Application of reduced VAT rate and input VAT deduction in real estate transactions under EU VAT neutrality principle

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.04.2015 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, constatarea nelegalităţii parţiale a Deciziei nr. 1783/2014/26.03.2015 şi anularea în parte a acesteia (respectiv pentru suma de 1.269.834 RON, pentru care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantului, reprezentând debit suplimentar, cu titlu de TVA, în cuantum de 642.010 RON, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 531.522 RON şi penalităţi de întârziere de 96.302 RON), raportat la:

A. în principal: constatarea nulităţii inspecţiei fiscale şi pe cale de consecinţă constatarea nulităţii Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 cu consecinţa anulării în întregime a debitului principal, respectiv a majorărilor şi penalităţilor aferente TVA, astfel cum au fost stabilite prin decizia mai sus indicată;

B. în subsidiar: desfiinţarea în parte a Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 emise în baza constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/20.08.2014 cu consecinţa:

a. Anulării debitului principal, respectiv suma de 642.010 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar în sarcina sa prin Decizia de impunere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantului;

b. Anulării în întregime a majorărilor şi penalităţilor aferente TVA, şi pentru suma de 531.522 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere, respectiv pentru suma de 96.302 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantului.

A solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Braşov;

A anulat în parte Decizia nr. 1783/2014/26.03.2015 şi Decizia de Impunere nr. x/20.08.2014 emise de pârâtă;

A menţinut obligaţia de plată a reclamantului în sumă de 74.487 RON, reprezentând T.V.A. suplimentar şi obligaţia de plată a accesoriilor aferente în cuantum de 50.953 RON, majorări de întârziere şi 11.173 RON penalităţi de întârziere;

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii reclamantului şi menţinerea actelor atacate ca temeinică şi legale, precum şi exonerarea pârâtelor de plata sumei de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Criticile formulate de recurentă sunt expuse pe larg în cererea de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei .

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, apreciind că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în acest text de lege, motiv pentru care apreciază că este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în baza art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, invocă excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a accesoriilor.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, arată că, prin hotărârea supusă recursului, instanţa a respins cererea reclamantului de reducere a accesoriilor, iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, arată că prin Decizia nr. x din 13.12.2019 s-au anulat obligaţiile de plată accesorii ale reclamantului.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Deliberând asupra excepţiilor invocate de intimatul - pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că criticile formulate de recurentă se încadrează formal în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., că obiectul unei cereri de recurs îl constituie chiar sentinţa atacată şi că recurenta are inter4es să formuleze recurs atâta timp cât a căzut în pretenţii, prin admiterea în parte a acţiunii. În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţiile nulităţii, lipsei de obiect şi lipsei de interes a recursului.

Examinând pe fond sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, constatarea nelegalităţii parţiale a Deciziei nr. 1783/2014/26.03.2015 şi anularea în parte a acesteia (respectiv pentru suma de 1.269.834 RON, pentru care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantului, reprezentând debit suplimentar, cu titlu de TVA, în cuantum de 642.010 RON, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 531.522 RON şi penalităţi de întârziere de 96.302 RON), raportat la:

A. în principal: constatarea nulităţii inspecţiei fiscale şi pe cale de consecinţă constatarea nulităţii Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 cu consecinţa anulării în întregime a debitului principal, respectiv a majorărilor şi penalităţilor aferente TVA, astfel cum au fost stabilite prin decizia mai sus indicată;

B. în subsidiar: desfiinţarea în parte a Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 emise în baza constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/20.08.2014 cu consecinţa:

a. Anulării debitului principal, respectiv suma de 642.010 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar în sarcina sa prin Decizia de impunere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantului;

b. Anulării în întregime a majorărilor şi penalităţilor aferente TVA, şi pentru suma de 531.522 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere, respectiv pentru suma de 96.302 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantului.

Prin sentinţa nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Decizia nr. 1783/2014/26.03.2015 şi Decizia de Impunere nr. x/20.08.2014 emise de pârâtă, a menţinut obligaţia de plată a reclamantului în sumă de 74.487 RON, reprezentând T.V.A. suplimentar şi obligaţia de plată a accesoriilor aferente în cuantum de 50.953 RON, majorări de întârziere şi 11.173 RON penalităţi de întârziere şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. x/20.08.2014 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/20.08.2014, întocmite de către DGRFP Braşov-AJFP Mureş s-a constatat că reclamantul a realizat tranzacţii imobiliare în perioada 01.12.2008-31.03.2014 şi că a depăşit plafonul de scutire de TVA în luna aprilie 2008 luând în considerare tranzacţiile realizate până la acea dată. Astfel, veniturile obţinute din transferul proprietăţilor imobiliare în perioada aprilie 2008- februarie 2011 au fost în sumă totală de 6.143.543 RON. S-a concluzionat că reclamantul prin tranzacţiile imobiliare efectuate, a realizat, în calitate de persoană impozabilă, o activitate economică în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de taxă contribuabilul avea obligaţia, potrivit prevederilor art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului.

În consecinţă, s-a procedat la stabilirea în sarcina reclamantului a unor obligaţii suplimentare de plată a TVA în cuantum de 670.816 RON, la care se adaugă dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 556.541 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 100.622 RON.

Prin sentinţa nr. 36/05.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Tg-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acţiunea în anulare formulată de reclamant împotriva actelor administrativ-fiscale menţionate.

Prin Decizia nr. 2831/28.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F.-A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Braşov, a fost casată sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanţa de recurs a rezolvat, în speţă, problemele de drept puse în discuţie este obligatoriu.

Potrivit prevederilor art. 501 alin. (1), (3) C. proc. civ. "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."

În lumina textului legal menţionat, instanţa fondului a reţinut că, limitele rejudecării fondului au fost determinate în decizia de casare, respectiv prima instanţă va verifica modalitatea în care s-a operat deducerea TVA în actul fiscal contestat şi dacă această deducere respectă principiul neutralităţii, va fi verificată aplicarea cotei reduse de TVA, prin raportare la textele legale incidente citate în considerentele prezentei decizii, urmând a fi analizată posibilitatea aplicării acestei facilităţi fiscale în funcţie de înscrisurile care să probeze îndeplinirea condiţiilor legale de acordare, în cadrul operaţiunii de stabilire a accesoriilor fiscale, se va ţine cont de principiul proporţionalităţii, aşa cum a fost expus mai sus, dar şi de considerentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 86/2018 privind pronunţarea unei hotărâri preliminare în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Potrivit hotărârii instanţei de recurs, actul atacat a fost încheiat cu nesocotirea principiului neutralităţii TVA, din taxa colectată stabilită prin actul administrativ-fiscal având dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate operaţiunilor considerate de organul fiscal ca fiind impozabile, şi aceasta pentru întreaga perioadă supusă controlului, pe considerentul incidenţei Hotărârii CJUE în cauza Salomie şi Oltean, anterior amintită.

Prin hotărârea pronunţată în această cauză, s-a reţinut că "Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată se opune, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, unei reglementări naţionale în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate în amonte pentru bunuri şi servicii utilizate în cadrul operaţiunilor taxate îi este refuzat persoanei impozabile, care trebuie în schimb să achite taxa pe care ar fi trebuit să o perceapă, pentru simplul motiv că nu era înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când a efectuat aceste operaţiuni, şi aceasta atât timp cât nu este înregistrată în mod legal în scopuri de taxă pe valoarea adăugată şi nu a fost depus decontul taxei datorate".

Pentru a ajunge la această dezlegare, CJUE a relevat în cadrul paragrafelor 63 şi 64 următoarele:"Faptul de a sancţiona nerespectarea de către persoana impozabilă a obligaţiilor contabile şi a celor privind declaraţiile cu refuzul dreptului de deducere depăşeşte în mod evident ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de asigurare a executării corecte a acestor obligaţii, din moment ce dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să impună, dacă este cazul, o amendă sau o sancţiune pecuniară proporţională cu gravitatea încălcării. O asemenea practică depăşeşte totodată ceea ce este necesar pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA-ului şi prevenirea evaziunii fiscale, în sensul articolului 273 din Directiva 2006/112, întrucât poate determina chiar pierderea dreptului de deducere dacă rectificarea declaraţiei de către administraţia fiscală nu se produce decât după expirarea termenului de decădere de care dispune persoana impozabilă pentru a proceda la deducere (a se vedea prin analogie Hotărârea Ecotrade, C-95/07 şi C-96/07, EU:C:2008:267, punctele 67 şi 68). În speţă, reiese din dosarul prezentat Curţii că cerinţele de fond privind dreptul de deducere în amonte ar fi îndeplinite, iar reclamanţii din litigiul principal ar fi fost consideraţi persoane impozabile în scopuri de TVA cu ocazia unui control fiscal. În astfel de condiţii, amânarea aplicării dreptului de deducere a TVA-ului până la depunerea unui prim decont de taxă de către aceste persoane impozabile pentru simplul motiv că nu erau înregistrate în scopuri de TVA atunci când au efectuat operaţiunile care fac obiectul TVA-ului, acestea din urmă trebuind în plus să achite taxa aferentă acestora, depăşeşte ceea ce este necesar pentru asigurarea colectării în mod corect a taxei şi pentru prevenirea evaziunii."

Astfel ţinând cont de considerentele menţionate şi procedând la verificarea respectării dreptului de deducere în lumina principiul neutralităţii T.V.A., instanţa de fond a reţinut că, potrivit completării Raportului de expertiză, reclamantul a vândut cele 40 de apartamente şi terenurile aferente cu destinaţii de locuri de parcare, în perioada decembrie 2008 - februarie 2011 fără a încasa taxa pe valoarea adăugată de la cumpărător şi luând în considerare că acesta este o persoană impozabilă s-a calculat T.V.A. cu cota redusă de 5% conform dispoziţiilor art. 140 alin. (2)1 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 23 alin. (9) şi 10 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Prevederilor art. 140 alin. (2)1 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:

a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;

b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;

c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 RON, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:

1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%;

2. în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;

d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

De asemenea, conform pct. 23 alin. (9) şi 10 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 " În sensul art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, suprafaţa utilă a locuinţei de 120 mp nu include anexele gospodăreşti. Suprafaţa terenului pe care este construită locuinţa, precum şi suprafaţa utilă a locuinţei, prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, trebuie să fie înscrise în documentaţia cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile legii. Valoarea-limită de 380.000 RON prevăzută la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal cuprinde valoarea locuinţei, inclusiv valoarea cotelor indivize din părţile comune ale imobilului şi a anexelor gospodăreşti şi, după caz, a terenului pe care este construită locuinţa, dar exclude unele drepturi de servitute legate de locuinţa respectivă. În calculul suprafeţei maxime de 250 mp, prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, se cuprind şi suprafeţele anexelor gospodăreşti, precum şi cotele indivize din orice alte suprafeţe dobândite împreună cu locuinţa, chiar dacă se află la numere cadastrale diferite.

În vederea îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, cumpărătorul va pune la dispoziţia vânzătorului, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile stabilite la art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%."

Încadrarea tranzacţiilor imobiliare efectuate de reclamant în dispoziţiile legale menţionate, pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A., rezultă din contractele de vânzare - cumpărare şi din declaraţiile pe propria răspundere ale cumpărătorilor (chiar dacă unele declaraţii ar fi fost întocmite ulterior, aşa cum susţine pârâta, această situaţie nu poate fi imputată reclamantului cu consecinţa neaplicării cotei reduse de T.V.A.).

De asemenea, ţinând cont de taxa pe valoarea adăugată datorată din vânzarea imobilului din comuna Apahida, jud. Cluj., în suma de 284.787 şi taxa deductibilă aferentă materialelor şi serviciilor aferente construcţiei acestui imobil în suma de 215.692 RON, precum şi de ajustarea unui T.V.A. în suma de 5.392 RON aferent unei livrări scutite de T.V.A. (în privinţa imobilului vândut în regim de scutire, T.V.A. ajustat s-a calculat prin ponderea T.V.A. pentru construcţia celor 40 de apartamente din imobilul din comuna Apahida, jud. Cluj, în suma de 215.692 RON/40 apartamente), prin completarea Raportului de expertiză s-a stabilit obligaţia de plată în sarcina reclamantului, în ceea ce priveşte T.V.A., în suma de 74.487 RON.

În continuare, referitor la accesoriile fiscale calculate, judecătorul fondului a reţinut că, potrivit dispozitivului Deciziei nr. 86/2018 a Î.C.C.J. privind pronunţarea unei hotărâri preliminare în dezlegarea unei chestiuni de drept "În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - în forma republicată la 31 iulie 2007 - majorările de întârziere au caracterul unor sancţiuni fiscale.

În privinţa majorărilor de întârziere reglementate în perioada 2007-1 iulie 2010 se poate aplica principiul proporţionalităţii, astfel cum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunţată în Cauza C-183/14 Salomie şi Oltean.

În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, dobânzile nu au caracterul unor sancţiuni fiscale.

În privinţa dobânzilor nu se poate aplica principiul proporţionalităţii, astfel cum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunţată în Cauza C-183/14 Salomie şi Oltean."

Aşadar, referitor la operaţiunea de stabilire a accesoriilor fiscale, se va ţine cont de principiul proporţionalităţii.

Instanţa fondului, procedând la analiza respectării principiului proporţionalităţii în cazul majorărilor de întârziere în cuantum de 50.953 RON şi a penalităţilor de întârziere de 11.173 RON, aferente taxei pe valoarea adăugate suplimentare de 74.487 RON, a reţinut că acestea nu sunt excesive în raport cu gravitatea încălcării de către persoana impozabilă a obligaţiilor sale de plată.

În acest sens, a avut în vedere data la care reclamantul a devenit persoană impozabilă din punct de vedere fiscal, al T.V.A., respectiv 01.06.2008 şi cuantumul sumei datorate, de 74.487 RON, T.V.A. suplimentar.

În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş la plata cheltuielilor de judecată, se reţine, raportat la soluţia dată acţiunii, că sunt incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească reclamantului A. suma de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, 75 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, 4.900 RON, onorariu de expert, conform chitanţelor aflate în dosar.

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală, în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs.

Astfel, Înalta Curte constată că declaraţia autorităţii fiscale recurente potrivit căreia îşi menţine constatările redate în raportul de inspecţie fiscală echivalează, în fapt, cu lipsa unor critici de nelegalitate a sentinţei, critici ce nu pot fi implicite. De asemenea, aserţiunea recurentei referitoare la stabilirea taxei pe valoarea adăugată suplimentare cu respectarea prevederilor legale reprezintă o simplă susţinere, iar nu o critică de nelegalitate a sentinţei.

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a motivat de ce a avut în vedere la calculul TVA datorate cota redusă de 5%, reţinând că "încadrarea tranzacţiilor imobiliare efectuate de reclamant în dispoziţiile legale menţionate, pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A., rezultă din contractele de vânzare - cumpărare şi din declaraţiile pe propria răspundere ale cumpărătorilor (chiar dacă unele declaraţii ar fi fost întocmite ulterior, aşa cum susţine pârâta, această situaţie nu poate fi imputată reclamantului cu consecinţa neaplicării cotei reduse de T.V.A.). Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici explicite ale acestor considerente, ci s-a limitat să arate că îşi menţine punctul de vedere exprimat în raportul de inspecţie fiscală.

Nu impietează asupra legalităţii sentinţei nici susţinerile recurentei conform cărora nu avea competenţa de a stabili cuantumul accesoriilor proporţional cu debitele, în condiţiile în care, sub aspectul obligaţiilor fiscale accesorii, sentinţa atacată este întemeiată pe Hotărârea CJUE din 9 iulie 2015, pronunţată în Cauza C-183/14 Salomie şi Oltean, precum şi pe Decizia nr. 86/2018 a Î.C.C.J. privind pronunţarea unei hotărâri preliminare în dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar recurenta nu a criticat modul de aplicare a acestei jurisprudenţe obligatorii.

Înalta Curte apreciază drept inexactă susţinerea recurentei potrivit căreia din sentinţă nu rezultă cu certitudine motivul pentru care s-au anulat în parte actele administrativ-fiscale atacate, dat fiind că din analiza considerentelor pot fi decelate în mod neîndoielnic motivele pentru care a fost pronunţată soluţia recurată, aceasta având la baza expertiza fiscală administrată în cauză.

De asemenea, Înalta Curte apreciază drept formale criticile recurentei prin care se susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, iar expertiza nu poate fi singura probă care să formeze convingerea instanţei, în lipsa unei concretizări şi detalieri a acestor critici.

Nu poate fi reţinută în cauză nici o încălcare a prevederilor art. 453 alin. (2) din noul C. proc. civ., întrucât acestea lasă la latitudinea instanţei modul de stabilire a cheltuielilor de judecată în cazul admiterii în parte a acţiunii, legea neexcluzând posibilitatea ca, în cazul unei asemenea soluţii, pârâtul să fie obligat să suporte în totalitate cheltuielile de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 iulie 2022.