Appeal dismissed; reimbursement of EU-funded project personnel costs upheld as eligible.

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. x/09.08.2016, reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016 şi parţial a răspunsului nr. x/05.04.2016 (pct. 1, 2, II) emis de pârât la contestaţia reclamantei şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la rambursarea către reclamantă a sumelor declarate neeligibile aferente cererii de rambursare nr. x, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 892/23.05.2018 pronunţată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a anulat Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/07-01-2016 şi parţial decizia de soluţionare a contestaţiei administrative cu nr. x/05-04-2016 în ceea ce priveşte punctele 1, 2 şi II emise de pârâtă, a obligat pârâta la rambursarea către reclamantă a sumelor declarate neeligibile prin actele menţionate, aferente cererii de rambursare nr. x, a obligat pârâta la plata sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul recurent Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o justă judecată instanţei competente, iar în cazul în care o va reţine spre soluţionare, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2033 din 11.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtul-recurent Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei civile nr. 892/23.05.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamanta-intimată Universitatea Politehnica Timişoara.

A admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal în judecarea în primă instanţă a cauzei.

A anulat sentinţa civilă nr. 892/23.05.2018 şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, urmând a fi repartizată cauza aleatoriu.

Cauza a fost înregistrată pe rol Curţii de Apel Timişoara la data de 06.11.2018 sub nr. x/2018

La termenul de judecată din 17.01.2019, în fond după casare, reclamanta şi-a precizat acţiunea, clarificând petitele cererii de chemare în judecată şi solicitând Curţii de Apel Timişoara anularea în parte a scrisorii standard de informare a beneficiarului cu nr. x/07.01.2016 (punctele 1-4, 9, 10-11 şi 15) şi anularea în parte a răspunsului nr. x/05.04.2016 (punctele 1, 2 şi II) emis de pârâtă la contestaţia acesteia şi, pe cale de consecinţă, obligară pârâtei la rambursarea cheltuielilor declarate neeligibile aferente cererii de rambursare nr. x

I.2. Soluţia instanţei de fond, în rejudecare, după casare

Prin sentinţa civilă nr. 129 din 9 iunie 2020 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, a dispus anularea parţială a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016, strict în limita punctelor 1, 2 şi 3 şi, similar, a răspunsului nr. x/05.04.2016, în limita punctului I vizând punctele 1 şi 2 din Scrisoarea standard de informare şi în limita pct. 2 referitor la pct. 3 din Scrisoarea standard de informare, a respins în rest cererea precizată, respectiv în ce priveşte anularea pct. - lor 4, 9, 10, 11 şi 15 din Scrisoarea standard de informare şi, respectiv, a pct. - lui I, referitor la pct. 9 al Scrisorii standard de informare, şi a pct. - lui II din răspunsul nr. x/05.04.2016.

Totodată, a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumelor aferente pct. -lor mai sus anulate din cererea de rambursare nr. x

I.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 129 din 9 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a exercitat calea de atac a recursului pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei (anterior Ministerul Educaţiei şi Cercetării), solicitând casarea sentinţei nr. 129/2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara ca instanţă de fond, şi pe fond respingerea cauzei, pentru următoarele motive:

I.3.1. În temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 247 alin. (1) C. proc. civ., învederează, cu titlu de excepţie, că hotărârea recurată este pronunţată de o instanţă care nu avea competenţa de a judeca cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Recurenta arată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 06.11.2018, dată la care erau deja incidente prevederile articolului I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018 precitate, iar secţia de contencios administrativ si fiscal a Curţii de Apel putea judeca doar recursul şi nu fondul, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revenind Tribunalului prin secţia de contencios administrativ.

I.3.2. În cazul respingerii acestei excepţii, recurenta invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material") şi solicită casarea în parte a sentinţei recurate, doar în ceea ce priveşte "anularea pct. 1, 2 şi 3 a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.0L2016 şi, similar, a răspunsului nr. x/0S.04.2016, în limita punctului I vizând punctele 1 şi 2 din Scrisoarea standard de informare şi în limita pct. 2 referitor la pct. 3 din Scrisoarea standard de informare" păstrând în rest sentinţa recurată.

Recurenta susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că ne aflăm în faţa unui act administrativ, deşi comunicarea actului de informare a reclamantei conform căruia nu se poate da curs cererii sale de a i se înainta unele sume de bani, pretins folosite în implementarea proiectului, deoarece în urma verificării cererii s-au constat unele fapte care atrag neeligibilitatea sumei solicitate nerespectându-se prevederile art. 4 din contractul de finanţare semnat de reclamantă şi producător de efecte juridice in integrum, acest act de comunicare nefiind actul vătămător în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 şi nici în opinia ÎCCJ care prin Decizia nr. 328 din 30 ianuarie 2015 a tranşat acest aspect.

Recurenta mai învederează că în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 sunt prevăzute expres titlurile de creanţă, deci actele administrative vătămătoare care conform prevederilor Legii 554/2004, dau naştere, modifică sau transformă unele drepturi, astfel putând face obiectul dezbaterii în contencios administrativ.

Scrisoarea de informare, avându-şi originea în raportul contractual consfinţit de contractul de informare, este o exprimare a faptului că beneficiarul nu primeşte sumele de bani solicitate decât în urma analizei modului în care şi-a respectat obligaţiile deduse din contract, în special art. 4 contract de finanţare, prin care părţile semnatare au stabilit în funcţie de ce condiţii sumele se pot considera eligibile.

Titlurile de creanţă, actele vătămătoare pentru reclamantă, îşi au temeiul juridic în art. 21 pct. 19 din O.U.G. nr. 66/2011, acte administrative unilaterale în înţelesul Legii 554/2004, care în funcţie de opţiunea beneficiarului finanţării pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.

Astfel, în cazul alegerii căii recursului administrativ, reclamanta trebuie să respecte conform normei speciale (O.U.G. nr. 66/2011), prevederile art. 51 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, text de lege ce stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal, cu consecinţa inadmisibilităţii acţiunii sale, atât timp cât se solicită anularea titlului de creanţă şi nu a deciziei prin care s-a soluţionat recursul administrativ.

În consecinţă, reclamanta în cererea de judecată trebuia în principal să prezinte cauzele pentru care contestă Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. x/02.07.2018 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativa, iar în subsidiar susţinerile sale privind contestarea titlului de creanţă.

Astfel, deşi în petitul cererii de chemare în judecată se enumeră şi Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. x/02.07.2018 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, fără motivarea acestui capăt de cerere, instanţa în temeiul art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011, nu poate analiza consistenţa şi legalitatea susţinerilor reclamantei care combat titlul de creanţă.

Recurenta invocă, de asemenea, Decizia ICCJ nr. 3236 din 21 octombrie 2015.

I.3.3. În ceea ce priveşte punctul 1 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.01.2016, recurenta susţine că, întrucât reclamanta nu avea în cererea de Finanţare/Bugetul detaliat al proiectului specificat faptul că suma bugetată este pentru timp parţial, ci doar suma Cost lunar/management de proiect au fost invalidate cheltuielile salariale pornind de la prevederile punctului 1.3, cap. 3.1.4. Plafoanele maxime de referinţă ale cheltuielilor cu personalul din Ghidul Solicitantului Condiţii Generale 2013, prin raportare la ziua de lucru de opt ore şi o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună.

În ceea ce priveşte punctul 2 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.0L2016, privitor la declararea parţial neeligibile a cheltuielilor salariale ale echipei de implementare, recurenta învederează, referitor la activitatea concretă a managerului de proiect şi a echipei manageriale, că, întrucât nu este posibilă o abordare ad-hoc, preferenţială şi aproximativă a unor activităţi reglementate de legiuitor, raportarea trebuie făcută la Standardul Ocupaţional Manager proiect, înregistrat în Clasificarea Ocupaţiilor din România sub nr. COR 241919, astfel încât niciuna din activităţile specifice managementului proiectului nu pot reveni membrilor echipei de implementare.

În speţă, nerespectarea de către reclamantă a prevederilor standardului ocupaţional mai sus-menţionat, precum şi nerespectarea prevederilor Cererii de Finanţare, care este Matricea Cadru a proiectului, unde s-au stabilit atribuţiile fiecărui membru al echipei proiectului nu poate duce decât la măsura legală de declarare ca neeligibile a sumelor alocate acoperirii costurilor astfel pricinuite.

În ceea ce priveşte punctul II din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.0L2016, recurenta invocă Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 104/2015 Cap. III - Prevederi privind experienţa profesională specifică necesară pentru ocuparea unui post în cadrul proiectelor POSDRU 2007-2013 şi arată că în mod legal s-au invalidat sumele care conform prevederilor art. 10 alin. (3) şi alin. (5) din contractul de finanţare x, revin în sarcina Beneficiarul finanţării care şi-a asumat obligaţia de a restitui sumele "plătite necorespunzător", angajându-şi răspunderea patrimonială în cazul săvârşirii unei nereguli.

Instanţa de fond, fără temei a considerat ca "fiind normal să se raporteze activităţile de implementare la echipa de management".

În consecinţa celor menţionate, solicită instanţei de recurs:

- ca în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 247 alin. (1) C. proc. civ., să constate că hotărârea recurată este pronunţată de o instanţa care nu avea competenţa de a judeca cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu consecinţa admiterii recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei nr. 129/2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara ca instanţă de fond, şi pe fond respingerea cauzei,

- iar în cazul respingerii susţinerilor art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 247 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului formulat şi casarea în parte a sentinţei nr. 129/2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara ca instanţă de fond, doar în ceea ce priveşte "anularea pct. 1,2 şi 3 a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016 şi, similar, a răspunsului nr. x/05.04.2016, în limita punctului I vizând punctele 1 şi 2 din Scrisoarea standard de informare şi în limita pct. 2 referitor la pct. 3 din Scrisoarea standard de informare" păstrând în rest sentinţa recurată.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Împotriva recursului promovat de recurenta-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei (Anterior Ministerul Educaţiei şi Cercetării), a formulat întâmpinare intimata-reclamantă Universitatea Politehnica Timişoara, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

- În ceea ce priveşte necompetenţa materială a Curţii de Apel Timişoara, intimata-reclamantă solicită respingerea acestui motiv de recurs, având în vedere că acţiunea a fost înregistrată şi judecată iniţial de Tribunalul Timiş, sentinţa acestuia fiind casată prin Decizia nr. 2033/10.11.2018 a Curţii de Apel Timişoara, fiind reţinută excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe. S-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.11.2018 sub nr. x/2018.

Apreciază intimata că susţinerile recurentei referitoare la modificarea normelor de procedură referitoare la competenţa materială a instanţei nu pot fi primite, deoarece acţiunea a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş în data de 09.08.2015, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 24 şi 25 din C. proc. civ., care prevăd că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecată de acele instanţe, potrivit legii sub care au început.

În caz de trimitere spre rejudecare dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile.

- Cât priveşte criticile conform cărora Scrisoarea de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016, respectiv Răspunsul nr. x/05.04.2016 nu ar fi acte administrative de autoritate, susţine intimata că sunt neîntemeiate, având în vedere că prima instanţă a reţinut în mod corect şi legal faptul că scrisoarea de informare şi răspunsul emis de pârâta recurentă la contestaţie sunt acte administrative de autoritate

În considerentele sentinţei s-au reţinut ca având putere de lucru judecat hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 9549/30/2015, dosare ce au avut ca obiect contestaţiile împotriva scrisorilor de informare şi a răspunsurilor (la contestaţiile administrative prealabile) emise de pârâta recurentă în cadrul aceluiaşi contract de finanţare analizat în prezentul dosar.

Decizia ÎCCJ nr. 328/2015 nu poate fi reţinută, deoarece nu constituie izvor de drept şi a fost pronunţată într-un dosar în care intimata nu a avut calitatea de parte.

- În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta se rezumă la a reitera criticile formulate în întâmpinarea depusă la prima instanţă. Aceasta nu prezintă motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei recurate.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că pârâta recurentă a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile contractului de finanţare. Pârâta-recurentă a acceptat punctul de vedere exprimat de intimată, în urma negocierilor ce au avut loc între părţi în legătură cu interpretarea şi aplicarea prevederilor contractuale, prin actul adiţional din 17.04.2015.

De asemenea s-a reţinut corect că modul de interpretare şi aplicare a prevederilor din Ghidul Solicitantului de către pârâtă nu este legal, deoarece, examinând contractele individuale de muncă ale persoanelor angajate în cadrul proiectului, acestea sunt contracte individuale de muncă cu timp parţial, context în care nu le sunt aplicabile prevederile din Capitolul 3.1.4, pct. 1.3 din Ghid care vizează ipoteza în care persoanele sunt angajate în cadrul proiectului cu normă întreagă şi desfăşoară activitate zilnică parţial, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pe de altă parte, s-a reţinut că problemele de drept material deduse judecăţii în prezentul dosar au fost soluţionate cu putere de lucru judecat şi în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 9549/30/2015.

I.4.2. Împotriva apărărilor formulate în cadrul întâmpinării de intimata-reclamantă Universitatea Politehnica Timişoara, a formulat Răspuns la întâmpinare recurenta- pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei (Anterior Ministerul Educaţiei şi Cercetării), în cadrul căruia solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi pe fond respingerea acţiunii promovate de reclamantă, ca neîntemeiată.

În esenţă recurenta-pârâtă a reiterat susţinerile din recurs, arătând că

- Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materiala a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., astfel că instanţa cu competenţa legală de a judeca o asemenea cerere de chemare în judecată, era Tribunalul, art. 24 şi art. 25 din C. proc. civ., nemaifiind aplicabil în cauză.

- Atât documentul înregistrat sub nr. x/05.04.2016, cât şi Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.01.2016 sunt acte administrative în considerarea faptului că emană de la o autoritate publică, însă nu toate actele administrative pot face obiectul unei acţiuni în contencios. Reiterează Decizia ÎCCJ nr. 328 din 30 ianuarie 2015 şi Decizia ICCJ nr. 859/2016.

Reclamanta în cererea de judecată trebuia în principal să prezinte cauzele pentru care contestă Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. O1/847/DDZ/02.07.2018 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, iar în subsidiar susţinerile sale privind contestarea titlului de creanţă.

- În ceea ce priveşte eventuale pretenţii de plată a cheltuielilor de judecată, consideră că cererea de completare a hotărârii nr. 5061/08.10.2020 este depusă după împlinirea termenului de 15 zile calendaristice de la data pronunţării hotărârii, partea nefăcând dovada respectării termenului prevăzut de art. 444 C. proc. civ.

Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman este organizată la nivel de Direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, neavând buget propriu şi nefiind nici ordonator de plăţi, bugetul alocat funcţionării fiind parte din bugetul Ministerului Educaţiei si Cercetării.

În consecinţă, dacă instanţa ar da curs cererii reclamantei, ar pronunţa o hotărâre care nu ar putea fi pusă în executare, întrucât o asemenea hotărâre ar trebui să aibă ca parte pasivă ordonatorul de plăţi sau, în orice caz, un subiect de drept care să aibă atributul legal de a putea efectua plăti.

Referitor la cheltuielile de judecata, constând în onorariul de avocat, invocă Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2016 pronunţată în recurs de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi solicită respingerea pretenţiilor reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că, în cauză, litigiul s-a născut din însăşi exercitarea de către OI POCU MEC în calitate de pârâtă a atribuţiilor sale generale şi specifice şi a misiunii pe care o îndeplineşte (garantarea legalităţii cheltuielilor banilor alocaţi din fonduri europene/naţionale), că resursele alocate funcţionării trebuie realizate în concordanţă cu misiunea specifică, iar obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată (taxa de timbru, onorariu expert, onorariu avocat) poate echivala cu o utilizare a acestor resurse contrare interesului public.

I.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 16.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea părţilor de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei (Anterior Ministerul Educaţiei şi Cercetării) este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:

II.1. Este nefondat primul motiv de recurs, încadrat de recurentă în dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 247 alin. (1) C. proc. civ., prin care se susţine în esenţă necompetenţa materială a instanţei de fond.

Astfel, acţiunea a fost înregistrată şi judecată iniţial de Tribunalul Timiş, în data de 09.08.2015, care a soluţionat-o prin sentinţa civilă nr. 892/23.05.2018 pronunţată în dosar nr. x/2016, prin care a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul recurent Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o justă judecată instanţei competente.

Prin decizia civilă nr. 2033 din 11.10.2018 pronunţată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtul-recurent Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal în judecarea în primă instanţă a cauzei, a anulat sentinţa civilă nr. 892/23.05.2018 şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, urmând a fi repartizată cauza aleatoriu.

Cauza a fost înregistrată pe rol Curţii de Apel Timişoara la data de 06.11.2018 sub nr. x/2018.

Prin urmare, învestirea Curţii de Apel Timişoara s-a făcut printr-o decizie de casare, ale cărei considerente care dezleagă probleme de drept sunt obligatorii potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea că la momentul înregistrării pe rolul Curţii de Apel Timişoara erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 212 din 25 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Nr. 658 din 30 iulie 2018 prin care era modificat art. 10 din Legea 554/2004 sunt lipsite de relevanţă, de vreme ce instanţa de fond, învestită prin decizia de casare cu trimitere, nu îşi mai putea verifica competenţa.

Tocmai fiindcă învestirea instanţei de fond nu s-a făcut prin declinare de competenţă, ci prin casarea cu trimitere în cauză nu sunt aplicabile considerentele deciziei RIL 31/2019, dată în interpretarea art. 131 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

De altfel, faţă de faptul că acţiunea a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş în data de 09.08.2015, devin incidente dispoziţiile art. 24 şi 25 din C. proc. civ., care prevăd că "procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecată de acele instanţe, potrivit legii sub care au început", iar "În caz de trimitere spre rejudecare dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile".(art. 25 alin. (2) C. proc. civ.)

Prin urmare, competenţa materială revenea Curţii de Apel Timişoara, legal învestită prin decizia de casare cu trimitere nr. 2033 din 11.10.2018 pronunţată în dosar nr. x/2016 de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea 554/2004 în forma în vigoare la momentul începerii procesului, respectiv 09.08.2015.

II.2. Nefondat este şi cel de al doilea motiv de recurs, prin care recurenta invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), prin care recurenta susţine că în esenţă că actul atacat în prezenta cauză nu este un act administrativ.

Recurenta susţine, nejustificat, că actele ce fac obiectul contestaţiei nu pot fi calificate acte administrative în sensul art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004. Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului produce efecte juridice concrete în patrimoniul reclamantei, prin respingerea de la rambursare a cheltuielilor solicitate spre rambursare. Actul analizează şi tranşează, în raport de dispoziţiile legale incidente, caracterul eligibil sau neeligibil al unei cheltuieli. Actele sunt emise de către o autoritate publică în executarea legilor, fiind un veritabil act administrativ în sensul art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Criticile referitoare la prevederile art. 51 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, text de lege ce stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal sunt, de asemenea nefondate, de vreme ce în petitul cererii de chemare în judecată se enumeră şi Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. x/02.07.2018 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, motivarea distinctă a acestui capăt de cerere nefiind necesară, de vreme ce prin această decizie nu se face altceva decât a se reda cele reţinute prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului de către organele de control.

Decizia invocată cu titlu de practică judiciară, respectiv Decizia nr. 328/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi valorificată, dat fiind că obiectul său este un cu totul alt tip de document, respectiv o scrisoare privind aprobarea proiectului, act exclusiv cu titlu informativ, emis de A.F.M., prin care s-a comunicat reclamantei faptul că a fost aprobat proiectul menţionat în aceasta.

II.3. În ceea ce priveşte punctul 1 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.01.2016, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de prevederile art. 430-431 alin. (2) noul C. proc. civ. al Deciziei nr. 4417/02.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2015, dosar având ca obiect verificarea legalităţii declarării ca neeligibile a altor cheltuieli similare cu salarizarea aceloraşi experţi în cadrul aceluiaşi proiect însă aferent unor perioade diferite, în care problema de drept, identică cu cea din prezenta cauză (a modului de stabilire a tarifului orar pentru salarizarea experţilor, pentru luni diferite, însă în ambele situaţii, anterioare datei de perfectare a actului adiţional la contractul de finanţare) şi avându-şi sorgintea în acelaşi proiect, doar cererile de plată fiind diferite (cererea 1, în dosar nr. x/2015 şi cererea nr. x în prezentul dosar), a primit următoare dezlegare:

"Înalta Curte retine că datele necesare salarizării experţilor din proiect rezultă din prevederile contractelor individuale de muncă ale acestora, corelate cu prevederile din Bugetul proiectului, Anexa 2 la cererea de finanţare.

Totodată, faptul că în documentele proiectului nu s-a specificat că suma este bugetată pentru timp parţial, nu este de natură să atragă neeligibilitatea parţială a acestor cheltuieli, câtă vreme intimata-reclamanta s-a încadrat în bugetul prevăzut în fiecare caz în parte, şi nu s-au semnalat neconformităţi cu înscrisurile justificative, respectiv, rapoarte de activitate şi pontajele întocmite conform prevederilor contractuale.

Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor 3.1.4 din Ghidul Solicitantului, Înalta Curte reţine că acestea au doar o valoare orientativă pentru calculul retribuţiei echivalente/oră iar intimata-reclamanta, prin contractele încheiate, a precizat un timp de lucru în ore/lună pentru fiecare expert, din care rezultă că, în toate cazurile, programul de lucru este unul parţial.

Înalta Curte are în vedere prevederile pct. 2 din acelaşi Ghid privind Nivelurile maximale ale remunerării personalului din cadrul echipei de management, respectiv, cele ale pct. 2.1 privind nivelul de remunerare, în acelaşi exemplu al managerului de proiect, unde se prevede o remunerare maximă zilnică, iar plafonul maxim de decontare este prevăzut în raport cu experienţa profesională, în cazul de faţă, pentru o experienţă profesională de până la 10 ani, plafonul maxim prevăzut fiind de 1575 RON/zi.

În acest sens, autoritatea pârâtă nu poate reproşa reclamantei că nu au fost specificate în bugetul detaliat al proiectului sau în cadrul cererii de finanţare nr. de ore/zi pentru funcţiile din cadrul proiectului, câtă vreme în cauză, reclamanta s-a adresat în prealabil autoritarii pârâte cu o propunere de interpretare unitara a dispoziţiilor contractului de finanţare şi a anexelor aferente.

Înalta Curte constată că, pentru încheierea Actului adiţional nr. x la contractul de finanţare, s-a transmis solicitarea de clarificări nr. x/25.02.2015 prin care i s-a pus în vedere recurentei-pârâte, să introducă în bugetul detaliat numărul de ore şi tariful/oră pentru fiecare sublinie bugetară a capitolului resurse umane.

Actul adiţional a avut ca obiect o astfel de modificare cu scopul de a corela activităţile proiectului şi descrierea acestora din cererea de finanţare cu Anexa 2 la bugetul proiectului, şi totodată menţionează că, pe parcursul procesării actului adiţional au intrat în vigoare noi reglementari a căror implementare se impunea.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei conform cărora în mod unilateral intimata-reclamantă a reconsiderat contractele individuale de muncă ale angajatorilor, stabilind alte tarife decât cele avute de părţi la data semnării contractului de finanţare, Înalta Curte constată că în cererea de finanţare şi bugetul proiectului, pentru fiecare expert s-a alocat un număr bine definit de ore, pentru un program de lucru parţial. Astfel, numărul de ore lunar a fost specificat în contractele individuale de muncă, iar tarifele orare stabilite respectă în totalitate Bugetul proiectului.

În acest sens Înalta Curte constată că în cauză, contractul de finanţare nu prevede plafoane minime şi maxime ale cheltuielilor cu personalul, ci Ghidul Solicitantului, aşa cum însuşi Contractul de finanţare prevede la pag. 3 art. 4 Eligibilitatea cheltuielilor "Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condiţiile stabilite de Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale şi Specifice.

Astfel că nu se poate susţine că "dacă se constată o contradicţie între prevederile Ghidului Solicitantului - condiţii generale şi contractul de finanţare, intimata-reclamantă avea obligaţia de a aplica prevederile contractului şi nu prevederile unui document anterior semnării contractului de finanţare.

Recurenta-pârâtă nu a specificat în bugetul proiectului şi nici în cererea de finanţare, aşa cum susţine, un număr bine definit de ore/zi pentru funcţiile din cadrul proiectului."

Prin urmare, în raport de cele statuate cu putere de lucru judecat prin această decizie, nu se poate reţine că au fost încălcate în vreun fel prevederile Cap. 3.1.4 din Ghidul Solicitantului prin neindicarea în buget ori în cererea de finanţare a numărului de ore de lucru/zi pentru funcţiile din cadrul proiectului, deoarece prevederile din Ghid în acest sens "au doar o valoare orientativă pentru calculul retribuţiei echivalente/oră".

Prin urmare, şi acest motiv de recurs va fi respins.

II.4. În ceea ce priveşte punctul 2 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.0L2016, privitor la declararea parţial neeligibile a cheltuielilor salariale ale echipei de implementare, Înalta Curte reţine că au fost invalidate parţial sumele solicitate prin cererea de rambursare, deoarece experţii din echipa de implementare nu desfăşoară activităţi de management de proiect şi nu au atribuţii în acest sens, conform ghidului solicitantului, această cheltuială fiind declarată neeligibilă.

Instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerile recurentei.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Ghidului Solicitantului Condiţii Generale pe anul 2013 "Experţii din echipa de implementare nu desfăşoară activităţi de management de proiect şi nu au atribuţii în acest sens".

Aşadar, pentru ca salariile cu experţii din echipa de implementare să fie eligibile era necesar ca ele să fie realizate cu respectarea condiţiei prevăzute în Ghidul Solicitantului, respectiv activităţile experţilor de implementare să nu reprezinte activităţi de management de proiect, neavând relevanţă modul în care au fost raportate şi încadrate activităţile expertului în fişele de pontaj, ci dacă activităţile concrete desfăşurate de acest expert sunt activităţi de management sau de implementare.

În cauză, activităţile concrete desfăşurate de către expert rezultă din rapoartele de activitate din care rezultă desfăşurarea de activităţi legate de monitorizarea proiectului, de identificarea riscurilor proiectului, de analiza reţelei partenere şi de analiza sustenabilităţii şi monitorizării tehnice a proiectului, aşadar acestea ţin de realizarea managementului proiectului, căruia îi sunt specifice funcţiile de conducere, coordonare, planificare, evaluare-control, şi nu de implementarea acestuia, care presupune realizarea activităţilor din cadrul proiectului.

Înalta Curte reţine că divergenţa între părţi porneşte de la interpretarea în sens larg sau în sens restrâns a noţiunii de management.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că acest aspect a făcut obiect al negocierii purtate în legătură cu interpretarea contractului de finanţare şi a fost încorporat Actului adiţional din 17.04.2015, perfectat între părţile contractante, prin care s-a convenit interpretarea convenţiei, conform art. 1266 alin. (2) şi art. 1268 alin. (2) noul C. civ. şi ale cărui efecte juridice, aşa cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentinţele nr. 94/22.03.2017 şi nr. 95/22.03.2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016, rămase definitive prin respingerea recursurilor de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca tardiv declarate, se produc de la data încheierii contractului de finanţare.

Sub acest aspect, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că:

"…instanţa observă că după ce, în cursul lunii ianuarie 2015, soluţionând prima cerere de rambursare depusă în executarea contractului de finanţare, pârâtul a semnalat obligaţia reclamantei de a prevedea în bugetul detaliat al proiectului menţiuni de natura celor arătate, Universitatea Politehnica Timişoara a solicitat lămurirea, pe baze mutuale, a clauzelor contractului de finanţare, astfel încât acesta să producă efecte juridice în conformitate cu intenţia reală a părţilor semnatare, având în vedere criteriile de stabilire acestei voinţe concordante, indicate în art. 1266 alin. (2) din noul C. civ.. Propunerea formulată de reclamantă a fost acceptată necondiţionat de către pârât, încheindu-se Actul adiţional nr. x la contractul de finanţare (…). Actul adiţional s-a semnat abia la 17.04.2015 de către pârât, datorită unor clarificări pe care acesta a considerat necesar a le solicita, după cum recunoaşte la interogator, iar nicidecum din culpa reclamantei.

În orice caz, instanţa reţine că, atâta timp cât Actul adiţional nr. x a fost încheiat, după cum rezultă din memoriul întocmit de reclamantă, aprobat fără obiecţiuni din partea pârâtului, cu unicul scop de a se conveni asupra unei interpretări comune a clauzelor contractului de finanţare. Or, dacă legiuitorul permite ca interpretare a contractelor să se facă după voinţa concordantă a părţilor, ce poate fi determinată ţinându-se seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi pentru încheierea acestuia, de comportamentul lor ulterior încheierii contractului, trebuie concluzionat că interpretarea asupra căreia s-a convenit prin actul adiţional se impune părţilor contractante încă de la data semnării contractului de finanţare, iar nu doar după data de 17.04.2015, când pârâtul a semnat actul adiţional."

Prin urmare, raţionamentul dezvoltat de recurentă în recurs, prin care aceasta face referire la definirea noţiunii de activitate de management prin raportare la Standardul Ocupaţional Manager proiect, înregistrat în Clasificarea Ocupaţiilor din România sub nr. COR 241919 nu are susţinere legală, de vreme ce definirea noţiunii s-a făcut în mod convenţional, iar această interpretare se impune conform art. 1266 alin. (2) şi art. 1268 alin. (2) noul C. civ.

Or, interpretarea convenţională ce se deduce din actul adiţional este în sensul de a se accepta că activităţile de implementare presupun şi desfăşurarea de către aceiaşi experţi şi a unor activităţi de management-suport, întrucât nu se poate concepe separarea activităţilor de implementare fără A5 (ce presupune activităţi de management al proiectului), deoarece aceste activităţi nu se pot desfăşura una fără cealaltă şi fără a exista o colaborare a experţilor, fiind normal să se raporteze activităţile de implementare la echipa de management care desfăşoară o activitate transversală-managementul proiectului .

Aceeaşi interpretare se deduce şi din cererea de finanţare incluzând bugetul detaliat al proiectului se menţionează că:

"Activităţile A5 şi A6 reprezintă activităţi transversale, suport pentru implementarea activităţilor de conţinut, prin care se asigură monitorizarea activităţilor, urmărirea atingerii rezultatelor şi indicatorilor proiectului, încadrarea în limitele de timp şi bugetare ale activităţilor…".

Indiferent de multitudinea definiţiilor care pot fi date noţiunii de activitate de management, cea convenită de părţi se impune, cu atât mai mult cu cât s-a statuat deja cu putere de lucru judecat prin sentinţele nr. 94/22.03.2017 şi nr. 95/22.03.2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016, rămase definitive prin respingerea recursurilor de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca tardiv declarate

Prin urmare, criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei şi a contractului de finanţare în acord u voinţa părţilor contractante.

II.5. Recurenta reiterează în motivele de recurs aspectele referitoare validarea cheltuielilor salariale conform nivelului experienţei specifice funcţiei deţinute de experienţă pentru experţii A., B. şi C., D. şi E..

Înalta Curte reţine că sub acest aspect criticile recurentei sunt lipsite de interes, de vreme ce soluţia instanţei de fond îi este favorabilă sub acest aspect, Curtea de Apel reţinând că: "În ce priveşte însă punctele 4, 9, 10, 11 şi 15 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016 şi, corelativ, soluţiile date prin răspunsul la contestaţie la punctul I referitor la punctul 9 din Scrisoare şi la punctul II împotriva măsurilor de la punctele menţionate, Curtea va menţine măsurile dispuse de pârâtă."

De altfel, pentru experţii A., B. şi C., Curtea de Apel a reţinut că "neeligibilitatea a fost determinată de nespecificarea normei de lucru în bugetul proiectului; aşadar, neeligibilitatea cheltuielilor salariale ale experţilor în discuţie a operat în cadrul măsurii indicate la punctele 1 şi 2 din Scrisoare, puncte ce au fost anulate pentru considerentele mai sus expuse, de instanţă." Prin urmare, în mod corespunzător, faţă de această motivare, devin incidente în privinţa acestor experţi cele arătate în analiza motivelor de recurs referitoare la punctele 1 şi 2 din Scrisoare.

III. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele arătate Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei (Anterior Ministerul Educaţiei şi Cercetării) împotriva sentinţei civile nr. 129 din 9 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei (Anterior Ministerul Educaţiei şi Cercetării) împotriva sentinţei civile nr. 129 din 9 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.