Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3671/2022 AI generated

Judicial inspection disciplinary review of prosecutorial delay: appeal dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 3671/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal of the complainant, upholding the Court of Appeal's judgment that rejected the administrative challenge against the Judicial Inspection’s resolutions, leaving the original disciplinary findings in force. The dispute concerned a judicial review of two resolutions by the Judicial Inspection, which had closed a complaint alleging that a public prosecutor failed to perform mandatory criminal investigation acts and caused undue delays in a criminal case, specifically accusing the magistrate of repeatedly violating legal provisions on the celerity of proceedings. Relying on Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, the court held that the appeal lacked valid grounds for cassation regarding the interpretation of substantive law, determining that the lower court correctly applied the strict interpretation of Article 99(h) of Law No. 303/2004, which requires a cumulative finding of repeated, imputable violations of celerity norms. The court emphasized that the Judicial Inspection was not required to re-examine periods previously adjudicated in other proceedings, that delays attributable to police investigative phases or procedural referrals between prosecution offices were excusable and not imputable to the prosecutor, and that the Inspection lacks competence to evaluate the substantive legality of prosecutorial tactics or investigative measures due to the principle of judicial independence.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 56 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004; Judicial inspection disciplinary review of prosecutorial delay: appeal dismissed as unfounded: The dispute concerned a judicial review of two resolutions by the Judicial Inspection, which had closed a complaint alleging that a public prosecutor failed to perform mandatory criminal investigation acts and caused undue delays in a criminal case, specifically accusing the magistrate of repeatedly violating legal provisions on the celerity of proceedings. Relying on Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, the court held that the appeal lacked valid grounds for cassation regarding the interpretation of substantive law, determining that the lower court correctly applied the strict interpretation of Article 99(h) of Law No. 303/2004, which requires a cumulative finding of repeated, imputable violations of celerity norms. The court emphasized that the Judicial Inspection was not required to re-examine periods previously adjudicated in other proceedings, that delays attributable to police investigative phases or procedural referrals between prosecution offices were excusable and not imputable to the prosecutor, and that the Inspection lacks competence to evaluate the substantive legality of prosecutorial tactics or investigative measures due to the principle of judicial independence.

Keywords

AI generated
judicial inspection prosecutorial delay administrative investigation disciplinary proceedings criminal complaint cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată asfel cum a fost formulată.
art. 56 C. proc. civ
potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., procurorul fie realizează în mod direct urmărirea penală, fie supraveghează şi coordonează urmărirea penală.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 496 C. proc. civ
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004
În baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin Rezoluţia nr.
art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004
de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 rep.
art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004
Dispoziţiile art. 99 lit.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată

Procedural basis for the final order in the judicial review proceeding.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţei la data de 14.04.2020 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare din data de 24.03.2020, lucrarea nr. C20-333 (comunicată în data de 31.03.2020, ultima zi 16.04.20200), şi a Rezoluţiei nr. 483A/12.02.2020, lucrarea nr. 19-5337 Direcţia de inspecţie pentru procurori, prin care a solicitat instanţei sa dispună admiterea contestaţiei, desfiinţarea ambelor rezoluţii atacate şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare pentru următoarele considerente:

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ambele rezoluţii nu au analizat pertinent plângerile formulate, neavând în vedere activitatea ce putea şi trebuia desfăşurată de către procuror, iar pe de altă parte nu au avut în vedere inactivitatea organelor de urmărire penala încă de la formularea iniţială a plângerii penale.

Reclamantul a menţionat că a formulat plângere referitor la modalitatea nelegală şi neprocedurală de "efectuare" a cercetării penale în dosarul penal nr. x/2017, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti.

Prin rezoluţiile atacate, autorii acestora, s-au raportat exclusiv la parcursul dosarului începând cu data de 07.08.2019 având numărul 2079/P/2019, or plângerea a fost formulată referitor la tot parcursul dosarului, începând cu data formulării plângerii penale 21.04.2017 şi până în prezent.

Faptul că dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nu exclude perioada anterioară de la data de 16.08.2017, dată la care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 a preluat acest dosar, când dosarul a purtat numărul x/2017 şi s-a aflat în supravegherea aceluiaşi procuror B..

De la data trimiterii la SICE Sector 3, ofiţerul de poliţie judiciară l-a citat în vederea luării declaraţiei abia în luna aprilie 2018 (la 1 an de la depunerea plângerii), acesta comunicându-i faptul că există probe în dosar care conduc la concluzia existenţei infracţiunilor, însă ulterior a întocmit un referat cu propunere de clasare, fără să efectueze acte minime şi obligatorii de urmărire penală, respectiv audierea făptuitorilor şi fără să se raporteze la probatoriul din dosar.

Deşi se menţionează în rezoluţia atacată că în perioada " octombrie - decembrie 2019 cauza a rămas în nelucrare", nu se arată cauza pentru care dosarul ar fi rămas în nelucrare, aspect ce ar fi trebuit să reiasă din verificările Inspecţiei Judiciare.

1.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1004 din 21 octombrie 2020, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată asfel cum a fost formulată.

A criticat recurentul-reclamant sentinţa atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Atât prin hotărârea atacată, cât şi prin ambele rezoluţii, nu s-a avut în vedere activitatea ce putea si trebuia desfăşurata de către procuror iar pe de alta parte nu au avut in vedere inactivitatea organelor de urmărire penala încă de la formularea iniţiala a plângerii penale.

Dispoziţiile art. 99 lit. h) cât si art. 99 lit. f) din legea 303/2004 prevăd ca sunt abateri disciplinare "refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu' si "nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetata in efectuarea lucrărilor, din motive imputabile..."

Nu s-a verificat şi nu s-a motivat de către pârâtă şi nu s-a analizat/motivat de către instanţa de fond daca procurorul de caz a efectuat vreun act de procedură şi daca au fost motive întemeiate pentru care de la data formulării plângerii penale nu s-a efectuat niciun act de procedura în cauza (faptul ca a fost instituita starea de urgenta sau ca procurorul s-a aflat în autoizolare de 2 ori cate 14 zile fiind nerelevant atât timp cat anterior vreme de 1 an si jumătate nu s-au efectuat acte de cercetare penala, cu excepţia audierii recurentului pur formal la 1 an de la formularea plângerilor.

În continuate recurentul a mai susţinut că, în cauză nu a fost efectuată o verificare amplă cu privire la tergiversarea sau nu de către organele de urmărire penală în faza cercetării penale. potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., procurorul fie realizează în mod direct urmărirea penală, fie supraveghează şi coordonează urmărirea penală. Mai arată că mai există şi alte dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cu privire la acelaşi făptuitor în care, de asemenea, nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală. Un alt aspect invocat priveşte faptul că din momentul trimiterii dosarului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au trecut 2 luni de zile până la înregistrarea dosarului pe rolul acestui din urmă parchet.

Faţă de cele arătate, soluţia atacata este nelegală, împreuna cu soluţiile pronunţate prin rezoluţiile atacate, fiind de natura evidentei tergiversarea în soluţionarea cauzei de către organele de cercetare penala precum si lipsa intenţiei de a administra probe în vederea soluţionării judicioase a cauzei şi aflării adevărului, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desfiinţarea rezoluţiilor si trimiterea dosarului în vederea continuării cercetării disciplinare pentru a se verifica daca procurorul de caz a efectuat acte de procedura in cauza si daca au existat motive întemeiate pentru care nu s-au efectuat acte de procedura in cauza.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă a menţionat că în mod corect a reţinut inspectorul judiciar inexistenţa indiciilor săvârşirii abaterii disciplinare reclamate.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 28 aprilie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.

Situaţia de fapt reţinută, aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului este conturată de faptul că, prin sesizările adresate Inspecţiei Judiciare, înregistrate sub nr. x reclamantul A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de instrumentarea dosarului penal nr. x/2017, invocând în esenţă refuzul de soluţionare a cauzei de către organele de urmărire/cercetare penală, prin lipsa efectuării de acte de urmărire/cercetare penală, deşi a formulat cereri în acest sens, respectiv nesoluţionarea cu celeritate a dosarului penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, format ca urmare a declinării de competenţă dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul penal nr. x/2017 la data de 10.05.2019. S-a susţinut de către reclamant faptul că dosarul care a fost reînregistrat sub nr. x/2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nu exclude perioada anterioară de la data de 16.08.2017, dată la care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a preluat acest dosar, când dosarul a avut numărul x/2017 şi s-a aflat în supravegherea aceluiaşi procuror.

În baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin Rezoluţia nr. 483/A emisă la data de 15.02.2020, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantul A., întrucât în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aspectele semnalate nu conturează elementele abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 rep. sau a altei abateri disciplinare.

De asemenea, prin Rezoluţia nr. C20-333 din data de 24 martie 2020 emisă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva Rezoluţiei nr. 483A emisă la data de 12.02.2020 şi menţinerea rezoluţiei atacate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Rezoluţia nr. C20-333 din data de 24 martie 2020 emisă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi faţă de Rezoluţia de clasare nr. 483A emisă la data de 12.02.2020, considerând că acestea sunt nelegale.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esenţă, sunt centrate pe încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, în raport cu împrejurarea că, în opinia părţii recurente, reiterând aspectele sesizate iniţial, ar fi fost necesară realizarea unei analize complete a modului de instrumentare a dosarului penal nr. x/2017 şi nu doar a perioadei ulterioare datei de 07.08.2019, solicitând completarea verificărilor în sensul lămuririi situaţiei existente în perioada octombrie- decembrie 2019 când dosarul penal ar fi rămas în nelucrare, aspect rezultat chiar din considerentele rezoluţiei de clasare.

Totodată, recurentul a considerat că s-ar fi impus cercetarea disciplinară a magistratului care a instrumentat cauza, în considerarea soluţiei date cererii acestuia de instituire a sechestrului asigurător, a probatoriului insuficient administrat, precum şi pentru faptul că procurorii nu ar fi supravegheat organele judiciare, care la rândul lor nu au procedat la audierea făptuitorilor, deşi ar fi trebuit să efectueze această procedură, în conformitate cu nota de îndrumare emisă la data de 15.10.2019.

Subsecvent, recurentul-reclamant a mai criticat faptul că cererile de instituire a sechestrului asigurător din data de 13.06.2019, respectiv din data de 15.10. 2019, ar fi fost soluţionate de către procuror prin rezoluţia din 13.01.2020 în dosarul x/2017, însă în favoarea făptuitorilor prin respingerea acestora, deşi magistratul a menţionat că cesiunea acţiunilor s-a făcut în mod fraudulos.

De asemenea, s-a susţinut că magistratul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti ar fi refuzat să înainteze dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, chiar şi după ce Tribunalul Bucureşti confirmase redeschiderea urmăririi penale în cauză, soluţie dispusă la data de 31.01.2019 şi comunicată unităţii de parchet la data de 26.03.2019, apreciind că inclusiv prin această faptă s-ar fi urmărit tergiversarea soluţionării cauzei.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de menţionat că instanţa de judecată nu va putea analiza criticile de nelegalitate formulate cu privire la fapte şi împrejurări neaduse la cunoştinţa pârâtei care implicit a efectuat verificări prealabile în limitele sesizării formulate în acord cu prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 potrivit căruia" Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate."

De asemenea, instanţa de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei la situaţia de fapt din dosar constată că, aşa cum corect a punctat instanţa fondului, aspectele referitoare la exercitarea atribuţiilor de serviciu de către procurorul care a instrumentat dosarul penal nr. x/2017, anterior stabilirii competenţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, au constituit obiectul lucrării nr. 19-2859, soluţionate la data de 01 iulie 2019, prin rezoluţia de clasare nr. 2140/A, acesta constituind şi motivul pentru care nu au fost reanalizate de către inspectorul judiciar . Ca atare, reiterarea prin prezentul demers judiciar aspectele deja soluţionate, nu mai pot fi puse în discuţie.

În ceea ce priveşte aspectele puse în discuţie de către recurentul -reclamant, din acestă perspetivă sunt relevante dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 republicată care prevăd ca şi abatere disciplinară acea conduită a magistratului constând în nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

În cest context nu poate fi primită afirmaţia recurentului potrivit căreia în mod greşit atât instanţa fondului cât şi Inspecţia Judiciară, prin soluţiile adoptate, nu s-au raportat şi la dispoziţiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, care privesc soluţionarea cu celeritate a cauzei penale, coroborate cu dispoziţiile art. 56 din Codul de procedură penale, care prevăd explicit faptul că procurorul coordonează, supraveghează şi gestionează toată activitatea de urmărire penală.

Este mai mult decât evident, că dată fiind finalitatea sancţionatorie a abaterilor disciplinare, precum şi implicaţiile acestora asupra carierei magistratului, aplicarea şi interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă şi limitativă, acestea găsindu-şi incidenţa doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerinţele expres reglementate de lege, însoţite de o probaţiune adecvată, care să depăşească simplele afirmaţii şi apreciere ale recurentului.

Instanţa de recurs, constată că, concluzia instanţei de fond este corectă în sensul că, pentru a se putea constata această abatere trebuie indicate elementele obiective care să ateste, în privinţa magistratului vizat de sesizarea disciplinară, nerespectarea "în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor".

Cu alte cuvinte, norma legală utilizează pluralul cu privire la cauzele vizate de nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la celeritate.

Norma art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte stabileşte conţinutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăţie, a obligaţiilor de serviciu constând într-o acţiune sau omisiune, săvârşită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

Şi angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs. În ce priveşte vinovăţia aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conţinutul normelor sus enunţate, se reţine că există abatere disciplinară, în sensul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, fapte care însă constituie abatere disciplinară în situaţia în care sunt săvârşite în mod repetat şi din motive imputabile.

Astfel, această abatere disciplinară presupune, după cum a reţinut şi prima instanţă, repetabilitate în nerespectarea dispoziţiilor vizând soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

Concret, soluţia inspectorului a avut în vedere şi aspectele sesizate de către reclamant care vizau cererile formulate de către acesta la data de 13 iunie 2019 şi de 15 octombrie 2019 şi care au fost soluţionate de procuror la data de 13 ianuarie 2020 tinânându-se cont şi de perioada în care dosarul a fost declinat succesiv între parchete şi data la care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, inclusiv perioada în care s-a aflat în lucru la organele de cercetare penală.

Este de subliniat că perioada in care dosarul se află in în gestiunea organelor de cercetare penală nu se poate lua în considerare la analiza motivelor pentru care procurorul nu ar fi soluţionat dosarul într- un termen rezonabil, astfel că prelungirea duratei procedurilor nu se datorează procurorului de caz.

Or, judecătorul fondului a reţinut că, în mod corect s-a concluzionat de către intimata-pârâtă că există motive concrete, scuzabile care au concurat la prelungirea duratei procedurilor în instrumentarea dosarului, ţinând cont de perioada în care dosarul a fost declinat succesiv între unităţile de parchet precum şi de data la care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei.

Este de reamintit că verificarea aspectelor care ţin de modalitatea de instrumentare şi de soluţionare a dosarelor aflate pe rolul parchetelor, inclusiv de legalitatea tacticii/strategiei folosite de procuror în instrumentarea dosarului, de limitele colaborării cu alte instituţii, de momentul oportun pentru declanşarea urmăririi penale in personam, respectiv de încălcarea normelor de drept material sau procesual, a drepturilor reclamantului poate fi obiect al cenzurii procurorului ierarhic superior, judecătorului de drepturi şi libertăţi şi judecătorului de cameră preliminară, aşa cum este prevăzut de Capitolul VII al C. proc. pen..., Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală (art. 336 -341 din C. proc. pen...).

De altfel, principiul independenţei procurorului presupune excluderea oricăror influenţe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea şi soluţionarea cauzelor penale cu care este învestit. Prin urmare în mod corect a reţinut Inspecţia Judiciară că în ceea ce priveşte soluţiile şi măsurile adoptate de parchet, că nu are competenţa de a verifica nici măsurile luate şi nici soluţiile adoptate de procuror, întrucât s-ar încălca principiul independenţei magistratului, consacrat în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, cu excepţia situaţiei în care procurorii îşi exercită funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, ceea ce nu a rezultat din verificările efectuate.

Aşa fiind, examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici aprecierile personale ale recurentului, care, în esenţă, presupune că procurorul ar fi avut un scop ascuns, pentru a-i afecta drepturile şi interesele sale procesuale. Toate aspectele sesizate de recurent au făcut obiectul cercetării Inspecţiei Judiciare şi analizei primei instanţe, care a răspuns punctual argumentelor din acţiune.

Or, prima instanţă a analizat şi a răspuns argumentelor recurentului-reclamant, în sensul că rezoluţia de clasare a fost dispusă în perfectă concordanţă cu prevederile legale, motivată de lipsa indiciilor privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare în cauza menţionată de recurent, iar temeiul prevăzut în partea de argumentare a soluţiei şi dispoziţiile legale aplicabile face referire în mod just la situaţia de fapt constatată de inspectorul judiciar, în urma efectuării verificărilor prealabile.

Cu toate acestea, trecând peste caracterul vexatoriu al aprecierilor formulate de recurent, Înalta Curte concluzionează că soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1004 din 21.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2022.