Restitution claim fails for lack of ownership proof; appeal on Commission's decision dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2020 reclamantul CONSISTORIUL DISTRICTUAL EVANGHELIC C.A în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor ce au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită contestaţia formulata împotriva deciziei nr. 9050/12.03.2020 emisă de intimată în soluţionarea cererii nr. x/21.02.2003, să se dispună anularea acesteia şi să fie obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să dispună să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în CF x Vurpăr nr. top" 3, rămas neocupat de construcţii şi despăgubirea prin echivalent bănesc a terenului ocupat de aceasta.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 108 din data de 20 septembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 108 din data de 20 septembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul CONSISTORIUL DISTRICTUAL EVANGHELIC C.A, în numele şi pentru Parohia Vurpăr, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul- reclamant a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul în care hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

Recurentul- reclamant a susţinut că instanţa de fond nu a lămurit în niciun fel de ce nedepunerea extrasului de carte funciară în termenul prevăzut de art. 32 alin. (3)1 din Lg. 165/2013 poate determina o sancţiune de respingere a cererii de retrocedare, în loc să opereze o simplă decădere din dreptul de a mai administra respectiva probă, instanţa aplicând practic aceeaşi sancţiune.

Recurentul - reclamant a susţinut că procesul-verbal de inventar cu bunurile aparţinând Parohiei Evanghelice Vurpăr din 31.03.1945, întocmit de o comisie a Primăriei Vurpăr, este apt de a constitui dovada proprietăţii anterioare exproprierii, însă ca instanţa de fond nu i-a analizat valoarea probatorie.

A apreciat că instanţa de fond a pronunţat o asemenea hotărâre din cauza insuficientei analize a probelor administrate.

În cauză a fost depus atât procesul-verbal reţinut de instanţă, cât şi un tabel cu Situaţia Mişcărilor la 31.03.1946, întocmit cu o luna jumătate înainte de expropriere. Din anexa acestui tabel rezultă fără echivoc starea de proprietate asupra imobilului top. x (pozitia 49 din tabelul anexă Situaţiei).

Un al doilea aspect criticabil este dat de incidenţa în speţă a prevederilor art. 488 pct. 8 C,pr.civ. în sensul unei greşite aplicări a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (6) al O.U.G. nr. 94/2000.

În concret, deşi validează depunerea Deciziei de expropriere nr. 48/18.05.1946 şi constată că nr. topografic x nu figurează ca fiind expropriat de drept şi, deşi avea probe că imobilul se afla şi în prezent în proprietatea statului, totuşi nu face aplicarea textului anterior amintit, limitându-se doar a constata starea de fapt ca atare.

Recurentul - reclamant a considerat că soluţia legală ar fi fost aceea în care coroborând per ansamblu toate probele, instanţa ar fi constatat că imobilul i-a aparţinut, dovadă fiind cele două documente, că în prezent este deţinut de statul român deşi documentul de expropriere nu conţine vreo dispoziţie expresă în ceea ce-l priveşte. Ca atare, exproprierea a fost una fără titlu, motiv pentru care se impune restituirea imobilului în natură şi despăgubirea corelativă valorii suprafeţei ocupate de noua construcţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. în numele şi pentru Parohia Evanghelică Vurpăr, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Deciziei nr. 9050/12.03.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare.

În fapt, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus pentru Parohia Evanghelică C.A. Vurpăr, la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, cererea nr. x/21.02.2003, având ca obiect restituirea imobilului, construcţie şi teren în suprafaţă de 216 m.p., situat în comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Vurpăr. nr. top. x.

Prin Decizia nr. 9050/12.03.2020 a fost respinsă cererea de retrocedare motivat de faptul că Parohia Evanghelică C.A. Vurpăr nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recurentul - reclamant a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 teza a-II -a C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentinţa de fond nu cuprinde motive contradictorii.

O primă critică invocată de recurent se referă la faptul că instanţa de fond nu a lămurit în niciun fel de ce nedepunerea extrasului de carte funciară în termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013 poate determina o sancţiune de respingere a cererii de retrocedare, în loc să opereze o simplă decădere din dreptul de a mai administra respectiva probă.

Înalta Curte constată că recurentul se află în eroare, deoarece soluţia de respingere a cererii de retrocedare nu reprezintă o sancţiune pentru depunerea înscrisurilor cu depăşirea termenului prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, motivul respingerii cererii de retrocedare constituindu-l tocmai nedepunerea de către recurent a înscrisurilor din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, astfel cum i s-a solicitat prin adresele nr. x/13.10.2005 şi nr. y/12.06.2012 de către Comisia Specială de Retrocedare.

Potrivit dispoziţiei legale ce reglementează motivul de casare invocat, acesta devine incident în situaţia în care "hotărârea cuprinde motive contradictorii".

În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului. Motivele contradictorii echivalează, astfel cum se consideră în mod constant în doctrină, cu o nemotivare. Ca urmare, pentru a se reţine că hotărârea recurată se întemeiază pe motive contradictorii trebuie ca această contradicţie să fie esenţială, să conducă la concluzia inexistenţei unei motivări, ducând la imposibilitatea stabilirii realelor considerente pentru care judecătorul a pronunţat hotărârea şi a exercitării controlului judiciar.

Astfel, ipotezele în care se poate reţine o nemotivare a hotărârii judecătoreşti în sensul motivului de casare analizat prin prisma contrarietăţii considerentelor sunt, potrivit dispoziţiei legale ce îl reglementează: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi al justificării în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată. De asemenea, jurisprudenţa a mai stabilit că motivarea sumară şi confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii.

De altfel, prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o greşită interpretare a probelor administrate, aspect care nu se circumscrie ipotezei prevăzute de acest motiv de casare.

Prin urmare, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Cât priveşte motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl constată, de asemenea, neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurentul - reclamant a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de fond a dat eficienţă înscrisurilor depuse în dovedirea exproprierii. Recurentul a considerat că Procesul-verbal de inventariere din 31.03.1945 şi tabelul cu Situaţia Mişcărilor din 31.03.1946 sunt înscrisuri apte de a constitui dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, precizând, totodată, că nu a depus traducerea extrasului de carte funciară.

Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a înscrisurilor depuse la dosar, reţine că în tabelul cu Situaţia Mişcărilor pe exerciţiu 1945/46 la nr. topo x-10 sunt menţionate o serie de clădiri, respectiv şcoală, casă parohială, biserică, cimitir, etc., precum şi faptul că în Procesul-verbal de inventariere a bunurilor aparţinând bisericii din 31.03.1945, întocmit de Primăria comunei Vurpăr, se află şi nr. topo nr. 3, însă, din Decizia de expropriere nr. 48/18.05.1945 nu rezultă că acest nr. topografic ar fi fost expropriat.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a constat că recurentul nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului la momentul preluării, cele două înscrisuri depuse de recurent nefiind în măsură să ateste dreptul de proprietate al recurentului asupra imobilului solicitat.

Potrivit art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv (..)

Înalta Curte constată că prezumţia dreptului de proprietate instituită prin acest articol nu se aplică în cauză, întrucât, în sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare. Această prezumţie ar fi operat doar în situaţia în care cartea funciară ar fi fost distrusă sau pierdută.

Or, în cauză, Comisia specială de retrocedare a constatat că înscrierile în cartea funciară nr. x a localităţii Vurpăr nu sunt în limba română şi, prin adresa nr. x/19.07.2018, a solicitat reclamantului să transmită, în termenul de 240 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, traducerea legalizată a cărţii funciare nr. x a localităţii Vurpăr.

Prin adresa nr. x/02.04.2019, Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Sibiu a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, prelungirea cu 120 de zile a termenului de 240 de zile.

În cadrul concluziilor asupra recursului, reprezentantul recurentului a precizat că a nu a depus traducerea extrasului de carte funciară din cauza costurilor ridicate ale serviciilor de traducere.

Având în vedere că recurentul nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, Înalta Curte constată că actul atacat în prezenta cauză a fost emis în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor incidente, astfel că nu se impunea anularea acestuia.

Pentru considerentele reţinute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. în numele şi pentru Parohia Evanghelică Vurpăr împotriva sentinţei nr. 108/2020 din 30 septembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2022.