Judicial tenure calculation excludes prior police service and construction allowances remain fixed under transitional salary laws

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2015 la data de 02.12.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava:

I. Obligarea pârâţilor la emiterea, începând cu data de 11.11.2012 a unui nou Ordin de salarizare, prin care să se modifice clasa de salarizare şi gradaţia, potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 şi în funcţie de acestea să se majoreze indemnizaţia de încadrare lunară, astfel:

- începând cu 01.08.2011 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 98, aferente unei vechimi în muncă de 15-20 ani şi vechime în funcţie de 0-3 ani;

- începând cu 01.03.2013 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 99, aferente unei vechimi în muncă de 15-20 ani şi vechime în funcţie de 3-5 ani;

- începând cu 01.03.2015 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 100, aferente unei vechimi în muncă de 15-20 ani şi vechime în funcţie de 5-10 ani;

II. Începând cu 01.03.2013 şi ulterior cu 01.03.2015, obligarea pârâţilor la modificarea indemnizaţiei de încadrare prin adăugarea a 10% şi respectiv a 15% din indemnizaţia de încadrare, ca urmare a schimbării condiţiilor referitoare la vechimea în funcţie, astfel:

- începând cu 01.03.2013 - să modifice indemnizaţia brută de încadrare prin adăugarea a 10% din indemnizaţia de încadrare, procent aferent unei vechimi în magistratură de la 3 la 5 ani;

- începând cu 01.03.2015 - să modifice indemnizaţia brută de încadrare prin adăugarea a 15% din indemnizaţia de încadrare, procent aferente unei vechimi în magistratură de la 5 la 10 ani;

III. Obligarea pârâţilor să îi emită, începând cu data de 11.11.2012, alte Ordine de salarizare prin care să îi acorde sporul pentru condiţii de muncă grele de 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, fiecare aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare, indemnizaţie de încadrare stabilită prin Ordinele de salarizare emise de Ministerul Justiţiei potrivit punctelor I şi II;

IV. Începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) să emită noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

V. Calcularea şi plata către reclamantă a diferenţei de drepturi băneşti neplătite, actualizate cu rata inflaţiei la momentul plăţii şi la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi băneşti neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 şi până la plata lor efectivă.

VI. Plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2673 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins capătul I de cerere privind acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, ca rămas fără obiect.

A respins capetele II şi III de cerere, ca neîntemeiat.

A respins capătul IV de cerere, ca rămas fără obiect

A admis în parte capătul V de cerere.

A obligat pârâtul Tribunalul Suceava să actualizeze diferenţele salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 cu rata inflaţiei la momentul plăţii şi cu dobânda legală calculată de la momentul datorării până la data plăţii efective a diferenţelor salariale, urmând ca sumele rezultate în urma actualizării să fie achitate reclamantei.

A respins cererea privind plata diferenţelor salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 (indicată în capătul V de cerere), ca rămasă fără obiect.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 327 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului critică respingerea de către prima instanţă, ca rămas fără obiect, a primului capăt de cerere, în condiţiile în care, deşi Ordinul de salarizare 676/C/2016 s-a emis la data de 26.02.2016, Tribunalul Suceava nu i-a plătit sumele trecute în acesta, sens în care invocă dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 284/2010 şi art. 253 din Codul muncii.

Cu privire la sporul aferent vechimii în funcţie, arată că acesta nu a fost avut în vedere la emiterea Ordinului nr. 676/C/2016, conform machetei de salarizare, punctul 5, deşi la colegii săi, absolvenţi ai INM, se observă procentul de 10%, iar la cei promovaţi în funcţii de execuţie sau de conducere se observă procente începând cu 15%, cu toate că normele care instituie vechimea în funcţie nu o condiţionează nici de absolvirea INM şi nici de obţinerea vreunui grad profesional.

Susţine că prima instanţă nu a observat că auditorilor de justiţie, la fel ca şi ofiţerilor de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, li se recunoaşte perioada cât au îndeplinit aceste funcţii ca vechime în magistratură, potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004; că ofiţerii de poliţie judiciară, astfel cum a fost recurenta, cât şi auditorii de justiţie, erau prevăzuţi la acelaşi articol din Legea nr. 303/2004, dar instanţa a considerat că lor li se aplică prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, iar recurentei-reclamante nu, fără nici o justificare rezonabilă sau o încadrare în drept, reţinând că auditorii de justiţie au fost încadraţi potrivit art. 2 din Legile de salarizare, iar recurenta a trecut în altă tranşă de vechime în funcţie potrivit art. 6 din Legile salarizării.

Invocă, cu privire la vechimea în funcţie, dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, precum şi faptul că la data numirii sale în funcţia de judecător avea aproape 10 ani de vechime ca ofiţer de poliţie judiciară, ceea ce însemnă că trebuia să beneficieze de la încadrare, în februarie 2010, de un spor de 15% aferent unei vechimi de la 5 la 10 ani, iar din 2011 de un spor de 20% şi în continuare.

Critică cele reţinute de către instanţa de fond în sensul că magistraţii indicaţi ca model de comparaţie au fost nou-încadraţi pe funcţie şi că la data încadrării aveau vechime ca judecători, deşi aceştia au fost auditori de justiţie şi aveau vechime în magistratură ca reclamanta, recurenta-reclamantă susţinând că instanţa nu a arătat de ce nivelul de salarizare în plată ales pentru aceştia a fost stabilit prin raportare la un magistrat care a împlinit condiţiile de vechime în funcţie anterior abrogării art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, şi nu prin raportare la un magistrat care a îndeplinit condiţiile de vechime în funcţie ulterior acestui moment, cum era reclamanta.

Precizează că nici Ministerul Justiţiei şi nici Curtea de Apel nu au arătat cum s-a stabilit că salarizarea în plată se referă, pentru absolvenţii INM, la salarizarea anterioară abrogării O.U.G. nr. 27/2006 şi include în indemnizaţia de încadrare brută lunară majorarea pentru vechimea în funcţie de 10% şi nu s-a raportat la indemnizaţia sa de încadrare brută lunară, care nu a inclus majorarea pentru vechimea în funcţie.

Consideră că a fost discriminată, dat fiind faptul că pârâţii au stabilit că judecătorii absolvenţi de INM după 2010 au vechime numai în funcţia de judecător de 3 ani şi le-a acordat sporul de 10%, iar în ceea ce o priveşte, i-au refuzat acordarea sporului de 10%, respectiv 15%, deşi în 2013 şi 2015 avea vechime doar în funcţia de judecător de 3 ani, respectiv 5 ani.

Susţine că sentinţa recurată este contrară prevederilor legale şi Deciziei ICCJ nr. 32/2015, care a stabilit că plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară.

Precizează că instanţa de fond nu a arătat motivul pentru care judecătorilor care au promovat la instanţele superioare în perioada 2010-2015 le-a fost recunoscută vechimea în funcţie şi li s-a acordat sporul de 10%, 15% sau 20% pentru vechimea efectivă în funcţia de judecător şi nici motivul pentru care judecătorilor care au avut raporturile de muncă suspendate (s-au aflat în concediu pentru creşterea copilului) la reangajare li s-a recunoscut vechimea în funcţie, după cum li s-a recunoscut şi celor care au fost delegaţi sau numiţi în funcţii de conducere, cu toate că aceştia din urmă sunt enumeraţi la art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014.

Astfel, arată că prima instanţă a interpretat eronat legea în ceea ce îi priveşte pe judecătorii absolvenţi ai INM şi nu a arătat motivul pentru care acestei categorii de judecători li s-au aplicat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, iar ei nu.

Mai arată că judecătorii ale căror raporturi de muncă au fost suspendate, fiind în concediu de creştere copil, sunt menţionaţi la art. 3 din Legea nr. 285/2010, art. 3 din Legea nr. 283 din 2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, dar cu toate acestea, au beneficiat de sporul pentru vechime efectivă în funcţie la întoarcerea din concediu.

Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţie, referitoare la discriminare, în condiţiile în care situaţia sa era identică cu a celorlalţi judecători, conform art. 6 alin. (2), (3) şi 4 din Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014.

Cu privire la capătul trei de cerere, arată că prima instanţă l-a respins fără a motiva soluţia, invocând prevederile art. 1 din legile anuale de salarizare, susţinând că acestea stabilesc menţinerea cuantumului sporurilor la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie a anului anterior, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, dar nu a arătat cum a ajuns la concluzia că sporurile la care face referire art. 1 sunt sporurile pentru condiţii de muncă, în condiţiile în care a arătat că art. 1 face referire la sporurile care fac parte din indemnizaţia brută de încadrare potrivit art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010, fiind diferite de sporurile pentru condiţii de muncă prevăzute la alte articole.

În ordinele de salarizare contestate, sporul pentru condiţii de muncă grele de 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, fiecare aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare, nu sunt prevăzute în cuantumul stabilit de lege şi nici nu se raportează la indemnizaţia lunară de încadrare stabilită prin aceleaşi ordine.

Precizează că în raport de dispoziţiile art. 4, art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 284/2010, sporurile care trebuie să i se acorde nu fac parte din indemnizaţia de încadrare, ci se plătesc separat şi se calculează ca procent din aceasta. Mai arată că legile de salarizare emise începând cu Legea nr. 285/2010 nu fac referire la sporurile care se acordă personalului plătit din fonduri publice, ce se calculează la indemnizaţia de încadrare lunară, ci la cele care au fost incluse în indemnizaţia de încadrare potrivit Legii nr. 330/2009.

Arată că în mod eronat pârâţii consideră că sporurile la care se referă art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 sunt sporuri pentru condiţii de muncă şi sunt cele care trebuie să i le plătească raportat la indemnizaţia de încadrare brută lunară şi care trebuiau majorate.

Potrivit punctului III din întâmpinarea Tribunalului Suceava şi Curţii de Apel Suceava, în indemnizaţia sa de încadrare, potrivit Legii nr. 330/2009, începând cu 01.01.2010, a fost inclus un adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, în procent total de 35%, precum şi sporul de vechime de 591 RON, şi, în acelaşi timp, i se plătea separat un spor de 887 RON şi unul de 886 RON. În octombrie 2010, în urma reducerii salariale cu 25%, avea o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 4435 RON, în care erau incluse sporurile arătate mai sus şi i se plăteau separat sporurile de 887 şi 886 reduse la suma de 665 RON şi 665 RON.

La data de 01.01.2011, când a fost reîncadrată pe funcţie potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 i s-a acordat aceeaşi indemnizaţie de încadrare brută lunară din octombrie 2010, majorată cu 15% rezultând o indemnizaţie de încadrare lunară de 5100 RON, iar la această indemnizaţie de încadrare pârâţii trebuiau să-i calculeze sporurile prevăzute la art. 4 şi 5 din Legea nr. 284/2010.

Recurenta-reclamantă arată că Legea nr. 285/2010 face referire doar la sporurile care fac parte din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, nu şi la cele care se plătesc separat ca procent din indemnizaţia de încadrare şi care se acordă pentru condiţii de muncă, astfel că susţinerile pârâţilor că Legea 330/2009 ar supravieţui, sunt pure speculaţii, create pentru a nu plăti drepturile salariale în integralitatea lor, conform art. 4 şi 5 din Anexa VI Cap. VIII a Legii nr. 284/2010.

Precizează că pârâţii insistă în a susţine că sporurile pentru condiţii de muncă se acordă prin raportare la sporurile din 2009, că o parte a acestora a fost inclusă în indemizaţia de încadrare şi că trebuie să-i plătească doar diferenţa, dar recurenta susţine că indemnizaţia sa de încadrare stabilită la 01.01.2011 se face fără excluderea din aceasta a sumelor aferente sporurilor care au fost incluse şi care nu se mai regăsesc în actuala reglementare, aşa cum a stabilit ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia 15/2020, cu referire la salariile poliţiştilor.

Consideră că sporurile pentru condiţii de muncă trebuie să se plătească prin raportare la indemnizaţia de încadrare stabilită la 01.01.2011 şi ulterior majorată, şi nu prin raportare la salariul din 2009.

Referindu-se la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2011 şi art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, susţine că sporurile prevăzute de Legea nr. 284/2010 se acordă atât celor nou încadraţi, cât şi celor care deja beneficiază de aceste sporuri.

Faţă de cele arătate, solicită casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul obligării Ministerului Justiţiei să-i emită Ordine de salarizare în care să menţioneze sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, fiecare aplicat la indemnizaţia de încadrare brută lunară calculată potrivit prevederilor legale în vigoare, având în vedere că prin Ordinul nr. 676/C/2016 nu i s-au acordat sporurile prevăzute de lege şi nu s-a emis nici un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Consideră că prin emiterea ordinelor de salarizare ulterioare, salariul său nu a fost adus la maximul în plată, pârâţii menţinând valoarea sporurilor pentru condiţii de muncă la aceeaşi valoare, chiar dacă au modificat indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Precizează că în ceea ce o priveşte nu a fost aplicată Legea nr. 71/2015, salariile nefiindu-i stabilite la maximul în plată, deoarece în luna ianuarie 2021 avea gradaţia 5 (vechime în muncă peste 20 ani), vechime în funcţia de judecător peste 10 ani, grad de curte de apel, şi i s-a stabilit indemnizaţia de încadrare de 20779 RON, sporul pentru condiţii vătămătoare de 2965 RON şi sporul de risc şi sporul de confidenţialitate de 2591 RON, totalul sporurilor fiind în cauntum de 5556 RON.

Comparând cuantumul salariului său cu cel al altor judecători, susţine că, deşi indemnizaţia de încadrare diferă, cuantumul sporurilor este egal.

De asemenea, critică faptul că, deşi a solicitat primei instanţe să emită o adresă către Ministerul Justiţiei pentru lămurirea modalităţii de salarizare a judecătorilor absolvenţi INM, a celor promovati la instanţe superioare, a celor numiţi în funcţii de conducere în perioada 2012-2015, a celor întorşi din concediu pentru creştere copil, instanţa nu a dat curs cererii sale şi nici nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatele-pârâte Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava au formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate.

În motivare arată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, întrucât solicitarea reclamantei de emitere a unui nou ordin de salarizare, care să ţină cont de faptul că perioada urmării cursurilor Academiei de Poliţie reprezintă vechime în muncă şi plata diferenţelor stabilite ca urmare a emiterii acestui nou ordin, s-a realizat deja.

Astfel, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul de salarizare nr. 676/C din 26.02.2016 şi, contrar susţinerilor recurentei, diferenţele salariale stabilite în baza acestui ordin au fost achitate în data de 10 aprilie 2016, conform fluturaşului de salariu aferent lunii martie 2016, precum şi calculul acestor diferenţe.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, privind stabilirea drepturilor salariale prin adăugarea procentelor aferente vechimii în funcţie, recurenta critică soluţia instanţei de fond sub aspectul respingerii pretenţiilor de recunoaştere a vechimii în muncă avute la data angajării ca judecător (vechimea în muncă înregistrată ca ofiţer de poliţie) drept vechime în funcţia de judecător, deşi situaţia salarizării recurentei este diferită faţă de cea a colegilor absolvenţi de I.N.M.

Astfel, modalitatea de admitere a reclamantei în magistratură s-a făcut direct pe post, prin urmare, la încadrarea în funcţie s-a avut în vedere că nu avea vechime în funcţie, ci doar în muncă, în timp ce absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii li se aplică dispoziţiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justific; după ce a promovat examenul de absolvire a institut ului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror".

Prin urmare, vechimea în funcţia de judecător a absolvenţilor INM este recunoscută conform textului de lege mai sus menţionat şi nu conform art. 86 din Legea nr. 303/2004, ce defineşte vechimea în magistratură, care nu coincide cu vechimea ca judecător, aşa cum, în mod eronat, a susţinut recurenta.

Mai arată că, în aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 285/2010, întreg personalul a fost reîncadrat începând cu data de 1 ianuarie 2011 pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute la data de 31 decembrie 2010, însă fără acordarea valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători acestor clase. Deci Legea-cadru nr. 284/2010, deşi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, nu s-a aplicat în ceea ce priveşte stabilirea salarizării (coeficienţi de ierarhizare, valoarea de referinţa, sporuri, etc.), ci Legea care a stabilit salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011 a fost Legea nr. 285/2010, ca lege tranzitorie.

Ulterior, prin legi de salarizare tranzitorii s-a stabilit salarizarea personalului bugetar în acelaşi mod, respectiv prin raportarea la anii precedenţi.

Astfel, precizează că salarizarea personalului bugetar în anul 2012 s-a realizat având în vedere art. II art. 1 din Legea nr. 283/2011; în anul 2013 s-a realizat conform O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare; în anul 2014 s-a realizat conform O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice; în anul 2015 s-a realizat conform O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2015, precum şi alic măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Aşadar, susţine că recurenta nu este discriminată faţă de colegii absolvenţi de INM, întrucât nu se află în aceeaşi situaţie cu aceştia.

În ceea ce priveşte capătul trei de cerere, respectiv cu privire la solicitarea de aplicare a sporurilor de 15% (toxic) şi 25% (neuropsihic) + 5 % (confidenţialitate), stabilirea cuantumurilor acestora s-a făcut după cum urmează:

Cu privire la afirmaţiile recurentei referitor la faptul că sporurile calculate în această interpretare nu ar avea fundament legal, întrucât Legea nr. 330/2009 este abrogată în mod expres, arată că această lege produce efecte prin legile tranzitorii de salarizare, care prevăd în mod explicit că se păstrează în plată salariile avute la data de 31 decembrie a fiecărui an anterior.

Referitor la capătul patru de cerere, recurenta-reclamantă solicită recalcularea şi acordarea drepturilor salariale în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi adoptată prin Legea nr. 71/2015.

Cu toate acestea, soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, iar în interpretarea acestui text de lege şi în baza unor hotărâri judecătoreşti au fost emise Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, Ordinul nr. 219/01.02.2017 şi Ordinul nr. 2066/C din 24.05.2018 de către ministrul Justiţiei.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât susţine că prin trimiterea la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 recurenta-reclamantă confundă condiţiile pentru acordarea vechimii în funcţie cu cele prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu, întrucât sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcţii juridice considerate ca vechime în magistratură, pentru care se acordă spor de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiţie sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Precizează că, având în vedere prevederile legale incidente pentru perioada vizată în cauză, respectiv Legea nr. 284/2010, la calcularea vechimii în funcţie, necesară pentru încadrarea în clasa de salarizare, nu puteau fi luate în considerare şi alte funcţii decât cele prevăzute, în mod expres, de aceste dispoziţii legale, respectiv de pct. 1 din Nota la Cap. I al Anexei VI la Legea nr. 284/2010.

Cu referire la creşterile salariale ce au operat începând cu data de 1 ianuarie 2018, invocă dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava:

- obligarea pârâţilor la emiterea, începând cu data de 11.11.2012 a unui nou Ordin de salarizare, prin care să se modifice clasa de salarizare şi gradaţia, potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 şi în funcţie de acestea să i se majoreze indemnizaţia de încadrare lunară, cu reţinerea vechimii de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice;

- începând cu 01.03.2013 şi ulterior cu 01.03.2015, obligarea pârâţilor la modificarea indemnizaţiei de încadrare prin adăugarea a 10% şi respectiv a 15% din indemnizaţia de încadrare, ca urmare a schimbării condiţiilor referitoare la vechimea în funcţie;

- obligarea pârâţilor să îi emită, începând cu data de 11.11.2012, alte Ordine de salarizare prin care să îi acorde sporul pentru condiţii de muncă grele de 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, fiecare aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare, indemnizaţie de încadrare stabilită prin Ordinele de salarizare emise de Ministerul Justiţiei potrivit punctelor I şi II;

- emiterea începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015;

- calcularea şi plata către reclamantă a diferenţei de drepturi băneşti neplătite, actualizate cu rata inflaţiei la momentul plăţii şi la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi băneşti neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 şi până la plata lor efectivă.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susţinut că, deşi a solicitat primei instanţe să emită o adresă către Ministerul Justiţiei pentru lămurirea modalităţii de salarizare a judecătorilor absolvenţi INM, a celor promovati la instanţe superioare, a celor numiţi în funcţii de conducere în perioada 2012-2015, a celor întorşi din concediu pentru creştere copil, instanţa nu a dat curs cererii sale şi nici nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

Înalta Curte constată că motivul este nefondat, având în vedere că acest motiv de casare vizează ipoteza în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, or, recurenta-reclamantă nu a invocat o asemenea împrejurare.

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Critica recurentei-reclamante în sensul că instanţa de fond nu a admis o cerere de probaţiune nu poate fi primită ca motiv de recurs decât în ipoteza în care se invocă neregularităţi de ordin procedural în încuviinţarea sau administrarea probelor, nu şi încuviinţarea sau administrarea probelor efectivă a probelor de către instanţa de fond.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Or, aspectul referitor la administrarea probelor de către prima instanţă şi la necesitatea administrării anumitor probe nu poate forma obiect al recursului, aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs. Instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei este cea care apreciază asupra probelor în proces, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu a arătat motivul pentru care anumitor categorii de judecători li s-au aplicat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, iar ei nu.

De asemenea, a invocat faptul că instanţa de fond a respins capătul trei de cerere, fără a motiva soluţia, invocând prevederile art. 1 din legile anuale de salarizare şi susţinând că acestea stabilesc menţinerea cuantumului sporurilor la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie a anului anterior, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, dar nu a arătat cum a ajuns la concluzia că sporurile la care face referire art. 1 sunt sporurile pentru condiţii de muncă, în condiţiile în care a arătat că art. 1 face referire la sporurile care fac parte din indemnizaţia brută de încadrare potrivit art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010, fiind diferite de sporurile pentru condiţii de muncă prevăzute la alte articole.

Se reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că sentinţa îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Instanţa de fond a analizat în mod global capetele doi şi trei din cererea de chemare în judecată, iar contrar celor susţinute de către recurenta-reclamantă, are multiple referiri la cuantumul sporurilor solicitate de către reclamantă, analizând în paralel indemnizaţia şi sporurile aferente acesteia pentru fiecare dintre perioadele analizate.

Motivul de recurs examinat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, se constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

Tot nefondat se constată a fi şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reţine că prima instanţă a respins capătul I de cerere privind acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, referitor la obligarea pârâţilor la emiterea, începând cu data de 11.11.2012, a unui nou Ordin de salarizare, prin care să se modifice clasa de salarizare şi gradaţia, potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010, şi în funcţie de acestea să i se majoreze indemnizaţia de încadrare lunară, cu reţinerea vechimii de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, ca rămas fără obiect.

A respins, ca neîntemeiate, capetele II şi III de cerere, referitoare la obligarea pârâţilor la modificarea indemnizaţiei de încadrare prin adăugarea a 10% şi respectiv a 15% din indemnizaţia de încadrare, ca urmare a schimbării condiţiilor referitoare la vechimea în funcţie, şi emiterea unor Ordine de salarizare prin care să îi acorde sporul pentru condiţii de muncă grele de 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, fiecare aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare, indemnizaţie de încadrare stabilită prin Ordinele de salarizare emise de Ministerul Justiţiei.

A respins capătul IV de cerere, ca rămas fără obiect, acesta având ca obiect emiterea începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare, în vederea înlăturării discriminării salariale, şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

A admis în parte capătul V de cerere şi a obligat pârâtul Tribunalul Suceava să actualizeze diferenţele salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 cu rata inflaţiei la momentul plăţii şi cu dobânda legală calculată de la momentul datorării până la data plăţii efective a diferenţelor salariale, urmând ca sumele rezultate în urma actualizării să fie achitate reclamantei.

A respins cererea privind plata diferenţelor salariale aferente perioadei 11.11.2012 - 01.03.2016 (indicată în capătul V de cerere), ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată că recurentei-reclamante i s-au emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, conform O.G. nr. 10/2007 şi Legii nr. 293/2015, Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, Ordinul nr. 4988/C din 29.11.2019 şi Ordinul nr. 676/C din 26.02.2016, iar plata diferenţelor stabilite ca urmare a emiterii acestui din urmă ordin s-a realizat, astfel cum intimaţii Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava au dovedit prin borderourile şi fluturaşul de salariu al recurentei-reclamante, ataşate întâmpinării depuse în recurs.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că perioada urmării cursurilor Academiei de Poliţie, respectiv vechimea în muncă înregistrată ca ofiţer de poliţie, reprezintă vechime în funcţie şi trebuia să îi fie recunoscută ca atare, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, situaţia salarizării recurentei este diferită de cea a judecătorilor absolvenţi de I.N.M.

Potrivit dispoziţiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004:

"Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, după ce a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror".

În acelaşi sens, art. 21 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 prevede că:

"Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire şi numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de judecător sau procuror stagiar, precum şi perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut la art. 28, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror",

Prin urmare, recurenta-reclamantă susţine în mod nefondat că se află în aceeaşi situaţie cu judecătorii absolvenţi ai INM, câtă vreme textele de lege de mai sus stabilesc în mod expres că perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, după ce a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.

De altfel, susţinerile recurentei-reclamante nu sunt întemeiate pe niciun text de lege care să o îndreptăţească la recunoaşterea vechimii solicitate, or, în lipsa unei prevederi legale, care să stipuleze în mod expres recunoaşterea respectiv vechimi, aceasta nu poate fi recunoscută.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă s-a raportat în mod eronat la dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat."

Analizând textul de lege de mai sus, se constată că acesta vizează în mod expres doar condiţiile de pensionare a magistraţilor, şi nu recunoaşterea vechimii în funcţie, cu consecinţa încadrării recurentei-reclamante într-o altă tranşă de vechime în funcţie.

Prin urmare, fiind vorba de o situaţie reglementată prin lege şi care se aplică de facto tuturor persoanelor aflate în situaţia recurentei-reclamante, nu poate fi vorba în cauză de o discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, dat fiind faptul că judecătorii absolvenţi de INM şi cei care provin din alte profesii nu au o situaţie identică din punct de vedere al vechimii în funcţie.

Salarizarea iniţială a reclamantei s-a stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 şi, neavând vechime în funcţia de judecător, nu i-a fost acordată majorarea indemnizaţiei pentru vechime în funcţie prevăzută de O.U.G. nr. 27/2006. La momentul intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 şi nr. 285/2010, 1 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, reclamanta a fost reîncadrată, conform prevederilor Legii nr. 284/2010, în raport cu vechimea sa în funcţia de judecător, de 0 - 3 ani. Neavând vechimea de 3 - 5 ani în funcţia de judecător, reclamanta nu a beneficiat de majorarea indemnizaţiei pentru vechime în funcţie prevăzută de O.U.G. nr. 27/2006, nici la momentul încadrării în funcţie (februarie 2010), nici la momentul reîncadrării în funcţie conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010.

În ceea ce priveşte avansarea personalului în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie începând cu anul 2011, la data de 01.03.2013, când reclamanta a trecut la tranşa de vechime în funcţie de 3 - 5 ani, astfel cum corect a observat instanţa de fond, erau aplicabile prevederile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, coroborate cu prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 (conform cărora art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013), potrivit cărora avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5 % din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 32/19.10.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, contrar susţinerilor recurentei, s-a decis că "În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare şi plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010."

Pentru aceste motive, în condiţiile în care modalitatea în care au fost determinate drepturile salariale este în conformitate cu prevederile legale aplicabile, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, diferenţele între cuantumul indemnizaţiilor stabilite pentru reclamantă şi cuantumul indemnizaţiilor stabilite pentru alţi judecători (absolvenţi de INM sau aflaţi în situaţii profesionale diferite de cea a reclamantei) nu sunt generate de ordinele a căror modificare s-a solicitat, ci chiar de prevederile legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul reclamantei la trecerea într-o altă tranşă de vechime.

Cu privire la capătul trei de cerere, prin care a solicitat aplicarea sporurilor de 15% (toxicitate) şi 25% (stres şi solicitare neuropsihică) + 5 % (confidenţialitate), Înalta Curte constată că argumentele prin care se critică hotărârea recurată sub acest aspect sunt nefondate.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante în sensul că sporurile nu se raportează la indemnizaţia lunară de încadrare, întrucât nu fac parte din indemnizaţia de încadrare, ci se plătesc separat şi se calculează ca procent din aceasta, potrivit art. 4 şi 5 din Anexa VI din Legea nr. 284/2010, coroborat cu art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, precum şi cu art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, sunt nefondate

Drepturile salariale au fost calculate în temeiul prevederilor Legii - cadru nr. 330/2009, ale Legii nr. 285/2010, potrivit Ordinului nr. 42/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, ţinând seama ulterior de actele normative care au reglementat salarizarea.

Prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Anexa VI din Legea nr. 330/2009 s-au prevăzut, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică un sport 25% din salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară, un spor de confidenţialitate de 5% din salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară, iar de la 1 ianuarie 2010, potrivit alin. (3), pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, s-au prevăzut următoarele: a) un adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază şi care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază; b) sporurile prevăzute la alin. (1), ce se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariul de bază sau, după caz, noua indemnizaţie de încadrare brută lunară şi cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câştigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi a unui spor de confidenţialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizaţia de încadrare brută lunară. Potrivit art. 7, a fost prevăzut, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Conform art. 4 şi 5 din Anexa VI din Legea nr. 284/2010, s-au prevăzut, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia lunară de încadrare, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5 %, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

La indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31 decembrie 2009 s-au aplicat adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa VI la această lege (un adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi un adaos de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară), rezultând astfel o nouă indemnizaţie de încadrare brută lunară, prin includerea acestor sporuri, majorări şi adaosuri. La noua indemnizaţie de încadrare brută lunară s-au adăugat: un spor de 15%, calculat la noua indemnizaţie de încadrare brută lunară, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase (prevăzut la art. 7 din Anexa VI la Legea - cadru nr. 330/2009) şi sporurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. b) din Anexa VI (sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul de confidenţialitate) într-un cuantum care, împreună cu noua indemnizaţie de încadrare brută lunară şi cu celelalte sporuri acordate, să fie egal cu câştigul salarial aferent lunii mai 2009 (prin includerea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % şi a unui spor de confidenţialitate de 15 %, calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară).

Deşi Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010, a continuat să producă efecte, inclusiv în privinţa cuantumului sporurilor, prin voinţa legiuitorului, prin Legea 285/2010 şi apoi prin actele normative tranzitorii de salarizare succesive, care au prevăzut că se păstrează în plată sporurile în cuantumul avut în anul anterior, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. II, s-a prevăzut că:

"Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: art. 1 (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. (2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale a prevăzut:

"(1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. (2) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, s-a stabilit că în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3 - 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice s-a prevăzut:

"(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ulterior, conform art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, modificată şi completată de Legea nr. 71/2015:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

În anul 2016, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficia personalul plătit din fonduri publice s-a menţinut la acelaşi nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii, şi nu s-au aplicat valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,

Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care făceau parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, s-a menţinut la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii.

Pentru aceste motive, nu sunt fondate susţinerile recurentei potrivit cărora sporurile prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa VI Cap. VIII din Legea nr. 284/2010 trebuie să se plătească separat şi să se calculeze ca procent din indemnizaţia de încadrare lunară. În mod corect a reţinut instanţa de fon faptul că, potrivit prevederilor art. 5 din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, sporurile se stabilesc procentual, aşa cum susţine reclamanta, dar aceasta reprezintă o normă generală, de principiu, în condiţiile în care pentru anii 2011 - 2015 s-a prevăzut în mod expres, prin normele speciale cuprinse în legile tranzitorii de salarizare, faptul că se menţine cuantumul sporurilor la acelaşi nivel cu cel prevăzut pentru luna decembrie a anului anterior, trecerea într-o altă tranşă de vechime având drept efect doar majorarea indemnizaţiei de încadrare.

Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual expus, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că au fost corect calculate sporurile acordate, cu respectarea prevederilor legale şi a Normelor Metodologice de aplicare.

Pentru aceste motive, criticile formulate de recurentă sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menţinută de instanţa de control judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2673 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2673 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.