Moral damages for delayed petition response and standing to compel administration reply

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.05.2020, modificată la data de 06.07.2020 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Prezidenţială, solicitând obligarea pârâtei să comunice răspuns la petiţia formulată la data de 15.12.2019 şi plata daunelor morale în cuantum de 1500 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 843 din 21 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, excepţia lipsei de interes, exclusiv în privinţa cererii privind comunicarea răspunsului la petiţia din 15.12.2019, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Administraţia Prezidenţială la comunicarea răspunsului la petiţia din 15.12.2019, ca lipsit de interes şi a respins în rest acţiunea, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Prezidenţială, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, reţinerea cauzei pentru judecare şi admiterea acţiunii astfel cum fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii statuat prin art. 9 C. proc. civ., care are în vedere dreptul părţilor de a dispune de soarta procesului, prin stabilirea cadrului procesual (atât în privinţa părţilor, cât şi în privinţa obiectului).

Astel, prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe Preşedintele României, iar ulterior, în temenul legal, la solicitarea instanţei, a completat această cerere în sensul chemării în judecată şi a Administraţiei Prezidenţiale (cererea transmisă instanţei inclusiv prin e-mail la 9 iunie 2020). Or instanţa, prin încălcarea dreptului de dispoziţie al reclamantului, a înlăturat din cauză pe pârâtul Preşedintele României (reţinând contrar realităţii că acesta ar fi arătat că se judecă cu Administraţia prezidenţială, iar nu cu Preşedintele României).

De asemenea, instanţa a decis să respingă ca nefondată cererea având ca obiect plata daunelor morale, cu motivarea că nu ar fi fost probată existenţa unui prejudiciu moral cert, deşi cele două părţi pârâte nu au dat petiţiei niciun răspuns timp de 217 de zile, vătămându-l astfel pe reclamant prin "nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri", respectiv prin "faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii".

În opinia recurentului, prin această conduită pârâţii au stăruit în desconsiderarea unor drepturi garantate prin Constituţie, i-au lezat demnitatea umană prin starea de disconfort psihic, umilire, incertitudine şi frustare. Acest prejudiciu se impunea fi reparat, iar pentru dovedirea lui nu este necesară administrarea, realmente dificilă, a altor probe, o astfel de sarcină fiind disproporţionată şi nerezonabilă (C.E.D.O. Decizia nr. 11774/04 în cauza Manuela Stefănescu împotriva României, paragraf 43).

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Administraţia Prezidenţială a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar iniţiat de reclamantul A., structurat în două capete de cerere, vizează obligarea pârâtei Administraţia Prezidenţială la formularea şi comunicarea unui răspuns la petiţia ce i-a fost adresată la data de 15.12.2019, precum şi plata daunelor morale în cuantum de 1500 RON pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de a răspunde petiţiei menţionate.

Răspunzând punctual susţinerilor recurentului din calea de atac promovată împotriva soluţiei primei instanţe de respingere a acestor două capete de cerere ca lipsit de interes, respectiv ca nefondat, Înalta Curte reţine că un prim argument se referă la o pretinsă încălcare a principiului disponibilităţii procesului civil, în privinţa stabilirii cadrului procesual.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a chemat iniţial în judecată pe Preşedintele României, iar prin cererea completatoare transmisă prin e-mail la data de 9.06.2020 a precizat expres că înţelege să se judece şi cu Administraţia Prezindeţială.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine caracterul legal al soluţiei adoptate de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 7.09.2020, prin care s-a luat act de modificarea cadrului procesual, fiind menţinută în cauză în calitate de pârâtă doar Administraţia Prezidenţială.

În acest sens, instanţa de control judiciar observă că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 47/1994, " (l) Pentru exercitarea de către Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţia României şi alte legi se organizează şi funcţionează Administraţia Prezidenţială, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti, Palatul Cotroceni. (2) În sensul prezentei legi, prin Administraţia Prezidenţială se înţelege serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale."

În considerarea acestor dispoziţii, dar şi a competenţelor constituţionale şi legale ale Preşedintelui României, prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administraţia Prezidenţială, având în vedere atribuţiile legale ale acesteia, dar şi faptul că aceasta este emitentul răspunsului comunicat recurentului la data de 23.07.2020. De altfel, pretinsa eroare a instanţei de fond, în sensul de a nu lua act de precizările reclamantului cu privire la stabilirea cadrului procesual, ar fi putut face obiectul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., însă recurentul nu a utilizat acest mijloc procesual.

În privinţa solicitării reclamantului de obligare a pârâtei la comunicarea unui răspuns la petiţia din data de 15.12.2019, în acord cu cele reţinute de prima instanţă Înalta Curte constată că la data de 23.07.2020 (potrivit dovezii de comunicare prin e mail de la fila x), pe parcului soluţionării cauzei, Administraţia Prezidenţială a răspuns petentului, comunicându-i acestuia că a luat cunoştinţă de conţinutul materialului anexat petiţiei, intitulat "Consideraţii privind lovitura de stat de la 30 decembrie 1947", iar faţă de solicitările formulate au fost aduse la cunoştinţa petentului dispoziţiile art. 88 din Constituţia României conform cărora "Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice", dar şi cele ale art. 1 alin. (5) - "În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Astfel, date fiind dispoziţiile art. 2, 3, 5 şi art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, instanţa de fond a constatat, în mod just, că, deşi cu întârziere, respectiv cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, pârâta a comunicat totuşi un răspuns reclamantului la petiţia acestuia din data de 15.12.2019. Cum reclamantul a primit un răspuns în legătură cu petiţia formulată, s-a apreciat, în mod corect, că acesta nu mai justifică un interes actual în menţinerea solicitării de obligare a pârâtei la soluţionarea petiţiei (petiţia fiind soluţionată în sensul respingerii solicitării reclamantului, cu motivarea din răspunsul comunicat la data de 23.07.2020).

Înalta Curte nu poate primi nici argumentele recurentului referitoare la soluţia de respingere, ca nedovedit, a capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi constată că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă existenţa unei fapte ilicite şi nici îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei.

De asemenea, recurentul s-a limitat la a invoca o pretinsă atingere adusă demnităţii umane, fără a dovedi producerea/certitudinea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi fapta pârâtei.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 843 din 21 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.