Securitate operative status denied where counterintelligence activities served national security rather than political repression under Law No. 24/2008
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the defendant's appeal, set aside the appellate court’s judgment, and reversed the outcome by dismissing the plaintiff’s action as unfounded, thereby ruling in favor of the defendant. The dispute involved a legal action filed by the National Council for the Study of Securitate Archives (CNSAS) to establish that the defendant, a former head of the Cluj County Information Section of the Romanian Information Service, qualified as a Securitate operative under Law No. 24/2008. The decisive legal basis was the interpretation of Article 2(1)(a) of Law No. 24/2008, which requires proof that the individual’s activities suppressed or restricted fundamental human rights in the context of supporting the communist regime or repressing opponents; the Supreme Court held that the defendant’s intelligence activities in counterintelligence were aimed at preventing the leakage of state secrets for national security rather than political repression, and thus did not meet the statutory criteria to be classified as a Securitate operative.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 3 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008; Securitate operative status denied where counterintelligence activities served national security rather than political repression under Law No. 24/2008: Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1221 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti: (i) a respins excepţiile invocate, ca neîntemeiate; (ii) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A.; (iii) a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei meţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând: a) în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe; b) în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, ca lipsită de interes, iar pe fond, ca neîntemeiată.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că prima instanţă a încălcat o serie de reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Astfel, instanţa i-a încălcat dreptul la apărare, deoarece, deşi a reţinut în considerente că cercetările CNSAS împotriva sa au debutat la data de 04.09.2006, când SRI a emis adresa x/04.09.2006 transmisă către CNSAS, nu i-a comunicat această adresă odată cu cererea de chemare în judecată şi nici nu i-a acordat posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere sau de a formula apărări faţă de aceasta. De altfel, nicăieri în cuprinsul sentinţei instanţa nu arată cu ce ocazie a ajuns la dosar acest înscris, astfel că se aduce atingere dreptului său la apărare.
Instanţa a încălcat şi principiul rolului activ al judecătorului, de vreme ce nu i-a comunicat înscrisul în discuţie, fapt ce l-a lipsit de posibilitatea de a invoca intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune sau apărări de fond, dar şi principiul contradictorialităţii, întrucât nu a pus în dezbaterea părţilor admisibilitatea şi rolul probator al acestui înscris.
De asemenea, prima instanţă a aplicat cauzei o altă lege decât cea pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, respectiv Legea nr. 187/1999, în loc de O.U.G. nr. 24/2008.
Calificarea corectă a acţiunii este, într-adevăr, dată de către instanţă, însă, doar în condiţii de contradictorialitate, ceea ce nu s-a respectat în prezenta cauză.
Mai mult decât atât, prima instanţă nu a respectat normele de procedură prin aceea că a aplicat prezentei cauze o lege (respectiv Legea nr. 187/1999) declarată neconstituţională, prin Decizia CCR nr. 51/2008, definitivă şi general obligatorie.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză.
În primul rând, prima instanţă a încălcat dispoziţiile privind condiţiile de admisibilitate a acţiunii în constatare prevăzute de art. 11 raportat la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, care se referă la "persoanele care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii". În acest sens, recurentul-pârât arată că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 16.01.2020, nu mai ocupa funcţia de şef al secţiei Judeţene de Informaţii Cluj, Serviciul Român de Informaţii, la care reclamantul face vorbire în cuprinsul acţiunii, fiind eliberat din această funcţie încă din data de 19.07.2013, astfel că, prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită condiţia ocupării de către el a funcţiei prevăzute la art. 3 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008.
Instanţa de fond a ignorat regulile de interpretare gramaticală a dispoziţiilor legale, limitându-se a arăta că legea nu distinge.
Nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu se prevede că ar intra sub incidenţa acestei legi persoanele care cândva au deţinut funcţiile enumerate de art. 3, dar care nu le mai deţin la momentul introducerii acţiunii. Dimpotrivă, este clară intenţia legiuitorului de a viza prin O.U.G. nr. 24/2008 exclusiv persoanele aflate în exerciţiul funcţiilor enumerate de art. 3, iar nu şi pe cele care nu mai ocupă astfel de funcţii în prezent, acesta fiind scopul clar exprimat al art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008.
În al doilea rând, prima instanţă în mod greşit nu a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, deoarece, calitate procesuală pasivă într-o acţiune de acest fel deţine doar persoana care ocupă una din demnităţile ori funcţiile enumerate de lege la momentul începerii verificărilor, ceea ce, susţine recurentul-pârât, că nu se aplică în cazul său. De altfel, nu a mai deţinut nicio altă funcţie sau demnitate după trecerea în rezervă.
În al treilea rând, prima instanţă a făcut o aplicare greşită a condiţiilor interesului.
Recurentul-pârât susţine că nu invocă lipsa de interes în mod abstract şi general, ci prin raportare la lipsa actualităţii acestuia în mod concret, raportat la faptul că, la data introducerii acţiunii, nu mai deţinea funcţia de conducere şi nici ulterior nu a mai ocupat vreo altă funcţie.
Printr-un al patrulea rând de critici, se referă la greşita aplicare a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 de către instanţa de fond.
Recurentul-pârât susţine că nu este întrunită condiţia de a fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului prin activităţile pe care le-a desfăşurat ca ofiţer al Securităţii.
Persoanele asupra cărora a făcut verificări erau deţinătoare de informaţii secrete sau nedestinate publicităţii, desfăşurându-şi activitatea în locuri de muncă unde se concentrau astfel de documente şi date. Motivul pentru care se făceau verificări asupra acestora era faptul că erau semnalaţi în legături suspecte cu cetăţeni străini (posibili spioni) interesaţi de datele respective. Sub nicio formă nu era vorba în cadrul verificărilor despre date referitoare la regimul politic, ci exclusiv date tehnice, cercetări, contracte comerciale cu caracter secret etc.
În mod eronat, instanţa de fond a reţinut că a "dispus" interceptarea convorbirilor şi a corespondenţei, întrucât toate aceste aprobări şi demersuri erau de competenţa şefilor şi a compartimentului juridic.
Recurentul-pârât arată că a lucrat în cea mai discretă structură a serviciului de informaţii, respectiv în Contraspionaj, iar singurul său rol era acela de a identifica potenţialii spioni pentru apărarea intereselor naţionale. Deci, munca pe care a depus-o a fost în interesul statului şi al cetăţenilor săi, neavând nimic de-a face cu regimul politic sau cu manifestările anti-comuniste.
Problemele politice nu intrau în sfera sa de atribuţii, astfel că referirile reclamantului la încălcarea unor drepturi şi libertăţi "pe motive politice" sunt argumente total străine de circumstanţele cauzei.
Din chiar înscrisurile depuse de către reclamant la dosar, rezultă în mod clar scopul activităţilor sale, respectiv "prevenirea scurgerii unor date şi informaţii cu caracter secret sau nedestinate publicităţii de la locul de muncă".
Niciodată nu a îngrădit sau suprimat drepturile vreunei persoane. Dimpotrivă, tot ce era nevoit să raporteze era în sens pozitiv, astfel cum rezultă din actele dosarului anexat de reclamant.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dar şi cu privire la soluţionarea excepţiilor invocate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-pârât a fost supus verificărilor efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, sub aspectul existenţei calităţii de lucrător al Securităţii, în considerarea calităţii sale de şef al secţiei Judeţene de Informaţii Cluj, Serviciul Român de Informaţii, în temeiul art. 3 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prima instanţă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile (inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de interes), invocate de pârâtul A. prin întâmpinare, iar pe fond, în baza documentaţiei prezentate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâtul a criticat aceste soluţii, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la fondul raportului juridic dedus judecăţii.
Dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Definiţia legală enunţată spre a determina conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, trebuie coroborată cu dispoziţiile art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, potrivit cărora este "colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.(…)"
O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ prin care s-a urmărit deconspirarea prin consemnare publică a persoanelor care au participat la activităţi de poliţie politică comunistă.
Din actele dosarului rezultă că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege.
Astfel, pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii, în cadrul I.J. Cluj, Serviciul 3, cu gradul de locotenent în perioada de referinţă (1988, 1989).
Însă, nu se poate afirma, pe baza probatoriului administrat, că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în sensul prevederilor coroborate ale art. 2 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Înalta Curte reţine că dreptul la viaţă privată nu este consacrat nici măcar în prezent ca fiind unul absolut, ci poate cunoaşte limitări, între care se numără şi cea impusă din raţiuni de securitate naţională, astfel că - pentru ca activitatea desfăşurată de recurentul-pârât să determine calitatea acestuia de lucrător al securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către intimatul-reclamant că scopul urmărit de recurent nu a fost în legătură cu obiectivul de interes public afirmat, ci de susţinere a puterii comuniste şi reprimare a opozanţilor săi.
Analizând Nota de constatare nr. x/17.09.2019, în baza căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiunea, Înalta Curte reţine că aceasta expune implicarea recurentului-pârât în dosarul x - titular un inginer la C.U.G. Cluj-Napoca, în dosarul x - titulară o cetăţeană olandeză şi în dosarul x - titular un inginer la Întreprinderea "B.", dar probele administrate în dosarul primei instanţe, cu toate că demonstrează activitatea desfăşurată de recurentul-pârât în calitatea sa de ofiţer al fostei Securităţi, nu privesc fapte ori demersuri concludente din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, îndreptate împotriva titularilor respectivelor dosare.
Din înscrisurile indicate se poate observa implicarea recurentului-pârât în urmărirea informativă deschisă asupra persoanelor cu nume de cod C. şi D., însă această urmărire informativă nu are ca scop obţinerea unor informaţii cu caracter personal şi pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale.
Din contră, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer de contraspionaj, a desfăşurat activităţi specifice asupra persoanelor urmărite cu scopul de a preveni scurgerea de date şi informaţii cu caracter secret sau nedestinate publicităţii de la locul de muncă al acestora.
Activităţile recurentului-pârât faţă de persoanele urmărite relevă preocuparea de a determina dacă au sau nu calitatea de spion, iar nu faţă de viaţa personală a acestora.
Împrejurarea că aceste acţiuni ale recurentului-pârât au avut aptitudinea de a afecta viaţa privată a persoanelor urmărite nu este suficientă pentru a se constata calitatea de lucrător.
În acest context, Înalta Curte consideră că nu poate fi ignorat faptul că exerciţiul drepturilor omului reglementate prin diverse instrumente internaţionale poate fi circumstanţiat sau chiar limitat în funcţie de alte interese generale care ţin de protejarea securităţii colective, iar asemenea limitări pot privi inclusiv dreptul la viaţa privată, dacă ele urmăresc un scop legitim, adică ţin de asigurarea integrităţii teritoriale a statului sau a securităţii publice.
Totodată, este de notorietate că, serviciile de contraspionaj urmăresc culegerea de informaţii cu privire la persoane şi fapte ale acestora care pot afecta securitatea statului respectiv, fără elementul relevant pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, şi anume regimul politic din acel stat.
Or, după cum a rezultat din probele menţionate, măsurile de supraveghere au fost dispuse de recurentul-pârât cu scopul de a preveni atragerea persoanelor verificate de către organele specializate ale altor state, pe baza unor informaţii iniţiale de natură a pune la îndoială loialitatea persoanelor respective faţă de statul român.
Apărarea recurentului-pârât în sensul că activitatea pe care a desfăşurat-o a fost una specifică celei de contraspionaj, iar nu de susţinere a puterii comuniste şi reprimare a opozanţilor săi, în mod greşit, nu a fost reţinută de prima instanţă.
Astfel, având în vedere că activitatea recurentului-pârât nu a fost desfăşurată în scopul sprijinirii regimului totalitar comunist, că verificările efectuate în raport de datele furnizate acestuia nu erau în legătură cu regimul politic de la acel moment, ci cu obiectivul major al siguranţei naţionale, Înalta Curte apreciază - în dezacord cu instanţa de fond - că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu se poate proceda la stabilirea calităţii recurentului-pârât de lucrător al Securităţii.
La adoptarea acestei soluţii se are în vedere şi împrejurarea că activităţile informative cu relaţionare în plan extern se deosebesc substanţial de cele interne, având scopuri şi raţiuni diferite.
În fine, Înalta Curte constată că nu mai prezintă utilitate analiza criticilor referitoare la pronunţarea sentinţei cu încălcarea de către instanţa de fond a unor reguli de procedură (critici încadrate la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.) sau a celor referitoare la greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi excepţiei lipsei de interes (critici încadrate la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), de vreme ce soluţia din recurs este favorabilă recurentului-pârât.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1221 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa civilă atacată şi, rejudecând:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.