Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3907/2022 AI generated

Statutory incompatibility of hospital directorate with private company administration under Romanian integrity law

Case Number Decizia nr. 3907/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the claimant's lawsuit, thereby confirming the legality of the incompatibility report. The dispute involved a public hospital director who challenged a National Integrity Agency report finding that her simultaneous tenure as director medical and as an administrator of a limited liability company constituted a state of incompatibility. The court ruled that the defendant agency correctly applied Article 178(1)(g) in conjunction with Article 181(9) of Law no. 95/2006, which prohibits members of hospital governing boards from serving as members of management or administrative bodies in commercial companies under Law no. 31/1990; the court rejected arguments regarding economic freedom and the specific medical nature of the company's activities, holding that the statutory prohibition on holding dual roles is triggered by the mere fact of cumulating such functions, irrespective of whether a concrete conflict of interest exists.

Legislator headnote

AI generated

art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/1992, art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Statutory incompatibility of hospital directorate with private company administration under Romanian integrity law: The dispute involved a public hospital director who challenged a National Integrity Agency report finding that her simultaneous tenure as director medical and as an administrator of a limited liability company constituted a state of incompatibility. The court ruled that the defendant agency correctly applied Article 178(1)(g) in conjunction with Article 181(9) of Law no. 95/2006, which prohibits members of hospital governing boards from serving as members of management or administrative bodies in commercial companies under Law no. 31/1990; the court rejected arguments regarding economic freedom and the specific medical nature of the company's activities, holding that the statutory prohibition on holding dual roles is triggered by the mere fact of cumulating such functions, irrespective of whether a concrete conflict of interest exists.

Keywords

AI generated
hospital liability challenge of administrative decisions conflict of interests public economic law state and official liability public sector

Cited Legislation

AI generated
art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/1992
g) raportat la art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/1992 încalcă libertatea economică garantată de Constituţie.
art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006
A mai arătat că dispoziţiile art. 178 alin.
art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006
g) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Primul motiv de recurs formulat de reclamantă împotriva soluţiei instanţei de fond vizează nepronunţarea de către instanţa de fond asupra motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, caz de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
53 in 6 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin.
art. 178 din Legea nr. 95/2006
Potrivit art. 178 din Legea nr. 95/2006 "funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (...)
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive section to justify maintaining the lower court's decision and dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 3 martie 2020 sub numărul x/2020 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare din 11 februarie 2020 prin care a fost constatată starea de incompatibilitate în care s-a aflat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 53 din 6 iulie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 53 in 6 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) art. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a analizat toate motivele invocate în contestaţie, respectiv a omis să analizeze critica reclamantei referitoare la calitatea de administrator alo societăţii B. S.R.L., aceasta fiind una dintre formele de organizare ale activităţii medicale, în virtutea libertăţii economice garantate de Constituţie şi de art. 15 din O.G. nr. 124/1998 republicat în Monitorul Oficial nr. 168/2002 coroborat cu Legea nr. 31/1990. Obiectul societăţii de activitate îl constituiau doar consultaţiile medicale şi serviciile subadiacente, astfel că nu se poate reţine situaţie de conflict de interese, prin raportare la funcţia de director medical deţinută în cadrul Spitalului CI Parhon.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că înseşi dispoziţiile O.G. nr. 124/1998 prevăd că este posibilă exercitarea activităţii medicale în forma de organizare a societăţii cu răspundere limitată şi nu a cabinetului medical. Aşadar, motivarea instanţei de fond cu privire la existenţa unui conflict de interes ca urmare a deţinerii simultane a funcţiei de director medical şi a celei de administrator al unei societăţi comerciale este în contradicţie cu prevederile legale menţionate.

A mai arătat că dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. g) raportat la art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/1992 încalcă libertatea economică garantată de Constituţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă ANI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta recurentă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. x/11.02.2020 din 11 februarie 2020, emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin Raportul de evaluare nr. x/11.02.2020 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a reţinut că reclamanta s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, ca urmare a deţinerii simultane de către reclamantă, în perioada 22.11.2016-01.10.2018 atât a funcţiei de director medical al Spitalului Clinic Dr C.I. Parhon Iaşi, cât şi a calităţii de administrator la B. S.R.L..

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, reţinând existenţa unei stări de incompatibilitate în temeiul art. 178 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Primul motiv de recurs formulat de reclamantă împotriva soluţiei instanţei de fond vizează nepronunţarea de către instanţa de fond asupra motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, caz de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Sentinţa recurată conţine o analiză detaliată a dispoziţiilor legale aplicabile, a situaţiei de fapt şi a actului administrativ contestat, iar judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat că, prin deţinerea simultană de către reclamantă a funcţiei de director medical şi a calităţii de administrator al unei societăţi comerciale a fost încălcat regimul incompatibilităţilor astfel cum este prevăzut de lege, prezentând în mod clar raţionamentul logicico-juridic pe care şi-a întemeiat soluţia.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de către părţile din proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu se impune a fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 178 din Legea nr. 95/2006 "funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (...)

g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Relevante în speţa de faţă sunt şi prevederile art. 181 alin. (9) potrivit cărora Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b) -g) referitoare la incompatibilităţi, ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese şi ale art. 178 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care ocupă funcţii specifice comitetului director.

Înalta Curte observă că norma de trimitere cuprinsă la art. 181 alin. (9) extinde efectul dispoziţiilor ce reglementează incompatibilităţile managerului de spital şi conflictele de interese şi asupra celorlalte funcţii specifice din cadrul comitetului director, respectiv directorul medical, directorul financiar-contabil şi directorul de îngrijiri.

Instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că administrarea societăţii comerciale nu este altceva decât o parte integrantă din noţiunea de management al societăţii.

Regimul incompatibilităţilor reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcţii publice sau demnităţi publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situaţia incompatibilitate în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

Or, raportat şi la dispoziţiile legale anterior antamate şi la funcţia de conducere deţinută de către reclamantă în cadrul unităţii medicale, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată situaţia de incompatibilitate în care aceasta s-a aflat, revenindu-i obligaţia de a renunţa la una din cele două funcţii.

Înalta Curte apreciază ca fiind irelevante susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora obiectul de activitate al societăţii îl constituie activitatea de consultaţii medicale şi nu realizarea de acte de comerţ, în contextul în care legea nu distinge în acest sens, iar, în speţa de faţă, s-a reţinut o situaţie de incompatibilitate ca urmare a unei simple deţineri a două calităţi incompatibile interzise prin lege şi nu un conflict de interese care presupune realizarea unor acte juridice şi analiza în concret a interesului unei persoane obligate la respectarea unei etici profesionale. Aşadar, starea de incompatibilitate nu este condiţionată de existenţa unui conflict de interese, ci de simpla deţinere a unui cumul de funcţii interzis de lege.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor O.G. nr. 124/1998 care prevăd, printre condiţiile înfiinţării unei unităţi medico-sanitare cu personalitate juridică în conformitate cu disp. Legii nr. 31/1990, că administratorul societăţii comerciale trebuie să fie un medic, întrucât în speţa de faţă, nu s-a reţinut starea de incompatibilitate prin raportare la calitatea de medic a recurentei-reclamante, ci prin prisma funcţiei de conducere deţinute de către aceasta în cadrul unităţii spitaliceşti.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 53 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2022.