Characterization of ministry-approved internal recruitment procedure for EU-funded posts as individual administrative act under Art. 16(106) Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Babeş-Bolyai şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, anularea Ordinului nr. 4116/10.07.2018 privind aprobarea Procedurii operaţionale privind recrutarea şi selecţia personalului privind recrutarea şi selecţia personalului în vederea ocupării posturilor în afara organigramei, înfiinţate pentru implementarea unor proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile pentru Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi obligarea pârâţilor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 61 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj:

- a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea "Babeş-Bolyai";

- a anulat Ordinul nr. 4116/10.07.2018 privind aprobarea Procedurii operaţionale privind recrutarea şi selecţia personalului în vederea ocupării posturilor în afara organigramei, înfiinţate pentru implementarea unor proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile pentru UBB din Cluj-Napoca, emis de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

- a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs pârâta Universitatea "Babeş-Bolyai" şi pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Universitatea "Babeş-Bolyai", întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă UBB a criticat soluţia primei instanţe, susţinând că, în mod eronat, judecătorul fondului a calificat Ordinul MEN nr. 4116/10/07.2018 ca fiind un act administrativ cu caracter normativ, în opinia titularului căii de atac acest act fiind unul administrativ individual, apt să creeze, să modifice ori să stingă drepturi subiective şi obligaţii în favoarea sau în sarcina uneia sau mai multor persoane predeterminate.

Arată recurenta UBB că actul a cărui anulare s-a solicitat a fost emis la cererea sa, iar prevederile ordinului vor fi aduse la îndeplinire doar de către Universitatea Babeş-Bolyai, fiind reglementată în cuprinsul acestui act o procedură operaţională internă, astfel cum au mai fost adoptate în realitate asemenea proceduri, de către instituţii/autorităţi publice. Face trimitere recurenta UBB la jurisprudenţa instanţei supreme în privinţa calificării unui act administrativ ca fiind cu caracter individual şi la proceduri adoptate în aceeaşi manieră de către CSM. În consecinţă, susţine recurenta-pârâtă că cererea ar fi fost inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, obligatorie potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În privinţa calităţii de persoană vătămată a reclamantului din prezenta cauză, a susţinut recurenta UBB că nu se justifică o astfel de cerinţă, întrucât condiţiile de concurs au fost aceleaşi pentru toţi candidaţii, iar la dosar nu există nicio dovadă că Procedura operaţională aprobată prin Ordinul nr. 4116/2018 ar încălca principiile transparenţei, tratamentului egal, nediscriminării şi utilizării eficiente a fondurilor publice. A mai arătat recurenta UBB că această procedură a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 16 alin. (106) din Legea nr. 153/2017, iar H.G. nr. 286/2011 reprezintă regulamentul cadru, prin urmare norma generală, în timp ce procedura aprobată prin Ordinul nr. 4116/2018 este procedura specială, ce nu încalcă principiile transparenţei, tratamentului egal şi nediscriminării ţi utilizării fondurilor publice, această procedură fiind legală.

Afirmă recurenta UBB că, în opinia sa, nu se poate reţine o derogare a acestei proceduri de la prevederile H.G. nr. 286/2011, în realitate fiind vorba despre temeiuri de drept diferite, întrucât această procedură are ca temei de drept prevederile art. 16 alin. (106) din Legea nr. 153/2017, în timp de H.G. nr. 286/2011 are ca temei de drept prevederile art. 26 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 153/2017.

A mai criticat recurenta UBB soluţia primei instanţe şi din perspectiva efectelor pe care le-ar produce nepublicarea unui act normativ în Monitorul oficial, judecătorul fondului stabilind că este nelegal actul nepublicat, în timp ce recurenta-pârâtă susţine că sancţiunea este aceea a inaplicabilităţii, întrucât, în lipsa publicării, un astfel de act nu intră în vigoare şi, în consecinţă, nu produce efecte juridice.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a întemeiat recursul de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanţei de control judiciar să dispună casarea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi, în rejudecare, să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, întrucât hotărârea fondului este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceasta deoarece, în opinia recurentului MEC, Ordinul nr. 4116/2018 este un act administrativ cu caracter individual, adresându-se unui subiect de drept determinat, persoana juridică UBB, o astfel de calificare juridică fiind în consens cu jurisprudenţa menţionată, respectiv Decizia ICCJ nr. 1476/2012.

În raport de natura ordinului contestat, de act administrativ individual, a reiterat recurentul MEC excepţia tardivităţii formulării acţiunii, potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, solicitând instanţei să constate prescrierea dreptului la acţiune, iar pe cale de consecinţă să respingă acţiunea ca tardiv formulată.

A mai criticat recurentul-pârât soluţia primei instanţe şi sub aspectul efectelor pe care le produce nepublicarea ordinului contestat în Monitorul oficial, arătând, în acest sens, că un act administrativ cu caracter individual, cum este cel în cauză, nu este supus publicării, potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000. Consideră recurentul MEC că este suficientă publicarea ordinului pe pagina de internet a instituţiei organizatoare a concursului (UBB), iar scopul publicării concursului a fost atins, intimatul reclamant înscriindu-se la acest concurs, astfel că nu se poate vorbi de nerespectarea principiului transparenţei.

Pe fondul cauzei, a susţinut recurentul MEC că prima instanţă s-a aflat în eroare prin trimiterile pe care le-a făcut la prevederile H.G. nr. 286/2011, întrucât temeiul legal în baza căruia a fost emis ordinul atacat îl reprezintă Legea nr. 153/2017, fiind incidente, totodată, prevederile H.G. nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condiţiilor de înfiinţare a posturilor în afara organigramei şi a criteriilor pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, act normativ ce reprezintă normele speciale în domeniu.

Susţine recurentul MEC faptul că scopul ordinului îl constituie angajarea pe perioadă determinată, pe posturi aflate în afara organigramei universităţii, pentru activităţile realizate în cadrul unui proiect cu finanţare din fonduri europene, iar în cauză actul administrativ individual a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice, în sensul că o persoană a fost angajată în proiect, a desfăşurat activităţi specifice şi a fost salarizată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare distinctă pentru fiecare dintre cele două recursuri, solicitând respingerea ca nefondate a acestora şi menţinerea soluţiei pronunţate în primă instanţă, ca fiind legală şi temeinică.

4.1 În combaterea recursului declarat de pârâta UBB a arătat intimatul-reclamant că nici în recurs partea adversă nu a făcut dovada comunicării actului administrativ contestat, pentru a putea invoca încălcarea vreunui termen de contestare, iar considerentele primei instanţe, în pronunţarea soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii, nefiind contestate, au intrat în autoritatea lucrului judecat. În privinţa termenului de contestare şi a naturii juridice a ordinului atacat, a susţinut intimatul-reclamant că acest act administrativ are un caracter normativ, întrucât se adresează unui număr nedeterminat de persoane, în mod abstract, independent de identitatea acestor persoane, fiind susceptibil să se aplice unui număr indefinit de situaţii.

Afirmând că ordinul contestat este un act administrativ cu caracter normativ, a făcut trimitere intimatul-reclamant la considerentele Deciziei CCR nr. 840/2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, opinând intimatul că situaţia este una identică cu cea reflectată în decizia menţionată.

Pornind de la calificarea ordinului contestat ca fiind un act administrativ normativ, a invocat intimatul-reclamant prevederile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

Cu privire la calitatea de persoană vătămată, se afirmă prin întâmpinare că prima instanţă a reţinut corect că intimatul a făcut dovada îndeplinirii acestei condiţii, întrucât a participat la concursul ce a avut la bază tocmai ordinul contestat în cauză.

A susţinut intimatul-reclamant că a fost viciat concursul desfăşurat, întrucât s-a derulat o singură probă, cea a interviului, contrar prevederilor art. 5 alin. (2) lit. e), art. 24 alin. (1) şi (5) din Regulamentul cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, fiind menţionată, în legătură cu relevanţa probelor de concurs, hotărârea CEDO pronunţată în cauza C-243/18, (paragrafele 57-59).

În privinţa obligaţiei de publicare a ordinului, a invocat intimatul-reclamant prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, susţinând că un act administrativ normativ nepublicat nu îşi poate produce efectele juridice, sancţiunea fiind nulitatea, iar nu inexistenţa, cum a susţinut recurenta UBB. Se mai arată în întâmpinare că prima instanţă s-a pronunţat în limitele investirii, examinând nulitatea ordinului contestat, sub toate aspectele de nelegalitate reclamate, fără a fi învestită cu excepţia inexistenţei actului administrativ.

Cu privire la încălcarea principiului ierarhiei normelor şi al legalităţii, arată intimatul-reclamant că prevederile Legii nr. 153/2017 şi ale H.G. nr. 325/2018 nu stipulează faptul că recurenţii au dreptul să modifice, să adauge alte condiţii care ar încălca prevederile H.G. nr. 286/2011, după cum s-a întâmplat în cauza de faţă, Ordinul MEN nr. 4116/2018 fiind emis cu încălcarea prevederilor Regulamentului cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, contrar normei de tehnică legislativă consacrate de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

Nici argumentul recurentei UBB referitor la autonomia universitară ce ar permite adoptarea unei astfel de proceduri nu poate fi primit, în accepţiunea intimatului-reclamant, fiind incidente prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

4.2 În întâmpinarea formulată faţă de recursul declarat de pârâtul MEC, a reiterat intimatul-reclamant argumentele sale privitoare la necomunicarea actului administrativ contestat, natura juridică a acestuia, nepublicarea sa în Monitorul oficial şi încălcarea principiului ierarhiei normelor şi al legalităţii, astfel că nu se impune reluarea acestora în cuprinsul prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile în raport de criticile formulate, probele administrate şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte reţine caracterul lor fondat pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte observă că sunt comune criticile recurenţilor referitoare la excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi a inadmisibilităţii acţiunii, ambele părţi având în vedere, în susţinerea acestor excepţii, caracterul ordinului contestat, acela de act administrativ individual.

Contrar soluţiei pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte împărtăşeşte argumentele recurenţilor-pârâţi, reţinând că aceasta este calificarea corectă a actului administrativ atacat în prezenta cauză, Ordinul nr. 4166/2018 fiind, într-adevăr, un act administrativ cu caracter individual. Temeiul de drept în virtutea căruia a fost adoptat ordinul examinat, respectiv prevederile art. 16 alin. (106) din Legea nr. 153/2017, arată că "Pentru personalul încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată potrivit alin. (10), ocuparea posturilor se face în baza unei proceduri interne de recrutare şi selecţie, aprobată prin decizie a ordonatorului principal de credite, care să respecte cel puţin principiile transparenţei, tratamentului egal şi nediscriminării şi utilizării eficiente a fondurilor publice. ".

O astfel de procedură a fost aprobată prin Ordinul MEN nr. 4166/2018, adresându-se unui subiect de drept determinat, respectiv Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, vizând posturi din afara organigramei, prevăzute pentru proiecte derulate cu finanţare europeană.

Este evident că această procedură priveşte exclusiv organizarea internă a Universităţii Babeş-Bolyai, adresabilitatea normelor aprobate prin ordinul contestat nefiind raportată la posibilitatea oricărei persoane interesate de a participa la formele de recrutare şi selecţie organizate de instituţia publică, ci la individualizarea angajatorului şi la definirea unui grup determinat de persoane cărora li se aplică această procedură, respectiv cele care se înscriu la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor solicitate de UBB şi acced în aceste posturi.

Un act administrativ cu caracter normativ este caracterizat prin faptul că acesta cuprinde reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecţi, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme, în care s-a statuat că "o astfel de calificare are la bază definirea actelor normative ca fiind acea categorie de acte juridice care conţin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi şi a actelor individuale ca fiind acea categorie de acte care urmăreşte stabilizarea unei situaţii juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept.

Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor, cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept." (I. C. civ..J, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2110/2012, www.x.ro)

Prin urmare, actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte, iar în cauza de faţă, ordinul atacat aprobă o procedură destinată unui subiect de drept determinat, indicat în cuprinsul actului, întrunind, aşadar, prin prisma efectelor pe care le produce, elementele specifice unui act administrativ cu caracter individual.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că Ordinul MEN nr. 4116/2018 este un act administrativ cu caracter individual, însă această calificare a naturii juridice a actului administrativ nu determină o reformare a soluţiei pronunţate de prima instanţă cu privire la excepţiile de tardivitate a plângerii prealabile şi de inadmisibilitate a acţiunii. Aceasta deoarece, pornind de la calificarea actului contestat ca fiind unul individual, exista obligaţia emitentului de a-l aduce la cunoştinţa persoanelor interesate, iar de la data efectuării publicităţii specifice acestui tip de act se putea calcula termenul în care trebuia parcursă procedura plângerii prealabile şi, ulterior, sesizarea instanţei de contencios administrativ competente.

Prin urmare, va fi menţinută soluţia primei instanţe asupra excepţiilor invocate în cauză, cu motivarea corespunzătoare din prezenta decizie.

Recurenta-pârâtă a formulat critici în referire la calitatea de persoană vătămată a intimatului-reclamant, pe care Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, astfel cum corect a stabilit prima instanţă, titularul acţiunii judiciare a participat la concursul organizat în baza procedurii aprobate prin ordinul pe care îl contestă, în urma căruia a pretins că a fost vătămat în drepturile şi interesele sale legitime, fapt ce-i justifică în cauză calitatea definită la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, examinând criticile comune ale recurenţilor-pârâţi, reţine Înalta Curte caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, astfel că va fi reformată soluţia primei instanţe pentru considerentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a invocat încălcarea principiilor publicităţii, ierarhiei normelor şi legalităţii, nelegalitatea modalităţii de desfăşurare a concursului, iar prima instanţă a analizat legalitatea ordinului prin raportare la actul normativ superior reprezentat de H.G. nr. 286/2011, fără a avea în vedere conformitatea actului administrativ contestat cu norma primară, Legea nr. 153/2017, deşi aceasta era indicată în temeiurile de drept ale ordinului în discuţie.

În temeiul prevederilor art. 16 alin. (105) din Legea nr. 153/2017, a fost adoptată H.G. nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condiţiilor de înfiinţare a posturilor în afara organigramei şi a criteriilor pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, act normativ avut în vedere la elaborarea Ordinului nr. 4116/2018.

Este corect a se reţine, de plano, că existenţa H.G. nr. 325/2018 nu determină inaplicabilitatea H.G. nr. 286/2011, act normativ ce stabileşte principiile generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, însă ceea ce o omis prima instanţă să observe este faptul că H.G. nr. 286/2011 cuprinde o reglementare mult mai amplă decât cea cerută de Legea nr. 153/2017, pentru acest caz particular al personalului angajat pe posturi în afara organigramei, pentru derularea de proiecte cu fonduri europene.

Împrejurarea potrivit căreia prevederile din Legea nr. 153/2017 pentru aprobarea procedurii interne de recrutare şi selecţie în vederea ocupării posturilor în afara organigramei, pentru desfăşurarea activităţii în proiectele cu fonduri europene trimit la un minim de cerinţe pe care trebuie să-l respecte procedura supusă aprobării determină verificarea respectării acestor cerinţe, fiind excesiv a se examina îndeplinirea tuturor cerinţelor instituite prin H.G. nr. 286/2018, cât timp norma primară stabileşte modalitatea de aprobare a procedurii, prin decizie a ordonatorului de credite, precum şi minimul de principii ce trebuie respectate, pentru a fi legală procedura în discuţie.

Potrivit prevederilor art. 78 din Legea nr. 24/2000, "(O)rdinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora."

În cuprinsul art. 16 alin. (106) din Legea nr. 153/2017 se face trimitere la necesitatea respectării principiilor transparenţei, tratamentului egal, nediscriminării şi utilizării eficiente a fondurilor publice, principii care au fost respectate în modalitatea de reglementare a procedurii de recrutare şi selecţie personal pentru posturile din afara organigramei, înfiinţate pentru implementarea unor proiecte cu finanţare europeană la Universitatea Babeş-Bolyai.

Referindu-se la aceste principii în cadrul normei de la art. 16 alin. (106) din Legea nr. 513/2017, legiuitorul a înţeles a face trimitere la definiţiile date lor în cuprinsul aceleiaşi reglementări, înţelegându-se, astfel, că ele privesc sistemul de salarizare, astfel încât procedura de recrutare personal în cazul particular al posturilor în afara organigramei, pentru proiecte derulate cu fonduri europene, îndeplineşte cerinţa legalităţii în situaţia în care sunt respectate principiile la care face referire textul de lege examinat.

De altfel, în cuprinsul prevederilor H.G. nr. 286/2011 nu sunt definite principiile transparenţei, nediscriminării, tratamentului egal şi utilizării eficiente a fondurilor publice, astfel că nu se impunea a se verifica legalitatea Ordinului nr. 4116/2018 decât prin raportare la cerinţele impuse în norma primară ce reprezintă temeiul de drept al adoptării respectivului act administrativ, adică art. 16 alin. (106) din Legea nr. 153/2017.

Or, după cum se observă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimatul-reclamant nu a invocat încălcarea acestor principii, ci a adus în discuţie alte pretinse vicii de nelegalitate ale Ordinului nr. 4116/2018, rezultate din nerespectarea principiilor publicităţii, ierarhiei normelor şi legalităţii, acestea fiind analizate de prima instanţă.

În examinarea pretinsei încălcări a principiului publicităţii actului administrativ contestat se reţine că ordinul în discuţie a fost publicat pe site-ul Universităţii "Babeş-Bolyai", fiind permisă această modalitate de aducere la cunoştinţa persoanelor interesate a unui act administrativ cu caracter individual, iar intimatul-reclamant nu a dovedit producerea niciunei vătămări ca urmare a modului în care s-a publicat Ordinul MEN nr. 4116/2018.

În referire la încălcarea principiului ierarhiei normelor şi legalităţii, astfel cum s-a arătat anterior, prima instanţă şi-a întemeiat raţionamentul său pe examinarea comparativă a ordinului atacat cu norma superioară reprezentată de H.G. nr. 286/2011, norma cadru în materia principiilor generale de ocupare a unui post vacant în sectorul bugetar plătit din fonduri publice, fără a observa că norma primară, respectiv Legea nr. 153/2017, reglementează modalitatea în care se pot aproba proceduri interne de selecţie şi recrutare pentru persoanele prevăzute la alin. (10) al art. 16, iar prevederea de la acest articol, alin. (106) are un caracter derogatoriu de la regulamentul-cadru adoptat prin H.G. nr. 286/2011. În consecinţă, legalitatea ordinului de aprobare a procedurii interne este respectată în situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele stipulate în norma ce constituie temeiul de drept în virtutea căruia a fost adoptat actul respectiv.

În ceea ce priveşte nerespectarea principiului transparenţei, invocat de intimatul-reclamant în criticile vizând nelegalitatea modalităţii de desfăşurare a concursului, reţine Înalta Curte că nu pot fi validate argumentele intimatului-reclamant din cererea de chemare în judecată, întrucât caracterul legal al Ordinului de aprobare a procedurii de selecţie organizate de recurenta UBB este determinat de îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 16 alin. (106) din Legea nr. 153/2017, toate celelalte aspecte reliefate în cererea de chemare în judecată fiind excedentare acestei verificări.

În consecinţă, constatând că au fost respectate prevederile legale ce reglementează modalitatea de adoptare a procedurii interne de selecţie şi recrutare a personalului necesar pentru derularea de proiecte derulate cu finanţare europeană, Înalta Curte va reţine legalitatea ordinului de aprobare a acestei proceduri, fapt pentru care va reforma soluţia primei instanţe în sensul casării în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea Babeş-Bolyai împotriva sentinţei civile nr. 61 din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa civilă atacată şi va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fiind menţinută soluţia primei instanţe cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea Babeş-Bolyai împotriva sentinţei civile nr. 61 din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Menţine soluţia de respingere a inadmisibilităţii cererii, pentru tardivitatea plângerii prealabile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.