Jurisdictional conflict over statutory sanitary-veterinary payment: legal obligation versus administrative concession contract

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la data de 01.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita (DSVSA Harghita), a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plăţii către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei de DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 2129/9.09.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita-DSVSA Harghita prin întâmpinare şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 coroborate cu cele ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a reţinut că, întrucât reclamanta invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competenţa materială se determină în funcţie de poziţia organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competenţa aparţinând curţii de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea ANSVSA la alocarea bugetară a sumelor necesare plăţii, precum şi legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinând seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, adică a curţii de apel.

Deşi reclamanta susţine că judecătoria este instanţa competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea, în baza art. 94, alin. (1) lit. k) C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, în cauză este însă vorba despre un contract de concesiune, care este un contract administrativ de achiziţie publică, iar într-o astfel de ipoteză, se au în vedere dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (1)1 .

2.2. Prin sentinţa nr. 86/15.10.2021, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, activităţile sanitar-veterinare desfăşurate de medicii veterinari fiind considerate activităţi de interes public general, atribuite prin contract şi reglementate de lege şi, dată fiind valoarea pretenţiei deduse - 10.000 RON, s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii aparaţine instanţei civile de drept comun.

Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 101/2016, întrucât potrivit prevederilor art. 15 alin. (14) din O.G. nr. 42/2004, "activităţile sanitar-veterinare publice reprezintă servicii de interes general, sumele plătite în executarea contractelor care au ca obiect aceste activităţi reprezintă sume aferente programelor naţionale anuale şi multianuale în domeniul sănătăţii animalelor şi pentru siguranţa alimentelor care constituie activităţi ce nu au caracter economic, a căror atribuire este scutită de la prevederile Legii nr. 101/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, fiind organizate şi finanţate prin proceduri proprii de către autoritate.

De asemenea, curtea de apel a mai reţinut că, în fundamentarea pretenţiilor sale, reclamanta a arătat că este titulară-prestator a contractului de prestări servicii/acord cadru la care face referire actul normativ, calitate în care a realizat fără întrerupere şi realizează pe mai departe activităţile de medicină veterinară prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar odată cu apariţia O.U.G. nr. 117/2020, DSVSA Harghita i-a solicitat încheierea acordului-cadru de modificare a contractului în derulare, reclamanta realizând activităţile prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 117/2020, întocmind întreaga documentaţie necesară pentru dovedirea eligibilităţii. Deşi a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor legale prevăzute de noul act normativ, pârâta DSVSA Harghita înregistrând factura fiscală şi decontul emis de reclamantă, cu menţiunea "Bun de plată", la finalul lunii noiembrie 2020 i-a fost returnată factura aferentă lunii august 2020, cu motivarea că ANSVSA nu a alocat fondurile bugetare pentru plata sumei de 10.000 RON aferentă acestei luni.

Astfel, ţinând seama şi de cauza juridică a acţiunii, rezultă că sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei de DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective.

Fundamentul juridic al acţiunii este reprezentat de dispoziţiile art. IV din Legea nr. 236/2019 şi prevederile O.U.G. nr. 117/2020, sumele solicitate la plată fiind aferente Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/28.08.2014.

Conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative:

"Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Conform art. III din O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative:" Contractele pentru efectuarea activităţilor sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi păstrează valabilitatea şi continuă să producă efecte potrivit prevederilor legale în vigoare la data încheierii lor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative."

Înalta Curte constată că, în speţă, nu ne aflăm în ipoteza unui litigiu vizând executarea unui contract administrativ, existenţa unui contract de concesiune reprezentând doar o condiţie de acordare a sumei de 10.000 RON lunar, iar nu izvorul obligaţiei de plată a autorităţii publice, obligaţie care este stabilită prin lege (art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi art. III din O.U.G. nr. 117/20200), chiar dacă dispoziţiile acesteia au fost preluate în contract prin actul adiţional.

În speţă este relevat un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părţi este o autoritate publică locală.

Astfel, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că obiectul principal al acţiunii este refuzul nejustificat al autorităţii publice locale de executare a obligaţiei legale (de plată a sumei), act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 .

Pe cale de consecinţă, competenţa instanţei de judecată, din punct de vedere material şi teritorial, va fi stabilită potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din Legea nr. 212/2018).

În acest sens, Înalta Curte reţine că sunt relevante dispoziţiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă, potrivit cărora verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum şi plata acesteia, sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

În cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamantă sunt atributul pârâtei DSVSA Harghita, autoritate publică locală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în raport de locul situării sediului reclamantei, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Harghita, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004. Întrucât Tribunalul Harghita nu are, în organizarea proprie, o secţie de contencios administrativ şi fiscal distinctă, cauza urmează a fi soluţionată de un complet specializat în acest tip de cauze, din cadrul secţiei civile a acestui tribunal.

Se mai impune a se menţiona că, deşi alături de autoritatea publică locală a fost chemată în judecată şi autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, această împrejurare nu are relevanţă sub aspectul competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ. Cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie petitului principal, ce vizează obligarea DSVSA Harghita la plata sumelor în litigiu, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa se stabileşte strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii.

Înalta Curte mai constată că, în speţă, conflictul negativ de competenţă s-a ivit între Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secţia Civilă. Tribunalul Harghita (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competenţa de soluţionare a cauzei) nu este, aşadar, implicat în conflictul de competenţă sesizat (niciuna dintre instanţe nu a apreciat că ar reveni acestui tribunal, prin completul specializat în cauze de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei).

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să se stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe/secţii/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competenţă reprezintă premisa regulatorului de competenţă, însă stabilirea instanţei competente nu este limitată de dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanţele aflate în conflict.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă (complet specializat în litigii de contencios administrativ şi fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.