Scope of forwarding agency liability insurance for cargo loss during carrier transport and interpretation of contractual exclusion clauses

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 2665 din 17.11.2016 emise de pârât şi obligarea FGA să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de plată formulată de S.C. A. S.R.L..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 214 pronunţată la 7 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a dispus anularea Deciziei FGA nr. 2665/17.11.2016 şi obligarea pârâtului să resoluţioneze cererea de plată formulată de reclamantă şi a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 214 din 7 iunie 2020, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a prezentat istoricul cauzei pe larg, a indicat prevederile legale incidente cauzei şi a menţionat în susţinerea căii de atac următoarele:

- există o contradicţie între considerentele retinute de instanţa de fond, întrucât, desi se retine culpa transportatorului care nu a livrat marfa încărcată, totusi se concluzionează ca ar exista şi o culpa pentru casa de expediţii, care a arătat ca a depus toate diligentele in derularea contractului. Rolul A. în derularea contractului era să îşi asume răspunderea organizării unui transport de mărfuri pe teritoriul României sau în trafic internaţional prin încheierea unui contract de transport cu persoane juridice autorizate.

Transportatorul este, potrivit condiţiilor de asigurare, persoana juridică autorizată să efectueze transporturi de marfuri pe teritoriul Romaniei sau în trafic international, deţinător al unei asigurări de raspundere a cărăuşului pentru mărfurile transportate.

Evenimentul asigurat, potrivit condiţiilor de asigurare reprezintă fapta culpabilă a asiguratului, care a generat prejudicii în legătură cu organizarea transportului de marfuri.

- instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispozitiilor art. 1984 C. civ., întrucât transportatorul răspunde de prejudiciul cauzat.

- sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut nu ar fi incidentă clauza contractuală de excludere prevăzută la cap IV, art. 2.2, potrivit căruia Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru: (...) c) pretentii de despagubire decurgand din raspunderea transportatorului in calitate de caraus pentru marfurile transportate.

Recurentul pârât a susţinut că evenimentul reclamat nu se încadrează la Cap I pct. 1.2 din condiţiile de asigurare aplicabile poliţei de răspundere a caselor de expediţii pentru activităţi conexe transportatorului rutier nr. x.

A arătat că părţile unui contract sunt ţinute să respecte doar obligaţiile asumate prin acesta, conform art. 1270 şi art. 1350 C. civ., iar prin contractul de asigurare încheiat, asiguratorul nu înţelege să preia orice risc al activităţii casei de expediţii, ci strict acelea care au avut ca urmare pierderea sau avarierea mărfurilor şi care se datorează unor acte de neglijenţă sau imprudenţă comise de asigurat sau prepunerii acestuia în procesul de organizare a expeditiei. Iar în condiţiile în care nici reclamanta şi nici prepuşii acesteia nu au culpă în furtul mărfurilor transportate, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, este evident că nu s-a produs riscul asigurat întrucât evenimentul nu s-a produs în perioada organizării transportului - până la data predării către transportator.

Recurentul pârât a invocat condiţiile de asigurare x, Ed. 1, Rev. 1, valabile din 13.12.2013 şi incidenţa dispoziţiilor Cap II Excluderi, art. 2.1.

A mai precizat că transportatorul nu este prepusul casei de expediţii, din moment ce casa de expediţii nu are putere de direcţie, supraveghere şi control asupra transportatorului, ci relaţiile dintre cele două persoane juridice sunt reglementate de relaţia contractuală stabilită între acestea, fără a se putea pune semnul egalităţii între casa de expediţii si transportator, care sunt persoane juridice distincte.

În concluzie, având în vedere ca răspunderea în producerea evenimentului aparţinând în exclusivitate transportatorului, societatea B., asigurat CMR la societatea C. şi nu casei de expediţii, recurentul a considerat că în speţă instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii părţilor (contractul de asigurare încheiat - cu condiţiile de asigurare aferente), precum şi a prev. art. 1984 si urm. din C. civ.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 2665 din 17.11.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost respinsă cererea de despăgubire formulată de către reclamantă, pârâtul reţinând că răspunderea în producerea evenimentului aparţine în exclusivitate transportatorului B., asigurat CMR la societatea C..

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, a dispus anularea Deciziei FGA nr. 2665/17.11.2016 şi a obligat pârâta să resoluţioneze cererea de plată formulată de reclamantă, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Societatea reclamantă a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că răspunderea în producerea evenimentului aparţine în exclusivitate transportatorului, societatea B., asigurat CMR la societatea C. şi nu casei de expediţii, astfel că instanta de fond a făcut o greşită aplicare a legii părţilor (contractul de asigurare încheiat - cu condiţiile de asigurare aferente), precum şi a prevederilor art. 1984 şi urm. din C. civ.

Înalta Curte constată că reclamanta S.C. A. S.R.L - casă de expediţii - a fost implicată, la data de 13.11.2014 într-un eveniment privind marfa transportată de la vânzătorul D. către cumpărătorul E. S.R.L., în sensul că, marfa livrată prin transportatorul B. din Italia nu a ajuns la destinaţie. La data evenimentului reclamanta avea asigurare pentru activităţile conexe transportului rutier - poliţa nr. x emisă la data de 06.02.2014 şi valabilă de la data 07.02.2014 până la 06.02.2015, pentru suma asigurată de 50.000 Euro.

F. S.A. care a constituit dosarul de daună x, a apreciat că nu se justifică acordarea niciunei sume, întrucât evenimentul nu se încadrează în condiţiile de asigurare aplicabile poliţei de răspundere a caselor de expediţii pentru activităţi conexe transportatorului rutier.

Societatea s-a adresat instanţei, însă dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 a fost suspendat în baza art. 262 alin. (4) din C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din data de 11 februarie 2016, având în vedere falimentul asiguratorului.

În acest context, societatea reclamantă s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, care a respins cererea apreciind că răspunderea în producerea evenimentului aparţine în exclusivitate transportatorului B., asigurat CMR la societatea C..

Instanţa de recurs constată că în mod eronat a apreciat instituţia pârâtă că există o contradicţie între considerentele reţinute de instanţa de fond, întrucât, judecătorul fondului a constatat că "prin Deciziei FGA nr 2665/17.11.2016 pârâta a reţinut în mod corect situaţia de fapt incidentă în cauză, însă a făcut o aplicarea greşită a prevederilor cuprinse în Condiţiile asigurare privind răspunderea de asigurare a caselor de expediţii şi a altor operatori pentru activităţi conexe transortului rutier".

Intimata-reclamantă A. şi-a asumat răspunderea organizării unui transport de mărfuri pe teritoriul României sau în trafic internaţional şi a încheiat un contract de transport conform legii aplicabile în domeniu.

Instanţa de recurs constată că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 1984 C. civ., întrucât, deşi transportatorul răspunde de prejudiciul cauzat, în cauză nu este incidentă clauza contractuală de excludere prevăzută la cap IV, art. 2.2, ci art. III lit. a) din Condiţii de asigurare coroborat cu art. 2.2 din Condiţii de asigurare referitoare la obiectul asigurării.

Astfel, în mod legal s-a constatat că "situaţia reclamantei se încadrează în prevederile art. II punctul 2 şi art. III lit. a) din Condiţii de asigurare, având dreptul să fie despăgubită în temeiul poliţei de asigurare, până la limita prevăzută în contractul de asigurare, pentru bunurile încredinţate spre transport de către reclamantă, în calitate de casă de expediţie, către transportatorul B. din Italia, întrucât marfa transportată de transportator de la vânzătorul D. către cumpărătorul E. S.R.L. nu a ajuns la destinaţie" şi că acest aspect a fost confirmat de către conţinutul Ordonanţei Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.

Nu se poate reţine critica recurentului-pârât în sensul că marfa a intrat în paza juridică a transportatorului, astfel că pentru răspunderea transportatorului s-a încheiat o altă poliţă de răspundere de către C., întrucât societatea reclamantă a plătit paguba, ştiind că a încheiat poliţa de raspundere a caselor de expediţii pentru activitati conexe transportatorului rutier nr. x.

Părţile unui contract sunt ţinute să respecte obligaţiile asumate prin acesta, conform art. 1270 şi art. 1350 C. civ., iar prin contractul de asigurare încheiat, asiguratorul are obligaţia să preia orice risc al activitaţii casei de expediţii, care au avut ca urmare pierderea sau avarierea mărfurilor şi care se datorează unor acte de neglijenţă sau imprudenţă comise de asigurat sau prepuşii acestuia în procesul de organizare a expediţiei.

În cazul în speţă, transportatorul era prepusul casei de expediţii, relaţiile dintre cele două persoane juridice fiind reglementate de relaţia contractuală stabilită între acestea, context în care transportatorul B. din Italia nu are calitatea de terţă persoană în accepţiunea prevederilor art. IV punctul 5 din Condiţiile de asigurare.

Asadar, instanta de fond a făcut o corectă aplicare a legii părţilor (contractul de asigurare încheiat - cu condiţiile de asigurare aferente), precum şi a prev. art. 1984 si urm. din C. civ. şi a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să resoluţioneze pe fond cererea de plată formulată de societatea reclamantă.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 214 din 7 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.