Tax suspension stands as tax authority’s challenge to assessment fails on merits and harm showing

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sector 4 a Finanţelor Publice a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x_38/31.03.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 924 din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sector 4 a Finanţelor Publice şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x_38/31.03.2020, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actului administrativ.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 4 a Finanţelor Publice, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a susţinut - în esenţă - că aspectele indicate de către reclamantă nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării actelor administrative emise contestate, motivele invocate vizând în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea actelor ce fac obiectul cererii de suspendare, fiind preluate în integralitate din contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere, astfel că instanţa de fond, în mod nelegal, a luat în considerare aceste argumente.

Intimata reclamantă a adus critici cu privire la aspectele consemnate de către inspectorii fiscali în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscale, referindu-se la relaţiile cu ceilalţi parteneri comerciali, la faptul că nu deţine sau nu a fost anexat RIF-ului documentul pe care se întemeiază presupunerea organelor fiscale cât şi calculul bazei impozabile suplimentare, la faptul că organele fiscale nu au identificat situaţia de fapt reală, faptul că inspecţia fiscală nu a avut în vedere certificarea efectivă a lanţului de tranzacţionare, etc.

Recurenta pârâtă a arătat că pentru conturarea cazului temeinic justificat, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea în anularea actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept în măsură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu a arătat, în concret, care este paguba iminentă care pretinde că i s-ar produce, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.

Motivarea instanţei de fond nu se referă la o pagubă iminentă care să vizeze patrimoniul reclamantei, prima instanţă referindu-se doar la faptul că efectele de natură patrimonială constituie un prejudiciu material viitor şi previzibil pentru reclamantă, iar faptul că există posibilitatea restituirii sumelor în cazul anulării actelor administrative fiscale nu este suficientă, din moment ce punerea în executare a actului ar putea avea şi efecte ireversibile asupra patrimoniului său.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile recurentei privesc modalitatea de interpretare a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ şi de aplicare concretă a acestora în cauza de faţă.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu privire la argumentele subsumate cazului bine justificat în cadrul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a procedat la un examen de fond al actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat, ci a constatat, pe baza unui examen sumar, permis de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului contestat, având în vedere împrejurarea că organul de inspecţie fiscală şi-a fundamentat decizia de impunere exclusiv pe motive ce ţin de comportamentul furnizorilor, fără a invoca vreo culpă a reclamantei sau cunoaşterea de către aceasta a situaţiei lor.

Prin raportare şi la jurisprundenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat în sensul că autorităţile naţionale nu pot refuza unei persoane impozabile dreptul de a deduce TVA pe motiv că emitentul facturii ar fi săvârşit nereguli, ar fi inexistent sau că ar fi fost declarat inactiv, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că modalitatea în care a fost motivată decizia de impunere este de natură să contureze existenţa condiţiei privind cazul bine justificat.

De altfel, prin sentinţa nr. 1226 din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2021 au fost anulate Decizia de impunere nr. x_38/31.03.2020 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x_23/3.03.2020 emise de Administraţia Sector 4 a Finanţelor Publice, pentru suma de 5.874.913 RON reprezentând 4.979.819 RON impozit pe profit şi 895.094 RON TVA, stabilită suplimentar în sarcina reclamantei.

Pronunţarea unei hotărâri în fond, de anulare a actelor administrative, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă susmenţionata sentinţă civilă nu este definitivă, această sentinţă are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiei referitoare la paguba iminentă, se reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligaţia fiscală reţinută în sarcina societăţii reclamante, cât mai ales consecinţa imediată şi directă pe care începerea executării silite în temeiul actului administrativ fiscal contestat ar avea-o asupra activităţii societăţii, constând în pericolul intrării în incapacitate de plată până la soluţionarea definitivă a contestaţiei sale.

Împrejurarea invocată de recurenta pârâtă prin răspunsul la întâmpinare cu privire la faptul că societatea reclamantă nu a introdus acţiunea în anularea actului contestat în termen de 60 de zile nu are relevanţă în faza recursului când se analizează legalitatea sentintei la momentul pronunţării, aspectul invocat reprezentând o cauză ulterioară soluţionării cererii de suspendare în primă instanţă.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sectorului 4 a Finanţelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sectorului 4 a Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 924 din 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.