Tax authority’s appeal fails: joint liability decision annulled for lack of proof of administrator’s bad faith.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 05 octombrie 2017, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, solicitând să se dispună anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din data de 30.03.2016, emisă de către pârâta A.J.F.P Olt şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamant împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din data de 19.09.2016 emisă de către D.G.R.F.P. Craiova, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale în suma de 2.075.852,00 RON, din care 1.508.908,00 RON debite principale, 349.784,00 RON dobânzi şi 217.160,00 RON penalităţi.

Prin sentinţa nr. 169 din data de 13 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2016 s-a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A..

Prin Decizia nr. 786 din data de 12 februarie 2020 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr. x/2016 s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 169 din 13 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A fost casată sentinţa recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 138/2020 din data de 27 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia şi a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 30.03.2016 emisă de AJFP Olt şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 19.09.2016 emisă de DGRFP Craiova.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 138/2020 din data de 27 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - pârâtă a arătat că reclamantul, desi avea cunostinţă că societatea pe care o administra, B. S.R.L., înregistra debite restante la bugetul general consolidat al statului, nu a procedat la achitarea acestora, deciziile luate conducând la o creştere a acestora şi implicit la pierderi în averea debitorului.

În speţă, contrar celor retinute de instanta de fond, reclamantul nu a manifestat o conduită corectă în îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, nefăcând vreo dovadă cu privire la demersurile efectuate în sensul îndeplinirii acestor obligaţii şi la împrejurările invocate în acţiune.

Mai mult, în dovedirea relei credinţe, nu s-a reţinut nici faptul că reclamantul, în calitate de administrator al societăţii, a participat la operaţiunile juridico-economice si contabil-financiare prin care societatea a înregistrat debite către bugetul statului, nu a platit obligatiile fiscale ale societatii, nu a intreprins nicio masura in vederea stingerii acestora, respectiv nu a facut dovada ca a incercat redresarea economica a societatii sau obtinerea de facilitati fiscale.

Contrar celor retinute de instanta de fond, recurenta - pârâtă apreciază că s-a procedat corect şi legal la atragerea răspunderii solidare a reclamantului, concluzionând astfel că există un prejudiciu (debitele pentru care a fost declarată insolvabilitatea), o faptă ilicită reglementată de norma specială, legatura între prejudiciu şi fapta ilicită (insolvabilitatea fiind determinată de neachitarea obligaţiilor de plată la bugetul de stat) precum şi o formă de vinovaţie (care poate fi si culpa levis-neglijenţa, neexistand o dispozitiei care sa oblige la dovedirea intentiei directe).

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât instituirea răspunderii solidare face parte din procedura generală privind raportul de drept material fiscal care impune reglementări fiscale speciale (Decizia nr. 1070/2009 a ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Mai mult decât atât, recurenta - pârâtă arată că obligaţiile de plată la bugetul consolidat al statului datorate de B. S.R.L., provin din perioada 21.10.2009-22.10.2015, ca urmare a înregistrării de către debitor, a declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat al statului, la care se adaugă obligaţiile de plată fiscale şi înregistrării deciziei de impunere x/26.07.2013, în valoare de 284.960 RON. Sumele stabilite prin decizia de impunere provin din perioada 21.10.2009-30.09.2012.

Recurenta - pârâtă arătă că o altă decizie din care sunt stabilite debitele pentru care a fost emisă decizia de atragere a răspunderii solidare este FOT 558/04.12.2015 pentru suma de 699.015 RON, având ca perioadă verificată 01.10.2012-30.06.2015.

Agentul economic a contestat actele de control, soluţionarea contestaţiilor fiind suspendată până la soluţionarea plângerii penale depuse de către organele de inspecţie fiscală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată întrucât criticile invocate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat potrivit argumentelor ce vor fi expuse în continuare.

În urma verificării situaţiei obligaţiilor fiscale înregistrate de debitorul B. S.R.L., la data de 30.03.2016, pârâta D.G.R.F.P Craiova - A.J.F.P Olt a emis Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a intimatului - reclamant A., în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, în vederea realizării în tot a creanţelor fiscale în limita sumei de 2.075.852 RON, din care 1.508.908,00 RON debite principale, 349.784,00 RON dobânzi şi 217.160,00 RON penalităţi.

Cu privire la provenienţa debitelor, organele fiscale au reţinut că, obligaţiile de plată la bugetul general consolidat al statului datorate de B. S.R.L. provin din perioada 21.10.2009 - 22.10.2015, ca urmare a înregistrării de către debitor a declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat al statului, la care se adaugă obligaţiile de plată accesorii calculate ca urmare a neachitării sau achitării cu întârziere a obligaţiilor fiscale de plată principale şi înregistrării Deciziei de impunere x- 520/26.07.2013 în valoare de 284.960 RON, care provin din perioada 21.10.2009 - 30.09.2012. De asemenea, o altă deciziei din care sunt stabilite debitele pentru care a fost emisă decizia de atragere a răspunderii solidare este Decizia nr. F-OT 558/04.12.2015 pentru suma de 699.015 RON având ca perioadă verificată 01.10.2012 - 30.06.2015.

Potrivit art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale."

Determinant pentru acest caz de atragere a răspunderii solidare este îndeplinirea condiţiei relei-credinţe, aşa cum just a constatat şi instanţa de fond.

Prima instanţă a reţinut că, în cauză, reaua-credinţă ar fi însemnat că deşi societatea avea active ce puteau fi valorificate în scopul stingerii debitelor fiscale, intimatul -reclamant a ascuns aceste active sau a refuzat să le valorifice şi să achite aceste debite, cu intenţia de a prejudicia bugetul de stat.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că această condiţie esenţială pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului în raport de datoriile societăţii nu este dovedită în cauză.

Prin cererea de recurs, organele fiscale au reluat în cea mai mare parte apărările formulate în faţa instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că administratorul societăţii trebuie să manifeste o conduită "bonus vir" şi să dea dovadă de bună credinţă în îndeplinirea obligaţiilor, or, în cauză, intimatul - reclamant nu a manifestat o astfel de conduită, nefăcând vreo dovadă cu privire la demersurile efectuate în sensul îndeplinirii acestor obligaţii.

Instanţa de control judiciar reţine că intimatul - reclamant a avut calitatea de administrator al B. S.R.L. până la data de 15.04.2013, când societatea a fost preluată de asociatul C.. Or, legat de această perioadă, în cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG -DEC - 9018/30.03.2015 organul fiscal nu a identificat nerespectarea anumitor obligaţii de către societatea comercială.

Astfel, din Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. OTG -DEC - 9018/30.03.2015 nu rezultă că obligaţiile fiscale de plată s-au născut în perioada în care intimatul - reclamant a exercitat funcţia de administrator şi nici modalitatea în care acesta a acţionat în realizarea intenţiei de a prejudicia bugetul general consolidat al statului.

Prin urmare, decizia de antrenare a răspunderii solidare nr. OTG -DEC - 9018/30.03.2015 este nemotivată sub aspectul indicării unor fapte imputabile, care să fie puse în relaţie cu sumele imputate, şi a dovedirii relei credinţe, în sensul prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015.

Art. 46 alin. (2) lit. e) şi f) din Codul de procedură fiscală arată că actul administrativ fiscal trebuie să cuprindă motivele de fapt şi temeiul de drept al acestuia.

Aşa cum Înalta Curte a statuat constant în practica sa, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica neechivoc elementele de drept şi de fapt care au stat la baza soluţiei adoptate, pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care să-şi poată formula eventuale apărări, pe de o parte, precum şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv a legalităţii, pe de altă parte.

Motivarea asupra temeiurilor de fapt ale actului administrativ fiscal nu trebuie numai să existe ci şi să fie concordantă cu temeiul de drept în care actul a fost adoptat, adică să se prezinte elemente factuale care atrag incidenţa normei aplicate.

Or, în speţa dedusă judecăţii, prin decizia de angajare a răspunderii solidare contestată, organele fiscale s-au limitat la face o descriere a elementelor factuale într-un mod general şi impersonal, fără a fi posibilă identificarea precisă a faptelor imputabile intimatului -reclamant.

Cu alte cuvinte, recurentele-pârâte ar fi trebuit să probeze că intimatul-reclamant a acţionat în mod conştient în scopul nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale dar, cu toate acestea, nu au fost prezentate elemente de fapt precise şi certe care să justifice dovedirea intenţiei intimatului-reclamant de a acţiona în scopul provocării eludării de către societatea debitoare a plăţii obligaţiilor fiscale.

Având în vedere că reaua-credinţă trebuie dovedită, iar nu doar afirmată, şi trebuie să existe la momentul producerii faptelor, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că decizia de antrenare a răspunderii solidare nu este motivată, în sensul că nu arată argumentele pertinente şi concludente pentru care s-a apreciat că reclamantul a acţionat cu rea-credinţă în scopul determinat de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 138/2020 din 27 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2022.