Dismissal of official quashed and remanded for retrial over unmotivated ruling on standing and nullity objections

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Primul Ministru al României, Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, anularea deciziilor prin care au fost soluţionate contestaţiilor administrative; anularea/revocarea decizie nr. 30/2020, pin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 31 din 5 martie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Primul Ministru al României, Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii menţionate la punctul I.2 anterior, au formulat recurs reclamanta A. şi pârâţii Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

3.1. Recurenta- reclamantă A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele aspecte:

Instanţa de judecată nu a soluţionat toate motivele de nelegalitate pe care le-a invocat prin cererea de chemare în judecată şi care ar fi putut atrage nulitatea actelor administrative contestate, fiind încălcate astfel dispoziţiile C. proc. civ., care se referă la obligativitatea instanţei de a se pronunţa pe toate motivele de nulitate invocate.

În acest sens, recurenta arată că a fost în concediu de maternitate şi că solicitase să intre în concediu de creştere a copilului până la data de 4.01.2020, motiv pentru care decizia prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, a fost emisă cu încălcarea art. 2 şi art. 25 din O.U.G. nr. 111/2010 ceea ce atrage nulitatea absolută a actului administrativ contestat.

Instanţa de judecată nu a analizat acest motiv de nulitate ceea ce atrage casarea hotărârii pronunţate. Chiar şi în ipoteza, în care s-ar aprecia, că indirect instanţa ar fi analizat şi acest motiv, apreciază faptul că instanţa a interpretat greşit normele de drept material şi anume dispoziţiile art. 25 din actul normativ menţionat anterior.

A mai susţinut recurenta că Decizia nr. 30/2020 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţie este lovită de nulitate fiind emisă cu încălcarea art. 16 din Constituţia României, întrucât i se interzice să mai ocupe funcţia de vicepreşedinte a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, deoarece a devenit mamă şi a solicitat să beneficiez de concediu de creştere a copilului - un drept prevăzut în lege.

În opinia recurentei, Decizia nr. 30/2020 este lovită de nulitate absolută deoarece este nemotivată, fiind eronată aprecierea instanţei de fond în sensul că indicarea temeiurilor juridice prevăzute de art. 29, art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 şi de art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1000/26, reprezintă motivarea actului administrativ.

Recurenta-reclamantă arată că instanţa recunoaşte că nu este motivat actul administrativ prin susţinerea potrivit căreia "Faptul că nu este menţionat un motiv al eliberării din funcţie", însă cu toate acestea motivează faptul că ar fi trebuit ca reclamanta să îndeplinească cerinţele legii şi se referă la dispoziţiile art. 51 din Codul Muncii.

Dar, instanţa de fond nu a fost investită cu o cerere care să presupună analiza îndeplinirii sau nu a art. 51 din Codul Muncii. În actul administrativ contestat nu se menţionează nicăieri, că acesta s-ar fi întemeiat pe dispoziţiile art. 51 din Codul Muncii.

În speţă, instanţa nu a fost investită cu analiza îndeplinirii condiţiilor din art. 51 Codul Muncii, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, normele de drept material, la care a făcut referire instanţa de fond, respectiv art. 29 şi 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 şi art. 12 alin. (2) din H.G. 1000/26, au fost aplicate greşit, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu rezultă nicăieri din decizie, nici măcar din indicarea temeiurilor juridice care este motivul pentru care a fost emisă, care este motivul pentru care s-a dispus eliberarea sa din funcţie, deşi solicitase să îi fie aprobat concediul de creştere a copilului.

Este real că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nu conţin prevederi exprese şi nici cerinţa obligatorie a motivării actelor administrative, dar pentru a preveni arbitrariul organelor administrative şi pentru a le asigura un real acces al persoanelor la justiţia de contencios administrativ pentru se realiza un control de legalitate şi oportunitate efectiv şi concret asupra actelor administraţiei, Curtea de la Luxemburg, apreciază că cerinţa motivării în fapt şi în drept a actelor administraţiei este obligatorie şi necesară.

În aceeaşi manieră trebuie motivat şi justificat refuzul de a recunoaşte un drept ori un interes legitim exhibat de particular. Se mai reţine în context că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act administrativ, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii în ansamblul ei de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară (marja de apreciere) şi arbitrariu.

În opinia recurentei, prevederile art. 51 din Codul Muncii au fost interpretate şi aplicate greşit de instanţa de fond.

In primul rând, nu este aplicabil art. 51 din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea actului administrativ contestat.

În al doilea rând, susţine recurenta că în acest articol de lege nu se menţionează nicăieri despre ce formă trebuie să îmbrace solicitarea făcută în vederea intrării în concediu de creşterea copilului. Mai mult decât atât, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă faptul că a existat, în mod cert o solicitare, în sensul art. 51 din Codul Muncii, în aceeaşi modalitate în care a fost şi cererea pentru concediu de maternitate.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a formulat recurs incident în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate în faţa instanţei de fond.

În motivarea cererii de recurs, pârâtul a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat în niciun fel asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive invocate prin întâmpinarea nr. 31365/24.02.2020, depusă în termenul legal.

În opinia sa, se poate constata că instanţa a încălcat o regulă de procedură reglementată printr-o normă imperativă, respectiv prin dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. care prevăd că:"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.(2) în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe,care acestea le produc.(3) Dacă instanţa nu se poate pronunţa de îndată asupra excepţiei invocate, va amâna judecata şi va stabili un termen scurt în vederea soluţionării excepţiei. (4) Excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.(5) încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel."

Concluzionând, recurentul-pârât solicită casarea în parte a sentinţei şi respingerea acţiunii formulate împotriva ministerului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3.3. Recurenta - pârâtă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A. şi recurs incident prin care a arătat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Agenţie în cauză.

Sub aspectul excepţiei nulităţii recursului formulat de reclamantă, se arată că aceasta nu a indicat hotărârea care se atacă în cuprinsul recursului, iar motivele invocate în susţinerea recursului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor formulate prin recursul incident, pârâta A.N.F.P. a arătat că nu a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată sub aspectul netimbrării acţiunii, astfel cum în mod incorect a reţinut instanţa de fond, ci faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret obiectul acţiunii introductive.

Or, din cuprinsul primului capăt de cerere al acţiunii introductive nu rezultă care sunt deciziile şi contestaţiile administrative la care recurenta-reclamantă face referire: "solicită anularea deciziilor prin care au fost soluţionate contestaţiile administrative".

De asemenea, nici capătul doi din cerere din cererea de chemare în judecată nu identifică persoana emitentă a actului administrativ atacat şi data exactă a acestuia: "Anularea/Revocarea deciziei nr. 30/2020 prin care s-a dispus eliberarea subsemnatei din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici".

În concluzie, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret obiectul acţiunii introductive, rezultă că instanţa de judecată trebuia să dispună în sensul constatării nulităţii acesteia.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, astfel cum a fost invocată prin întâmpinarea Agenţiei nr. 5179/03.03.2020 depusă la dosar.

Astfel, reiterează faptul că Agenţia nu are atribuţii privind eliberarea recurentei-reclamante "din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici".

În vederea verificării acestui aspect, precizează că atribuţiile A.N.F.P. sunt prevăzute în H.G. nr. 1000/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, se arată că însăşi reclamanta a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi în cuprinsul recursului că, potrivit prevederilor art. 31 lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, cu completările ulterioare: "Prim-ministrul numeşte şi eliberează din funcţie: [...] d) secretarii de stat şi subsecretarii de stat;", deci nu Agenţia.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că tot reclamanta este cea care menţionează faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare: "Angajatorul are obligaţia de a aproba concediul pentru creşterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1) şi ta art. 11 alin. (1) lit. a). Perioada de acordare se stabileşte de comun acord cu angajatul."

Recurenta-pârâtă învederează că Agenţia a adus la cunoştinţa reclamantei prin adresa nr. x/2020 faptul că nu are calitatea de autoritate publică emitentă a Deciziei prim-ministrului nr. 30/14.01.2020 (dacă la acest act administrativ cu caracter individual se face trimitere prin capătul 2 de cerere din acţiunea introductivă), fapt pentru care nu poate dispune cu privire la revocarea acestuia si nici nu poate solicita instanţei de judecată constatarea nulităţii actului, în cazul în care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia: "Autoritatea publica emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanţei constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. în cazul admiterii acţiunii, instanţa se va pronunţa, la cerere, şi asupra legalităţii actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor civile produse."

Pe fondul cauzei, susţine că reclamanta a fost numită în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin Decizia prim-ministrului nr. 432/25.05.2017.

Prin Decizia prim-ministrului nr. 30/14.01.2020, doamna A. a fost eliberată din funcţia anterior menţionată, eliberarea producând efecte juridice de la data de 15.01.2020, potrivit actului administrativ menţionat.

Reiterează că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu are atribuţii privind numirea şi eliberarea din funcţii a subsecretarilor de stat, această competenţă fiind în atribuţia exclusivă a prim-ministrului, conform art. 31 lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 12 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1000/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, învederează că aceeaşi reglementare era în vigoare şi la data numirii recurentei-reclamante în funcţia de demnitate indicată, în conformitate cu prevederile art. 15 lit. d) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, forma actului normativ în vigoare la data de 25.05.2017.

Totodată, "în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, primul-ministru emite decizii, în condiţiile legii", în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările si completările ulterioare, forma actului normativ în vigoare la data de 14.01.2020: "in îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prim-ministrul emite decizii, care sunt acte administrative."

Aşadar, având în vedere aspectele precizate în cele ce preced, rezultă că doamna A. nu a fost încadrată în baza unui contract individual de muncă, fapt din care rezultă ca aceasta nu a avut un raport de muncă specific personalului contractual încadrat cu contract individual de muncă.

La data de 15.01.2020 (data publicării în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 15 ianuarie 2020 a Deciziei prim-ministrului nr. 30/14.01.2020) doamna A. nu se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă sau alt tip de concediu legal care necesită aprobarea prealabilă a ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, având în vedere că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici era în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1000/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Precizează totodată că doamna A. a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, eliberat pentru cod indemnizaţie 08 - sarcină şi lăuzie, în perioada 01.09.2019 - 04.01.2020, conform certificatului medical seria x nr. x

Este de reţinut faptul că pentru intervalul 5-15 ianuarie 2020 doamna A. nu a depus la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici vreun certificat medical pentru incapacitate temporară de muncă sau vreo solicitare în ceea ce priveşte aprobarea efectuării oricărui tip de concediu sau documente care să justifice absenta acesteia de la serviciu.

Apreciază că numirea şi eliberarea în/din funcţia de demnitate supusă dezbaterii este susceptibilă de a fi încadrată într-un concept amplu, respectiv asigurarea conducerii generale a administraţiei publice, care reprezintă rolul constituţional al Guvernului, prin emiterea actelor administrative, respectiv îndeplinirea activităţilor necesare în acest sens.

Recurenta - pârâtă concluzionează că în speţă, condiţiile care au fost avute în vedere la eliberarea din funcţie a recurentei-reclamante sunt similare cu cele avute în vedere la numirea sa în funcţia de demnitate publică.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului principal, invocată de recurenta-pârâtă Agenţia Funcţionarilor Publici, constatând că, deşi recurenta-reclamantă nu a indicat numărul hotărârii atacate, acest lucru nu conduce la nulitatea recursului, în condiţiile în care a fost identificată cauza.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu sunt fondate susţinerile potrivit cărora motivele din cererea de recurs principal nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond atât pentru neanalizarea unor aspecte pe care susţine că le-a invocat prin cererea de chemare în judecată, pentru motive străine de natura cauzei, cât şi pentru aplicarea şi interpretarea eronată a textelor de lege aplicabile în cauză.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru şi în limitele următoarelor considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că reclamanta a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 30/2020, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa pronunţată, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată, ca neîntemeiată.

Legalitatea soluţiei a fost contestată de către reclamanta A. şi de către pârâţii Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

În ceea ce priveşte criticile aduse de recurenţi modului de soluţionare a acţiunii, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", iar potrivit pct. 6, "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă", se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

De asemenea, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurenţilor-pârâţi referitoare la neanalizarea de către instanţa de fond a susţinerilor referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de ambii recurenţi prin întâmpinările depuse la dosarul Curţii de Apel Bacau, şi a celor referitoare la excepţia nulităţii, privind obiectul cererii, invocată de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Observă instanţa de control judiciar că, prin întâmpinările formulate în faţa instanţei de fond, pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici au învederat că nu au calitate procesuala pasivă în cauză, susţinând că nu sunt emitenţii actului atacat, respectiv neindicarea în concret a obiectului cererii.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate susţinerile recurenţilor-pârâţi în sensul că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor şi nici nu a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi, respectiv excepţia nulităţii cu privire la obiectul cererii. Obligaţia instanţei de fond de a soluţiona toate cererile, excepţiile şi apărările părţilor, conform art. 22 şi art. 237 alin. (2) C. proc. civ., presupune pronunţarea în mod expres a unei soluţii, nefiind acceptată ideea unei soluţii implicite, dedusă din modul de stabilire a cadrului procesual subiectiv.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, instanţa de control judiciar constată că aspectele învederate de către recurenta-reclamantă în motivarea cererii de recurs, referitoare la considerentele reţinute de instanţă pentru înlăturarea motivelor de nelegalitate, sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că simpla analiză prin raportare la dispoziţiile art. 29, art. 31 lit. "e" din O.U.G. nr. 57/2019 şi art. 12 alin. (2) din Hotărârea de Guvern nr. 1000/2006, fără a se avea în vedere, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, întreg conţinutul actului, inclusiv propunerea Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, despre care se face vorbire în Decizia nr. 30/2020, ca urmare a căreia a fost emisă, nu echivalează cu motivarea hotărârii potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În aceste împrejurări, motivarea fiind un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, instanţa superioară nu poate exercita corespunzător controlul judiciar, cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale.

Înalta Curte constată că, în raport de petitele acţiunii, precum şi de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., se impunea ca instanţa de fond să soluţioneze toate cererile, excepţiile şi apărările părţilor, şi să analizeze legalitatea actului atacat în raport de motivele invocate, conţinutul acestuia, actele care au stat la baza emiterii lui, iar neîndeplinirea acestor obligaţii atrage incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa de fond, cu aplicarea art. 501 C. proc. civ., să procedeze la punerea în discuţie şi soluţionarea exepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi nulităţii cererii de chermare în judecată invocate de pârâţii recurenţi, la soluţionarea acţiunii în raport de motivele invocate, dispoziţiile legale şi actele care au stat la baza emiterii actului atacat.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile formulate, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A., invocată de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Admite recursurile formulate de reclamanta A. şi de pârâţii Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici împotriva sentinţei nr. 31/2021 din 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.