziile organului colegial de conducere neputând fi cenzurate în procedura instituită de art. 45 din Legea nr. 317/2004.

În mod corect, de asemenea, în ceea ce priveşte pretinsa lipsa de imparţialitate şi de independenţă a judecătorilor ce au soluţionat dosarele menţionate, instanţa de fond a înlăturat argumentaţia invocată de către reclamant, având în vedere trimiterile generice, nesusţinute de informaţii care să releve existenţa unor incompatibilităţi, şi faptul că soluţiile pronunţate în dosare nu constituie în sine un indiciu în acest sens, iar în ceea ce priveşte declanşarea unui control tematic pentru verificarea respectării normelor ce reglementează repartizarea aleatorie a cauzelor, în mod corect a reţinut că acestea se dispun, potrivit art. 74 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 317/2004, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii sau de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, astfel că, nefiind deficienţe, nu se impunea formularea unei propuneri pentru efectuarea un cotrol.

Sunt nefondate criticile aduse de recurent cu privire de aplicarea, de către prima instanţă, a prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004, câtă vreme indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, în sensul art. 45 din Legea nr. 317/2004, vizează analiza situaţiei de fapt prin prisma elementelor constitutive ale abaterilor reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În lipsa identificării unor elemente apte să contureze o abatere disciplinară, şi cum sesizarea la care face referire art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 vizează în mod exclusiv abaterile disciplinare, iar în cadrul verificările prealabile se efectuează cercetări pentru a se constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, în mod corect instanţa de fond a constatat, examinând legalitatea rezoluţiilor contestate, că nemulţumirile şi criticile formulate de reclamant nu conturează indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare.

Pe cale de consecinţă, întrucât aspectele semnalate de recurent nu pot reprezenta indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinare, sunt nefondate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, prin care, cu interpretarea corectă a prevederilor legale menţionate, s-a reţinut ca fiind legal demersul Inspecţiei Judiciare de a clasa sesizarea.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 15 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei civile nr. 74 din 8 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.