Legality of administrative decision restricting Council member's access to internal investigative databases

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

1. Obiectul litigiului

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2019, astfel cum a fost modificată şi completată la data de 03.03.2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, B., C. şi D., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

(i) anularea Deciziei Biroului de Coordonare al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii adoptată în data de 26.06.2019, prin care s-a decis: scoaterea din uz a computerului folosit de reclamantă şi interzicerea accesului direct şi nemijlocit la formele de evidenţă ale direcţiei pentru alte persoane decât funcţionarii publici care fac parte din Direcţia Investigaţii, având în vedere caracterul nelegal al deciziei atacate, prin adoptarea şi punerea Deciziei contestate în aplicare realizându-se o vătămare atât în ce priveşte interesul legitim privat al reclamantei, precum şi interesul legitim public;

(ii) obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca în termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a soluţiei în cadrul prezentului dosar, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, să permită accesul tuturor membrilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi implicit reclamantei în perioada în care ocupă această funcţie, la consultarea tuturor celor opt baze de date existente în forma lor completă, necenzurată, astfel cum aceasta se regăsesc la Direcţia Investigaţii, respectiv:

a) Baza de date reprezentând "Evidenţa dosarelor preluate de C.N.S.A.S." denumită şi "Total";

b) Baza de date reprezentând "Evidenţa dosarelor distruse de fosta Securitate";

c) Baza de date cu fişe de consultare a dosarelor denumită si "SEAPP";

d) Baza de date reprezentând "Evidenţa centralizată a ofiţerilor." denumită şi "CECO";

e) Baza de date reprezentând "Evidenţa D-O-l-U (dosare_ofiţeri_informatori_unităţi)";

f) Baza de date reprezentând "Evidenţa fondului documentar";

g) Baza de date reprezentând "Evidenţa microfilmelor";

h) Baza de date reprezentând "Evidenţa persoanelor lucrate de Dl".

(iii) obligarea Preşedintelui C.N.S.A.S. la plata unei amenzi reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu se va conforma dispozitivului instanţei în privinţa capătului de cerere nr. x al cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, în termenul de executare stabilit;

(iv) obligarea pârâţilor în solidar la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 euro, cu titlu de daune morale;

(v) obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral contestat până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a prezentei cauze.

2. Hotărârile atacate

2.1 Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat părţilor litigante proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei; a respins solicitarea reclamantei de a se mai depune la dosar documente suplimentare (la acest moment procesual); a respins proba cu interogatoriul pârâţilor; a încuviinţat martorul propus de reclamantă, E., urmând a fi citat la adresa de domiciliu şi la locul de muncă, iar în măsura în care nu se va prezenta, a pus în vedere reclamantei că poate să prezinte din partea acestui martor o declaraţie pe proprie răspundere (olografă); a respins proba cu martorii propuşi atât de reclamantă, cât şi de pârâtă şi a prorogat discutarea excepţiilor de procedură invocate după administrarea probelor.

2.2. Prin sentinţa nr. 638 din 16 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins ca neîntemeiate;

(ii) a respins ca neîntemeiată acţiunea modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, C., B., D.;

(iii) a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată către pârâţi în sumă de 5.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2020 şi a sentinţei nr. 638 din 16 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Sintetizând conţinutul memoriului de recurs expus pe 32 de pagini, Înalta Curte reţine că încheierea şi sentinţa Curţii de apel sunt combătute sub următoarele aspecte:

3.1. În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 23 iunie 2020, recurenta-reclamantă invocă incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Susţine că instanţa a respins cererea de încuviinţare a probei cu înscrisuri suplimentare (în concret, documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei contestate, înregistrarea audio a şedinţei la care aceasta a fost adoptată şi stenogramele din data de 04.07.2019 şi din 11.07.2019), cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 255 alin. (1) C. proc. civ., art. 22 C. proc. civ. şi a dreptului la apărare.

Instanţa de fond s-a raportat la volumul de înscrisuri care a fost depus până la acel moment la dosar, deşi reclamanta a indicat că cele mai multe dintre înscrisurile depuse de către pârât nu aveau nicio concludenţă din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, fiind vorba de înscrisuri vechi, unele cu o pronunţată natură tehnică, iar altele fiind ulterioare emiterii actului contestat.

Administrarea probelor s-ar fi impus, contrar celor reţinute de instanţa de fond, nu atât pentru a decide oportunitatea măsurii, cât pentru a avea posibilitatea să fie evaluate toate criteriile care trebuie analizate ori de câte ori se constată că se adoptă o măsură care reprezintă o ingerinţă în drepturile reclamantului.

Astfel, instanţa ar fi trebuit să determine caracterul legitim al scopului urmărit de emitentul deciziei, element fără de care nu se poate proceda la analiza caracterului proporţional al măsurii dispuse.

Ulterior stabilirii caracterului licit al scopului urmărit, trebuie să aibă loc examinarea măsurii din perspectiva ei de a fi adecvată, necesară (adică indispensabilă pentru îndeplinirea scopului) şi proportională, urmând a se stabili astfel dacă este asigurat un just echilibru între interesele concrete.

Prin urmare, probele care nu au fost încuviinţate de către instanţă sunt de natură să contureze situaţia de fapt, iar prin raportare la elemente concrete ale acesteia să se analizeze criteriile mai sus amintite.

Or, instanţa de fond nu face o astfel de analiză, întrucât pe de-o parte nu deţine elemente probatorii suficiente, iar pe de altă parte nu reţine că ar fi avut loc o ingerinţă într-un drept al reclamantei, motiv pentru care apreciază că se impune suplimentarea probatoriului cu mijoacele de probă solicitate.

3.2. În ceea ce priveşte sentinţa nr. 638 din 16 iulie 2020, recurenta invocă incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit esenţa litigiului: aceasta nu vizează dreptul reclamantei de a accesa un anumit terminal, ci vizează analiza legalităţii măsurii adoptate de Biroul de Coordonare al CNSAS prin care s-a decis restrângerea drepturilor membrilor Colegiului de Conducere al CNSAS.

Prin cererea de chemare în judecată şi cererea modificatoare reclamanta nu a solicitat să i se creeze acest drept, solicitările încadrându-se în soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ, prevăzute de art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 544/2004.

Instanţa nu a analizat sub niciun aspect elementele indicate de către reclamantă potrivit cărora Decizia emisă la data de 26.06.2019 de către Biroul de Coordonare reprezintă expresia excesului de putere, Biroul de Coordonare al C.N.S.A.S. încălcând, fără excepţie, toate principiile consacrate de Recomandarea R(8o)2 a Consiliului Europei, referitoare la modul de exercitare a puterii discreţionare.

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, recurenta indicând în acest sens contradicţia existentă în paragraful de la pagina 32 din hotărâre, în sensul că, pe de o parte, instanţa reţine că "nu îi revine sarcina să se pronunţe asupra utilităţii/oportunităţii accesului reclamantei la bazele de date DI", iar pe de altă parte, că "ceea ce instanţa are de analizat este dacă refuzul accesului reclamantei, ca membru al Colegiului CNSAS la bazele de date DI este sau nu justificat".

Or, din punct de vedere logic, pentru a putea concluziona asupra legalităţii măsurii, era necesar a fi analizată inclusiv oportunitatea ca membrii Colegiului CNSAS să consulte baza de date DI, în îndeplinirea mandatului lor.

Invocă, de asemenea, precaritatea argumentaţiei primei instanţe care reţine că în lipsa unei reglementări anterioare privind bazele de date ce pot fi consultate de către membrii Colegiului CNSAS, adoptarea deciziei contestate este una legală.

În realitate, în absenţa unei reglementări exprese a bazelor de date care pot fi consultate de membrii Colegiului în exercitarea atribuţiilor ce le revin, nu se poate concluziona că reclamanta nu ar fi deţinut un drept, în sensul legii, de a consulta bazele de date. Or, din moment ce nu exista o enumerare limitativ prevăzută de lege din care să fie excluse bazele de date DI ori un alt tip de interdicţie, se poate concluziona că acest drept exista în patrimoniul reclamantei, iar măsura contestată are rolul de a-i îngrădi acest drept.

Fiind vorba despre un act prin care se instituie interdicţii şi deci o ingerinţă în dreptul reclamantei, era necesar ca instanţa să analizeze toate acele elemente de natură a determina scopul licit, precum şi examenul de proporţionalitate al măsurii dispuse.

Or, pentru a nu realiza o astfel de analiză, instanţa de fond a reţinut că nu ar fi vorba despre un drept al reclamantei, ci că aceasta şi-ar fi exercitat în mod tolerat opţiunea de a se pregăti pentru şedinţele Colegiului CNSAS prin consultarea bazei de date DI.

O atare concluzie este evident eronată, de vreme ce, în lipsa reglementării exprese a bazelor de date nu se poate concluziona că dreptul membrilor Colegiului nu există; cu atât mai mult cu cât în practică aceste baze de date sunt utilizate, iar pe de altă parte, instanţa reţine că măsura nu este de natură să afecteze dreptul membrilor Colegiului de a consulta celelalte baze de date (acelea care nu fac obiectul deciziei contestate) şi care sunt utilizate cutumiar în pregătirea şedinţelor CNSAS.

Prin urmare, dacă se reţine că ceilalţi membri au un drept câştigat de a utiliza celelalte baze de date, nereglementate nici acelea, înseamnă că în mod eronat instanţa a concluzionat că reclamanta nu are un drept în a consulta baza de date Dl în lipsa unei reglementări exprese care să îi confere acest drept.

Pornind de la acest raţionament eronat, instanţa concluzionează că decizia contestată nici nu o poate vătăma pe reclamantă, de vreme ce aceasta oricum nu deţinea un drept.

În concluzie, sentinţa este contradictorie pentru motivele indicate, aplicându-se un dublu standard în urma căruia se reţine, pe de-o parte, pornind de la aceeaşi situaţie premisă, că membrii Colegiului CNSAS au un drept de a consulta bazele de date utilizate tradiţional de aceştia pentru pregătirea şedinţelor, chiar dacă nu există consacrare legală expresă, iar pe de altă parte, reclamanta nu deţine un drept pentru utilizarea bazei de date DI deşi a fost utilizată constant de la data debutului mandatului şi până la data interdicţiei contestate, tocmai pentru că aceasta nu era consacrată.

De asemenea, instanţa aplică eronat dispoziţiile 14 din O.U.G. nr. 24/2008, care prevăd că Biroul de Coordonare conduce activitatea curentă a CNSAS, în vreme ce potrivit art. 9 din acelaşi act normativ, Colegiul CNSAS conduce activitatea instituţiei; raportat la natura măsurii adoptate, prin care se tinde la restrângerea unor drepturi, în mod eronat a fost considerată decizia contestată ca fiind expresia desfăşurării activităţii curente; Biroul de Coordonare nu are prerogativa conferită de legiuitor de a restrânge drepturi şi libertăţi şi nici nu se bucură de nicio marjă de apreciere, activitatea sa fiind limitată activitatea curentă, pur administrativă a instituţiei.

Instanţa interpretează eronat şi dispoziţiile art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând că ar reglementa o altă situaţie faţă de cea analizată în cauză, respectiv că acest text permite membrilor Colegiului CNSAS acces neîngrădit la toate documentele şi bazele de date deţinute de către alte instituţii.

Însă, textul legal analizat nu se face referire şi la dreptul de a consulta documentele şi bazele de date proprii ale CNSAS, acest lucru fiind presupus implicit, prin însăşi natura activităţii pe care membrii Colegiului CNSAS o desfăşoară, a scopului creării acestei arhive şi a scopului creării bazelor de date.

Prin urmare, în cauză devine incident principiul "cine poate mai mult, poate şi mai puţin", mai mult reprezentând dreptul de acces la bazele de date şi documentele instituţiilor terţe, iar mai puţin, accesul la aceleaşi instrumente de cercetare (documente şi baze de date) din instituţia proprie- CNSAS.

Instanţa de fond reţine că prin măsura contestată reclamanta nu ar fi îngrădită în dreptul de a consulta documentele aflate în arhiva CNSAS, aspect cel puţin în parte incorect, întrucât dreptul de acces la documentele din arhiva proprie a CNSAS este consacrat legal. Cu toate acestea, pentru ca acest drept să fie unul efectiv, susceptibil de a fi exercitat, este necesar să se permită accesul la instrumentul care permite identificarea documentelor în vasta arhivă a CNSAS, iar acest instrument este baza de date DI.

Or, câtă vreme prin decizia contestată reclamantei i-a fost îngrădit dreptul de acces la un instrument esenţial de orientare şi căutare în arhive, dreptul membrilor Colegiului de a studia actele este unul ipotetic şi iluzoriu.

Aplicând şi în acest caz principiul potrivit căruia cine poate mai mult, poate şi mai puţin, trebuie să se reţină că de vreme ce membrilor Colegiului le este permis accesul neîngrădit la documentele din arhivă, acelaşi drept neîngrădit ar trebui să existe şi pentru bazele de date instrument de căutare şi de orientare în aceste arhive, care reprezintă un accesoriu creat pentru a facilita această muncă de cercetare.

Concluzionând, prin decizia contestată are loc o ingerinţă în dreptul legitim al reclamantei, iar scopul pentru care interdicţia a fost adoptată nu este unul legitim. Din acest motiv, măsura nu poate fi considerată ca fiind nici adecvată, necesară ori proporţională.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, suplimentarea probatoriului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii -pârâţi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, B., C. şi D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurenta-reclamantă .

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare şi note scrise.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea şi sentinţa recurate prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2020

Prin criticile care se pot încadra numai în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se invocă încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, constând în modul de administrare a probelor, de unde recurenta deduce că instanţa de judecată nu a urmărit stabilirea adevărului judiciar, având drept consecinţă încălcarea dreptului la apărare.

Criticile sunt nefondate, întrucât posibilitatea instanţei de judecată de a cenzura probele solicitate de părţi nu se circumscrie dreptului la apărare al părţilor.

În planul probaţiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanţelor de fond, aceasta are o marjă de apreciere asupra utilităţii probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluţionarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului statornicit prin art. 22 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte reţine că nu sunt încălcate aceste norme de procedură în cazul în care instanţa de fond a pus în discuţie proba cu înscrisuri suplimentare solicitată de reclamantă şi deliberând asupra admisibilităţii şi aptitudinii acesteia de a duce la soluţionarea procesului a hotărât respingerea justificată a probei, prin considerente adecvate în care se arată că proba solicitată nu are utilitate în planul cercetării judecătoreşti.

Or, din cuprinsul încheierii recurate rezultă că instanţa de fond a admis proba cu înscrisurile aflate la dosar pentru ambele părţi litigante şi proba cu un martor pentru reclamantă şi a respins proba cu înscrisuri suplimentare solicitată de reclamantă (în concret documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei contestate, înregistrarea audio a şedinţei CNSAS din 26.06.2019, în cadrul căreia s-a adoptat măsura contestată şi stenogramele necenzurate din data de 04.07.2019 şi 11.07.2019 în care s-a discutat despre accesul membrilor Colegiului la bazele de date ale instituţiei), reţinând că nu se mai impune depunerea la dosar a unei documentaţii suplimentare, având în vedere obiectul litigiului, pe de o parte şi, pe de altă parte înscrisurile aflate deja la dosarul cauzei, raţionament validat şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte apreciază că raţionamentul judecătorului fondului este justificat, întrucât instanţa de contencios administrativ învestită cu verificarea legalităţii unui act administrativ are în vedere strict documentaţia care a stat la baza emiterii actului, documentaţie care se afla deja depusă la dosar, iar nu contextul factual în care a fost emis actul atacat, pe care reclamanta a dorit să îl raporteze la discuţiile purtate în şedinţele CNSAS, nerelevant sub aspect probatoriu în raport de obiectul cauzei.

Prin urmare, respingerea probei cu înscrisuri suplimentare nu aduce nicio atingere dreptului la apărare al recurentei, câtă vreme nu se poate reţine care sunt viciile de legalitate care afectează măsura adoptată de instanţa de fond şi vătămarea legitimă cu caracter procesual suferită de parte. Aprecierea asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probei propuse se constituie într-un aspect care ţine de temeinicia hotărârii adoptate, fiind incompatibilă cu examenul de legalitate specific recursului.

În concluzie, criticile aflate sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

3.2. Recursul formulat împotriva sentinţei nr. 638 din 16 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Recurenta -reclamantă a învestit instanţa de contencios cu o acţiune, ulterior modificată, structurată pe mai multe capete de cerere, prin care a solicitat, în principal, anularea Deciziei Biroului de Coordonare al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii adoptată în data de 26.06.2019, prin care s-a dispus: (i) scoaterea din uz a computerului folosit de reclamantă şi (ii) interzicerea accesului direct şi nemijlocit la formele de evidenţă ale direcţiei pentru alte persoane decât funcţionarii publici care fac parte din Direcţia Investigaţii şi obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (...), să permită accesul tuturor membrilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi implicit reclamantei în perioada în care ocupă această funcţie, la consultarea tuturor celor opt baze de date existente în forma lor completă, necenzurată, astfel cum aceasta se regăsesc la Direcţia Investigaţii.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, atât sub aspectul neregularităţilor procedurale invocate, cât şi în privinţa chestiunilor de drept substanţial, concluzionând că, în lipsa unei reglementări legale cu privire la dreptul de acces al membrilor CNSAS la bazele de date ale Direcţiei de Investigaţii şi a imposibilităţii instanţei de a recunoaşte reclamantei un drept de acces în contextul noii funcţii pe care o deţine, nu poate fi reţinut în sarcina pârâtului un refuz nejustificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Soluţia curţii de apel este însuşită şi de instanţa de control judiciar întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de casare încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, întrucât hotărârea recurată este motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din considerentele ample ale hotărârii rezultă că instanţa de fond a sistematizat şi a examinat toate cererile şi susţinerile părţilor, fiind preocupată să identifice obiectul acţiunii, problema de drept dedusă judecăţii şi împrejurările de fapt care au constituit situaţia premisă a declanşării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor şi apărărilor invocate de părţi, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, nu implică obligaţia instanţei de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligaţiei fiind variabilă, în funcţie de natura hotărâri şi de circumstanţele fiecărei cauze, cu luarea în considerare a pertinenţei, clarităţii, relevanţei în economia litigiului şi fundamentării respectivelor motive.

Având în vedere că instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză pe baza probelor administrate şi a analizat în cuprinsul considerentelor motivele de nelegalitate invocate, raţionamentul urmat fiind expus clar şi logic, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub aspectul considerentelor contradictorii, Înalta Curte subliniază că există contradicţie între considerente, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când din unele considerente rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, în cauză, recurenta nu invocă existenţa unei contradicţii între considerente ci critică însăşi raţionamentul instanţei în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate, fără a susţine motivul de casare invocat.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate din această perspectivă fiind nefondate.

Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Raportat la obiectul acţiunii, astfel cum a fost configurat de recurenta-reclamantă, instanţa de fond a avut de analizat dacă "refuzul" de acces al recurentei-reclamante, ca membru al Colegiului CNSAS, la bazele de date ale Direcţiei de Investigaţii, este sau nu justificat, prin raportare la cadrul normativ incident în cauză.

Decizia Biroului de Coordonare al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din data de 26.06.2019, atacată în cauză, a fost emisă în baza şi în aplicarea dispoziţiilor O.U.G nr. 24/2008, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi în conformitate cu Regulamentul intern al CNSAS.

Potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G nr. 24/2008, Biroul de Coordonare al Colegiului C.N.S.A.S. conduce activitatea curentă a C.N.S.A.S., informând membrii Colegiului despre măsurile luate";

Conform art. 16 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 (ROI CNSAS)"Biroul de Coordonare al Colegiului C.N.S.A.S. conduce activitatea curentă a instituţiei şi informează, la prima şedinţă, membrii Colegiului despre măsurile luate";

În virtutea prevederilor art. 14 lit. d) din Regulamentul Intern al C.N.S.A.S. "Biroul de coordonare are următoarele atribuţii principale:/.../d) Alte activităţi şi acţiuni specifice funcţiei, funcţionarilor publici, angajaţilor contractuali şi care privesc relaţia angajatorului cu angajatul".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, din analiza dispoziţiilor legale precitate rezultă că decizia contestată a fost în mod legal emisă de Biroul de Coordonare al Colegiului CNSAS, această prerogativă corespunzând atribuţiilor legale ce aparţin acestei structuri.

Deciziile Biroului de coordonare sunt aduse la cunoştinţa Colegiului în scop de informare, astfel că nu era necesară aprobarea Colegiului CNSAS.

Chiar dacă prin Regulamentul de Ordine Interioară este prevăzut un termen pentru realizarea informării Colegiului în prima şedinţă, acest termen este de recomandare, legiuitorul neprevăzând sancţiunea nulităţii pentru neîndeplinirea în termen a acestei obligaţii. În speţă, Biroul de coordonare a adus la cunoştinţa Colegiului măsura în săptămâna imediat următoare adoptării, respectiv în şedinţa din data de 04.07.2019.

Nefondate sunt şi criticile vizând interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 31 O.U.G. nr. 24/2008.

În speţă, după cum judicios a observat judecătorul fondului, dispoziţiile art. 31 O.U.G. nr. 24/2008, invocate de recurenta-reclamantă, nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât ipoteza vizată de alin. (2) face vorbire despre accesul membrilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi al funcţionarilor împuterniciţi de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în spaţiile de arhivare la documentele prevăzute la alin. (1), iar alin. (5) prevede că drepturile şi obligaţiile de la alin. (1)-(4) se referă şi la instrumentele de evidenţă enunţate la alin. (5).

Or, decizia atacată în litigiu nu a prevăzut interzicerea accesului reclamantei - în calitatea sa de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - la respectivele documente, evidenţe etc. enunţate de legiuitor la art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, ci a prevăzut exclusiv interzicerea accesului reclamantei la formele de evidenţă ale Direcţiei Investigaţii şi scoaterea din uz a computerului care a aparţinut reclamantei în aceeaşi calitate - de director al Direcţiei Investigaţii. Prin urmare, măsura a fost justificată în mod corect, prin încetarea calităţii reclamantei de director al Direcţiei Investigaţii.

Odată cu suspendarea raportului de serviciu al recurentei-reclamante din funcţia de director al Direcţiei Investigaţii ca urmare a numirii sale membru în Colegiul C.N.S.A.S., dreptul de acces nemijlocit la evidenţele informatice din cadrul Direcţiei Investigaţii de pe fostul său computer a încetat în mod corespunzător, iar începând cu acel moment, recurenta-reclamantă a dobândit drepturile ce îi revin în calitatea sa de membru al Colegiului, printre acestea enumerându-se şi acela de a accesa evidenţele informatice existente pe computerele din sala de şedinţe a Colegiului (aplicaţia "TOTAL" şi alte evidenţe informatice), similar celorlalţi membri.

În acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că nu există nicio dispoziţie normativă de rang inferior O.U.G. nr. 24/2008, clară, previzibilă, accesibilă care să prevadă un "drept" al recurentei-reclamante sau al oricărei alte persoane în aceeaşi situaţie, la bazele de date ale Direcţiei de Investigaţii.

Sub acest aspect, se reţine că legiuitorul (şi nu instanţa) este cel care trebuie să recunoască un "drept" sau cel puţin un interes legitim public ori privat, iar nu de o situaţie de fapt, o toleranţă de facto a unui acces la o bază de date, întrucât litigiul de faţă este unul de contencios administrativ în care afirmarea (şi probarea) vătămării unui drept/interes legitim este premiza pornirii litigiului.

În contextul factual al cauzei, nu se poate vorbi de un "drept" al recurentei-reclamante de acces şi, implicit, nici de vătămarea acestuia. De asemenea, nici de un interes legitim public, potrivit definiţiei legale, care vizează, între altele, realizarea competenţei autorităţilor publice. Or, realizarea competenţelor recurentei-reclamante în calitate de membru al Colegiului CNSAS nu are ca premisă, potrivit art. 19 din ROI CNSAS, accesul la baze de date ale altor departamente din cadrul CNSAS.

Nici vătămarea unui interes legitim privat nu poate fi reţinută, recurenta-reclamantă neputând invoca vătămarea unui interes privat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, în contextul exercitării competenţelor sale în calitate de membru al Colegiului CNSAS

Modalitatea în care se aplică, la nivel intern, art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008 ţine strict de competenţele legiuitorului terţiar de reglementare concretă a bazelor de date şi a accesului la acestea, iar în lipsa unei reglementări, instanţa nu poate să creeze ea însăşi norme, aceleaşi argumente fiind valabile şi în ceaa ce priveşte atribuţiile Colegiului CNSAS menţionate la art. 24 lit. a)-c) din O.U.G. nr. 24/2008.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legale şi temeinice încheierea şi sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă căzută în pretenţii la plata către intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sumei de 4.165 RON şi către fiecare intimat-persoană fizică a câte 595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor ataşate la dosar.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020 şi a sentinţei nr. 638 din 16 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Obligă recurenta A. la plata către intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sumei de 4.165 RON şi către fiecare intimat-persoană fizică a câte 595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.