Robbery classification of violent phone snatching and individualization of concurrent prison sentences

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II a penală, prin sentința penală nr. 893 din 29 iunie 2004, l-a condamnat pe inculpatul M.D.G. la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și respectiv art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute o singură pedeapsă de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 27 iulie 2003 la 29 iunie 2004, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest.

S-a luat act că părțile vătămate G.A. și C.A. nu s-au constituit părți civile și în baza art. 118 lit. d) s-a confiscat de la inculpat suma de 1.800.000 lei rezultată din infracțiune și inculpatul a fost obligat să plătească această sumă statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în seara de 11 iunie 2003, inculpatul s-a apropiat în fugă de C.A.E. și I.S., tinere care în acel moment se aflau în apropierea Școlii nr. 193 din str. Poiana Mare, și a smuls din mâna primei telefonul mobil NOKIA 3310, după care a fugit.

În ziua de 26 mai 2003, în jurul orelor 14,00, în timp ce partea vătămată G.A. se deplasa de la școală spre casă, ajunsă în spatele blocului TS 30, situat în sectorul 4, a fost imobilizată de inculpat care i-a luat din geantă, un telefon mobil și a constrâns-o să-și scoată cerceii din urechi.

Apelul declarat de inculpat care a criticat sentința ca nelegală, susținând printr-un prim motiv, că nu a săvârșit faptele, prin al doilea motiv că în ce privește fapta din 11 iunie 2003, a primit o încadrare juridică greșită, urmând a fi recalificată drept infracțiune de furt și prin al treilea motiv că pedepsele au fost greșit individualizate fiind excesiv de aspre a fost respins prin decizia nr. 749 din 19 octombrie 2004, pronunțată de secția I penală de la Curtea de Apel București.

Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, prin cererea trimisă din penitenciar inculpatul a declarat recurs.

Prin memoriul scris a reluat criticile din apel susținând că a împrumutat telefonul de la partea vătămată C.A., după care a plecat cu el fără să îl restituie iar în ce privește sustragerea telefonului de la minora G.A., nu se afla în București la data reclamată.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt confirmată de probele administrate, au dat faptelor comise încadrările juridice legale, iar pedepsele situate la minimul special sunt judicios stabilite cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Așa cum, amplu a motivat instanța de apel, atunci când a respins apelul inculpatului prima instanță a avut în vedere probele administrate și anume, plângerile părților vătămate și declarațiile martorilor audiați. Astfel, martorii P.Șt. și T.L., l-au văzut pe inculpat alergând cu un telefon alb în mână iar partea vătămată li s-a plâns că inculpatul i-a smuls telefonul și a fugit.

Apărarea, în sensul că partea vătămată i-a dat de bunăvoie telefonul să-și sune un prieten, după care a refuzat să-l restituie și a plecat de lângă cele două tinere a fost respinsă motivat tocmai având în vedere declarațiile părții vătămate.

Referitor la a doua faptă așa cum s-a reținut de către instanțe, partea vătămată G.A. deposedată de bunuri, a remarcat că individul care a tâlhărit-o avea un tatuaj pe picior. A doua zi după ce a fost tâlhărită și după ce a sesizat fapta partea vătămată l-a descris pe inculpat făcând și precizarea că era îmbrăcat cu pantaloni trei sferturi iar pe un picior (cel drept) avea un tatuaj.

În timpul anchetei la 20 iunie 2003, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat după fotografiile prezentate, iar după identificarea inculpatului și prezentarea pentru recunoaștere din grup, după ce l-a indicat, cerându-i-se să arate piciorul (gamba) s-a constatat că are un tatuaj.

Așa cum se observă în fotografii tatuajul este pe gamba stângă și nu pe cea dreaptă însă acest aspect ținând seama de vârsta, de șocul suferit când a fost imobilizată și tâlhărită este explicabil, mai ales că așa cum însăși inculpatul a declarat, nu o cunoaște pe partea vătămată și susține inculpatul n-a văzut-o niciodată.

Rezultând fără îndoială că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni mai ales că așa cum în primele declarații a și recunoscut că a luat telefonul de la C.A., deoarece se droga și neavând bani de droguri trebuia să procure în orice mod un bun pentru ca să-l poată valorifica instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice.

În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins, iar inculpatul obligat potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la cheltuieli judiciare statului.

În baza art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce arestul preventiv executat până la pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva deciziei penale nr. 749 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 27 iulie 2003 la 22 februarie 2005.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2005.