Appeal by prosecutors over management-post grade recognition dismissed as unfounded; resolutions of magistracy council upheld.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 aprilie 2021, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, prin declinare de competenţă sentinţa civilă nr. 56/21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea actelor administrative constând în hotărârile cu numerele 948 şi 949, ambele din 14 noiembrie 2019, ale secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi obligarea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de a emite alte hotărâri prin care să recunoască obţinerea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, către reclamanţi, ca urmare a numirii în cele două funcţii de conducere în cadrul acestei instituţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 170/2021 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, se arată că prima instanţă a aplicat greşit nomele de drept material referitoare la procedura de promovare a magistraţilor.

Recurenţii-reclamanţi arată că promovarea magistraţilor este o procedură distinctă de procedura numirii în funcţii de conducere, aceasta din urmă fiind tot o modalitate de concurs în urma căreia magistratul dobândeşte gradul profesional corespunzător instanţei sau parchetului la care a fost numit în funcţia de conducere.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, nu le sunt aplicabile prevederile art. 43-47, situate în Secţiunea 1 a capitolului V din Legea nr. 303/2004, intitulată "Promovarea la tribunale, curţi de apel şi la parchete", întrucât au fost numiţi în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu la parchete de pe lângă tribunale sau curţi de apel. Pe de altă parte, raportat la conţinutul secţiunii 2 din acelaşi capitol, respectiv "Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare" - (art. 48-51), rezultă că procedura reglementată în prima secţiune (art. 43-47) se referă strict la promovarea în funcţii de execuţie şi nicidecum în funcţii de conducere, pentru aceste ultime funcţii fiind aplicabile prevederi legale distincte.

Consideră, astfel, că reţinerile instanţei contravin prevederilor art. 55 din Secţiunea 3 din Legea nr. 303/2004, această secţiune fiind aplicabilă procedurilor de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numire în funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie.

De asemenea, instanţa de fond a aplicat greşit Hotărârea nr. 878/13.12.2007, prin care Consiliul Superior al Magistraturii a definit gradul profesional ca fiind "dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor".

Aşadar, contrar celor reţinute de prima instanţă, chiar pârâtul CSM a recunoscut că gradul profesional poate fi dobândit prin numire, procedură distinctă de celelalte două proceduri, respectiv promovarea sau transferul magistratului.

Mai arată că, înainte de modificarea Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018 din 18.10.2018, nu era prevăzută "redobândirea gradului profesional de execuţie". Or, în măsura în care legea nu prevedea că la încetarea mandatului se redobândeşte funcţia de conducere, este greşită reţinerea instanţei că nu li se poate recunoaşte dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sunt eronate şi reţinerile instanţei în sensul că au dobândit "dreptul de a funcţiona" în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar pe durata numirii în funcţiile de conducere. Menţionează în acest sens, existenţa unei sentinţe civile pronunţate în această materie, în cadrul dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în care se arată că "exercitarea atribuţiilor în funcţia de conducere implică în mod necesar faptul că procurorul dobândeşte nu doar dreptul de a funcţiona în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci şi gradul profesional corespunzător acestui parchet, teza contrară subminând chiar coerenţa sistemului ierarhic specific Ministerului Public şi punând sub semnul întrebării legalitatea tuturor actelor realizate de procuror în această calitate".

Recurenţii-reclamanţi susţin că le sunt aplicabile prevederile art. 56 din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018, potrivit cărora "la încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere prevăzute de art. 53, 54 şi 55, judecătorii sau procurorii revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii". Or, dobândind "dreptul de a funcţiona" în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin efectul parcurgerii procedurii de numire, au dobândit şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Prevederea privind revenirea nu avea decât menirea de a da expresie principiului inamovabilităţii judecătorului şi stabilităţii procurorului, asigurând magistratul că, după numirea în funcţia de conducere nu îşi pierde locul în care a funcţionat, loc pe care se poate întoarce la încetarea mandatului, iar redobândirea gradului profesional anterior nu a fost un efect al acestei reveniri.

Prin urmare, reţinerile instanţei referitoare la efectele art. 56 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data numirii lor în cele două funcţii de conducere, nu poate fi conformă voinţei legiuitorului şi nu poate avea ca efect o "redobândire a gradului profesional" avut anterior numirii în funcţiile de conducere.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile circumscrise acestui temei de drept.

Refuzul secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii de a acorda recurenţilor-reclamanţi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este unul justificat, întemeiat în mod legal pe normele juridice incidente în soluţionarea unei astfel de cereri, după cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Recurenţii-reclamanţi au fost numiţi în diverse funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în anul 2018, pentru o perioadă de 3 ani, iar în timpul mandatelor lor în respectivele funcţii de procurori şefi din cadrul structurilor instituţionale au formulat cerere de recunoaştere a gradului profesional aferent parchetului în care au fost numiţi pentru o perioadă determinată.

Numirea recurenţilor-reclamanţi în aceste funcţii de conducere s-a realizat potrivit procedurii reglementate de art. 54-56 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data numirii, iar criticile din recurs au vizat modalitatea în care judecătorul fondului a interpretat scopul şi sensul articolului 56 din Legea nr. 303/2004, care prevede că "la încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere prevăzute la art. 55 din acelaşi act normativ, procurorii revin la parchetele de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii". În accepţiunea recurenţilor-reclamanţi, această normă juridică le permite să funcţioneze în continuare, după expirarea mandatului corespunzător funcţiilor de conducere în care au fost numiţi, în unitatea de parchet în cadrul căreia au exercitat respectivele funcţii de conducere.

În esenţă, susţinerile recurenţilor-reclamanţi se centrează pe ideea că, prin numire în funcţii de conducere în cadrul unui parchet pentru care nu obţinuseră gradul profesional corespunzător prin promovare prin concurs, au câştigat dreptul de a funcţiona în acel loc, fără a mai fi necesară parcurgerea altor etape.

Înalta Curte nu validează o astfel de interpretare a normelor incidente în materie, cele două noţiuni, aflate în discuţie, având un regim juridic diferit, iar numirea într-o funcţie de conducere în cadrul unei unităţi de parchet superioară celei corespunzătoare gradului profesional deţinut de procurorii numiţi în astfel de funcţii nu echivalează cu dobândirea acelui grad profesional.

Reţine Înalta Curte că, în conformitate cu dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vigoare la data numirii recurenţilor-reclamanţi în funcţiile de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "(1) Numirea în alte funcţii de conducere decât cele prevăzute la art. 54 în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după caz".

Numirea procurorilor, în temeiul dispoziţiilor legale anterior citate, trebuie să parcurgă toate etapele procedurii prevăzute în art. 21 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 355/2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Din aceste dispoziţii legale şi regulamentare reiese că, pentru numirea în funcţia de procuror şef al unei structuri din cadrul Parchetului general, nu este necesară deţinerea gradului profesional corespunzător acestui parchet şi nici aceea a funcţionării efective în cadrul acestuia, numirea fiind dispusă pentru o perioadă determinată (3 ani, cu posibilitatea reînvestirii pentru încă 3 ani).

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcţii de conducere a recurenţilor-reclamanţi, la încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere prevăzute la art. 55 din acelaşi act normativ, procurorii revin la parchetele de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii.

De menţionat că aceasta este o dispoziţie imperativă, norma legală nefolosind opţionalul pot reveni. Pe de altă parte, în măsura în care considera că procurorii numiţi într-o funcţie de conducere, la un nivel ierarhic superior, dobândesc gradul profesional corespunzător, legiuitorul ar fi reglementat, în mod expres, acest aspect. În ceea ce priveşte promovarea procurorilor, Înalta Curte reţine că promovarea în funcţii superioare de execuţie (pe loc sau efectivă), ce constituie o componentă a carierei procurorilor, se poate realiza în prezent în baza art. 43 din Legea nr. 303/2004, numai prin examen/concurs, în condiţiile prevăzute de lege şi pe baza criteriilor stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii în activitatea sa de gestionare a carierei procurorilor.

Din analiza şi interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor. De asemenea, mai rezultă că gradul profesional superior, dobândit în condiţiile legii, are un caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale.

Astfel cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, prin numirea recurenţilor-reclamanţi în funcţii de conducere a unor structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor legale derogatorii, prevăzute de art. 55 din Legea nr. 303/2004, care este o normă de excepţie, interpretată restrictiv, nu se poate considera că aceştia au dobândit în mod automat gradul profesional corespunzător parchetului în cadrul căruia au fost numiţi, întrucât, în mod evident, s-ar produce o încălcare a dispoziţiilor legale privitoare la promovarea, numai prin concurs, în funcţii de execuţie imediat superioare.

Nu pot fi primite nici argumentele recurenţilor-reclamanţi, constând în faptul că, spre deosebire de funcţiile de conducere reglementate de art. 54 din Legea nr. 303/2004, în ipotezele avute în vedere de art. 55 din aceeaşi lege, nu se mai foloseşte expresia "redobândirea gradului profesional", ceea ce, în accepţiunea acestor recurenţi, semnifică faptul că legiuitorul a păstrat caracterul permanent al dobândirii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, fără a fi necesar să existe o prevedere similară celei de la art. 54 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 (prevedere care, de altfel, a fost adoptată la un moment ulterior celui în care au fost numiţi recurenţii în funcţii de conducere, neavând nicio incidenţă asupra situaţiei acestora), este suficientă norma de la art. 56 din Legea nr. 303/2004, care stabileşte fără echivoc că trebuie respectată cerinţa de a avea dreptul să funcţioneze la o unitate de parchet potrivit legii, adică, în acest caz, conform gradului profesional dobândit conform prevederilor legale, ceea ce implică respectarea cerinţelor de promovare în funcţii de execuţie, în procedura reglementată de art. 43 din Legea nr. 303/2004.

Având în vedere cele expuse, în contextul cauzei deduse judecăţii, numirea procurorilor în funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu trebuie confundată cu o promovare a acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât noţiunile de promovare şi numire sunt distincte, pentru fiecare în parte, legea prevăzând proceduri, de asemenea, distincte. Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se observă că nu există nicio dispoziţie legală expresă, derogatorie de la procedura de promovare în funcţii de execuţie pentru cei care au deţinut funcţii de procuror şef serviciu în cadrul Parchetului de pe lână Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, în lipsa unei dispoziţii normative exprese, nu se poate prezuma voinţa legiuitorului în acest sens.

Cât priveşte referirile recurenţilor-reclamanţi la o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti în această materie, Înalta Curte reţine cu titlu preliminar că practica anterioară a instanţelor naţionale nu constituie izvor de drept în sistemul judiciar român, iar faptul că alţi magistraţi ar fi obţinut anterior recunoaşterea gradului profesional superior ca efect al numirii în funcţii de conducere şi ar fi obţinut soluţii favorabile prin hotărâri judecătoreşti sau prin hotărâri ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu poate constitui motiv pentru interpretarea dispoziţiilor legale în sensul dorit de recurenţii-reclamanţi.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că practica administrativă şi practica judiciară evoluează, astfel încât nu se poate susţine că se încalcă principiul securităţii juridice în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului exprimate în Cauza Beian c. României şi Cauza Driha c. României, dacă într-un anumit interval de timp (câţiva ani) soluţiile administrative şi soluţiile organelor judiciare se modifică.

Este adevărat că, în jurisprudenţa anterioară a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost recunoscută dobândirea cu caracter de permanenţă a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte în favoarea procurorilor numiţi în funcţii de conducere la acest parchet ori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism. Însă, pentru a se da eficienţă principiului potrivit căruia promovarea în grad profesional a procurorilor se realizează în mod exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs şi pentru a se înlătura inechităţile profesionale între procurori care lucrează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a fi urmate procedurile de concurs pentru avansarea în grad profesional, instanţa supremă şi-a reconsiderat practica anterioară.

Astfel, jurisprudenţa ulterioară a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a devenit constantă şi unitară, în sensul că promovarea în grad profesional a procurorilor se realizează în mod exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs, în conformitate cu prevederile art. 43 şi următoarele din Legea nr. 303/2004 (deciziile nr. 3178/2015, nr. 1182/2016, nr. 2092/2017, nr. 3393/2018, nr. 5505/2021). Ca atare, jurisprudenţa invocată de recurenţii-reclamanţi, nedefinitivă la data formulării prezentului recurs, este în sensul aceleiaşi practici unitare a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot conduce la o reformare a soluţiei pronunţate de judecătorul fondului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 2 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.