Eligibility of un-budgeted rental and accommodation expenses in EU-funded projects: necessity of prior inclusion in the estimated budget or contractual amendment

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Petrol - Gaze Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregularităţilor şi stabilirea creanţelor bugetare nr. x/16.10.2016,a titlului de creanţa bugetara nr. OI 5906/SJCSN/16.10.2017 privind o creanţă bugetară de 115.917,90 RON, aferentă unor cheltuieli neeligibile de 118.282,95 RON şi a Deciziei nr. 285/BDZ/19 decembrie 2017, prin care s-a respins plângerea prealabilă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 27 februarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Petrol - Gaze Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare nr. x/5960 din 16.10.2017 şi Decizia nr. 1285/19.12.2017 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 22 din 27 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut recurentul-pârât că instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, temei de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condiţiile stabilite şi de Ghidul Solicitantului, atunci când întrunesc condiţiile prevăzute în ghid pentru eligibilitatea lor. Menţionează recurentul ME-OIPOCU faptul că, potrivit celor inserate în Ghid, subsecţiunea 4.4.4, în categoria cheltuielilor neeligibile sunt prevăzute cheltuielile pentru locuinţe, astfel că sumele alocate pentru achiziţionarea unei locuinţe sau pentru închiriere nu reprezintă cheltuieli eligibile.

A prezentat recurentul-pârât situaţia generatoare de neregulă, care a avut la bază constatarea, de către Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României şi de către structura de control din cadrul OIPOCU-MEN, a faptului că nu au fost prevăzute în cererea de finanţare a proiectului cheltuielile solicitate la rambursare şi validate în baza contractelor de locaţiune nr. x/01.05.2011 şi nr. y/01.02.2011, aceste cheltuieli nerespectând principiile unui management financiar riguros.

În baza contractului nr. x/01.05.2011 au fost solicitate la rambursare şi validate cheltuieli în sumă de 94.137,39 RON, reprezentând contravaloare chirie în mai multe localităţi, cheltuieli ce au fost reţinute ca având caracter neeligibil, fiind realizate înainte de data de 02.03.2012, data aprobării tacite a notificării nr. 10.

În baza contractului nr. x/01.02.2011 au fost solicitate la rambursare cheltuieli în sumă de 24.145,56 RON, reprezentând chiria partenerului 7 A., cheltuieli realizate după data de 02.03.2012, ce au fost reţinute ca fiind neeligibile, întrucât "nu se poate stabili care este legătura între necesitatea de a bugeta sume de bani pentru închiriere spaţii pentru desfăşurarea activităţii în cadrul proiectului cu închirierea unui spaţiu locativ care nu are prevăzute birouri de lucru, săli de conferinţe sau oricare alte spaţii destinate în concret realizării unor activităţi în cadrul proiectului".

A susţinut intimatul-pârât că a trimis la dosarul de fond anexa 1, cu lista locaţiilor de implementare a proiectului din data de 30.11.2012, lista locaţiilor de implementare a proiectului care au fost schimbate faţă de raportarea anterioară din data de 30.11.2012, iar spaţiul ce formează obiectul contractului de închiriere nr. x/01.02.2011 nu figurează în aceste liste, şi, totodată, în cererea de finanţare ID x nu au fost prevăzute cheltuieli cu închirierea unor spaţii locative destinate membrilor echipei de implementare ai partenerului 7 B. S.A., neputând fi interpretate modificările operate prin notificarea nr. 10 în sensul indicat de intimata-reclamantă, întrucât, în locaţia ce face obiectul acestui contract de închiriere nu a fost realizată nicio activitate din cele prevăzute pentru a fi realizate în implementarea proiectului.

A menţionat recurentul ME-OIPOCU prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordinul MMFPS nr. 117/2010, jurisprudenţa CJUE în materie de nereguli, art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE; Euratom) nr. 2988/95, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2016, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi decizii de speţă ale instanţei supreme.

Din perspectiva temeiului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurentul-pârât că hotărârea primei instanţe reprezintă o reproduce a criticilor formulate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, lipsind raţionamentul pe care s-a fundamentat convingerea instanţei de fond, iar apărările OIPOCU-ME au fost înlăturate.

Se arată în calea recursului că, procedând astfel, prima instanţă a lipsit pe pârâtul în cauză de o exercitare efectivă a drepturilor sale procesuale, dând o interpretare proprie cauzei, ex lex, inclusiv producând probe în favoarea susţinerilor reclamantei, prin compilarea probatoriului fără a ţine seama de individualitatea actelor administrative depuse ca probă la dosar şi nici de realitatea stării de fapt pe care acestea au surprins-o la data emiterii lor. Se reproşează, totodată, primei instanţe, faptul că nu a ţinut cont de legea specială aplicabilă cauzei, lipsind de eficienţă O.U.G. nr. 66/2011, încălcând astfel prevederile art. 20 C. proc. civ.. Mai relevă recurentul-pârât considerente contradictorii din hotărârea primei instanţe, ce denotă, în opinia sa, o eroare gravă de judecată, contrară prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, astfel că hotărârea instanţei de fond se impune a fi casată, cu trimitere spre rejudecare.

În consecinţă, afirmă recurentul-pârât că nu-i este permis judecătorului fondului să pună la îndoială jurisprudenţa consacrată a instanţelor de judecată, doctrina în materie, cât mai ales activitatea de control derulată în aplicarea legilor speciale şi a regulamentelor europene, de către structurile de control existente la nivelul autorităţilor de management/organismelor intermediare cu competenţe delegate în gestionarea fondurilor europene.

Prin faptul că nu a făcut aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, judecătorul fondului a refuzat, practic, să dea eficienţă juridică legislaţiei europene, imperativă în cauză, deşi avea îndatorirea ca, în cazul concursului dintre prevederile reglementării europene şi prevederile dreptului intern să înlăture orice impediment constituit în legislaţia naţională, în favoarea aplicării dreptului european.

Raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a susţinut recurentul-pârât că prima instanţă "a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", prin faptul că "instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ..".

În esenţă, a afirmat recurentul OIPOCU-ME că, în analiza memoriului justificativ pentru încheierea Actului adiţional nr. x, nu au fost identificate solicitări de modificări la nivelul bugetului estimativ, care să vizeze bugetarea unor cheltuieli cu închirieri spaţii, singurele servicii de închirieri pentru partenerul 7- A. S.A. au fost cele pentru aprobarea în bugetul proiectului a închirierii a două autoturisme în regim de leasing operaţional, fără să existe vreo referire cu privire la necesitatea închirierii unor spaţii de birouri.

A indicat recurentul-pârât o serie de înscrisuri menite să releve, în accepţiunea sa, faptul că, în esenţă, prin actul adiţional nr. x aprobat de OIPOCU-ME în data de 20.05.2011, nici reclamanta, nici partenerul 7 nu au solicitat bugetarea unor cheltuieli cu închirierea unor spaţii, ci a solicitat bugetarea sumelor necesare închirierii a două autoturisme, cheltuieli care nu fac obiectul cauzei deduse judecăţii.

A mai arătat recurentul-pârât că la dosarul notificării nr. x se poate verifica faptul că formularea iniţială a subsecţiunii "Justificarea bugetului cererii de finanţare" cuprinde menţiunea "au fost prevăzute sume pentru închiriere de spaţii pentru desfăşurarea conferinţelor din cadrul proiectului în valoare de 12. 600 RON", iar formularea actualizată, propusă prin notificarea 10, cuprinde menţiunea "au fost prevăzute sume pentru închiriere de spaţii pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul proiectului în valoare de 122.364 RON", această clauză fiind acceptată tacit la data de 02.03.2012, iar în documentele justificative aferente actului adiţional nr. x nu apare niciunde specificată această sumă.

Se afirmă de către recurent că prin notificarea 10 a solicitat intimata-reclamantă pentru prima dată modificarea prevederilor iniţiale din cererea de finanţare, adică un an mai târziu de a se efectua modificarea ce se pretinde că ar fi fost realizată prin actul adiţional nr. x, aprobat în mai 2011.

Învederează recurentul-pârât că cele două documente existente ca anexe la notificarea nr. 10, ce se află la OIPOCU MEN, sunt ştampilate pe fiecare pagină şi contrasemnate de managerul de proiect, spre deosebire de documentele trimise spre analiză, că nu au fost bugetate iniţial şi nici nu au fost solicitate anterior acestei notificări cheltuieli cu închirierea de spaţii pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul proiectului, că prin modificările solicitate în memoriul justificativ pentru încheierea actului adiţional nr. x nu s-au solicitat modificări ale bugetului estimativ, aceste modificări privind doar aprobarea în bugetul proiectului a închirierii a două autoturisme în regim de leasing operaţional, iar intimata-reclamantă a ataşat incomplet înscrisuri la dosarul cauzei, dorind să probeze, în mod dolosiv, că modificarea realizată prin notificarea 10 ar fi, în fapt, realizată prin actul adiţional nr. 2.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă Universitatea Petrol - Gaze Ploieşti a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Sub un prim aspect, a invocat intimata excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinând, în acest context, că, deşi au fost indicate de recurent prevederile punctului 8 din cuprinsul art. 488 C. proc. civ., în realitate s-a criticat modalitatea de administrarea a probatoriului, iar pentru temeiul de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., criticile formulate nu se încadrează în aceste dispoziţii legale.

Pe fondul recursului, arată intimata-reclamantă că, în cadrul proiectului derulat pentru un număr de 7 universităţi, cea din cauză avea, în realitate, calitatea de intermediar financiar, fără a avea vreo obligaţie contractuală in eligendo sau in vigilando privind derularea faptică a activităţii depuse de B. S.A..

Pentru cheltuiala considerată de autoritatea centrală ca fiind nedeductibilă, privind închirierea unor spaţii pentru desfăşurarea activităţilor necesare în cadrul proiectului, s-au încheiat actele administrative fiscale contestate în cauză, motivat de faptul că a fost reţinut un conflict de interese între administratorul A. S.A. şi persoana fizică ce a închiriat spaţiile aflate în proprietatea sa, fiind una şi aceeaşi persoană în ambele calităţi, în realitate fiind vorba despre un singur spaţiu pentru care ar fi fost incidentă această situaţie.

Intimata-reclamantă afirmă că la data de 20 mai 2011 a încheiat cu recurentul-pârât anexa II la contractul de finanţare şi s-au aprobat cheltuielile de închiriere în sumă de 122.364 RON, iar titlul de creanţă, ce a fost deja executata silit, a fost comunicat beneficiarului finanţării fără nicio altă documentaţie, iar prin decizia nr. 12856/BDZ/19.12.2017, prin care s-a respins plângerea prealabilă, au fost modificate augumentaţiile din procesul-verbala de constatare nr. x/16.10.2017, susţinându-se că nu se contestă faptul că preţul plătit ar fi mai mare decât preţul pieţei, ci modificarea spaţiului, fără justificare, se recunoaşte valabilitatea actului adiţional nr. x/20.05.2011, dar se susţine că cele trei contracte de închiriere au fost întocmite anterior existenţei acestui act adiţional, şi, de asemenea, nu se mai susţine că ar fi existat un conflict de interese.

Se mai arată în cuprinsul întâmpinării că suma considerată neeligibilă a fost solicitată prin cererea de rambursare nr. x, pentru cheltuielile de leasing şi închiriere din perioada octombrie 2011- august 2012, iar pentru 6 ordine de plată, aferente operaţiunilor financiare pentru anul 2011, nu se mai putea emite titlu de creanţă, fiind împlinit termenul de prescripţie, excepţie ce a fost invocată în subsidiar, prin precizarea la acţiune din aprilie 2018, fără ca recurentul-pârât să conteste această prescripţie, aspect consemnat în încheierea de şedinţă din aprilie 2019.

După notificarea 10 au fost efectuate 10 plăţi, în perioada 16.03.2012-31.08.2012, pe care intimata Universitatea le consideră legale.

Precizează în cuprinsul întâmpinării că prin anexa la notificarea 10, la capitolul "resurse umane" s-au prevăzut costuri de deplasare, cazare, diurnă în funcţie de activităţi, în cuantum de 394.462 RON anul I, 33.985 RON anul II şi 103.745 RON anul III, deci, consideră intimata că exista aprobare iniţială prin contract.

Susţine intimata-reclamantă că suma de 122 364 RON a fost utilizată pentru închiriere spaţii, iar un număr de 97 de persoane au efectuat deplasări la Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte, fiind cazaţi în spaţiul ce formează obiectul contractului nr. x/01.02.2011, astfel că suma de 115 917.291 RON reprezintă cheltuieli de spaţiu închiriat pentru activităţi de implementare tehnică a proiectului şi cazarea personalului la locaţiile din Bucureşti, Târgovişte şi Ploieşti.

Face trimitere intimata-reclamantă la răspunsul expertului tehnic desemnat în cauză- fila x din răspunsul la obiecţiuni, în care se arată că nu se face nicio diferenţă între cheltuielile de închiriere spaţie pentru desfăşurarea activităţilor de implementare a proceselor tehnologice ale proiectului şi închirierea spaţiilor de cazare a personalului care se deplasează şi este cazat, pentru implementarea procesului tehnologic.

Susţine intimata-reclamantă că nu pot fi încadrate aceste cheltuieli în categoria "cheltuieli locuinţe" care, conform art. 4.3.3 din Ghidul Solicitantului ar fi neeligibile, ele fiind cheltuieli de închiriere (cazarea specialiştilor şi spaţii pentru activităţi), eligibile conform aceluiaşi Ghid al solicitantului, art. 4.3.2.

A mai arătat intimata-reclamantă că nu prezintă niciun temei legal susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia nu s-ar fi înscris "pe listing" locaţiile în discuţie, din Bucureşti şi Iaşi, întrucât recurentul OIPOCU-MEN nu a indicat niciun temei din Ghidul solicitantului în baza căruia era obligatoriu să figureze cele două contracte pe lista de implementare a proiectului din 30 noiembrie 2012, iar cererea de rambursare nr. x viza cheltuieli din perioada iulie 2011- ianuarie 2012, anterior listei de locaţii din 30.11.2012, şi totodată, recurentul-pârât recunoaşte că, din punct de vedere al conformării administrative (fila x, paragraf 2_ nu se constată nereguli cu implicaţii financiare privind documentele justificative.

A mai afirmat intimata-reclamantă că, potrivit prevederilor art. 3 lit. a) din Ordinul MEN nr. 185/2008, modificat prin Ordinul MEN nr. 756/ martie 2010, pct. 1, condiţia eligibilităţii este ca o cheltuială să fie efectiv plătită de către beneficiar (în speţă UPG) de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare şi a decizie de finanţare.

În concluzie, a susţinut Universitatea că neregularităţile actelor administrative contestate este generată de interpretarea greşită a legii privind noţiunea de cheltuială eligibilă, fiind eronată încadrarea, de către recurentul-pârât, a noţiunii de locuinţă prohibită de art. 4.3.3. din Ghidul Solicitantului cu cea de închiriere, iar modificarea succesivă a motivelor invocate în procesul-verbal de constatare din 16.10.2017 şi în decizia nr. x/19.12.2017 exclude admiterea recursului, deoarece totul se raportează la temeiul invocat în actele atacate iniţial, şi nu ulterioare, conform principiului tempus regit actum. Cât priveşte lista locaţiilor de implementare a proiectului din 30.11.2012, aceasta este inopozabilă, deoarece presupusele cheltuieli neeligibile sunt din perioada 19.10.2011-30.11.2012, deci anterioare, iar expertiza efectuată în cauză a concluzionat cert că toate cheltuielile de închiriere spaţiu sunt legale şi temeinice, eligibiel conform normelor din Ghidul solicitantului, ed. 2009 şi 2013, ordinul MEN nr. 3/185/2008 modificat prin Ordinul MEN nr. 117/21.07.2011.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul de judecată din 8 iunie 2022, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte a luat act de schimbarea titulaturii recurentului-pârât, conform art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 212/2020, acesta figurând în prezent drept Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman (în loc de Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman).

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

Într-o sistematizare a criticilor formulate de recurentul-pârât OI POCU ME, Înalta Curte reţine că se impune analizarea lor în ordinea reglementării motivelor de casare invocate în cauză, întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

În privinţa temeiului de drept regăsit în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce se referă la "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, întrucât nepronunţarea instanţei de fond asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, iar hotărârea atacată a fost dată în exercitarea prerogativelor specifice instanţelor judecătoreşti şi în limitele competenţelor formaţiunii de judecată învestite în cauză.

Recurentul-pârât a criticat soluţia pronunţată de judecătorul fondului pentru că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei, critici ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În principal, a susţinut recurentul OI POCU ME că judecătorul fondului nu a luat în considerare apărările sale, fapt ce echivalează, în opinia sa, cu necercetarea fondului cauzei. Cât priveşte celelalte chestiuni invocate în cadrul acestui motiv de casare, referitoare la încălcarea prevederilor art. 20 C. proc. civ., prin faptul că prima instanţă nu a ţinut cont de legea specială aplicabilă speţei, lipsind de eficienţa cuvenită Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, precum şi la reţinerea unei stări de fapt contrare celei relevate de actul adiţional nr. x/20.05.2011 şi de notificarea nr. x/02.03.2012, acestea vor fi analizate cu prilejul examinării criticilor întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, fiind reîncadrate de instanţa de control judiciar în acest motiv de casare.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte observă că instanţa de fond a avut în vedere apărările ambelor părţi litigante, însă, în baza unui raţionament propriu, expus în considerentele hotărârii atacate, a reţinut că este întemeiată cererea de chemare în judecată a reclamantei, argumentând în fapt şi în drept soluţia pronunţată.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului."

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs întruneşte exigenţele procedurale ale unei motivări adecvate, apte să confere garanţii de respectare a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recursul este, însă, fondat, pentru că prima instanţă a pronunţat o soluţie cu "interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material", motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fără a relua istoricul cauzei, reţine Înalta Curte că cererea de rambursare nr. x a fost respinsă, stabilind autoritatea de control că sunt neeligibile cheltuielile solicitate de A. S.R.L. spre decontare din fondurile proiectului, în cuantum de 118.282,95 RON, aferente contractelor de închiriere nr. x/01.02.2011 şi nr. y/01.05.2011. A fost emis titlul de creanţă reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.10.2017, împotriva căruia intimata-reclamantă a formulat contestaţie, în a cărei soluţionare a fost emisă decizia nr. x/19.12.2017, aceste acte administrative formând obiectul acţiunii judiciare din prezentul dosar.

Contrar soluţiei pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte reţine că sunt neeligibile cheltuielile aferente cererii nr. x de rambursare, fiind efectuate cu nerespectarea prevederilor contractuale, legale şi regulamentare care stabilesc cadrul normativ în care s-a derulat activitatea aferentă proiectului "Formarea personalului universitar şi a studenţilor în utilizarea instrumentelor informatice moderne în domeniul managementului universitar".

Prin contractul de finanţare nr. x, înregistrat la AMPOSDRU sub nr. x/06.09.2010, intimata Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti s-a obligat să respecte, în implementarea proiectului, criteriile de eligibilitate prevăzute în Ghidul Solicitantului - Condiţii generale 2009-Secţiunea 4.3-Eligibilitatea cheltuielilor, subsecţiunea 4.3.1. Reguli generale de eligibilitate a cheltuielilor, în care s-a stabilit că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiţii, cum ar fi:

- să fie necesară pentru realizarea activităţilor din cadrul proiectului;

- să fie prevăzută în bugetul estimativ al proiectului;

- să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor şi un raport optim cost-rezultate; să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

Aşadar, o condiţie de eligibilitate se referă la includerea unui tip de cheltuieli pentru care s-a formulat solicitarea de rambursare în cererea de finanţare a proiectului, iar în măsura în care intervin modificări ulterioare la bugetul estimativ al proiectului ce a fost avut în vedere la semnarea contractului de finanţare, trebuie să fie realizat acordul de voinţă al părţilor din contract, pentru a fi considerate eligibile acele cheltuieli care nu erau cuprinse în bugetul iniţial.

Prima instanţă a reţinut în mod eronat că se verifică eligibilitatea unor cheltuieli prin prisma condiţiilor existente la momentul depunerii cererii de rambursare, iar nu prin raportare la prevederile incidente la momentul la care respectivele cheltuieli au fost efectuate, fapt ce a condus la stabilirea greşită a caracterului eligibil al sumelor solicitate spre a fi suportate din fondurile alocate proiectului, deşi acestea nu îndeplineau criteriile de eligibilitate la data la care au fost realizate.

A făcut referire judecătorul fondului la dispoziţiile stabilite în cuprinsul art. 2 din H.G. nr. 759/2007, în care s-a stabilit că, "pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;

b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare."

Din analiza acestor condiţii nu reiese că se stabileşte eligibilitatea unor cheltuieli la momentul formulării cererii de rambursare, ci, dimpotrivă, norma legală prevede că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să fie în conformitate cu "…prevederile contractului de finanţare", adică să fie acceptată de partea cocontractantă, în urma realizării unui acord de voinţă.

Deşi judecătorul fondului a reţinut că nu este relevant faptul că sumele aferente cererii de rambursare nr. x au fost acceptate ca fiind eligibile doar prin notificarea tacită nr. 10, fiind important, în accepţiunea sa, să existe un acord al autorităţii de management la momentul solicitării rambursării acestor sume, Înalta Curte nu va valida acest raţionament, considerând că soluţia pronunţată în fond este eronată.

Toate cheltuielile cuprinse în cererea de rambursare nr. x, solicitate în temeiul contractelor de închiriere nr. x/01.05.2011 şi nr. y/01.02.2011, au fost efectuate anterior notificării nr. x din 02.03.2012, astfel că, în perioada contemporană ivirii acestora, nu exista niciun acord de modificare a bugetului estimat al proiectului cu sume având destinaţia de contravaloare spaţii închiriate.

În disputa privind actul juridic prin care autoritatea de management a agreat să fie incluse în bugetul proiectului cheltuieli cu spaţii închiriate, prima instanţă a dat prevalenţă susţinerilor intimate-reclamante, considerând că actul adiţional nr. x din 20.05.2011 cuprindea şi cheltuieli cu chirii, astfel că era justificată solicitarea de rambursare a acestora prin cererea nr. 3.

Contrar acestor reţineri ale primei instanţe, Înalta Curte observă că modificările agreate prin actul adiţional nr. x/2011 au fost supuse aprobării autorităţii de management conform memoriului justificativ întocmit de intimata-reclamantă Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, în cadrul căruia nu au fost cuprinse modificări ale bugetului estimativ al proiectului care să vizeze bugetarea unor cheltuieli cu închiriere spaţii.

Verificând conţinut acestui memoriu justificativ, Înalta Curte reţine că singurele modificări ce au privit partenerul 7 din proiect (A. SRL) au fost cele referitoare la închirierea a două autoturisme prin leasing operaţional, fără a exista referiri cu privire la necesitatea închirierii unor spaţii de birouri .

În privinţa sumelor aferente închirierii de spaţii, modificarea bugetului estimativ anexat cererii de finanţare a survenit prin notificarea nr. x din 02.03.2012, astfel cum a arătat recurentul-pârât în cuprinsul adresei nr. x/05.03.2019, în cuprinsul acelei notificări fiind acceptată suma de 122.346 RON pentru cheltuieli cu închirieri, amortizări şi leasing necesare derulării activităţilor proiectului.

Pentru contractul nr. x/01.05.2011 se reţine că neeligibilitatea cheltuielilor a privit perioada de la momentul încheierii contractului până la data adoptării notificării tacite nr. 10, respectiv 02.03.2012, întrucât acest contract avea ca obiect spaţii necesare activităţilor proiectului, iar după notificarea 10 exista temei contractual pentru tipul respectiv de cheltuială, fiind corectă concluzia echipei de control care a întocmit procesul-verbal nr. x/16.10.2017.

Pentru contractul nr. x/01.02.2011 cheltuielile aferente închirierii sediului din Bucureşti, strada x nr. 24, sector 1 au fost declarate neeligibile în totalitate, recurentul-pârât arătând că imobilul ce formează obiectul acestui contract nu se regăseşte în lista locaţiilor de implementare a proiectului depus de intimata-reclamantă la data de 30.11.2012 şi ulterior acestei date, nefiind desfăşurate în acel spaţiu activităţi prevăzute spre a fi realizate în implementarea proiectului.

Ceea ce prezintă relevanţă în accepţiunea instanţei de control judiciar este faptul că obiectul contractului de închiriere nr. x/01.022011 este un spaţiu cu destinaţia de apartamente de serviciu, nefiind alocat acest imobil pentru niciuna dintre activităţile de implementare a proiectului finanţat cu fonduri nerambursabile. De altfel, intimata-reclamantă recunoaşte că a fost folosit imobilul respectiv pentru cazarea personalului din cadrul proiectului, însă, este de observat că sumele ce au fost aprobate tacit prin notificarea nr. x/02.03.2012 au fost alocate pentru "închirierea de spaţii necesare desfăşurării activităţii din cadrul proiectului ", în care nu intră şi cheltuielile legate de cazarea personalului implicat în derularea acestui proiect.

Este real că potrivit prevederilor pct. 4.3.2 din Ghidul Solicitantului POSDRU 2007-2013 sunt eligibile cheltuielile cu cazarea, transportul şi diurna, dar condiţia fundamentală pentru a fi pretinsă eligibilitatea acestor cheltuieli este aceea ca ele să fie bugetate în cadrul bugetului propus prin cererea de finanţare ori aprobat ulterior prin exprimarea de voinţă a autorităţii de management. Or, după cum se relevă în cauză, în cererea de finanţare nr. x nu au fost prevăzute cheltuieli cu închirierea unor spaţii locative destinate membrilor echipei de implementare a proiectului pentru partenerul 7, B. S.R.L. (în trecut cu denumirea de A. SRL). În acest sens sunt şi precizările oferite de recurentul-pârât referitoare la existenţa unei liste de implementare a proiectului, fără ca, în accepţiunea instanţei de control judiciar, să fie determinant în soluţionarea prezentului litigiu faptul că o astfel de listă s-a solicitat la data de 31.11.2012 sau ulterior acestei date.

Relevanţă în soluţionarea cauzei prezintă faptul că nu a fost inclus acest tip de cheltuială în bugetul proiectului, nici iniţial, nici prin actele ulterioare de modificare a contractului de finanţare nr. x, fiind prevăzute în bugetul detaliat, în referire la partenerul 7, "cheltuieli pentru închirierea spaţiilor pentru desfăşurarea de conferinţe în cadrul proiectului", după cum reiese din conţinutul notificării nr. 10. Aşadar, condiţia de eligibilitate descrisă în Ghidul solicitantului, prin care se cerea ca o cheltuială să fie prevăzută în bugetul estimat al proiectului (pct. 4.3.1-3 din ghid) nu este îndeplinită, întrucât în imobilul din Bucureşti, strada x nr. 24, sector 1 nu au fost derulate activităţi de tipul conferinţelor sau alte activităţi descrise prin proiectul pentru care s-a obţinut finanţare nerambursabilă.

Înalta Curte reţine că în raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe a răspuns expertul contabil la obiectivele încuviinţate de judecătorul fondului, exprimând opinia sa chiar şi asupra unor situaţii juridice, pentru care doar instanţa de judecată era datoare să stabilească starea de fapt şi să dea interpretarea juridică potrivit normelor de drept incidente în cauză (spre exemplu, obiectivele 1 şi 3), astfel că instanţa de control nu va avea în vedere constatările contabile ale raportului aflat la dosarul de fond.

În Ghidul Solicitantului se face distincţie, la punctul 4.3.2, între "cheltuieli cu cazarea, transportul şi diurna" (punctul 2) şi "cheltuieli pentru închirieri" (punctul 6), fapt pentru care nu poate fi validată confuzia intimatei-reclamante în sensul că se includ în cheltuielile pentru închiriere şi cele necesare cazării personalului implicat în derularea activităţilor specifice proiectului.

Prin urmare, în mod corect a reţinut recurentul-pârât, prin actele administrative emise în cauză, că sunt neeligibile cheltuielile din cererea de rambursare nr. x, acestea fiind invalidate, conform Scrisorii de informare aferent CR3. Sub acest aspect sunt fondate criticile din recurs, impunându-se reformarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de pârâtul Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei civile nr. 22 din 27 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Petrol - Gaze Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei civile nr. 22 din 27 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Petrol - Gaze Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.