Interim injunction to suspend administrative act inadmissible; exclusive remedy under administrative litigation law upheld.

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 decembrie 2021, reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Centrul Naţional al Cinematografiei, au solicitat instanţei, ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună următoarele:

(i) suspendarea provizorie, până la soluţionarea definitivă a cererii de suspendare reprezentând capătul 4 de cerere din acţiunea de fond ce formeaza obiectul dosarului nr. x/2020 şi al dosarului nr. x/2020, conexat la dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost completată, a executării Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordarii de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, publicat în M.Of. nr. 742 din 2006.08.31, anexa la Ordinului 2335/2006, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 46 din Regulamentul anexă;

(ii) suspendarea provizorie, până la soluţionarea definitivă a cererii de suspendare reprezentând capatul 5 de cerere din acţiunea de fond ce formeaza obiectul dosarului nr. x/2020 şi al dosarului nr. x/2020, conexat la dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost completată, a executării şi efectelor oricăror acte subsecvente, cum sunt, dar fără a se limita la acestea, listele, notele interne, referatele, deciziile, emise de către CNC în baza prevederilor art. 3 alin. (1) si art. 46 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2335/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice in vederea acordarii de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie si distribuire de filme emis de Ministerul Culturii şi publicat în M. Of. 742 din 2006.08.31, a căror anulare s-a solicitat prin cererea introductiva de instanta si a prevederilor O.G.. nr. 39/2005 privind cinematografia, ulterior intrării în vigoare a respectivelor acte normative si care au avut ca efect interzicerea A./B. de a mai participa la concursurile organizate şi de a obţine creditele acordate de CNC;

(iii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 53 din 19 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, invocată de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei şi a respins, în consecinţă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Centrul Naţional al Cinematografiei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, astfel cum a fost formulată.

Recurentele-reclamante au criticat sentinţa sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, reţinând în mod nelegal aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea introductivă de instanţă au solicitat suspendarea provizorie până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 14 si 15 din Legea 554/2004, ce face obiectul dosarului x/2020, iar nu suspendarea până la pronunţarea instanţei pe fond. Consideră că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii în procesul civil şi dreptul de acces la justiţie, prin stabilirea unui obiect diferit faţă de cel dedus judecaţii.

Hotărârea recurată încalcă prevederile CEDO şi principiul de drept european al garantării imperative a dreptului debitorului la un remediu efectiv şi la un proces echitabil; în mod nelegal instanţa de fond a considerat că reclamantele aveau deschisă calea unei cereri de suspendare în baza art. 14 şi 15 din Legea 554/2004; potrivit jurisprudenţei CJUE, invocată în cuprinsul cererii de recurs, dreptul la o instanţă include nu numai dreptul de a iniţia o acţiune, ci şi dreptul la soluţionarea juridică a litigiului, care trebuie să fie concret şi efectiv.

Au mai arătat recurentele că suspendarea provizorie a executorii prevederilor la care au făcut trimitere prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale reprezintă singurul remediu avut la dispoziţie de către A. şi B., pentru evitarea unui deznodământ ireversibil în situaţia în care ar obţine, ulterior pe fond, recunoaşterea drepturilor invocate, o protecţie a posteriori neconstituind un mijloc nici adecvat, nici eficient.

De asemenea, au susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată şi cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii în cauza fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantelor şi dreptul la un proces echitabil - drepturi recunoscute de art. 6 si art. 13 din C. proc. civ., întrucât instanţa nu a pus în discuţia părţilor, în niciun moment procesual, acest motiv de inadmisibilitate pe motiv că reclamantele ar fi avut la dispoziţie calea valorificării drepturilor printr-o cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate.

În opinia recurentelor-reclamante cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale este admisibilă şi îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 997 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, intimatul-pârât Centrul Naţional al Cinematografiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a apărărilor din întâmpinări, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentele-reclamante au solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale suspendarea provizorie a executării Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordarii de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, anexă la Ordinul nr. 2335/2006, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 46 din Regulament, precum şi suspendarea provizorie a executării şi efectelor oricăror acte subsecvente emise de către CNC în baza prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 46 din Regulament care au avut ca efect interzicerea A. S.R.L. şi B. de a mai participa la concursurile organizate şi de a obţine creditele acordate de Centrul Naţional al Cinematografiei, până la soluţionarea definitivă a cererilor de suspendare formulate prin capatele 4 şi 5 de cerere din acţiunea ce formează obiectul dosar nr. x/2020 şi dosar nr. x/2020 conexat la dosar nr. x/2020, în care s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Prima instanţă a respins cererea de emitere a ordonanţeo preşedinţiale în vederea suspendării executării unui act administrativ, ca inadmisibilă, prin raportare la incidenţa dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurentele-reclamante au susţinut că instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al acestora şi dreptul la un proces echitabil, drepturi recunoscute de art. 6 şi 13 din C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuţie părţilor motivul de inadmisibilitate întemeiat pe posibilitatea părţilor de a-şi valorifica drepturile printr-o cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate.

Înalta Curte constată, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei recurate, că instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, neputându-se reţine încălcarea dreptului reclamantelor la apărare sau la un proces echitabile. Aspectele vizând posibilitatea formulării cererii de repunere a cauzei pe rol fac parte din considerentele pe care şi-a întemeiat instanţa soluţia şi prin care a răspuns argumentelor invocate de către reclamante, astfel că nu exista obligaţia punerii acestora în discuţia părţilor.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, urmând a fi respins.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit acestui motiv, se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Înalta Curte constată că, în cauză, reclamantele nu au solicitat măsura suspendării unui act administrativ în baza dispoziţiilor art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci pe calea ordonanţei preşedinţiale, potrivit art. 997 C. proc. civ.

Condiţiile şi cazurile în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ sunt prevăzute în mod expres în art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun, în materia contenciosului administrativ.

Având în vedere obiectul dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că prima instanţă a reţinut în mod corect că este întemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, în raport de caracterul special al dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 997 C. proc. civ.

Este adevărat că art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate, pe de altă parte, precum şi cu procedura reglementată de această lege. Dar, în condiţiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate, pe de altă parte, legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiaşi act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanţei preşedinţiale, reglementate de C. proc. civ. nu se mai poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, astfel cum susţin recurentele-reclamante, întrucât acest principiu este limitat de mijloacele procedurale recunoscute de lege părţilor în vederea obţinerii măsurii suspendării executării unor acte administrative.

Este irelevant faptul că recurentele-reclamante au solicitat suspendarea provizorie până la soluţionarea cererii de suspendare formulate în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi nu până la pronunţarea instanţei de fond, câtă vreme o astfel de distincţie nu este prevăzută de lege, iar scopul urmărit este însăşi suspendarea executării actelor administrative ce face deja obiectul dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a stabilit un obiect diferit de cel al cererii de chemare în judecată şi nu a încălcat dreptul recurentelor de acces la justiţie, ci a analizat cererea cu care a fost învestită de către reclamante, constatând că acestea nu pot recurge la calea ordonanţei preşedinţiale pentru a obţine suspendarea executării unor acte administrative, atât timp cât este prevăzută în mod expres de legea contenciosuui administrativ o procedura specială în acest sens.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentelor-reclamante cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 5 din C. proc. civ., întrucât acesta se referă doar la situaţia în care legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Or, în cauza de faţă în cuprinsul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 sunt prevăzute în mod expres şi clar mijloacele procedurale pe care părţile le au la dispoziţie în vederea obţinerii suspendării unor acte administrative.

În acest context, Înalta Curte observă că sentinţa recurată nu a fost dată cu încălcarea prevederilor CEDO şi nici nu este contrară jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată de reclamante, instanţa de fond reţinând în mod corect că legislaţia română recunoaşte persoanelor vătămate care justifică un interes căi procedurale pentru a obţine suspendarea executării actului administrativ, care se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, în conformitate cu art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte apreciază că, prin obiectul cererii, reclamantele tind să oprească efectele juridice pe care le produc actele administrative pe perioada soluţionării dosarului x/2020, or, un astfel de demers apare ca fiind inadmisibil pe cale ordonanţei preşedinţiale reglementate de art. 997 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 53 din 19 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2022.