Taxpayer appeal rejected: majority shareholder jointly liable for insolvent company's unpaid corporate taxes.

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, anularea Deciziei nr. 7/23.05.2018 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 25205/28.11.2017 privind angajarea răspunderii solidare; anularea Deciziei nr. 25205/28.11.2017 privind angajarea răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa nr. 2283/17.09.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

1.3. Prin sentinţa nr. 33/28.02.2020, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscala admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj -Napoca, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

În urma declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 55 din 28 mai 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Cluj, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 55 din 28 mai 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reiterat susţinerile invocate cu ocazia judecării cauzei în fond, invocând nerespectarea de către autoritatea fiscală a condiţiilor de formă prevăzute de lege pentru emiterea valabilă a actelor administrativ fiscale; reţinerea greşită a incidenţei dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală referitoare la calitatea persoanei; greşita aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) şi alin. (2) 1 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ce au servit drept temei al antrenării răspunderii sale solidare cu societatea debitoare, din perspectiva legăturii de cauzalitate între fapte şi ajungerea debitorului în stare de insolvabilitate şi a cerinţei speciale a relei-credinţe; imposibilitatea atragerii răspunderii solidare în cadrul procedurii fiscale, în situaţia în care societatea se afla în stare de insolvenţă.

II. Procedura derulată în recurs.

Prin întâmpinarea depusă la data de 16.10.2022, intimata-pârâtă Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj- Napoca a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea şi tardivitatea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, după prezentarea coordonatelor cauzei, a arătat că decizia contestată de atragere a răspunderii solidare respectă cerinţele de fond şi formă reglementate de Codul de procedură fiscală, fapta reţinută în sarcina recurentului-reclamant fiind aceea că a manifestat dezinteres faţă de îndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau în calitatea sa de asociat al debitoarei, aceasta fiind declarată insolvabilă prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate Procesul-verbal de insolvabilitate 13485/28.06.2017 emis de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj.

Excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului au fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinse în şedinţa publică din 14.09.2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate înscrisuri noi.

III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, şi reverificând probatoriul administrat în cauză precum şi cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele în continuare expuse.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/28.11.2017, prin care organul fiscal -Administraţia pentru Contribuabilii Mijloci constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca- a stabilit răspunderea solidară, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) şi alin. (2) 1 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligaţii fiscale în sumă de 16.437,266 RON ale debitorului principal B. S.R.L. (fostă C. SRL), în sarcina recurentului-reclamant.

Contestaţia administrativă formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 7 din 23.05.2018.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate formulate, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente,nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile care vizează nerespectarea de către autoritatea fiscală a condiţiilor de formă prevăzute de lege pentru emiterea valabilă a actelor administrativ fiscale contestate sunt nefondate, întrucât atât decizia de angajare a răspunderii solidare, cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei cuprind elementele prevăzute de art. 46 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind prezentate motivele de fapt şi temeiul de drept în baza cărora au fost emise actele contestate.

Se impune precizarea că deşi temeiul legal indicat în titlul deciziei de angajare a răspunderii solidare este reprezentat de dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu ocazia soluţionării fondului a fost analizată întrunirea condiţiilor angajării răspunderii solidare doar din perspectiva dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) şi alin. (2) 1 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, însă acest aspect nu a fost criticat de către recurentul-reclamant.

De altfel, Înalta Curte reţine că ipotezele de angajare a răspunderii solidare a altor persoane pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, astfel cum se regăsesc reglementate la art. 25 alin. (2) lit. a) - e) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt alternative iar nu cumulative, fiind suficient ca situaţia persoanei vizate să se încadreze în una dintre variantele textului pentru a fi obligat la plata creanţelor fiscale incumbând debitorului insolvabil.

Criticile vizând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) şi alin. (2) 1 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor legale sus arătate:

"(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (….)

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

(21) Pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea de la plata acestor obligaţii."

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 pot fi invocate ca temei legal pentru atragerea răspunderii solidare a altor persoane, în afara administratorului societăţii debitoare.

Întrucât recurentul-reclamant a deţinut calitatea de asociat majoritar al debitorului B. S.R.L., în mod corect instanţa de fond a constatat că este întrunită cerinţa prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 referitoare la calitatea persoanei.

În ceea ce priveşte condiţia relei-credinţe, cerută de textul sus arătat, instanţa de control judiciar reţine că aceasta implică atitudinea volitivă a persoanei în legătură cu îndeplinirea de către contribuabil a obligaţiilor legale ce îi incumbă în raporturile cu organul fiscal, atitudine constând în neîndeplinirea obligaţiei legale de achitare a obligaţiilor fiscale restante la data declarării stării de insolvabilitate

Prin urmare, există rea credinţă atunci când, fără justificare rezonabilă, nu intervine în îndeplinirea obligaţiei de achitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale restante.

Or, recurentul-reclamant, chiar dacă nu deţinea calitatea de administrator al societăţii, în calitate de asociat majoritar a avut posibilitatea să anticipeze reprezentarea rezultatului negativ ca urmare a neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, deoarece eşalonările la plată solicitate cuprindeau, conform art. 194 Codul de procedură fiscală, anumite condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, societatea fiind obligată să declare şi să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal.

Nu doar cei doi administratori ai societăţii, ci şi asociatul majoritar a cunoscut faptul că obligaţiile asumate nu au fost respectate fiind începută executarea silită, iar pe de altă parte, conform Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.08.2016, contabilitatea denatura indicatorii realizaţi de societate, cifra de afaceri, venituri/cheltuieli de exploatare, nefiind nerespectate aşa cum au arătat şi inspectori fiscali, prevederile art. 17 şi art. 19 din Legea contabilităţii, precum şi prevederile art. 446 alin. (1) din OMF 1802/2014.

Prin urmare, recurentului-reclamant, în calitate de asociat majoritar, îi revenea obligaţia de a decide contractarea auditului financiar astfel încât să se asigure că operaţiunile economice s-au efectuat în conformitate cu legile şi reglemetarile legale în vigoare.

De asemenea, din bilanţurile contabile ale societăţii rezultă că, deşi existau venituri ce puteau fi folosite în scopul stingerii creanţelor fiscale, acestea au fost direcţionate către asociaţi şi societăţile afiliate fără ca recurentul-reclamant să se implice în conducerea societăţii în sensul de a se schimba această situaţie.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant nu a dat curs notificărilor organului fiscal în procedura audierii, prin care i s-a solicitat să prezinte înscrisuri şi documente financiar contabile, iar societatea prin persoanele aflate la conducerea acesteia a depus abia la data de 31.05.2017 o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, fiind depăşit termenul menţionat de art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Şi în această situaţie recurentul-reclamant avea posibilitatea de a interveni în managementul societăţii în scopul de a determina deschiderea procedurii insolvenţei.

Câtă vreme recurentul-reclamant nu a demonstrat o imposibilitate de îndeplinire a obligaţiei legale de achita obligaţiile fiscale restante şi nici nu a dovedit că s-ar fi angrenat în negocieri pentru restructurarea datoriilor societăţii, dând dovadă de pasivitate faţă de situaţia societăţii, în mod corect instanţa de fond a constatat că se confirmă existenţa relei-credinţe ca şi condiţie necesară angajării răspunderii solidare.

În fine, instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, prin raportare la dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte atragerea răspunderii solidare a asociatului pentru pasivul debitorului, în contextul în care cele două proceduri sunt distincte, având autonomie proprie, fiind reglementate de lege în virtutea unor raţiuni diferite.

Angajarea răspunderii solidare a asociatului societăţii, în temeiul art. 25 din Legea nr. 207/2015, constituie un remediu la îndemâna organelor fiscale pentru recuperarea obligaţiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, iar nu împotriva debitorului cu privire la care a fost deschisă procedura specială reglementată de Legea nr. 85/2014.

Aşadar, atragerea răspunderii solidare a asociatului/administratorului societăţii debitorului insolvabil, în accepţiunea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 207/2015, nu este circumstanţiată sau condiţionată, cum greşit apreciază recurentul-reclamant, de existenţa unei legături de cauzalitate între faptele expuse şi starea de insolvabilitate şi nici de eventualul management defectuos practicat de către asociat/administrator, iar reaua credinţă nu trebuie apreciată doar în raport de eventuale acţiuni ci trebuie avute în vedere şi inacţiunile, contextualizate conform celor mai sus reţinute, adică starea de pasivitate, în lipsa oricăror dovezi care să probeze diligenţele asociatului în vederea îndeplinirii îndatoririlor sale legale.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 55 din 28 mai 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2022.