Mediation of natural gas contract disputes: mandatory 30-day documentation deadline as a bar to initiating ANRE mediation under Order No. 35/2013

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.03.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de mediere formulate de reclamantă, respectiv îndeplinirea procedurii privind medierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul gazelor naturale, prevăzută de Anexa nr. 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013 pentru aprobarea procedurilor privind soluţionarea/medierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 3869/18.09.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate prin întâmpinare, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la soluţionarea cererii de mediere formulate de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta ANRE, care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SCAF prin Decizia nr. 1852/3.04.2019, prin care sentinţa recurată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că la termenul de judecată la care a fost soluţionată acţiunea, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta ANRE, fiind încălcate disp. art. 153 C. proc. civ.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 2670 din 20 decembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiate; a admis acţiunea privind pe reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., în contradictoriu cu pârâta ANRE, pe care a obligat-o să soluţioneze cererea de mediere formulată de reclamantă.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta ANRE, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea litigiului în fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, lipsită de interes sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că sentinţa este nelegală, întrucât nu respectă cerinţa motivării prevăzută imperativ de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Soluţia instanţei se sprijină pe o insuficientă analiză a aspectelor factuale şi legale incidente, care denotă superficialitatea instanţei în analizarea excepţiilor invocate şi a criticilor formulate împotriva cererii de chemare în judecată, respectiv a însuşi fondului cauzei deduse judecăţii.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este respinsă printr-o jumătate de frază, iar excepţia lipsei de interes a reclamantei este, de asemenea, respinsă, fără o analiză aprofundată. Argumentaţia efectivă a judecătorului fondului reprezintă practic mai puţin de o jumătate de pagină în care, în mod superficial şi eronat, instanţa reţine 2 argumente care stau la baza soluţiei de admitere a acţiunii. Aceste unice argumente constau, în realitate, într-o interpretare eronată a prevederilor legale aplicabile şi nu îndeplinesc cerinţa motivării.

Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie. Practica instanţei supreme este orientată în acest sens, statuând constant că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistenţa motivării. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a criticat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, întrucât adresele ANRE nr. x/13.02.2018 şi nr. y/13.03.2018 nu au caracterul unui act administrativ, nefiind îndeplinită condiţia sine qua non şi anume, aceea de a da naştere, de a modifica sau stinge raporturi juridice, iar recurenta a răspuns solicitării intimatei în termen legal şi în mod justificat. În realitate, ceea ce a contestat intimata a fost faptul că ANRE nu i-a mediat o neînţelegere contractuală cu Electrocentrale Bucureşti S.A., în condiţiile în care aceasta din urmă nu şi-a dorit în fapt medierea neînţelegerii de către ANRE. Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi din practica ÎCCJ, o astfel de ipoteză nu se circumscrie noţiunii de refuz nejustificat, atât timp cât ANRE a răspuns intimatei, existând o vastă corespondenţă cu aceasta. Pentru a exista un refuz nejustificat în sensul contenciosului administrativ trebuia ca ANRE să nu formuleze niciun răspuns sau să formuleze un răspuns nemotivat de a soluţiona cererea, dat cu exces de putere şi rea-credinţă.

A criticat şi soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamantei, fără o analiză aprofundată. O condiţie esenţială a exercitării acţiunii civile, inclusiv a celei în contencios administrativ, este aceea a existenţei unui interes în promovarea respectivei acţiuni, în conformitate cu art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ.

Intimata nu justifică niciun fel de interes în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, în raport cu disp. art. 18, art. 7, art. 6 din Anexa 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013, cu art. 1 din Legea nr. 192/2006 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 266 din 7 mai 2014.

Medierea la nivelul ANRE se finalizează cu o recomandare ce nu are caracter obligatoriu pentru părţi. Solicitarea medierii de către ANRE este o posibilitate de soluţionare a unei neînţelegeri şi, prin urmare, un drept al părţilor, nu o obligaţie a lor. Faptul că una dintre părţi nu a dorit continuarea acestei medieri, opţiune exprimată clar prin nesemnarea procesului-verbal de conciliere, poziţie susţinută şi în urma insistenţelor intimatei reclamante, situaţie care a condus la nedepunerea cererii de mediere în termenul stipulat de reglementare, nu face altceva decât să consfinţească legalitatea demersului ANRE de a returna documentaţia depusă cu neîndeplinirea condiţiilor legale.

În plus, acţiunea intimatei de a i se media o neînţelegere contractuală se referă la 2 contracte care nu mai produc niciun fel de efect în acest moment, respectiv: Contractul de transport al gazelor naturale nr. 14 din anul 2017 luna septembrie ziua 21 - încheiat conform art. III pentru un an gazier, în intervalul 01 octombrie 2017 - 01 octombrie 2018 şi Contractul de transport al gazelor naturale nr. 11T din anul 2017 luna septembrie ziua 21 - încheiat conform art. III pentru un trimestru, cu încadrare în anul gazier 2017 - 2018, în intervalul 01 octombrie 2017 - 01 ianuarie 2018. Or, inclusiv din acest motiv acţiunea este lipsită de interes, contractele în cauză fiind finalizate în cursul anului 2018, iar o eventuală mediere ar fi oricum inutilă şi lipsită de orice fel de finalitate.

Pe fondul cauzei a arătat că returnarea documentaţiei transmise la ANRE nu constituie o sancţiune a reclamantei şi acest demers a avut loc prin raportare la art. 8 din Procedura cuprinsă în Anexa 2 a Ordinului nr. 35/2013.

Chiar reclamanta a precizat în acţiune că Electrocentrale Bucureşti S.A. a refuzat să semneze procesul-verbal respectiv, rezultând că, deşi a fost de acord cu iniţierea primei etape de mediere a neînţelegerilor, şi anume soluţionarea la nivelul titularului de licenţă responsabil cu emiterea ofertei de contract, nici aceasta nu a fost practic finalizată conform procedurii prin semnarea de către ambele părţi a procesului-verbal, cu atât mai puţin se poate presupune că acest operator şi-a dorit etapa medierii la nivelul autorităţii competente.

A invocat disp art. 9 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 35/2013 susţinând că pentru ca ANRE să poată declanşa procedura de mediere este absolut obligatoriu ca cererea de declanşare a medierii, transmisă de titularul de licenţă, să fie însoţită, printre altele, de procesul-verbal întocmit de părţi, conform anexei nr. x, în care se precizează punctele nesoluţionate la nivelul titularului de licenţă, poziţia părţilor şi documentele pe care acestea îşi întemeiază susţinerile, conform art. 9 alin. (2) lit. b), coroborat cu art. 8 alin. (8) din Procedură. Această obligaţie stipulată în sarcina părţilor care solicită medierea este stabilită sine qua non, aspect care reiese din terminologia folosită: verbul "trebuie".

Posibilitatea de a completa ulterior documentaţia este prevăzută de legiuitor în art. 12 al Procedurii, iar această posibilitate nu poate să genereze lipsirea de efecte juridice a art. 9 alin. (2) din Procedură, care prevede obligaţia părţilor de a însoţi cererea de declanşare în mod obligatoriu de documentele indicate la lit. a) - f). Cu alte cuvinte, art. 9 se referă la momentul declanşării procedurii de mediere la nivelul ANRE şi enumeră documentele obligatorii care însoţesc cererea de declanşare, iar art. 12 se referă la momentul ulterior, respectiv acela al pregătirii audierii, care stipulează dreptul comisiei de a solicita documente suplimentare şi, apoi, de a analiza şi media neînţelegerea, în baza documentelor deţinute, în cazul în care părţile nu au completat documentaţia, conform solicitării comisiei.

Dacă s-ar valida raţionamentul instanţei pe acest aspect ar rezulta că părţile ar putea depune doar o simplă cerere de declanşare a medierii, fără niciun fel de document ataşat, iar ANRE ar avea obligaţia de a realiza medierea, ca şi cum art. 9 din Procedură nici nu ar exista.

Referitor la termene a invocat disp. art. 19 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 35/2016, din care rezultă că activitatea de mediere la nivelul ANRE are loc în urma realizării acordului de voinţă al părţilor, exprimat prin însuşirea procesului-verbal de conciliere, prin semnare şi transmiterea unei cereri la ANRE, la care procesul-verbal este anexat, în termenul stipulat în cadrul art. 8 alin. (8), teza a II-a din Anexa nr. 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013, respectiv 30 zile de la data depunerii cererii iniţiale (cererea Electrocentrale Bucureşti S.A. fiind înregistrată la intimată sub nr. x/22.11.2017).

Termenul de depunere a documentaţiei la ANRE reprezintă în fapt o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii părţilor, în cazul unei altfel de interpretări impunerea unui termen neavând niciun rost. Tocmai prin stipularea în cadrul art. 19 din anexa nr. 2 la ordin a faptului că termenele din cadrul capitolului III, Secţiunea a 3-a pot fi depăşite cu acordul conducerii ANRE, din interpretarea per a contrario a acestui articol se înţelege că restul termenelor nu pot fi depăşite. Or, termenul de depunere a documentaţiei la ANRE nu este stipulat în cadrul Secţiunii a 3-a, ci în cadrul Secţiunii a 2-a şi, prin urmare, nu poate fi depăşit.

Chiar dacă nu este indicată o sancţiune pentru nerespectarea acestui termen este absolut evident că acesta trebuie respectat ca atare, cu titlu obligatoriu. De altfel, art. 8 din Procedură stipulează şi alte obligaţii în sarcina părţilor, inclusiv aceea de la alin. (2), de a însoţi cererea de declanşare a medierii cu minimul de documente obligatorii enumerate la lit. a) - f), fără a se indica, nici legat de acest aspect, care este sancţiunea nerespectării obligaţiei de a depune o documentaţie completă. Însă, chiar fără această prevedere expresă a sancţiunii, se subînţelege că este obligatorie o anumită conduită pentru a obţine o recomandare, ca urmare a derulării medierii la nivelul ANRE.

Aşadar, în lipsa acordului părţilor privind medierea nu poate exista mediere, astfel încât instanţa, dacă ar da curs solicitării reclamantei de a obliga ANRE să medieze neînţelegerea, nu doar că ar opera o repunere în termen lipsită de temei legal, dar ar suplini şi acordul de voinţă al unei părţi care nu doreşte această mediere. Cu alte cuvinte, ar fi un non sens să obligi ANRE să medieze două părţi, dintre care una nu doreşte acest lucru, fiind lipsit de sens şi fundament însuşi conceptul de mediere, care presupune voinţa părţilor.

Referitor la invocarea de către intimată a pretinsei similitudini a modului de reglementare de către ANRE a termenelor în cuprinsul Ordinului ANRE nr. 61/2013, precizează că acest ordin se referă la organizarea şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de gaze naturale, în timp ce Ordinul ANRE nr. 35/2013 se referă la medierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul gazelor naturale, obiectul de reglementare al celor două ordine fiind diferit.

5. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că recurenta nu a motivat de ce considerentele instanţei nu reprezintă o motivare suficientă a sentinţei, critica privind lipsa argumentării soluţiei fiind nefondată.

Cererea de chemare în judecată este pe deplin admisibilă, în acord cu disp. art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de mediere.

Referitor la excepţia lipsei de interes a invocat disp. art. 43 alin. (2) lit. c) din Codul reţelei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora poate să constituie motiv de refuz pentru rezervarea de capacitate înregistrarea unor datorii restante de către utilizatorii de reţea, provenite din derularea contractelor anterioare de servicii de transport şi/sau a celor de echilibrare şi acces la PVT.

Pe fondul cauzei a precizat că nu este prevăzută sancţiunea restituirii documentaţiei fără a proceda la medierea neînţelegerilor în cazul în care procesul-verbal nu este semnat de ambele părţi şi că recurenta prezintă un nou motiv de refuz, acela că nu ar exista acordul celeilalte părţi pentru realizarea medierii de către ANRE.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta SNTGN Transgaz a solicitat ANRE medierea neînţelegerilor intervenite cu ocazia încheierii contractelor de transport al gazelor naturale pentru anul 2017-2018, nr. 14/21.09.2017 şi nr. 11T/21.09.2017, cu Electrocentrale Bucureşti S.A, în conformitate cu art. 7-9 din Procedura aprobată prin Ordinul ANRE nr. 35/2013 pentru aprobarea procedurilor privind soluţionarea/medierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei, având în vedere că s-a parcurs etapa soluţionării la nivelul titularului de licenţă iar părţile nu s-au înţeles.

Prin adresa nr. x/13.02.2018, înregistrată la Transgaz sub nr. x/13.02.2018, ANRE a remis documentaţia anexată cererii de mediere, transmisă prin adresa Transgaz nr. x/26.01.2018, motivat de faptul că Transgaz nu a respectat termenul prevăzut de art. 8 alin. (8) din Procedura privind medierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul gazelor naturale, prevăzută de Anexa nr. 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013.

Ulterior, reclamanta a solicitat să se revină asupra acestei adrese, deoarece articolul invocat în adresa de remitere a documentaţiei anexate cererii de mediere nu prevede sancţiunea restituirii documentaţiei fără a proceda la medierea neînţelegerilor în cazul nerespectării termenului de 30 de zile pentru înaintarea documentaţiei la ANRE. Pârâta şi-a menţinut, prin adresa nr. x/13.03.2018, refuzul de soluţionare a cererii reclamantei precizând că netransmiterea la ANRE în termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii iniţiale duce la decăderea din dreptul titularului licenţei de a mai putea solicita medierea.

Instanţa de fond a respins cele două excepţii invocate prin întâmpinare, respectiv excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes reţinând că acţiunea se circumscrie refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, definit prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fapt asimilat actelor administrative unilaterale, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată cât timp ANRE este autoritatea competentă să soluţioneze neînţelegerile legate de încheierea contractelor din sectorul energiei.

Excepţia lipsei de interes a reclamantei a fost considerată, de asemenea, neîntemeiată având în vedere faptul că, deşi procedura medierii efectuată de ANRE se finalizează cu o recomandare, care nu are caracter obligatoriu pentru părţi, aceasta reprezintă o atribuţie a autorităţii pârâte, conform art. 1-4 din Ordinul nr. 35 din 5 iunie 2013.

Instanţa de fond a admis acţiunea reţinând că termenul prevăzut de art. 8 alin. (8) al ordinului nu este un termen de decădere, nefiind prevăzută vreo sancţiune pentru nerespectarea acestuia. În ce priveşte lipsa procesului-verbal semnat de către părţile contractante, conform art. 12 din ordin, Comisia poate solicita părţilor completarea documentaţiei depuse, în termen de cel mult 10 zile de la primirea cererii de declanşare a procedurii de soluţionare a neînţelegerilor, existând astfel posibilitatea completării documentaţiei lipsă la momentul depunerii cererii de mediere de către solicitant. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4), în cazul în care solicitantul nu depune în termenul prevăzut la alin. (3) completarea documentaţiei, titularul de licenţă poate analiza şi poate soluţiona cererea în baza documentelor depuse iniţial. În consecinţă, lipsa procesului-verbal nu poate fi un motiv legal de a refuza declanşarea procedurii medierii, existând posibilitatea de a se completa ulterior documentaţia sau de a se soluţiona cererea în baza documentelor depuse iniţial, astfel încât refuzul autorităţii de a iniţia procedura medierii este nejustificat.

Primul motiv de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând situaţiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv, întrucât sentinţa recurată respectă exigenţele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a arătat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia pronunţată, atât în ceea ce priveşte respingerea celor două excepţii invocate prin întâmpinare, cât şi sub aspectul soluţiei date pe fondul cauzei, în urma analizei argumentelor invocate de părţi prin cererea de chemare în judecată şi, respectiv, prin întâmpinare, fiind prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunţării sentinţei recurate.

Într-adevăr, se poate considera că motivarea sentinţei este succintă, fără o prezentare amplă a argumentelor pe care se sprijină soluţia recurată, dar acest fapt nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei, câtă vreme din considerente se pot decela motivele avute în vedere de prima instanţă.

Sub acest aspect este relevantă jurisprudenţa CEDO în materie, respectiv Hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina împotriva României, paragrafele 33 şi 34, care a stabilit că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija paragraful 29; Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98. Noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, o asemenea examinare a avut loc în cauză, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei, iar nemulţumirea pârâtei faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă nu poate fi subsumată motivului de casare privitor la motivarea hotărârii judecătoreşti atacate, câtă vreme aceasta răspunde exigenţelor reglementate de textul de lege sus menţionat.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă este cel reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind pronunţarea sentinţei cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv invocat atât în privinţa soluţiei de respingere a celor două excepţii, cât şi a soluţiei pe fondul cauzei.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă, întrucât în cauză este contestat un refuz de soluţionare a unei cereri, refuz considerat nejustificat de către reclamantă, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar un asemenea refuz reprezintă un act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 8 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, obiectul unei acţiuni întemeiate pe această lege poate fi reprezentat nu doar de un act administrativ tipic, ci şi de un act administrativ asimilat, reprezentat de nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de soluţionare, astfel că acţiunea prin care reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al ANRE de a soluţiona cererea de mediere şi să o oblige la soluţionare este admisibilă. Prin urmare, susţinerea recurentei că adresele ANRE nr. x/13.02.2018 şi nr. y/13.03.2018 nu au caracterul unui act administrativ nu poate fi reţinută din perspectiva admisibilităţii acţiunii, din moment ce ele exprimă un refuz de soluţionare a cererii de mediere, iar reclamanta solicită instanţei să constate că este un refuz nejustificat, fiind deci vorba despre un act administrativ asimilat supus cenzurii instanţei.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, instanţa de control judiciar constată că este legală soluţia de respingere a acestei excepţii cu motivarea că, deşi procedura medierii efectuată de ANRE se finalizează cu o recomandare, care nu are caracter obligatoriu pentru părţi, aceasta reprezintă o atribuţie a autorităţii pârâte, conform art. 1- 4 din Ordinul nr. 35/2013. Astfel, ANRE soluţionează neînţelegerile legate de încheierea contractelor din sectorul energiei, procedura a cărei aplicare o solicită reclamanta fiind elaborată în scopul creării unui mecanism de soluţionare a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice şi termice produse în cogenerare.

Instanţa de control judiciar constată că acceptarea punctului de vedere al recurentei ar goli de conţinut însăşi Procedura în discuţie, care a fost reglementată tocmai pentru soluţionarea diferendelor ce pot apărea cu ocazia încheierii acestor contracte, neputându-se considera că, din moment ce ANRE emite o recomandare ce nu are caracter obligatoriu, reclamanta nu are un interes pentru a apela la această Procedură. În plus, se reţine şi argumentul invocat de intimata reclamantă prin întâmpinare, ca răspuns la susţinerea recurentei că neînţelegerea contractuală se referă la 2 contracte care nu mai produc niciun fel de efect în acest moment, argument ce nu a fost combătut de recurentă, acela că disp. art. 43 alin. (2) lit. c) din Codul reţelei, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că poate să constituie motiv de refuz pentru rezervarea de capacitate în SNT - sistemul naţional de transport al gazelor naturale din România, înregistrarea de către UR - utilizator al reţelei a unor datorii restante provenite din derularea contractelor de servicii de transport anterioare, exceptând datoriile apărute ca urmare a îndeplinirii de către UR a obligaţiilor de serviciu public. În consecinţă, soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes este legală.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că singurul motiv pentru care pârâta a restituit reclamantei documentaţia depusă în vederea soluţionării cererii de mediere a fost depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (8) din Ordinul ANRE nr. 35/2013. Niciunde în cuprinsul celor două adrese sus menţionate nu se invocă faptul că lipseşte acordul Electrocentrale Bucureşti S.A. pentru a se proceda la mediere de către ANRE. În consecinţă, toate susţinerile din cererea de recurs care vizează lipsa acordului Electrocentrale Bucureşti S.A. şi posibilitatea completării documentaţiei după depunerea cererii de mediere la ANRE sunt irelevante în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care refuzul de a proceda la soluţionarea cererii de mediere s-a întemeiat exclusiv pe depăşirea termenului de 30 de zile anterior amintit şi nu pe lipsa acordului Electrocentrale Bucureşti S.A.

Referitor la acest termen de 30 de zile, Înalta Curte constată că, potrivit art. 8 din Procedura în discuţie, "(1) Prealabil declanşării procedurii la nivelul ANRE, soluţionarea neînţelegerilor se efectuează la nivelul titularului de licenţă, ca urmare a analizării cererii scrise, depuse în acest sens de către un solicitant, în care se prezintă neînţelegerile apărute la încheierea contractului/actului adiţional.

(2) Cererea va fi însoţită de documentele pe baza cărora solicitantul îşi întemeiază susţinerile. Documentele depuse în copie vor fi certificate pe fiecare pagină "conform cu originalul" şi vor conţine data, numele în clar al celui care face certificarea, semnătura acestuia şi ştampila unităţii respective, după caz.

(3) Titularul de licenţă analizează cererea şi, dacă este cazul, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrare, solicită completarea documentaţiei depuse. Solicitantul are obligaţia completării documentaţiei în termen de maximum 5 zile de la data primirii solicitării de completare.

(4) În cazul în care solicitantul nu depune în termenul prevăzut la alin. (3) completarea documentaţiei, titularul de licenţă poate analiza şi poate soluţiona cererea în baza documentelor depuse iniţial.

(5) În termen de 20 de zile de la data depunerii cererii iniţiale, se desfăşoară şedinţa comună, organizată prin grija titularului de licenţă, în vederea soluţionării neînţelegerilor.

(6) În situaţia în care părţile implicate soluţionează neînţelegerile, se va întocmi o minută în acest sens, urmând ca în termen de maximum 5 zile de la data întocmirii acesteia să se încheie contractul în cauză.

(7) În cazul în care solicitantul nu se prezintă la şedinţa comună, titularul de licenţă va analiza şi va soluţiona cererea în baza documentelor depuse iniţial.

(8) În situaţia în care documentul încheiat cu ocazia şedinţei comune nu este însuşit sau este însuşit parţial de către una sau ambele părţi implicate, se consideră că neînţelegerile nu au fost soluţionate. În acest caz, părţile vor încheia un proces-verbal, conform anexei nr. x care face parte integrantă din prezenta procedură, şi în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii iniţiale, prin grija titularului de licenţă, documentaţia se transmite la ANRE, însoţită de o cerere formulată conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta procedură.

(9) Titularul de licenţă va înştiinţa solicitantul despre acest demers, în termen de 3 zile de la data transmiterii cererii de soluţionare a neînţelegerilor.

În cauză este necontestat faptul că acest termen de 30 de zile a fost depăşit, intimata precizând că motivul depăşirii l-a reprezentat atitudinea Electrocentrale Bucureşti S.A. care a tergiversat semnarea procesului-verbal la care face referire art. 8 alin. (8) din Procedură.

Prima instanţă a apreciat că termenul prevăzut de art. 8 alin. (8) al ordinului nu este un termen de decădere, nefiind prevăzută vreo sancţiune pentru nerespectarea acestuia.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că decăderea constituie sancţiunea de drept comun ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, această sancţiune fiind aplicabilă ori de câte ori legea nu stipulează în mod expres aplicarea unei alte sancţiuni.

De asemenea, are în vedere şi disp. art. 19 din Procedură potrivit cărora "Termenele pentru desfăşurarea etapelor şi/sau acţiunilor prevăzute în cadrul cap. III secţiunea a 3-a pot fi depăşite, cu acordul conducerii Autorităţii competente, dacă obiectul neînţelegerii are implicaţii deosebite asupra siguranţei funcţionării sistemului electroenergetic sau activităţii consumatorilor/operatorilor economici respectivi ori din alte motive justificate."

Art. 8 din Procedură, care reglementează termenul de 30 de zile, face parte din cap. III - Soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor, Secţiunea a 2-a - Soluţionarea la nivelul titularului de licenţă şi nu din Secţiunea a 3-a - Soluţionarea la nivelul Autorităţii competente, astfel că nu este prevăzută posibilitatea depăşirii acestuia. Prin urmare, în condiţiile depăşirii termenului de 30 de zile stabilit pentru depunerea la ANRE a cererii de mediere însoţite de documentaţia aferentă, nu se poate reţine din partea recurentei un refuz nejustificat de soluţionare a acestei cereri, sentinţa fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa în parte sentinţa şi, rejudecând: va respinge acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., ca neîntemeiată; va menţine soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes, ca neîntemeiate.

În temeiul disp. art. 453 C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă la plata către recurenta pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei civile nr. 2670 din 20 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

Menţine soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes, ca neîntemeiate.

Obligă intimata-reclamantă la plata către recurenta pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 14 iulie 2022.