Restitution claim fails as property belonged to Orthodox parish, not state

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Buşag a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea deciziei nr. 8928/10.01.2020 emisă de pârâtă şi în consecinţă, în principal, obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în Buşag, înscris iniţial în C.F. cu nr. x a localităţii Buşag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x, iar în subsidiar, obligarea intimatei la emiterea unei decizii cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Buşag, înscris iniţial în C.F. cu nr. x a localităţii Buşag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 126 din 07 octombrie 2020 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită Cu Roma, Greco-Catolică, Buşag în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat decizia nr. 8928 emisă de pârâtă la data de 10.01.2020 şi a obligat pârâta să emită o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Buşag, înscris în CF nr. x Buşag, nr. topo. x, transcris CF nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1), (4) şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, atunci când a reţinut că înscrisurile depuse la dosar " evidenţiază că imobilul a aparţinut reclamantei, că acesta a fost preluat fără titlu. Mai atestă actele că, imobilul s-a aflat după decembrie 1989 la dispoziţia unităţii administrativ teritoriale şi pentru aceasta s-a procedat la restituirea pentru un terţ, respectiv a fost înstrăinat"... "câtă vreme a existat o preluare şi o înstrăinare ulterioară prin restituire pe un alt amplasament în favoarea altei entităţi, în cauză devin incidente prevederile O.U.G. nr. 94/2000, privind măsurile reparatorii, iar din această perspectivă susţinerile reclamantei se vădesc întemeiate".

Date fiind dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta a apreciat că esenţial pentru justa soluţionare a cauzei este faptul că imobilul în discuţie nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate de textul de lege.

Astfel, potrivit încheierii de C.F. nr. x-29/19.11.1999, imobilul identificat cu nr. top. x s-a transcris în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, în baza Titlului de proprietate nr. x, emis de către Comisia judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991. Dreptul de proprietate însă, a fost atribuit acesteia cu titlu de drept reconstituire.

Aşadar, chiar dacă s-ar presupune că imobilul s-ar fi aflat la dispoziţia unităţii administrative după decembrie 1989 şi astfel o preluare ar fi survenit în speţă, imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci a ajuns în proprietatea acestuia de la Biserica Ortodoxă Română, persoană juridică de drept privat.

În acest context, trebuie observat că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării abuzive.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei că reclamanta ar fi îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, recurenta a apreciat că pentru a fi aplicabil art. 1 alin. (4) teza a II-a din O.U.G, nr. 94/2000, era necesar ca toate condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ să fie întrunite, deci inclusiv cerinţa ca bunurile în litigiu să se fi aflat în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, iar singurul impediment la restituire să fie faptul că terenul este ocupat de clădiri nou edificate, însă nu aceasta este situaţia în speţă, imobilul respectiv fiind în proprietatea unei persoane juridice de drept privat.

De asemenea, din interpretarea art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 reiese faptul că imobilul care face obiectul cererii de retrocedare trebuie să se afle în proprietatea statului sau a altei persoane juridice de drept public, legiuitorul neputând dispune restituirea unor bunuri imobile aflate în proprietatea privată, întrucât astfel ar însemna ca atenuarea vechilor încălcări să creeze noi neajunsuri disproporţionate. Condiţia astfel reglementată nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât imobilul solicitat este proprietatea privată a Parohiei Ortodoxe Române Buşag.

Dispoziţiile art. 1 alin. (4) sunt incidente doar în condiţiile în care imobilul teren se află în proprietatea statului sau altei persoane juridice de drept public, în accepţiunea art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ. În această situaţie se restituie în natură partea de teren rămasă liberă, sau terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile, iar pentru partea de teren ocupată de construcţii noi se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, însă doar dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii (imobilul trebuie să fi aparţinut solicitantei, să fi fost preluat de către Statul Român de la aceasta, la data intrării în vigoare a legii să fi fost deţinut de stat sau de altă persoană juridică de drept public), condiţii care nu au fost îndeplinite în speţă, întrucât imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de Ia solicitantă şi, la momentul actual, acesta este deţinut de către Parohia Ortodoxă Română Buşag.

A mai arătat recurenta că instanţa a aplicat în mod eronat şi prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, obligând pârâta să emită o decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară iniţială nr. 30 a localităţii Buşag, nr. top. x, în favoarea reclamantei.

Din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă excepţia; pe cale de consecinţă, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă aplicare.

În cauză, imobilul identificat cu nr. top. x, s-a transcris în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române în baza Titlului de proprietate nr. x/1998, emis de către Comisia judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, iar potrivit dispoziţiilor punctului 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G nr. 94/2000, nu intră sub incidenţa ordonanţei de urgenţă imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator (reconstituire) precum şi construcţiile demolate.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate după data de 22 decembrie 1989 (ex.: contract de vânzare-cumpărare, privatizare, donatie, schimb, orice alt act juridic din care să reiasă transferul de pronrietate etc.) titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Imobilul în cauză a intrat în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Buşag în baza Titlului de proprietate nr. x/1998, cu titlu de drept reconstituire, iar nu printr-o înstrăinare realizată legal de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989.

Nu în ultimul rând, recurenta a susţinut că instanţa a aplicat în mod greşit şi prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, soluţionând cererea, instanţa poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Atât doctrina, cât şi practica judecătorească, sunt constante în a afirma că instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit. În cazul în care s-ar recunoaşte acest drept instanţelor, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Totodată, referitor la solicitarea reclamantei de a i se restitui în natură imobilul sus-menţionat, s-a solicitat a fi avut în vedere şi faptul că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informaţii actuale privind situaţia juridică a imobilului, absolut necesare pentru a se verifica în ce măsură este posibilă restituirea în natură a imobilului solicitat.

În acest context, recurenta a solicitat ca, în cazul admiterii acţiunii formulate, să fixeze, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, un termen mai lung care să permită realizarea unor demersuri pentru obţinerea de informaţii privind situaţia juridică a imobilului solicitat, în vederea fundamentării deciziei.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Buşag, a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

În esenţă, intimata a apreciat că recurenta pretinde, fără temei, faptul că imobilul în discuţie nu a fost preluat de către Statul Român şi încearcă distorsionarea adevărului, prin explicaţia iluzorică a reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Parohiei Ortodoxe Buşag. Acest argument nu poate fi primit, câtă vreme existenţa titlului de proprietate nr. x în favoarea Parohiei Ortodoxe Buşag dovedeşte că imobilul s-a aflat la dispoziţia unităţii administrative, întrucât aceasta nu ar fi putut dispune de bunul altuia, prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea oricărei persoane.

De asemenea, recurenta susţine în mod eronat şi faptul că bunul ar fi fost preluat de la Parohia Ortodoxă, însă la dosarul Comisiei dar şi al instanţei, există dovada că, înainte de anul 1948, imobilul solicitat a aparţinut intimatei-reclamante, conform extraselor de carte funciară. În acelaşi timp, se ignoră de către recurentă şi posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor foşti proprietari şi pe un alt amplasament decât cel iniţial.

Din aceste motive, în cauză nu se poate vorbi despre o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 sau punctul 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G nr. 94/2000.

În privinţa posibilităţii instanţei de a obliga autoritatea la emiterea actului administrativ, intimata a arătat că anulând în integralitate decizia contestată şi obligând autoritatea pârâtă la soluţionarea favorabilă a cererii de retrocedare, în sensul retrocedării prin echivalent a imobilului, instanţa a acţionat în limitele arătate de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Buşag a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 8928/10.01.2020 prin care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006 formulată de reclamantă în privinţa imobilului situat în Buşag, înscris iniţial în C.F. cu nr. x a localităţii Buşag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x, întrucât imobilul, construcţie şi terenul aferent acesteia, nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Buşag, persoană juridică de drept privat.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat decizia contestată, obligând pârâta să emită o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul în discuţie, reţinând, în esenţă, că potrivit actelor de la dosar imobilul a aparţinut reclamantei, acesta a fost preluat fără titlu, iar după decembrie 1989 s-a aflat la dispoziţia unităţii administrative, care a procedat la restituirea pentru un terţ respectiv a fost înstrăinat. De asemenea, s-a apreciat că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuia analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

Fiind învestită cu recursul declarat de autoritatea pârâtă împotriva soluţiei anterior menţionate, în urma propriului demers de analiză a dispoziţiilor legale incidente şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari.

Textul legal reglementează, aşadar, mai multe condiţii necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ, pentru admiterea cererilor de retrocedare, una dintre acestea, reţinută şi în actul administrativ contestat, fiind cea a existenţei bunului, la momentul formulării cererii, în proprietatea statului a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 (regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar), condiţie care nu este, însă, îndeplinită în cauză.

În speţă, această condiţie nu este însă îndeplinită, având în vedere faptul că potrivit încheierii de C.F. nr. x-29/19.11.1999, din Cartea funciară nr. x a localităţii Buşag, pentru imobilul identificat cu nr. top. x, transcris în C.F. nr. x, în baza Titlului de proprietate nr. x/12.05.1998, emis în temeiul legii fondului funciar, a fost reconstituit dreptul de proprietate Parohiei Ortodoxe Buşag. Biserica Ortodoxă Română, prin Parohia Ortodoxă Buşag, nu se află în niciuna dintre situaţiile arătate anterior, întrucât nu reprezintă o persoană juridică de drept public şi nici nu face parte din categoria entităţilor menţionate la art. 2 din ordonanţă.

Prin urmare, contrar aprecierilor instanţei de fond şi susţinerilor intimatei-reclamante, pretinsa îndeplinire a celorlalte condiţii impuse de textul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 (preluarea abuzivă a imobilului şi nelegala înstrăinare către o terţă persoană) nu este suficientă pentru constatarea nelegalităţii deciziei contestate, condiţiile menţionate fiind impuse în mod cumulativ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat, în mod eronat, solicitarea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul în discuţie prin raportare exclusivă la dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 - " În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile." şi art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ - "În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5)." rezultă că pentru a se putea dispune măsuri reparatorii prin echivalent este necesar ca toate condiţiile prevăzute de lege pentru restituirea în natură să fie îndeplinite, singurul impediment la restituire fiind faptul că terenul este ocupat de clădiri nou edificate sau afectat de amenajări de utilitate publică sau ca imobilul să fi fost înstrăinat de stat ulterior anului 1989.

Cum în speţă, astfel cum s-a arătat anterior, imobilul vizat de cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţia de a se afla în proprietatea statului sau a unei unităţi dintre cele expres prevăzute de lege, autoritatea pârâtă a apreciat în mod legal că nu se poate propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând acţiunea reclamantei, o va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 126 din 07 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Buşag ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.