Supplementary Environmental Fund contribution for packaging waste recycling: omission of material correction decision in tax inspection and invalidation of additional payment obligations

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2019 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta A. S.A., societate în insolvenţă, reprezentată de administrator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând anularea următoarelor actelor administrative: decizia nr. 34/28.06.2019, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, decizia de impunere nr. x/22.03.2019, modificată în baza deciziei nr. 227/22.03.2017 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.10.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 48 din data de 23 iunie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de contestatoarea A. S.A., reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu intimata Administraţia Fondului pentru Mediu, a anulat în totalitate decizia 34/28.06.2019 şi, analizând contestaţia administrativă, a admis-o în parte şi a anulat decizia de impunere nr. x/2019 şi RIF nr. x/2018 pentru suma de 2.119.843 RON, reprezentând diferenţă de plată corespunzătoare anului 2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii introductive de instanţă.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanţă are o reprezentare eronată a situaţiei de fapt, iar analiza efectuată asupra modului de stabilire a obligaţiilor de plată la Fondul pentru mediu în sarcina intimatei reclamante este viciată

În anul 2017 nu au fost constatate diferenţe între cantităţile de deşeuri valorificate din centralizatorul societăţii şi cantităţile de deşeuri valorificate efectiv constatate de inspecţia fiscală.

În ceea ce priveşte obligaţiile de plată stabilite pentru anul 2016, cantitatea de 150.000 kg deşeuri PET nu a fost luată în calcul ca fiind valorificată de către S.C. C. S.R.L. - D deoarece în autorizaţia de mediu nr. x/03.12.2014 revizuită la data de 02.06.2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor nu se precizează că S.C. C. S.R.L. - D colectează si valorifică deşeuri din PET.

De asemenea, la Cap. I pct. 4. Descrierea principalelor faze ale procesului tehnologic sau ale activităţii nu este precizat că deşeurile PET sunt utilizate în procesul de fabricaţie.

Mai mult, S.C. D. S.R.L., furnizorul acestei societăţi, conform autorizaţiei de mediu nr. x/09.08.2013 revizuită la datele de 05.12.2014 şi 08.12.2015, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, nu a fost autorizat pentru colectarea deşeurilor PET astfel încât deşeurile predate către S.C. C. S.R.L. - D nu pot fi deşeuri PET.

De aceea, nu se poate reţine că S.C. C. S.R.L. - D nu a valorificat deşeuri de ambalaje din plastic PET în contul S.C. A. S.A.

În ceea ce priveşte obligaţiile de plată stabilite pentru anul 2015, E. şi F. se regăsesc în situaţiile furnizate de intimata-reclamantă ca fiind atât reciclatori interni, cât şi reciclatori externi în privinţa deşeurilor de aluminiu, cantităţile de aluminiu fiind practic dublate (de două ori cantitatea de 39.371 Kg deşeuri din aluminiu). De aceea, organele fiscale nu au luat în considerare ca fiind valorificată la reciclare cantitatea de 39.371 kg deşeuri de aluminiu care figurează în categoria reciclatorilor interni.

Prin Decizia de impunere nr. x/22.03.2019, diferenţa de plată stabilită suplimentar provine din faptul că, pentru anul 2015, societatea nu a îndeplinit obiectivul minim de valorificare prin reciclare pe tip de material pentru sticlă şi aluminiu.

Nu a fost luată în considerare ca fiind valorificată prin reciclare cantitatea de 1.880.770 kg deşeuri sticlă întrucât această cantitate nu a fost valorificată prin reciclare de S.C. Compania de Gestionare a Deşeurilor S.R.L..

La stabilirea bazei de calcul, a fost luată în considerare ca fiind valorificată prin alte metode de către S.C. Compania de Gestionare a Deşeurilor S.R.L. cantitatea de 1.880.770 kg deşeuri sticlă" (a se vedea anexa nr. 7).

Motivarea luării în calcul ca fiind valorificată prin alte metode a cantităţii de 1.880.770 kg deşeuri sticlă se regăseşte la finalul paginii 8 şi în pagina nr. 9 din raportul de inspecţie sus menţionat.

Sunt nefondate susţinerile primei instanţe referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat. Din analiza jurisprudenţei comunitare rezultă că elementul fundamental al caracterului suficient al motivării actului administrativ este cel al legalităţii. Conform aceleiaşi jurisprudenţe, este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului şi care este capabilă să explice soluţia aleasă de administraţie.

Actul administrativ contestat de intimata-reclamantă conţine elementele esenţiale pentru stabilirea obligaţiilor de plată datorate de aceasta, precum şi datele necesare care să permită verificarea corectitudinii modului de calcul al impozitului impus prin Decizia de impunere nr. x/09.10.2018, modificată conform Deciziei nr. 227.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate în virtutea cărora a înţeles să critice soluţia primei instanţe. Totodată, din perspectiva aspectelor de fond, intimata A. S.A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondat şi menţinerea, ca legală, a hotărârii primei instanţe.

În motivare, în privinţa excepţiei nulităţii, intimata-reclamantă a arătat că recurenta-pârâtă a evocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. numai în mod formal, pentru că nu se arată care norma de drept material a fost încălcată sau aplicată greşit. În loc să indice unul sau mai multe motive de casare, recurenta arata că "prima instanţă are o reprezentare eronată a situaţiei de fapt, iar analiza efectuata asupra modului de stabilire a obligaţiilor de plata la Fondul pentru mediu este viciată". Reluarea constatărilor echipei de control pentru fiecare an verificat şi pentru fiecare categorie de deşeuri din ambalaje nu poate constitui o critica adusă hotărârii primei instanţe, de vreme ce instanţa a decis doar asupra respectării termenului de formulare a contestaţiei administrative şi doar asupra nemotivării actelor administrative/motivării contradictorii pentru o singură categorie de deşeuri din ambalaje, respectiv deşeurile din metal.

Este importantă motivarea organului de control, pentru că numai astfel se poate stabili dacă au fost încălcate sau nu obligaţii de către intimata-reclamantă.

Nu există discuţii cu privire la cantităţile înregistrate, respectiv încredinţate spre reciclare unui operator autorizat. Cantităţile sunt reale şi nu se neagă acest aspect de Administraţia Fondului pentru Mediu. Nu există suspiciunea unor achiziţii fictive, a unor valori nereale, susceptibile de a fi reapreciate de organul fiscal, operaţiuni care s-ar fi făcut cu scopul de a diminua baza impozabila.

Administraţia Fondului pentru Mediu verifică dacă au fost îndeplinite obiectivele de reciclare şi constată ce cantităţi au fost încredinţate în vederea reciclării operatorilor autorizaţi şi contractele pe care aceştia le-au încheiat cu cei care introduc pe piaţa ambalaje respectiv cu organizaţiile de transfer de responsabilitate. Dreptul de a decide dacă o anumită cantitate de deşeuri din ambalaje a fost reciclată sau nu prin metode acceptate de lege nu este un drept absolut. Administraţia Fondului de Mediu verifică acele cantităţi de deşeuri ajunse la reciclator şi capacitatea acestuia de a recicla în raport de autorizaţiile pe care le deţine. Doar atunci când cantităţile nu ar fi reale, dacă s-ar constata diferenţe cantitative pe baza unor controale încrucişate, s-ar putea stabili o penalitate/o contribuţie de 2 RON/Kg pentru cantităţile care nu au fost reciclate potrivit obiectivelor de atins. De aceea este imperativ necesară motivarea raportului de inspecţie fiscală atunci când se stabilesc contribuţii suplimentare, pentru că trebuie să se poată verifica dacă valorile impuse suplimentar de Administraţia Fondului pentru Mediu îşi au justificarea în diferenţe cantitative sau după caz în constatarea unei incapacităţi a reciclatorului de a realiza serviciile la care s-a obligat.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 24 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

A. Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, invocată de intimata A. S.A., prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Argumentele invocate de recurenta-pârâtă se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. deoarece este criticată aplicarea unor norme materiale de către prima instanţă, respectiv art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată prin Legea nr. 105/2006. Chiar dacă recurenta-pârâtă nu precizează expres că înţelege să critice aplicarea greşită a acestui text de lege, acest aspect rezultă neîndoielnic din conţinutul cererii de recurs, care face referire îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acest text de lege. În aceste condiţii, indicarea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este formală, aşa cum afirmă intimata-reclamantă.

B. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.10.2018 şi Decizia de impunere nr. x/09.10.2018 s-a stabilit o contribuţie suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 10.647.759 RON.

Împotriva acestor acte fiscale, intimata-reclamantă a formulat contestaţie.

Prin Decizia nr. 227/07.01.2019, contestaţia intimatei-reclamante a fost admisă în parte şi s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere.

În baza acestei decizii, s-a emis Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin care s-a stabilit o contribuţie suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 7.925.186 RON.

Împotriva acestei decizii, intimata-reclamantă a formulat contestaţie care a fost respinsă ca tardiv introdusa prin Decizia nr. 34/28.06.2019.

În consecinţă, din data de 22.03.2019, Decizia de impunere iniţială nr. 233/09.10.2018 a încetat să producă efecte juridice, cu efect retroactiv până la data emiterii sale, astfel încât capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 233/09.10.2018 este neîntemeiat. După 22.03.2019, produc efecte Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.10.2018 şi Decizia de impunere nr. x/22.03.2019.

Prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă a înţeles să invoce motive prin care să dovedească introducerea contestaţiei sale în termen împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.03.2019 şi motive ce vizează fondul contestaţiei.

Instanţa de fond a considerat întemeiate motivele din prima categorie, stabilind că intimata-reclamantă a formulat contestaţia împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.10.2018 şi Deciziei de impunere nr. x/22.03.2019 în termen, analizând legalitatea acestor acte.

Soluţia introducerii contestaţiei în termen a rămas definitivă ca urmare a nerecurării sentinţei cu privire la acest aspect. Intimata-reclamantă a înţeles să atace sentinţa doar în privinţa soluţiei dată de prima instanţă în privinţa fondului contestaţiei.

În ce priveşte motivele ce vizează fondul contestaţiei, intimata-reclamantă a invocat prin cererea de chemare în judecată:

- nesemnarea raportului de inspecţie fiscală de către preşedinte şi inspectorii participanţi la control;

- decizia de impunere nu respectă decizia nr. 227/07.01.2019;

- stabilirea greşită a obligaţiilor de plată în sarcina sa pentru anul 2017 şi motivarea insuficientă în privinţa acestora.

Primele două motive au fost considerate neîntemeiate de prima instanţă, iar intimata-reclamantă nu a atacat această soluţie, astfel încât dezlegarea dată de prima instanţă acestor motive a rămas definitivă.

Ultimul motiv a fost considerat întemeiat de prima instanţă, care a apreciat că, din actele atacate, lipsesc motivele care au determinat obligaţia suplimentară de plată în sarcina reclamantei, aferentă anului 2017.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este nelegală, deoarece prima instanţă nu a luat în considerare Decizia nr. 227/07.01.2019 (prin care contestaţia intimatei-reclamante a fost admisă în parte şi s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere) şi Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin care s-a stabilit o contribuţie suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 7.925.186 RON. Deşi intimata-reclamantă a atacat şi Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin cererea de chemare în judecată, prima instanţă a omis solicite părţilor să depună această decizie şi Decizia nr. 227/07.01.2019 (în baza căreia s-a emis Decizia de impunere nr. x/22.03.2019, manifestând lipsă de rol activ. Acestea au fost depuse în faţa instanţei de recurs care le va analiza.

Din examinarea conţinutului Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.10.2018, a Deciziei nr. 227/07.01.2019 (prin care contestaţia intimatei-reclamante a fost admisă în parte şi s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere) şi a Deciziei de impunere nr. x/22.03.2019 (prin care s-a stabilit o contribuţie suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 7.925.186 RON), Înalta Curte observă că, pentru anul 2017, nu s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante.

Astfel, în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.10.2018 şi Deciziei nr. 227/07.01.2019 se reţine că echipa de inspecţie fiscală a constatat faptul că totalul cantităţilor de deşeuri de ambalaje valorificate efectiv de societate a fost de 51.553.441 kg (anexa 5), nefiind constatate diferenţe între cantităţile de deşeuri valorificate din centralizatorul societăţii şi cantităţile de deşeuri valorificate efectiv constatate de inspecţia fiscală.

Cu toate acestea în mod greşit în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.10.2018 se stabileşte contribuţia suplimentară de plată la fondul de mediu de 10.647.759 RON, menţionându-se greşit la pagina 12 paragraful 1 că obligaţiile de plată provin din faptul că societatea nu a îndeplinit obiectivele minime de reciclare pentru sticlă, metal total şi aluminiu aferente anului 2015, obiectivul minim de reciclare pentru PET aferent anului 2016, dar şi obiectivul minim de reciclare pentru total metal aferent anului 2017. Această menţiune este o greşeală materială, câtă vreme în conţinutul Raportului de inspecţie fiscală se reţine că nu au fost constatate diferenţe între cantităţile de deşeuri valorificate din centralizatorul societăţii şi cantităţile de deşeuri valorificate efectiv constatate de inspecţia fiscală, astfel încât nu putea fi stabilită o contribuţie suplimentară la fondul de mediu.

Această greşeală materială a fost îndreptată prin Decizia nr. 227/07.01.2019, (prin care contestaţia intimatei-reclamante a fost admisă în parte şi s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere), reţinându-se că totalul cantităţilor de deşeuri de ambalaje valorificate efectiv de societate a fost de 51.553.441 kg, nefiind constatate diferenţe între cantităţile de deşeuri valorificate din centralizatorul societăţii şi cantităţile de deşeuri valorificate efectiv constatate de inspecţia fiscală.

În baza Deciziei nr. 227/07.01.2019 a fost emisă Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin care contribuţia stabilită suplimentar în sarcina intimatei-reclamante a fost redusă de la 10.647.759 RON la 7.925.186 RON.

Ca urmare a faptului că pentru anul 2017 nu s-a stabilit nicio obligaţie suplimentară de plată în sarcina intimatei-reclamante (ca urmare a lipsei unei diferenţe între cantităţile de deşeuri valorificate din centralizatorul societăţii şi cantităţile de deşeuri valorificate efectiv constatate de inspecţia fiscală), argumentul primei instanţe referitoare la lipsa motivelor care au determinat obligaţia suplimentară de plată aferentă anului 2017 este neîntemeiat, astfel încât, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata A. S.A., ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 48 din data de 23 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea formulată de reclamanta A. S.A., societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu intimata Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.