Legality of government 5G strategy: exclusive competence to approve development strategies and limits of judicial review of policy discretion

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020, reclamantele A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului, constatarea nulităţii absolute a Hotărârii de Guvern nr. 429/2019 privind aprobarea Strategiei 5G pentru România, publicată în Monitorul Oficial nr. 551/04 iulie 2019, împreună cu anexa care face parte integrantă din hotărâre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 551 bis şi, pe cale de consecinţă, anularea actului normativ.

Reclamantele au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii de Guvern nr. 429/2019, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea 47/1992.

Pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, şi Secretariatul General al Guvernului, în nume propriu, au formulat întâmpinare prin care au invocat, pe cale de excepţie: nulitatea cererii pentru lipsa timbrajului, lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a asociaţiilor reclamante, nulitatea cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentanţi legali ai asociaţiilor reclamante, nulitatea cererii pentru lipsa dovezii calităţii av. D. de reprezentant ales al reclamantelor, lipsa de interes în promovarea acţiunii, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor, raportat la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, şi art. 9, art. 32, art. 33, art. 36, art. 37 şi art. 40 C. proc. civ., lipsa plângerii administrative prealabile, inadmisibilitatea capătului 1 de cerere privind constatarea nulităţii absolute a H.G. nr. 429/2019, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului:

În cauză, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a formulat cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României.

De asemenea, în cauză au formulat cereri de intervenţie accesorie E. şi persoanele fizice: F., G. şi H. care au susţinut, în esenţă, teza reclamantelor.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a formulat întâmpinare la cererea e intervenţie, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor E. şi H.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 488 din 6 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins ca nefondate excepţiile: nulităţii cererii pentru netimbrare, lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantelor, nulităţii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentanţi legali ai reclamantelor, nulităţii cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului reclamantelor, lipsei interesului reclamantelor, lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a H.G. nr. 429/2019, lipsei calităţii procesuale active a intervenientilor E. şi H.;

(ii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului şi a respins acţiunea şi cererile de intervenţie principală în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins ca inadmisibilă cererea reclamantelor şi a intervenientului F. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a H.G. nr. 429/2019;

(iv) a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulate de reclamantele C., B. şi A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, şi cererile de intervenţie formulate de E., H., F. şi G.;

(v) a admis cererea de intervenţie formulată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în favoarea pârâtului Guvernul României.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 488 din 6 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele C. şi B., intervenientele principale E. şi H., precum şi petenta I., vizând doar soluţia pronunţată pe fond.

3.1. Recurentele-reclamante C. şi B. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, pentru următoarele motive:

În motivare, recurentele- reclamante au invocat următoarele aspecte:

Motivarea instanţei de fond reprezintă o preluare exclusivă a susţinerilor pârâtului Guvernul României şi intervenientei în interesul acesteia, ignorând cu desăvârşire normele imperative de drept.

În accepţiunea instanţei este nefondată o cerere de chemare în judecată prin care se sesizează puterea judecatorească pentru încălcarea legilor de către autoritatea de stat - Guvemul şi se solicită respectarea legii fundamentale şi a procedurilor juridice legale.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, datorită "interpretării" absolut eronate a obiectului cererii de chemare în judecată cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 429/2019, publicată în M.Of. nr. 551/04.07.2019, împreună cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, publicată în M.Of. nr. 551/04.07.2019 bis.

Actul normativ atacat a fost emis cu încălcarea şi nesocotirea procedurilor de adoptare a actelor normative (art. 1 pct. 5, art. 73-79 şi art. 108 din Constituţie şi art. 4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative).

Prin respingerea cererii de chemare în judecată, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să gireze, ca şi autoritate judecătorească, instituirea şi perpetuarea unui regim de nelegalitate în România.

Prin emiterea şi intrarea în circuitul civil a H.G. nr. 429/2019 prin care se aprobă Strategia 5G pentru România, se vatămă interese publice legitime, cum ar fi protejarea sănătăţii publice, a mediului, protecţia copiilor şi a consumatorilor, protejarea economiei, respectarea Constituţiei etc.

Obligaţia instanţei de judecată, învestită cu anularea unui act administrativ normativ, este de a verifica legalitatea actului supus judecăţii şi a procedurilor de emitere ale acestuia, existenţa sau inexistenţa neregulilor, astfel încât, dacă există condiţii de nelegalitate, instanţa să elimine orice potenţial pericol la adresa societăţii.

Soluţia instanţei de fond este nelegală şi abuzivă, încălcând în mod flagrant Constituţia, legislaţia privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi ierarhia actelor normative (art. 108 şi art. 115 din Constituţie şi Legea nr. 24/2000).

În cauză este vorba tocmai despre un act normativ administrativ care prin publicarea lui în Monitorul Oficial a introdus în circuitul civil ilegalitatea, fiind nul de drept.

Parlamentul nu a învestit Guvernul cu funcţie şi capacitate legislativă în acest sens, respectiv nu a solicitat Guvernului să emită un act normativ pentru legiferarea Strategiei 5G pentru România, în afara deciziei Parlamentului şi în lipsa unei legi care să aibă ca obiect specific reglementarea acestui domeniu 5G.

Constituţia României nu conţine nicio dispoziţie care să permită Guvernului să preia practic de la Parlament funcţia sa de legiferare.

Chiar şi în ipoteza în care Parlamentul ar adopta o hotărâre care s-ar fi referit la Strategia 5G pentru România, Guvernul ar fi fost învestit doar să redacteze (să scrie) un proiect în acest sens.

Acest proiect ar fi trebuit să urmeze traseul legislativ prevăzut de Constituţie, respectiv să fie pus în dezbatere publică, conform transparenţei decizionale, apoi să ajungă în Parlament, să fie dezbătut în comisiile de specialitate, iar decizia finală să fie luată de Plenul Parlamentului, ca unic for legislativ.

Parlamentul este unicul for legislativ al ţării şi nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestei strategii sau a conţinutului ei.

Aşadar, Guvernul nu putea să emită în nicio situaţie un act normativ, în speţă H.G. nr. 429/2019, care să se substituie unei legi a Parlamentului.

Referitor la motivarea instanţei de fond (aceeaşi cu susţinerea reprezentantei ANCOM), în sensul că Guvernul României ar avea dreptul să emită o hotărâre de Guvern care să implementeze Strategia 5G, în baza Legii nr. 90/2001, argumentarea este total neîntemeiată şi nesusţinută, deoarece art. 11 lit. b) din Legea nr. 90/2001 menţionează că Guvernul "iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului", iar prevederile lit. d) conform căreia Guvernul" aprobă strategiile, metodologiile, precum şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate", trebuie să se subordoneze dispoziţiilor constituţionale, care statuează că Parlamentul este forul legislativ al ţării (art. 73-79, 108 şi 115 din Constituţia României).

Art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 dă dreptul Guvernului să aprobe strategii, dar nu-l exonerează de a consulta Parlamentul şi societatea civică, academică etc. cu privire la aspectele deosebit de importante care privesc sănătatea şi viaţa cetăţenilor şi a mediului înconjurător.

Acest articol din lege nu acordă puteri absolute Guvernului în domeniul adoptării strategiilor, a politicilor statale de maximă importanţă.

Dacă Parlamentul nu e de acord cu direcţia dată de Guvern, trebuia mai întâi să se traseze o direcţie de dezvoltare de către Parlament, cu concursul şi acceptul societăţii civile reprezentative, apoi Guvernul să adopte strategii, strict în conformitate cu direcţia de dezvoltare a lării. Guvernul nu a făcut nimic din toate acestea. Nici măcar nu a cerut un punct de vedere al societăţii, al Parlamentului, a CSAT-ului, nu a cerut avize. Nimic.

Practic, Guvernul poate adopta strategii numai după ce Parlamentul adoptă legi şi învesteşte Guvernul cu atribuţii specifice in acest sens.

Art. 61 alin. (1) din Constituţie stipulează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Rezultă că atribuţia exclusivă a Parlamentului în materie legislativă de a adopta normnc juridice primare care urmează a fi puse în aplicare sau în executare fie direct fie prin hotărâri ale Guvernului,

În niciun caz, Constituţia României nu a creat un mecanism instituţional graţie căruia Guvernul ar avea prerogative de a se substitui rolului Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a lării. Guvernul este dator să respecte prerogativele legislative ale Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare.

Legalitatea emiterii H.G. nr. 429/2019 se examinează prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de interpretarea şi aplicarea corectă a principiului ierarhiei şi forţe juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, iar nu în raport cu diverse împrejurări care, în opinia Guvernului, reclamă urgenţă.

Hotărârea de Guvern nr. 429, publicată în Monitorul Oficial nr. 551 din data de 04 iulie 2019, a fost adoptată fără să existe izvorul subiectului de drept respectiv legea specială care să reglementeze Strategia 5G pentru România.

Chiar şi în condiţiile existenţei unei Directive a Uniunii Europene care introduce o strategie 5G la nivelul UE, pârâtul Guvernul României nu se poate substitui puterii legislative, aceasta fiind exclusiv putere executivă, care nu are ce executa pe acest domeniu atâta vreme cât în ţara noastră nu există un cadru legislativ care să aducă în dreptul românesc Directiva UE şi să o facă parte a dreptului obiectiv şi pozitiv al României.

Prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 429/2019, în lipsa existenţei în România a unui act normativ care să reglementeze de principiu domeniul vizat în cuprinsul său, pârâtele Guvernul României încalcă în mod flagrant principiul suveranităţii naţionale care impune ca dreptul european să se regăsească în legislaţia românească.

3.2. Recurenta-intervenientă E. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

3.3. La data de 05.08.2021, a formulat recurs şi intervenienta H., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie formulată.

3.4. În cauză a formulat recurs şi petenta I., prin preşedinte H..

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-intervenientă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a formulat întâmpinare la recursul reclamantelor, solicitând respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a formulat întâmpinare la recursul intervenientei H., prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerera căii de atac ca nefondate.

Recurentele-reclamante C. şi B. au formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-interveniente Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Intimata-intervenientă a G. a formulat întâmpinare şi note scrise în sprijinul motivelor de recurs formulate de reclamante.

La data de 08.03.2022, petentul J. a depus cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentelor-reclamante C. şi B.

La data 09.03.2022, petenta K. a depus cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentei-interveniente E..

La data de 09.03.2023, recurentele-reclamante au depus concluzii scrise prin care au reluat susţinerile din cererea de recurs.

Prin încheierea de şedinţă din 09.03.2022, Înalta Curte a admis excepţia netimbrării recursului formulat de intervenienta E., excepţia tardivităţii recursului declarat de intervenienta H.; excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petenta I., invocate din oficiu, a dispus comunicarea cererilor de intervenţie în interes accesoriu şi a acordat termen la data de 14.09.2022 pentru continuarea judecăţii pe fond a recursului declarat de reclamantele C. şi B..

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de reclamantele C. şi B., a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentele-reclamante au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, pe calea comună a art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, Hotărârea de Guvern nr. 429/2019 pentru aprobarea Strategiei 5G pentru România, publicată în Monitorul Oficial nr. 551/04 iulie 2019, împreună cu anexa care face parte integrantă din hotărâre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 551 bis, solicitând constatarea nulităţii absolute şi, pe cale de consecinţă, anularea actului normativ.

Prima instanţă a respins acţiunea apreciind ca fiind legal actul administrativ normativ atacat, raportat la criticile aduse de părţile litigante.

Concluzia primei instanţe este corectă, fiind însuşită de instanţa de control judiciar întrucât reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamante la fond au fost reiterate sub forma criticilor în recurs şi sunt toate nefondate.

Hotărârea de Guvern nr. 429/2019 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi în baza competenţei exclusive prevăzute de art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Din partea introductivă a documentului, anexă la hotărârea de guvern, rezultă că Strategia 5G este un document programatic ce are drept rol fixarea anumitor obiective de dezvoltare în domeniul comunicaţiilor electronice, necesar a fi îndeplinite de Statul român în orizontul de timp 2019-2030 pentru a stimula dezvoltarea 5G în România, respectând bornele din Planul de acţiune al Uniunii Europene.

În esenţă, Strategia 5G cuprinde studii statistice, ştiinţifice, tehnice, grupate astfel: diagnosticul situaţiei actuale, caracterizarea 5G, impactul 5 G (costuri, beneficii, securitatea reţelelor, utilizari preferate, noi modele de afaceri in comunicatii, analiza SWOT), obiective strategice, direcţii prioritare de acţiune, implementare şi monitorizare.

Fiind aşadar vorba de un document cu caracter pur tehnic, cu analize statistice, un document de strategie a Guvernului în materia noilor tehnologii ale comunicaţiilor, Strategia 5G reprezintă un act de politică a Guvernului în materia comunicaţiilor.

Contrar susţinerilor recurentelor, la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, Regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Constituţie, republicată "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice."

Totodată, prin trimiterea făcută la art. 108 din Constituţie, republicată, regăsită în preambulul actului contestat, este recunoscută Guvernului prerogativa absolută în emiterea actelor sale.

În realizarea funcţiilor sale, în conformitate cu art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, acesta "aprobă strategiile, metodologiile, precum şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate".

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din data de 29 ianuarie 2018, a fost publicată Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2018 pentru acordarea încrederii Guvernului, prin care s-a dispus, la alin. (1) al articolului unic: "Se acordă încredere Guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2."

Potrivit pct. l din cadrul alin. (2) Măsuri din cadrul Capitolului 15: Politici în domeniul comunicaţiilor. Convergenţă digitală, este menţionată în mod explicit "[...]

- Stimularea investiţiilor de stat şi private în infrastructuri-suport: bandă largă (fibră optică şi 5G), infrastructurii inteligente (cloud computing, internetul lucrurilor, securitate cibernetică), prin transparenţă şi predictibilitate, simplificare administrativă şi de reglementare.", respectiv pct. 9 din cadrul aceluiaşi alin. (2) Măsuri [...]

- Programe de sistematizare/eficientizare a suportului reţelelor de comunicaţii. Scoaterea la licitaţie publică a serviciilor 5G până la sfârşitul anului 2018."

Faţă de cadrul normativ menţionat se reţine că, funcţia de strategie, care implică adoptarea de documente strategice, ca instrumente de decizie prin intermediul cărora sunt identificate posibilele soluţii pentru rezolvarea problemelor de politici publice, aparţine Guvernului.

În cuprinsul instrumentului de motivare, Nota de fundamentare, sunt evidenţiate raţiunile avute în vedere de autoritatea emitentă, legate atât de situaţia actuală, cât şi de schimbările preconizate. De asemenea, sunt analizate impactul social-economic (inclusiv asupra mediului) şi impactul financiar asupra bugetului general consolidat, efectele asupra legislaţiei în vigoare, activităţile de informare publică privind elaborarea şi implementarea actului normativ, respectiv măsurile de implementare.

Este cât se poate de evident că sunt menţionate toate aspectele ce ţin de oportunitatea adoptării actului administrativ contestat, fiind menţionate toate prevederile legale incidente necesare adoptării acestuia.

Prin urmare, nu se poate reţine că actul contestat reprezentat de H.G nr. 429/2019 a fost adoptat în mod arbitrariu, iar instanţa de judecată nu poate restrânge Guvernului dreptul ca, în exercitarea atribuţiilor sale, "să aprobe strategiile, metodologiile, precum şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate ", astfel cum era reglementat, la momentul adoptării actului prin art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001.

Oportunitatea adoptării unui act este o dimensiune a legalităţii sale şi ţine de aprecierea autorităţii prevăzute de lege, aspect consacrat legislativ, la acest moment, prin dispoziţiile art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că "Aprecierea necesităţii şi oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului aparţin Guvernului".

De altfel, prima instanţă a reţinut explicit în considerentele sentinţei că nu este competentă, prin prisma atribuţiilor sale constituţionale, să se pronunţe asupra oportunităţii unei măsuri adoptate de legiuitor sau asupra adoptării sau nu a unei strategii, cum este aceea 5G, aceasta revenind în marja de apreciere a emitentului actului.

Instanţa de contencios administrativ este abilitată să efectueze numai o verificare de legalitate, adică poate analiza o eventuală depăşire a marjei de apreciere a autorităţii, manifestată prin excesul de putere (definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 la exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor).

În aceste condiţii, analizând legalitatea şi proporţionalitatea măsurilor dispuse prin actul contestat, prima instanţă a reţinut corect că acesta a fost emis cu respectarea principiului legalităţii, dar şi al proporţionalităţii între măsura luată prin actul administrativ adoptat în cauză şi scopul avut în vedere la emiterea sa, fără a fi în prezenţa unei manifestări arbitrare a puterii discreţionare recunoscute autorităţii pârâte.

Cât priveşte critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 11 lit. b) din Lege nr. 90/2001 care stabileşte că Guvernul "iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului", recurentele ignoră faptul că H.G. nr. 429/2019 a fost emisă în baza competenţei normative prevăzute la art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001, astfel cum este menţionat şi în preambulul actului (text legal în vigoare la data adoptării actului atacat), context în care nu poate fi reţinut, ca motiv de nelegalitate, nici faptul că Guvernul "nu ar fi consultat Parlamentul", prealabil adoptării actului atacat, nici că prin adoptarea hotărârii de Guvern, emitentul "s-ar fi substituit competenţelor Parlamentului".

Mai mult decât atât, recurentele dau o interpretare proprie textului normativ, apreciind că deşi art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 "dă dreptul Guvernului să aprobe strategii, nu îl exonerează de a consulta Parlamentul şi societatea civică, academică (...)", fără să indice însă care sunt acele norme legale care ar obliga Guvernul, în aplicarea art. 11 lit. f), să) se consulte cu entităţile enumerate, desigur altă consultare decât cea care a avut loc deja în condiţiile legislaţiei aplicabile în materie de transparenţă decizională.

Nici criticile vizând adoptarea H.G. nr. 429/2019 în lipsa unui cadru legislativ anterior, nu pot conduce la constatarea nelegalităţii actului normativ contestat, dat fiind faptul că în cauză nu este vorba de un act de implementare sau de reglementare concretă a unor reguli juridice, sub sancţiune juridică, ci despre un document de strategie politică în materia comunicaţiilor prin care Guvernul îşi programează o conduită viitoare.

În plus, excedează obiectului prezentului litigiu şi competenţei instanţei de judecată, în general, să facă aprecieri cu privire la modalitatea în care un stat membru, inclusiv România, şi-a îndeplinit obligaţia de transpunere a actelor de drept UE cu acest statut, în speţă Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul formulat de intervenienta E., va respinge ca tardiv recursul formulat de intervenienta H. şi va respinge recursul formulat de reclamantele C. şi B. împotriva sentinţei nr. 488 din 6 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul formulat de intervenienta E. împotriva sentinţei nr. 488 din 6 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

Respinge ca tardiv recursul formulat de intervenienta H. împotriva sentinţei nr. 488 din 6 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

Respinge recursul formulat de reclamantele C. şi B. împotriva sentinţei nr. 488 din 6 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2022.