Mandatory collective management transparency obligations: validity of disclosing user playlists as non-confidential data and cross-applicability of voluntary management statutes

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ la data de 22.05.2017 reclamanta Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat anularea art. 2, pct. A., lit. a) şi b) şi pct. B ale Deciziei ORDA nr. 114/04.11.2016 publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 889 din 07.11.2016 privind obligaţiile de transparenţă ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, inclusiv a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016-RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor - ORDA, în temeiul prevederilor art. 22 (3) şi art. 78 (2) din C. proc. civ. şi cele ale art. 16 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completări ie ulterioare, a formulat cerere de introducere în cauză a B., organism de gestiune colectivă interesat, beneficiar al remuneraţiilor pentru drepturi conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi din domeniile de gestiune colectiv obligatorii, pentru care este desemnat colector CREDIDAM.

Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2017 în dosarul nr. x/2017 conexată la prezenta cauză înregistrată sub nr. x/2017 prin încheierea de şedinţă din data de 9.02.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) în temeiul art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte, modificarea şi completarea actului administrativ reprezentat de Decizia ORDA nr. 114/2016 din 04 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 889 din 07 noiembrie 2016 privind obligaţiile de transparenţă ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.03.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti a introdus în cauză B..

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 866 din 08.03.2019, a respins cererea principală formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român Pentru Drepturile De Autor (ORDA), ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea conexă formulată de reclamanta A. sau Executanţi-A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), intervenient forţat Uniunea Naţională a Artiştilor din România-B., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi CREDIDAM, în condiţiile art. art. 493 C. proc. civ.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare arată că hotărârea recurată este nelegală, întrucât aceasta a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei/a cărei compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.), aceasta a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a unor norme de drept material (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6. C. proc. civ..).

1. Hotărârea recurată a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu/a cărei compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii

Cauza a fost repartizată în prima instanţă, completului C22 Fond, preşedintele completului fiind dl Judecător C., astfel cum rezultă din încheierile de şedinţă din data de 24.11.17, 26.01.2018, 23.03.18, 25.05.2018, 22.06.2018, 06.07.2018 .

Ulterior, începând cu termenul din data de 05.10.18, 16.11.18 şi la termenul de dezbateri din 18.01.2019, completul a fost condus de preşedinte D., sentinţa fiind pronunţată de aceasta din urmă.

La dosarul cauzei nu se regăseşte vreun înscris care să justifice modificarea componenţei completului.

În consecinţă, având în vedere că hotărârea nu a fost pronunţată de completul stabilit aleatoriu/a cărei compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, în cauză este incident motivul de casare prev. de disp. art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prima instanţă în mod greşit a stabilit că decizia ORDA nr. 114/2016 îndeplineşte cerinţa motivării.

În acest sens, prima instanţă a respins criticile noastre vizând nemotivarea Deciziei ORDA nr. 114/2016 şi a reţinut în mod nelegal că:

"Cerinţa motivării actului administrativ a fost îndeplinită în cazul Deciziei nr. 114/2016 [...] Faptul că aceste temeiuri nu sunt însă prezentate pe larg în cuprinsul Deciziei, nu îi afectează legalitatea în condiţiile în care, în decizie sunt indicate toate actele care au stat la baza emiterii acesteia [...] Instanţa de contencios administrativ poate pronunţa o soluţie de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acesteia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar şi partea vătămată, nu pot analiza şi decela raţionamentul autorităţii emitente, ceea ce nu este cazul în speţă" (para. 3,4, 6 pag. 13 Hotărârea recurată).

Procedând de această manieră, prima instanţa a pronunţat o hotărâre nelegala cu încălcarea normelor europene şi constituţionale referitoare la obligativitatea motivării actelor administrative.

Astfel necesitatea motivării actului administrativ are ca fundament atât dispoziţiile Cartei Fundamentale a Uniunii Europene (art. 41), cât şi Constituţia României (art. 31 alin. (2).

Potrivit disp. art. 41 din Carta Fundamentală a Uniunii Europene,

"Alin. (1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii.

Alin. (2): Acest drept include în principal: c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile."

Potrivit disp. art. 31 alin. (2) din Constituţie,

"Autorităţile publice potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal."

Totodată, conform jurisprudenţei comunitare, s-a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebui să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată. O motivare insuficientă sau greşita echivalează cu o lipsă a motivării actelor. Insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actului. [Cauza 14/69 ACF Chemie Farma NV c. Comisiei din 15 iulie 1970 pronunţată de Curtea de Justiţie Europeană).

În acelaşi sens, cu privire la necesitatea motivării de o manieră adecvată/clară a actelor administrative, jurisprudenţa naţională este unitară.

În consecinţă, simpla motivare formală a unui act administrativ, prin indicarea unei adrese şi a temeiului legal care conferă competenţa autorităţii administrative în vederea emiterii actului nu îndeplineşte cerinţa motivării, insuficienţa motivării sau indicarea unor temeiuri de drept greşite atrăgând nulitatea actului contestat.

În faţa primei instanţe, ORDA a susţinut că motivarea deciziei s-a făcut prin act intern, respectiv prin referatul nr. x/04.11.2016.

Recurentul a arătat că exigenţa motivării nu poate fi îndeplinită printr-un act intern, necomunicat şi nepublicat în M.Of. întrucât acest demers nu poate acoperi nelegalitatea Deciziei nr. 114/2016, dat fiind că niciun subiect interesat în contestarea acesteia nu a avut acces la acest referat pentru a cunoaşte motivele avute în vedere de ORDA şi care susţin actul emis, astfel că nu a putut sa le conteste pe calea plângerii prealabile şi a acţiunii în anulare.

În plus, prin adresa transmisă de ORDA sub nr. x/25.08.2016 către organismele de gestiune colectivă, aceasta a comunicat că nu va fi emisa o decizie privind obligaţiile de transparenţă în ceea ce priveşte drepturile care fac obiectul gestiunii colective obligatorii, arătând în acest sens următoarele:

"[...] obligaţia organismelor de gestiune colectivă desemnate colectori, în raport cu organismele beneficiare, pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, trebuie să fie cuprinse în lege. [...] Totodată, în cazul emiterii unei astfel de decizii, organismele de gestiune colectivă care au susţinut că nu există temei juridic pentru emiterea unei asemenea act administrativ, vor formula acţiuni privind suspendarea/anularea acesteia. Aceste demersuri, previzibile în opinia Oficiului, presupun costuri suplimentare, timp îndelungat pentru judecarea definitivă şi irevocabilă".

Pentru ca ulterior la două luni de la comunicarea acestei adrese, ORDA să decidă emiterea Deciziei nr. 114/2016, într-o altă formă decât cea transmisă organismelor iniţial în vederea consultării şi fără a comunica/preciza temeiurile care au stat la baza schimbării poziţiei sale, în sensul adoptării Deciziei nr. 114/2016.

În consecinţă, în raport de cele mai sus indicate, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală cu încălcarea normelor referitoare la obligativitatea motivării corespunzătoare a unui act administrativ, motivarea insuficientă a actului contestat atrăgând sancţiunii nulităţii acestuia.

INDICAREA UNOR TEMEIURI DE DREPT GREŞITE CARE AU STAT LA BAZA EMITERII DECIZEI

De asemenea, în faţa primei instanţe am arătat că şi în măsura în care daca s-ar reţine că, formal, ar fi îndeplinită cerinţa motivării, motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 114/2016 sunt străine de obiectul acesteia, respectiv de obligaţiile organismelor desemnate colectoare pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii.

Or, motivarea unei act administrativ în baza unor temeiuri greşite echivalează cu nemotivarea actului intervenind în consecinţă sancţiunea nulităţii actului.

Temeiul invocat în emiterea Deciziei nr. 114/2016 - expus în Referatul nr. x/04.11.2016 - (pag 5 Vol II dosar x/2017) este art. 1071 şi art. 133 alin. (4) şi {6-8} din Legea nr. 8/1996.

30. Art. 1071 din Legea nr. 8/1996 reglementează obligaţiile colectorului unic din domeniul copie privată, care colectează pentru producători, artişti interpreţi şi autori (deci pentru 3 categorii de titulari), iar art. 133 alin. (4) şi (6-8) din Legea nr. 8/1996 reglementează obligaţiile colectorului desemnat de ORDA pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective facultative.

Decizia nr. 114/2016 stabileşte obligaţiile colectorului (în speţă CREDIDAM) pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii, astfel că temeiul care stă la baza reglementării acestor obligaţii în sarcina subscrisei nu poate fi reprezentat de dispoziţii legale ce reglementează situaţia particulară a colectorului unic în domeniul copiei private sau a colectorului pentru drepturi ce fac obiectul gestiunii facultative.

Din această perspectivă, hotărârea pronunţată de prima instanţă este nelegală, pe de o parte, aceasta fiind nemotivată, pe de altă parte această fiind dată cu încălcarea disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, prima instanţă a reţinut că "nu pot fi reţinute nici susţinerile reclamantei în sensul că motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei sunt străine de obiectul acesteia, respectiv de obligaţiile organismelor desemnate colectoare pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii, temeiul invocat fiind art. 1071 şi art. 133 alin. (4) şi (6) -(8) din Legea nr. 8/1996."

În ciuda faptului că recurenta a arătat că disp. art. 1071 din Legea nr. 8/1996 nu sunt aplicabile în cauză întrucât acestea reglementează doar obligaţiile colectorului unic din domeniul copiei private, fiind prevederi cu caracter de excepţie care nu ar putea fi aplicate prin analogie şi altei categorii, prima instanţă nu a motivat în vreun fel raţiunea pentru care acesta prevederi s-ar aplica în mod legal şi în cazul colectorului desemnat pentru drepturi ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii, astfel încât aceste dispoziţii să poate constitui temei al Deciziei ORDA nr. 114/2016.

Or, neindicarea temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia atrag în cauză incidenţa motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996 (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), considerând că acestea sunt aplicabile şi în cazul drepturilor ce fac obiectul gestiunii obligatorii şi în consecinţă a reţinut în mod nelegal că acest temei justifică adoptarea Deciziei ORDA nr. 114/2016, fiind respectată astfel cerinţa motivării actului administrativ.

Or, disp. art. 133 alin. (2) şi urm. prevăd în mod expres că acestea se aplica doar in situaţia drepturilor ce fac obiectul gestiunii colective facultative.

Dacă am ajunge să aplicăm normele din art. 133 alin. (4) şi (6-8) din Legea nr. 8/1996 (care privesc exclusiv drepturile ce fac obiectul gestiunii colective facultative) în cazul colectorului pe un domeniu ce face obiectul gestiunii colective obligatorii, titularii de drepturi ar fi vădit prejudiciaţi, iar activitatea de repartizare s-ar putea bloca.

Dacă regulile în materie de colectare şi repartiţie a sumelor rezultate din gestiunea colectivă facultativă ar fi compatibile cu activitatea de colectare şi repartiţie a sumelor rezultate din gestiunea colectivă obligatorie, poate că viciul de nelegalitate derivând din nemotivarea corespunzătoare a deciziei nu ar fi produs reale prejudicii.

Dar în cazul nostru, vorbim despre o reală vătămare rezultată din motivarea deciziei printr-o serie de temeiuri legale străine de drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii şi de procedura aplicabilă acestui domeniu, întrucât:

Prin referatul intern nr. x/04.11.2016 se explică faptul că procedura pe care ar trebui să o urmeze organismul colector pe surse ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii este cea reglementată de art. 133 alin. (4) şi (6-8) din Legea nr. 8/1996.

Cu toate acestea, potrivit acestor norme, procedura ar trebui să se desfăşoare după cum urmează:

- Organismul colector desemnat de ORDA nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la ORDA a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate - art. 133, alin. (4) din Legea nr. 8/1996;

- Dacă nu se poate încheia acest protocol, atunci oricare dintre organismele de gestiune colectivă poate solicita ORDA iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari - art. 133, alin. (5) din Legea nr. 8/1996.

Or, din raţionamentul ORDA, rezultat din aplicarea procedurii gestiunii colective facultative în cazul gestiunii colective obligatorii se înţelege că subscrisa, pentru a repartiza sumele colectate din gestiune colectivă obligatorie ar trebui să încheie un protocol şi dacă acest lucru nu este posibil, să iniţieze procedură de arbitraj, timp în care banii rămân blocaţi şi nu pot fi repartizaţi titularilor, conform art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.

Mai mult, ORDA este de părere că pentru gestiunea colectivă obligatorie ar trebui să se aplice această procedură care nu ar face altceva decât să îngreuneze lucrurile şi să întârzie atingerea scopului final al activităţii de colectare, respectiv acela de a ne asigura că titularii de drepturi îşi primesc toate sumele de bani datorate lor.

Motivul este acela că ORDA ne cere să negociem protocoale şi sa mergem în arbitraj pentru a tranşa probleme care în cazul gestiunii colective obligatorii sunt deja stabilite de Legiuitor prin art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 care reglementează regula în materie de colectare şi repartizare -în funcţie de utilizarea reală a repertoriului. Toate celelalte articole ale art. 133 alin. (2) reglementează cu titlu de excepţie colectarea sumelor ce provin din gestiune colectivă facultativă.

Mai mult, cât timp ORDA obliga recurenta ca în cazul gestiunii colective obligatorii înainte de repartizare sa negocieze protocoale şi să meargă în arbitraj - procedură care întârzie substanţial repartizarea sumelor către titularii de drepturi, art. 134 alin. (2) lit. d)} din Legea nr. 8/1996 obligă ca în cazul gestiunii colective obligatorii să repartizeze sumele în cel mult 6 luni de la colectare. Încălcarea acestui termen reprezintă contravenţie şi, în unele cazuri, chiar infracţiune, iar în paralel, titularii de drepturi pot chema în judecată pentru plata sumelor restante.

Or, după cum se poate observa, procedura invocată de ORDA ca temei al Deciziei nr. 114/2016 şi care se aplică EXCLUSIV gestiunii colective facultative este incompatibilă cu procedura de colectare şi repartizare a sumelor ce provin din gestiune colectivă obligatorie.

Aplicarea temeiului vădit nelegal invocat de ORDA în emiterea Deciziei nr. 114/2016 ar prejudicia nu doar titularii de drepturi care nu şi-ar mai primi remuneraţiile la timp, dar şi organismul colector-în speţă, CREDIDAM, care ar putea fi sancţionat contravenţional şi penal pentru blocarea sumelor şi nerepartizarea lor titularilor.

În consecinţă, prima instanţă a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996 (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

PRIMA INSTANŢĂ ÎN MOD NELEGAL A REŢINUT CA DECIZIA NR. 114/2016 AR RESPECTA PREVEDERILE ART. 130 ALIN. (1) LIT. I) DIN LEGEA NR. 114/2016.

Unul dintre motivele de nelegalitate ale Deciziei ORDA nr. 114/2016 invocat de subscrisa în faţa primei instanţe a fost acela ca aceasta încălca prevederile art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996.

Art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996 stabileşte că "organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: i) să asigure transparenţa activităţii de gestiune colectivă în raporturile cu autorităţile publice care au drept de control şi, prin acestea, cu utilizatorii;".

Obligaţia se aplică tuturor organismelor de gestiune colectivă desemnate colector în materie de gestiune colectivă obligatorie.

CREDIDAM nu a contestat vreodată obligaţia de transparenţă reglementată şi impusă de Legea nr. 8/1996, aceasta aplicându-se chiar şi înainte de emiterea Deciziei nr. 114/2016.

Cu toate acestea, ceea ce a susţinut în faţa primei instanţe este că întinderea acestei obligaţii este cea impusă prin art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996, fără a putea fi extinsă abuziv (cu depăşirea atribuţiilor conferite ORDA prin art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996) prin aplicarea altor obligaţii reglementate pentru colectarea drepturilor gestiunii colective facultative sau a remuneraţiilor rezultând din copie privată.

Astfel prin Decizia ORDA recurenta ar fi obligată să pună la dispoziţia organismelor de gestiune colectivă beneficiare informaţii şi documente ce provin de la utilizatori şi care sunt acoperite de secretul comercial.

Or, obligaţia de transparenţă reglementată de lege în sarcina acesteia vizează doar raporturile cu autorităţile şi utilizatorii, nu şi cu alte organisme de gestiune beneficiare, din această perspectivă Decizia ORDA nr. 114/2016 încălcând prevederile legale mai sus menţionate.

Prima instanţa a respins criticile, reţinând că Decizia ORDA nr. 114/2016 nu ar încălca prevederile Legii nr. 8/1996 întrucât o asemenea obligaţia de transparenţă faţă de alte organisme de gestiune ar fi reglementată în sarcina recurentei de disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996, dispoziţii ce ar reglementa o obligaţie specială de transparenţă în sarcina OGC-urilor desemnate colector.

Or, pentru toate motivele indicate mai sus la care face trimitere expresă, prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996, aceste dispoziţii fiind aplicabile doar în ipoteza drepturilor ce fac obiectul gestiunii colective facultative, şi nu şi a celor ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii şi care au fost reglementate prin Decizia ORDA nr. 114/2016.

Totodată, prima instanţă face o greşită aplicare şi a disp. art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.

În acest sens, s-a reţinut în mod nelegal că utilizatorii ar fi obligaţi să comunice informaţiiile necesare legate de utilizarea repertoriilor doar către organismul de gestiune colectivă desemnat colector unic, neexistând un raport direct între utilizatori şi organismele de gestiune colectivă beneficiare.

Dimpotrivă, în temeiul disp. art. 130 alin. (1) lit. h)1 din Legea nr. 8/1996, B. şi A. (organismele de gestiune colectivă beneficiare concurente) pot solicita utilizatorilor informaţiile de care au nevoie pentru a verifica aceste aspecte, iar utilizatorii, cei care pot dispune asupra informaţiilor acoperite de secretul comercial, le vor pune la dispoziţie informaţiile şi documentele necesare stabilirii remuneraţiei datorate, CRED1DAM colectând remuneraţiile în numele titularilor membrii B. şi A., repartizarea remuneraţiilor către titulari urmând a se face însă chiar de organismele beneficiare (B. şi A.), conform prevederilor din propriul Statut al acestora.

PRIMA INSTANŢĂ ÎN MOD GREŞIT A REŢINUT CĂ DECIZIA ORDA NR. 114/2016 RESPECTĂ OBLIGAŢIA DE CONFIDENŢIALITATE ASUMATĂ FAŢĂ DE UTILIZATORI

Decizia ORDA nr. 114/2016 reglementează conţinutul obligaţiei de transparenţi imputabilă organismelor colectoare pe domeniul gestiunii colective obligatorii şi în art. 2 din Decizie se enumera informaţiile pe care trebuie să le comunicăm altor organisme de gestiune colectivă beneficiare. Dintre toate informaţiile acolo enumerate, am arătat că nu putem furniza pe cele de la pct. A., lit. a) şi b) şi pct. B din decizie.

Motivul este acela că informaţiile de la pct. A., lit. a) şi b) şi pct. B din decizie sunt confidenţiale, iar divulgarea lor de către CREDIDAM produce prejudicii utilizatorilor, de la care provin.

Informaţiile de la pct. A., lit. a) şi b) şi pct. B din Decizie sunt cuprinse in playlistele ce vin de la utilizatori, în baza cărora stabilim sumele datorate titularilor.

65. Or, playlistele sunt documente confidenţiale care provin de la terţi, respectiv de la organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune. Acestea sunt protejate de clauze de confidenţialitate, inclusiv de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, ca secrete comerciale.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, reţinând că aceste playlist-uri nu pot fi calificate secret comercial întrucât informaţiile legate de prestaţii ar fi fost aduse la cunoştinţă publică.

Potrivit art. 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale:

"secret comercial - orice informaţie care, total sau parţial, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deţinătorul legitim a luat măsuri rezonabile ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atât timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ;".

Playlist-urile reprezintă mai mult decât simplele "prestaţii" despre care vorbeşte prima instanţă aduse la cunoştinţa publicului, ele fiind în realitate un model de afacere prin decizii luate în privinţa duratei publicităţii, duratei emisiunilor TV etc sau prin alegerea momentelor în care sunt radiodifuzate reclamele, filmele etc. Aceste informaţii nu sunt aduse la cunoştinţa publicului şi nici nu sunt uşor accesabile.

Utilizatorii deţin departamente specializate care întocmesc aceste playliste, alocând costuri financiare semnificative în acest sens. Pentru acest motiv, cei mai mulţi dintre utilizatori refuză ca astfel de informaţii să fie divulgate terţilor fără acordul acestora, întrucât acestea pot fi analizate de concurenţii din piaţă şi folosite pentru obţinerea unor avantaje injuste, inclusiv în sensul unor practici de concurenţă neloială.

Din această perspectivă, instanţa ar fi trebuit să verifice dacă aceste playlist-uri pot sau nu să fie calificate drept secret comercial,

Practic, ne aflăm în prezenţa unei greşite calificări din punct de vedere juridic a unor elemente factuale, împrejurare ce face obiectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

În literatura de specialitate, s-a reţinut că acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate este aplicabil atunci când "instanţa, recurgând la normele aplicabile litigiului, să lefi dat o greşită interpretare sau faptele reţinute au fost greşit calificate, în raport cu exigenţele textelor de lege."

În consecinţă, apreciem că prima instanţa a dat o greşită calificare playlist-elor în raport de disp. art. 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991.

În susţinerea celor de mai sus, sunt relevante şi următoarele aspecte de care prima instanţă nu a ţinut cont.

Tocmai pentru a păstra caracterul confidenţial al acestor informaţii, CREDIDAM a adoptat Procedura de lucru privind etichetarea cu menţiunea "Secret de serviciu" a playlistelor transmise de utilizatori şi a repertorii lor, astfel încât să fie menţinută confidenţialitatea acestor înscrisuri.

Pentru aplicarea art. 2 pct. B din Decizia ORDA nr. 114/2016, CREDIDAM a întrebat utilizatorii dacă sunt de acord ca playlistele să fie comunicate B. şi A., iar răspunsurile acestora sunt la dosarul cauzei .

Răspunsul celor 48 de utilizatorilor a fost ferm în sensul că acestea sunt documente confidenţiale şi se opun transmiterii acestora altor organisme de gestiune colectivă.

În consecinţă, divulgarea unor astfel de informaţii confidenţiale fără acordul utilizatorilor de la care provin, face ca organismul de gestiune colectivă CREDIDAM să fie responsabil de repararea prejudiciilor cauzate prin aceste fapte.

Totodată, hotărârea pronunţată de prima instanţa este nelegală, fiind dată cu încălcarea disp. Legii nr. 11/1991, aceasta reţinând că "prin decizia atacată nu se stipulează divulgarea acestor informaţii către publicul larg, ci către organismele de gestiune colectivă beneficiare, adică unor entităţi menite tocmai să protejeze drepturile respective".

Dimpotrivă, efectele produse prin obligarea comunicării de către CREDIDAM a acestor informaţii A. şi B.-ului sunt mai grave decât comunicarea către publicul larg, în condiţiile în care ar trebui să comunice aceste informaţii organismelor concurente de pe piaţă, creându-se astfel un tratament discriminatoriu între organismele de gestiune colectivă existente pe piaţă.

Din această perspectivă, hotărârea este nelegală şi întrucât a fost pronunţată cu încălcarea disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, potrivit cărora "sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum: a) limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale; b) stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor."

Or, dacă admitem că organismele de gestiune colectivă sunt întreprinderi în sensul Legii nr. 21/1996 şi că pot fi supuse controlului Consiliului Concurenţei, atunci trebuie deopotrivă să aplicăm ORDA aceleaşi norme care interzic aplicarea de tratamente discriminatorii prin actele administrative emise.

Împrejurarea că organismele de gestiune colectivă sunt concurente în piaţă, putând fi supuse controlului Consiliului Concurenţei rezultă din înscrisurile depuse la dosarului cauzei .

Chiar dacă Concluziile Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 2/19.01.2016 sunt în sensul ca nu există suficiente temeiuri de fapt şi de drept pentru a justifica declanşarea unei investigaţii privind posibila încălcare a unor prevederi din Legea concurenţei prin raportare la faptele descrise de petentul din acea cauză, totuşi relevanţa acestui înscris este dată de următoarea împrejurare: activitatea organismelor de gestiune colectivă poate face obiectul unei investigaţii desfăşurate de Consiliu Concurenţei, iar în caz de constatare a încălcării unor prevederi ale Legii nr. 21/1996 OGC-urile vor fi pasibile de sancţiuni.

Şi din acestea perspectivă, hotărârea primei instanţe este nelegală, aceasta reţinând că Decizia sus-menţionată, dimpotrivă, face dovada inexistenţei unei concurenţe comerciale între OGC-uri.

Totodată, prima instanţa a făcut şi o greşită interpretare a disp. art. 18 alin. (1) lit. d) din Directiva nr. 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piaţa internă.

Potrivit disp. acestei Directivei, inclusiv legiuitorul comunitar a avut în vedere posibilitatea ca unele informaţii să nu poată fi divulgate datorită caracterului confidenţial (cum ar fi spre pildă situaţia mai sus descrisă). În acest sens, se face vorbire despre punerea la dispoziţie a unor informaţii "(...) cu excepţia cazurilor în care organismul de gestiune colectivă nu poate furniza aceste informaţii din raţiuni obiective legate de raportările efectuate de către utilizatori".

Or, prima instanţa a dat interpretare restrictiva, nejustificata acestor prevederi, pronunţând astfel o hotărâre nelegală, reţinând că "nu se poate concluziona că legiuitorul comunitar a avut în vedere posibilitatea ca unele informaţii să nu poată fi divulgate din cauza unui presupus caracter confidenţial, ci situaţii de natură extrinsecă cum ar fi spre pildă raportări cu întârziere sau parţiale din partea utilizatorilor, raportări contradictorii, posibile erori de comunicare a datelor de către utilizatori şi alte asemenea."

În consecinţă, având în vedere cele mai sus evocate, solicităm instanţei să dispună admiterea acestui motiv de recurs, cu consecinţa casării hotărârii.

HOTĂRÂREA RECURATĂ ESTE NELEGALĂ ÎNTRUCÂT ACEASTĂ ÎNCALCĂ PREVEDERILE REGULAMENTULUI (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (REGULAMENTUL GENERAL PRIVIND PROTECŢIA DATELOR - ÎN CONTINUARE "REGULAMENTUL" SAU "RGPD")

Principalele obiective desprinse din Regulament vizează:

- Consolidarea drepturilor persoanelor fizice care pot solicita ştergerea, portarea sau uitarea datelor prelucrate de către operatorii de date cu caracter personal;

- Responsabilizarea operatorilor - Regulamentul accentuează responsabilitatea operatorilor care prelucrează datele personale, simplificând, în acelaşi timp formalităţile administrative pe care aceştia trebuie să le parcurgă. Astfel, responsabilizarea acestora rezida în:

• instituirea unui sistem de sancţionare mai aspru faţă de cel existent în prezent, inclusiv a unor criterii clare avute în vedere la aplicarea sancţiunilor;

• stabilirea pentru operatori a obligaţiei de numire a unui responsabil cu protecţia datelor.

În sensul Regulamentului, prelucrare a datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.

În prezenta cauză, aplicarea de către CREDIDAM a obligaţiilor ce rezultă din Decizia ORDA nr. 114/2016 presupune o prelucrare a unor date cu caracter personal, fiind obligaţi să ofere celorlalte organisme de gestiune colectivă o serie de informaţii ce conţin astfel de date cu caracter personal.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se poate realiza în mod legal numai dacă se bazează pe unul din temeiurile juridice prevăzute la art. 6 alin. (1) din Regulament, respectiv: a) consimţământul persoanei vizate, b) Prelucrare necesară pentru încheierea sau executarea unui contract; c) Prelucrare necesara pentru îndeplinirea unei obligaţii legale; d) Prelucrare necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice; e) Prelucrare necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul; f) Prelucrare necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulament (Regulament ce are efect direct şi obligatoriu).

Pentru a se considera că recurenta a efectuat o prelucrare legală de date, prin raportare la obligaţiile impuse prin Decizia ORDA nr. 114/2016, ar trebui să ne încadrăm pe una din ipotezele de mai sus. Or, singura ipoteză aplicabilă ar fi cea de la art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulament, respectiv dacă prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei obligaţii legale.

Cu toate acestea, având în vedere că obligaţiile sale rezultă dintr-un act administrativ emis de un organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului şi nu dintr-o lege, rezultă că obligaţiile impuse prin Decizia ORDA nr. 114/2016 contravin prevederilor Regulamentului şi în consecinţă Decizia contestată este nelegală, câtă vreme respectarea prevederilor Regulamentului incumbă inclusiv instituţiei ORDA, care nu se poate subroga legiuitorului.

În consecinţă, solicită admiterea acestui motiv de recurs şi casarea hotărârii recurate.

Având în vedere toate cele mai sus evocate, solicită instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună admiterea recursului subscrisei formulat împotriva sentinţei civile nr. 866 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 08 martie 2019, în dosarul sus-menţionat, casarea hotărârii recurate şi, după rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Oficiu Român pentru Drepturile de Autor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În argumentele expuse în întâmpinarea formulată arată următoarele:

1. Motivul de casare a hotărârii judecătoreşti, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2, teza a II-a din C. proc. civ., se poate invoca dacă hotărârea a fost pronunţată de alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii

Recurenta, CREDIDAM, nu invocă încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarului şi nici faptul că hotărârea a fost pronunţată de alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu, ci invocă drept motiv de casare schimbarea compunerii completului 22 Fond, stabilit aleatoriu, cu încălcarea prevederilor legale.

Or, componenţa completului 22 Fond, căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, a fost modificată cu respectarea prevederilor legale, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 251 din data de 18 septembrie 2018 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti, adoptată în baza dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. d) şi j), art. 101 alin. (5), art. 110 alin. (6), art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a decis: modificarea componenţei completului de judecată 22 Fond, în sensul înlocuirii domnului judecător C. cu doamna judecător D..

Deoarece la data schimbării componenţei completului nu se trecuse la dezbaterea fondului cauzei, nu este incident nici motivul de casare prevăzut de teza I a art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.: casarea unor hotărâri se poate cere dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului.

2. Sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, CREDIDAM, încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de fond a încălcat/aplicat greşit norme de drept material prin pronunţarea hotărârii în care a reţinut că Decizia nr. 114/2016 este motivată în fapt şi în drept.

Din preambulul Deciziei nr. 114/04.11.2016 reiese că aceasta a fost emisă de ORDA în limitele atribuţiilor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, de art. 3 alin. (2) lit. a) şi de art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor.

Sub aspectul dezvoltării motivelor de fapt şi de drept se face trimitere la Referatul direcţiei de specialitate DRGC nr. RGII/8066/04.11.2016. fiind îndeplinită cerinţa motivării. împrejurarea că motivele de fapt şi de drept nu au fost integral inserate şi în conţinutul deciziei nu este de natură să ducă la concluzia că nu este îndeplinită cerinţa motivării. O asemenea cerinţă este respectată şi în cazul în care actul administrativ face trimitere la un înscris, în speţă Referatul DRGC nr. x/04.11.2016, în care sunt dezvoltate motivele care stau la baza emiterii actului administrativ.

Potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, obligaţia autorităţii de a motiva un act administrativ este îndeplinită şi în situaţia în care, în conţinutul său se reiau temeiurile de fapt şi de drept reţinute într-un înscris ce stă la baza emiterii actului administrativ.

Prin Hotărârea nr. 874/20.02.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 având ca obiect suspendarea Deciziei 114/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instituţia emitentă a menţionat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază stabilirea obligaţiilor în sarcina tuturor organismelor de gestiune colectivă (paragraful 4, pag. 4).

3. Astfel, sunt nefondate criticile recurentului, încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei sunt străine de obiectul acesteia, respectiv de obligaţiile organismelor desemnate colectoare pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii. Interpretarea şi aplicarea normelor legale de către prima instanţă s-au făcut în mod corect şi sunt întemeiate pe o amplă motivare.

Potrivit art. 133 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în forma aflată în vigoare la data publicării Deciziei nr. 114/2016, organismul de gestiune colectivă, care este colector unic, are obligaţia să elibereze autorizarea prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă, în numele tuturor organismelor de gestiune colectivă beneficiare, şi să asigure transparenţa activităţilor de colectare, precum si a costurilor aferente în raporturile cu organismele de gestiune colectivă beneficiare. Acestea au obligaţia de a sprijini activitatea de colectare.

Întrucât textul de lege precitat nu distinge, rezultă că indiferent de tipul gestiunii, facultativă sau obligatorie, organismului de gestiune colectivă - colector unic - care eliberează autorizarea prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă, în numele tuturor organismelor de gestiune colectivă beneficiare, îi revine şi obligaţia de a asigure transparenţa activităţii de colectare, precum şi a costurilor aferente în raporturile cu organismele de gestiune colectivă beneficiare.

Pentru categoria titularilor de drepturi conexe a artiştilor interpreţi sau executantă sunt avizate să funcţioneze trei organisme de gestiune colectivă, A., CREDIDAM şi B.. Aceste organisme nu au putut conveni prin negociere directă încheierea unui protocol de repartizare a remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, astfel că au solicitat Oficiului iniţierea procedurii arbitrale.

Apelarea la procedura arbitrală nu e facultativă pentru organismele de gestiune colectivă şi e următoarea etapă procedurală în situaţia în care organismele nu au convenit prin negociere încheierea unui protocol privind stabilirea criteriilor pentru repartizarea remuneraţiilor către titularii de drepturi. Potrivit art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, colectorul unic nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate.

A., B. şi CREDIDAM au apelat, în anul 2015, la procedura arbitrală, fiind constituit Dosarul de arbitraj nr. 1/2015. Prin Hotărârea arbitrală nr. 2/16.07.2015 privind stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, a remuneraţiei cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru retransmiterea prin cablu şi pentru dreptul de comunicare publică (ambiental/lucrativ) între organismele de gestiune colectivă A., CREDIDAM şi B. şi a comisionului datorat colectorului pentru domeniile: copie privată, comunicare publică - ambiental/lucrativ şi retransmitere prin cablu, pronunţată în Dosarul de arbitraj nr. 1/2015, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitrai, invocată de CREDIDAM, privind inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 în domeniul gestiunii colective obligatorii.

Soluţia completului arbitrai a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 324A/20I7/05.04.2017, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, privind soluţionarea apelurilor declarate împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2/16.07.2015, cu următoarea motivare: Curtea, în considerarea şi a regulii analogiei dreptului, prevăzută de art. 1 alin. (2) din C. civ. şi art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., apreciază că în mod judicios completul arbitrai a apreciat admisibil arbitrajul iniţiat, deşi prevederile art. 133 din Legea nr. 8/1996 fac referire doar la domeniile gestionate potrivit art. 1232 (sursele de gestiune facultativă), întrucât nu exista nicio restrângere cu privire la aplicarea art. 133 şi asupra domeniului de gestiune obligatorie, în situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă, care au şi solicitat, prin cererile lor, arbitraj şi a căror situaţie de litigiu trebuie să îşi poată găsi rezolvare.

Întrucât incidenţa prevederilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 în domeniul drepturilor supuse gestiunii colective obligatorii a fost statuată prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ale Curţii de Apel Bucureşti, apreciem că sunt eronate susţinerile CREDIDAM conform cărora: dacă am ajunge să aplicăm normele din art. 133 alin. (4) şi (6-8) din Legea nr. 8/1996 (care privesc exclusiv drepturile ce fac obiectul gestiunii colective facultative) în cazul colectorului pe un domeniu ce face obiectul gestiunii colective obligatorii, titularii de drepturi ar fi vădit prejudiciaţi, iar activitatea de repartizare s-ar bloca (paragraful 38 din cererea de recurs).

În Hotărârea arbitrală nr. 2 din 16 iulie 2015, menţinută de CAB se face expres referire la calitatea de colector unic a CRDEDIDAM pentru sursa retransmitere prin cablu supusă gestiunii colective obligatorii. Astfel, completul arbitrai a reţinut că: în ceea ce priveşte comisionul ce se cuvine colectorului unic, CREDIDAM, având în vedere natura şi specificul activităţilor depuse pentru colectarea remuneraţiilor aferente acestei surse Completul apreciază ca un procent de 3% ar acoperi cheltuielile de colectare. Soluţia e în acord cu decizia civilă nr. 263 A din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 861 din 22 decembrie 2010, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu - drept supus gestiunii colective obligatorii - prin care s-a stabilit că (extras):

3, Utilizarea reglementată de prezenta metodologie se poate realiza numai după obţinerea din partea organismului de gestiune colector unic a autorizaţiei sub formă de licenţă neexclusivă în schimbul unei remuneraţii lunare, potrivit prezentei metodologii şi conform tabelului următor(...).

4. (...) Plata remuneraţiilor prevăzute în tabelul care face parte integrantă din prezenta metodologie se va face către organismele de gestiune colectivă desemnate prin decizie a directorului general al Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. colectoare ale remuneraţiilor pentru fiecare categorie de drepturi patrimoniale de autor si conexe dreptului de autor. (...)

6. (...) Listele prezentate constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă din domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe. Informaţiile ce fac obiectul raportării pot fi transmise şi informat electronic.

De altfel calitatea de colector unic este asumată de CREDIDAM prin completarea Dării de seamă pentru anul 2015, aprobată de adunarea generală, depusă la ORDA şi postată pe pagina proprie de internet (înscris depus la instanţă) cu informaţiile referitoare la colectorul unic (colector pentru A. si B.).

Obligaţia colectorului unic de a asigura transparenţa activităţii de gestiune colectivă, este o obligaţie legală. Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 nu stabileşte obligaţii în plus, ci detaliază obligaţia de transparenţă, stabilind informaţiile pe care organismul de gestiune colectivă desemnat colector unic, trebuie să le pună la dispoziţia organismelor beneficiare. Aceste informaţii sunt indispensabile organismelor de gestiune colectivă beneficiare pentru a efectua repartizarea remuneraţiilor către proprii membri şi astfel să îşi îndeplinească scopului şi obiectului de activitate pentru care A. şi B. s-au constituit în conformitate cu prevederile art. 124 din Legea nr. 8/1996: organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, denumite în cuprinsul legii organisme de gestiune colectivă, sunt, în sensul prezentei legi, persoane juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari.

Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8.1996, stabilesc pentru toate organismele de gestiune colectivă avizate să funcţioneze de către ORDA, fără să distingă după cum au sau nu calitatea de colector, obligaţia de a asigura transparenţa activităţii de gestiune colectivă în raporturile cu autorităţile publice care au drept de control şi, prin acestea, cu utilizatorii. în plus, în toate cazurile în care un organism de gestiune colectivă colectează remuneraţii în numele altor organisme de gestiune beneficiare are obligaţia de a emite autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă şi obligaţia de a asigura transparenţa activităţii de colectare şi a costurilor aferente (art. 133 alin. (7) din Legea nr. 8/1996).

4. Un alt motiv de nelegalitate a Deciziei nr. 114/04.11.2016, invocat şi respins în opinia CREDIDAM în mod greşit de prima instanţă ca urmare a interpretării sau aplicării greşite a legii, îl constituie dispoziţiile art. 2) pct. B, care ar conduce la încălcarea obligaţiei de confidenţialitate faţă de utilizatori.

Acest aspect a fost dezlegat de Consiliul Concurenţei în Raport preliminar-investigaţie sectorială privind dreptul de autor şi drepturile conexe - 2019 în care se precizează (pag. 113, ultimul paragraf) că: ţinând seama de prevederile legale anterior enumerate, este evident că aceste informaţii (play-list) nu reprezintă secret de afaceri şi că nu există impedimente de natură legală cu privire la transmiterea lor şi către organismele beneficiare.

În liste sau playliste utilizatorii au obligaţia să menţioneze informaţii legate de prestaţiile artiştilor interpreţi sau executanţi pe care le-au utilizat în activitatea lor (radio, tv, cablu etc.) referitoare la artist, denumire prestaţie, denumire fonogramă etc.

De altfel, potrivit art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoştinţă publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai pentru interpretări sau execuţii fixate ori radiodifuzate anterior, precum şi pentru fonograme ori videograme aduse anterior la cunoştinţă publică.

Potrivit art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, precum si informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi. în vederea repartizării acestora: utilizatorii sau intermediarii acestora au obligaţia să furnizeze, informat scris şi electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informaţiile şi documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal şi ştampilate.

În situaţia existenţei mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie/categorie de titulari de drepturi, obligaţia de a solicita informaţiile prevăzute de art. 130 alin. (1) lit. h) îi revine organismului de gestiune colectivă numit/desemnat colector unic prin decizia directorului general al ORDA.

Întrucât pentru organismele de gestiune colectivă şi cu atât mai mult pentru un titular de drepturi monitorizarea utilizării tuturor prestaţiilor care alcătuiesc repertoriul protejat ar fi o operaţiune imposibil de derulat, s-a prevăzut în sarcina utilizatorului obligaţia de a comunica informaţiile legate de utilizarea operelor/produselor purtătoare de drepturi conexe, informaţii necesare repartizării în mod corect a remuneraţiilor colectate potrivit regulii utilizării reala e repertoriului fiecărui titular de drepturi.

Secretul comercial, aşa cum e definit de Legea nr. 11/1991, vizează alte informaţii decât cele care au fost deja comunicate public. Utilizatorii trec în playliste informaţii legate de prestaţiile care au fost aduse la cunoştinţa publică şi pe care le utilizează prin modalităţile reglementate de lege (radio, tv, retransmitere prin cablu, internet, comunicare publică), informaţii care sunt strict necesare pentru determinarea remuneraţiei fiecărui titular de drepturi prin raportare la utilizarea reală a repertoriului.

De altfel, potrivit Legii nr. 8/1996, gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoştinţa publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai pentru interpretări sau execuţii fixate ori radiodifuzate anterior, precum şi pentru fonograme ori videograme aduse anterior ta cunoştinţa publică.

Aşadar, fiind în discuţie prestaţii aduse la cunoştinţa publică, apreciem că aşa-zisa confidenţialitate a playlistelor invocată de CREDIDAM nu poate fi reţinută drept motiv de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 114/2016, cu atât mai mult cu cât această confidenţialitate e invocată tocmai faţă de organisme de gestiune colectivă care reprezintă artişti interpreţi sau executanţi, beneficiari ai remuneraţiilor rezultate din utilizarea prestaţiilor lor.

În calitate de organism de gestiune desemnat colector unic, CREDIDAM autorizează prin licenţă neexclusivă şi utilizarea repertoriilor membrilor A. şi B.. De asemenea, CREDIDAM colectează şi în numele celorlalte două organisme sumele de la utilizatorii cărora le-a acordat licenţe neexclusive, aceştia din urmă având obligaţia de a plăti sumele către organismul care i-a acordat licenţă şi de a-i transmite playlistele cu prestaţiile utilizate. Sumele colectate de CREDIDAM trebuie repartizate, prin intermediul organismelor beneficiare, fiecărui titular de drepturi, potrivit utilizării reale a repertoriului, iar acest lucru se poate face numai în baza playlistelor.

Faptul ca playlistele sunt necesare tuturor organismelor pentru a efectua repartizarea sumelor colectate către titularii de drepturi pe care îi reprezintă, rezultă din Hotărârea arbitrală nr. 2/2015, spre exemplu, în cazul remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu, completul arbitrai a stabilit la pct. C. următoarele: repartizarea remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu se face potrivit criteriului proporţiei utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., B. şi CREDIDAM aşa cum utilizările sunt menţionate în plav-listele comunicate de organismele de televiziune pentru posturile de televiziune retransmise prin cablu.

5. Nu pot fi primite argumentele CREDIDAM potrivit cărora în temeiul art. 130 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, B. şi A., organisme beneficiare, pot solicita utilizatorilor informaţiile de care au nevoie. în raporturile cu utilizatorii, CREDIDAM, în temeiul deciziilor ORDA, publicate în M. Of., prin care a fost desemnat colector unic, le reprezintă şi pe celelalte două organisme din domeniul artiştilor interpreţi, A. şi B.. Prin urmare, utilizatorii au obligaţia de a comunica informaţiile legate de utilizarea repertoriilor numai către organismul desemnat colector unic, organism faţă de care au şi obligaţia de plată a remuneraţiilor. A. şi B. nu au temei juridic pentru a solicita, în mod direct, nici remuneraţiile şi nici informaţiile legate de utilizarea repertoriilor lor, acestea sunt comunicate de utilizatori organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic, de la care au obţinut şi autorizarea de utilizare a repertoriilor prin licenţă neexclusivă. Dacă organismele beneficiare ar putea solicita direct remuneraţiile şi playlistele nu s-ar mai justifica existenţa colectorului unic.

Sumele colectate şi playlistele nu pot fi confidenţiale faţă de organismele beneficiare care au obligaţia să repartizeze remuneraţiile potrivit regulii utilizării reale pe baza informaţiilor comunicate de utilizatori. Remuneraţiile sunt achitate de utilizatori şi ca urmare a utilizării prestaţiilor care alcătuiesc repertoriile artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de organismele de gestiune colectivă A. şi B.. Procedura internă invocată de CREDIDAM se aplică propriilor angajaţi în cadrul raporturilor de muncă. Nu există temei legal pentru a invoca drept "secret de serviciu" şi a refuza comunicarea playlistelor către organismele beneficiare, A. şi B..

Organismele de gestiune colectivă sunt asociaţii ale titularilor de drepturi de autor sau de drepturi conexe, nu au scop lucrativ şi funcţionează potrivit prevederilor O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile şi ale Legii nr. 8/1996, prin urmare nu se poate reţine existenţa unei concurenţe comerciale între asociaţii nonprofit.

Totodată, relevante sunt considerentele Curţii de Apel Bucureşti din sentinţa civilă nr. 5570/05.10.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, potrivit cărora: legea permite o activitate de monopol a colectorului unic, în prezent CREDIDAM. Deci aceste consideraţiuni ale instanţei de ordin economic privind piaţa concurenţială sunt înlăturate prin lege, care a apreciat că este în interesul artiştilor interpreţi acest monopol de colectare (pag. 9, paragraful al III-lea).

Concurenţa comercială între organismele de gestiune este exclusă şi prin faptul că remuneraţiile sunt stabilite prin metodologii, iar potrivit art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, teza a doua, metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.

Întrucât playlistele nu au caracter confidenţial iar un astfel de caracter nu poate fi opus tocmai titularilor de drepturi ale căror prestaţii sunt utilizate, Oficiul a apreciat că trebuie puse de CREDIDAM, în temeiul obligaţiei de a asigura transparenţa activităţii de colectare, şi la dispoziţia organismelor beneficiare, A. si B., pentru efectuarea către proprii membri a repartizării remuneraţiilor potrivit criteriului utilizării reale a repertoriului, aşa cum rezulta din play-listele comunicate de utilizatori.

Informaţiile furnizate de utilizatori privind utilizarea repertoriilor titularilor de drepturi nu pot avea caracter confidenţial faţă de beneficiarii remuneraţiilor. Playlistele privind utilizarea repertoriilor şi sumele colectate de CREDIDAM cu titlu de remuneraţie în numele organismelor beneficiare, trebuie puse la dispoziţia organismelor beneficiare, A. si B., pentru a efectua către proprii membri repartizarea remuneraţiilor potrivit criteriului utilizării reale a repertoriului, conform art. 134 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996. Informaţiile sunt esenţiale pentru organismele beneficiare, în lipsa acestora nu se poate efectua repartizarea sumelor colectate către titularii de drepturi, fiind împiedicată îndeplinirea de către acestea a obiectului de activitate. Aceste informaţii sunt utilizate şi de CREDIDAM pentru efectuarea repartiţiilor cuvenite titularilor de drepturi pe care îi reprezintă, membri sau neasociaţi la niciun organism, prin urmare trebuie puse şi la dispoziţia organismelor de gestiune colectivă beneficiare, A. şi B., în numele cărora CREDIDAM autorizează prin licenţă neexclusivă utilizarea repertoriilor şi colectează remuneraţiile. Utilizatorii au obligaţia de a transmite aceste informaţii organismului desemnat colector unic prin decizie a directorului general.

De exemplu, în cazul remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu, completul arbitrai a stabilit la pct. C. al Hotărârii arbitrale nr. 2 din 16 iulie 2015, următoarele: repartizarea remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu se face potrivit criteriului proporţiei utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., B. şi CREDIDAM aşa cum utilizările sunt menţionate în play-listele comunicate de organismele de televiziune pentru posturile de televiziune retransmise prin cablu. Hotărârea arbitrală nr. 2 din 16 iulie 2015, face expres referire la calitatea de colector unic a CREDIDAM pentru sursa retransmitere prin cablu. Astfel, completul arbitrai a reţinut că: în ceea ce priveşte comisionul ce se cuvine colectorului unic. CREDIDAM, având în vedere natura şi specificul activităţilor depuse pentru colectarea remuneraţiilor aferente acestei surse, Completul apreciază ca un procent de 3% ar acoperi cheltuielile de colectare.

Organismele de gestiune colectivă sunt asociaţii fără scop lucrativ, prin urmare e nefondat motivul invocat de recurentă în sensul că este un organism căruia i se aplică statutul de operator economic care face parte din mediul concurenţial.

Pentru activitatea desfăşurată în calitate de colector unic, CREDIDAM reţine un comision în conformitate cu art. 134 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia comisionul datorat de titularii de drepturi, care sunt membri ai unui organism de gestiune colectivă, pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a acestuia, prevăzute la art. 127 alin. (1) lit. i), cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este colector unic, potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) lit. c) şi alin. (4), nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate anual.

6. Hotărârea recurată nu încalcă prevederile Regulamentului (UE)2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Informaţiile din playliste sunt prelucrate în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Regulament, prelucrarea fiind necesară pentru îndeplinirea obligaţiei legale prevăzute de art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996: organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora. Totodată, având în vedere că sumele datorate autorilor, ca urmare a utilizării operelor lor, sunt asimilate salariilor (art. 150 alin. (2) din Legea nr. 8/1996), pentru determinarea cuantumului acestora, playlistele trebuie puse de colectorul unic şi la dispoziţia organismelor beneficiare care au obligaţia să repartizeze remuneraţiile către proprii membri, potrivit obiectului de activitate care constă în colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari.

Intimata-reclamantă Uniunea Naţională a Artiştilor din România - B. a depus concluzii scrise.

La rândul său, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreti CREDIDAM a depus Concluzii scrise.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv concretizează respectarea dreptului la un proces echitabil, sub aspectul judecării cauzei de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sancţionând nelegalitatea sentinţei pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Acest motiv de casare acest motiv de casare dă relevanţă atât principiului continuităţii completului de judecată, cât şi celui al repartizării aleatorii a cauzelor (reglementate prin norme de organizare judiciară - art. 11, art. 52 şi art. 53 din Legea 304/2004) şi stabileşte trei cauze de nelegalitate a sentinţei: pronunţarea acesteia de către un alt judecător decât acela care a facut parte din completul de judecată cu ocazia dezbaterii pe fond a procesului; încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei, prin pronunţarea de către un alt complet decât acela desemnat aleatoriu; pronunţarea de către alţi judecători decât cei desemnaţi iniţial în compunerea completului de judecată, la momentul repartizării aleatorii .

Sunt aplicabile prevederile art. 19 din C. proc. civ. ce interzic înlocuirea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, pe durata procesului, decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii precum şi cele ale disp. art. 214 C. proc. civ., potrivit cărora" Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii. În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii. Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol".

Articolul 52 din Legea 304/2004 permite schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, la fel cum art. 53 alin. (2) permite trecerea cauzelor repartizate unui complet de judecată, altui complet de judecată, în condiţiile prevăzute de lege .

Sintagma "în condiţiile legii" trebuie interpretată conform paragrafelor 48 şi 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, a Curţii Constituţionale a României, în sensul că" ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, Curtea a constatat că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar".

Această marjă de apreciere se regăseşte şi în reglementările de ordine interioară ale instanţelor de judecată, sub forma unor norme expres şi limitativ prevăzute, atât în ceea ce priveşte condiţiile de schimbare a compunerii completului de judecată, cât şi în ceea ce priveşte soluţionarea unei cauze, de către un alt complet de judecată unipersonal, decât cel desemnat în urma repartizării aleatorii sau de către acelaşi complet de judecată, în compunerea căruia intră un nou judecător cu condiţia reluării, dacă este cazul, etapei dezbaterilor de fond; în speţă, dezbaterile pe fond au avut loc la termenul de judecată din 18.01.2019, termen la care cauza a rămas în pronunţare .

Faptul că, anterior a fost dispusă modificarea compunerii completului unipersonal, cu respectarea prevederilor art. 19 şi 214 C. proc. civ. şi art. 11 şi 52 din Legea 304/2004, în forma în vigoare la data înlocuirii titularului completului de judecată, nu constituie o cauză de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti, atât timp cât au fost respectate prevederile legale şi regulamentare privind schimbarea compunerii completului de judecată; astfel, rezultă atât din fişa dosarului x/2017 faptul că, începând cu termenul din 5.10.2018 a fost schimbată compunerea completului iar dezbaterile pe fond, conform încheierii din 18.01.2019 au avut loc cu respectarea art. 214 C. proc. civ.

În plus, trebuie reţinut că, în filosofia regulamentului de ordine interioară, trebuie făcută distincţia între actele de procedură, ataşate la dosar şi eventuale acte administrative sau administrativ-judiciare şi care vizează executarea dispoziţiilor regulamentare, acte care sunt deschise, în principiu, accesului persoanelor interesate, fără a fi obligatorie anexarea acestora la dosar.

În concluzie, menţionând şi faptul că normele art. 488 alin. (1) pct. 2 nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele reglementate de text, Înalta Curte apreciază că nu se justifică acest motiv de casare .

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că lipsesc motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată în prima instanţă, singura critică concretă raportându-se la faptul că temeiul în drept constituit de art. 107 din Legea 8/1996 reglementează obligaţiile colectorului unic din domeniul copie privată, în timp ce art. 133 reglementează situaţia colectorului pentru drepturi ce fac obiectul gestiunii facultative.

Examinând din această perspectivă legalitatea sentinţei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins atât cererea principală, cât şi cererea conexă, apreciind că sunt neîntemeiate.

Prima instanţă examinează dispozitivul deciziei ORDA 114/2016, prin prisma art. 133 din Legea 8/1996 (reţinând aplicarea acestui text inclusiv din perspectiva litigiului purtat anterior), coroborat cu art. 124-125 şi 127 din acelaşi act normativ, apreciind că constată că pârâta ORDA a stabilit doar conţinutul obligaţiei de transparenţă prin enumerarea şi detalierea informaţiilor pe care organismul de gestiune colectivă desemnat colector unic trebuie să le transmită organismelor beneficiare, fără a schimba în vreun fel regulile potrivit cărora exercită gestiunea colectivă prevăzute de art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, neavând în vedere şi nereglementând aspectul susţinut de reclamantă referitor la obligaţia/dreptul colectorului unic de a repartiza individual remuneraţiile colectate către titularii de drepturi reprezentaţi de organismele beneficiare.

Cu privire la aplicarea art. 1071 din Legea 8/1996, prima instanţă reţine că, din analiza Referatului nr. x/4.11.2016 se poate observa că acesta a fost indicat în cuprinsul propunerii organismului de gestiune colectivă UCMR-ADA şi în care se preciza că decizia ar trebui să prevadă că se aplică în cazurile reglementate de art. 1071 alin. (1) şi art. 133 din Legea 8/1996 precum şi în alte cazuri care, potrivit alin. (9) al art. 133 din aceeaşi lege s-a convenit de comun acord doar desemnarea unui colector comun, fără ca acesta să cuprindă şi prevederi referitoare la raporturile juridice dintre părţi".

Prima instanţă reţine şi că decizia contestată stabileşte informaţiile pe care organismul colector unic trebuie să le pună la dispoziţia organismelor beneficiare tocmai pentru ca acestea să-şi poată realiza obiectul de activitate prev. de art. 124 din Legea 8/1996, respectiv colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titularii de drepturi şi a fost emisă în scopul de a facilita efectuarea de către organismele beneficiare a repartizării individuale a remuneraţiilor colectate de organismul de gestiune colectivă care are calitatea de colector unic. Prin urmare, repartizarea remuneraţiilor în mod individual către fiecare titular de drepturi se face prin intermediul organismului căruia i-a fost acordat mandat de gestiune colectivă în temeiul art. 125 alin. (2) din Legea 8/1996 şi cu respectarea regulilor aplicabile repartizării drepturilor încasate cuprinse în statutul organismului de gestiune colectivă conform art. 127 lit. f) din Legea 8/1996.

Remuneraţiile colectate de colectorul unic se repartizează mai întâi între organismele de gestiune colectivă C.R.E.D.I.D.A.M., A.. şi U.N.A.R.T., potrivit Hotărârii arbitrale nr. 2/16.07.2015, urmând apoi ca fiecare organism să repartizeze individual remuneraţiile către titularii de drepturi, potrivit regulilor statutare.

A reţinut, în consecinţă,. faptul că, prin art. 2 pct. A lit. d) din decizie nu se stabileşte aşadar modalitatea de repartizare a sumelor cuvenite titularilor de drepturi şi nici obligaţii sau drepturi cu privire la acest aspect pentru organismele desemnate colector unic sau organismelor de gestiune beneficiare ci doar se instituie în sarcina organismului de gestiune colector o obligaţie de informare a beneficiarilor cu privire la suma brută ce a fost colectată şi care urmează a fi ulterior repartizată de către organisme de gestiune beneficiare membrilor acestora, după deducerea comisionului de gestiune reţinut de colector. De altfel, repartizarea acestor sume de către organismul desemnat colector direct către organismele beneficiare şi nu către titularii de drepturi, rezultă şi din prevederile art. 2 pct. A lit. h) care face referire la comisionul de gestiune reţinut de colector din suma brută repartizată organismului beneficiar.

A concluzionat că dispoziţiile art. 2 punctul A) lit. d) din Decizia nr. 114/4.11.2016 nu încalcă prevederile art. 124, art. 125 şi art. 127 din Legea nr. 8/1996.

Prima instanţă prezintă considerente şi cu privire la solicitarea de modificare şi completare a Deciziei ORDA, apreciind că excedează obiectului acţiunii în contencios administrativ, stabilit potrivit din art. 8 din Legea 554/2004, dar şi că pot fi cenzurate pe cale jurisdicţională arbitrariul, deturnarea de putere şi viciile de procedură, în timp ce stabilirea conţinutului obligaţiei legale de transparenţă se îndepărtează de la sarcina normală a judecătorului (astfel) încât garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie nu ar putea viza litigii într-o asemenea materie.

Aceste considerente justifică soluţia primei instanţe, reliefând, cu suficientă claritate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi pe care se întemeiază soluţia pronunţată.

Ca urmare, acest motiv de casare nu poate fi reţinut în soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a fi reţinut că recurenta critică modelul juridic reliefat de către instanţa de fond, indicând expres considerentele sentinţei pe care le apreciază ca argumente greşite de interpretare, începând cu motivarea corespunzătoare a deciziei contestate, indicarea unor temeiuri de drept greşite în cuprinsul acesteia, reluând apărările privind neaplicarea art. 1071 şi art. 133 din Legea 8/1996, art. 130 alin. (1) lit. i), încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, calificarea juridică greşită a playlist-urilor, încălcarea regimului privind protecţia datelor cu caracter personal.

Criticând reţinerea de către prima instanţă a unei motivări corespunzătoare a actului administrativ, recurentul prezintă o abordare a principiilor teoretice dar şi jurisprudenţiale a motivării actului administrativ corectă, dar parţială şi fragmentară (incompletă).

Astfel, este cert că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa subliniază importanţa motivării ca o condiţie exterioară, de formă, a actului administrativ ce permite examinarea competenţei dar şi a marjei de apreciere conferită de lege emitentului (motivarea constituind un instrument important de apreciere a legalităţii actului administrativ, atât de beneficiarii acestuia, cât şi de către instanţa de contencios administrativ; din perspectiva beneficiarilor, expunerea motivelor de fapt şi de drept constituind şi o garanţie a respectării drepturilor şi intereselor legitime).

De asemenea, este adevărat că motivarea constituie o condiţie esenţială de validitate a actului administrativ, iar inexistenţa sau caracterul necorespunzător al motivării conduce la aplicarea sancţiunii anulării actului administrativ.

Dar examinarea acestei condiţii este una concretă şi cazuală, examinându-se adecvarea faţă de obiectul actului emis, iar amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar prima instanţă realizează o analiză concretă a motivării deciziei, prezentând considerente clare şi cu referire directă la conţinutul deciziei contestate, apreciind că aceasta prezintă motivele de fapt şi temeiurile de drept, care, chiar dacă "nu sunt însă prezentate pe larg în cuprinsul deciziei, nu îi afectează legalitatea în condiţiile în care, în decizie sunt indicate toate actele care au stat la baza emiterii acesteia".

Iar Înalta Curte va menţine aceste considerente privind caracterul corespunzător al motivării deciziei, atât timp cât, în preambulul deciziei se indică normele ce reglementează competenţa şi atribuţiile emitentului, iar în cuprinsul deciziei sunt indicate motivele de fapt şi temeiurile în drept ale măsurilor dispuse, fără a putea fi o abordare formală a acestora, astfel cum se susţine .

Pe de altă parte, prima instanţă reţine că motivarea nu ţine doar de conţinutul deciziei, ci şi de alte acte juridice, iar recurentul tinde să combată această reţinere doar cu privire la referatul x/2016, act intern, neadus la cunoştinţa sa şi nepublicat în Monitorul Oficial.

Înalta Curte constată că îndeplinirea obligaţiei autorităţii publice de a-şi motiva decizia se poate realiza prin prezentarea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul actului administrativ, prin corespondenţa purtată cu destinatarul actului administrativ precum şi printr-un alt act administrativ sau o operaţiune tehnică ce stă la baza emiterii acestuia, cu condiţia ca acestea să îi fie comunicate destinatarului actului.

Iar prima instanţă, suverană asupra stabilirii împrejurărilor de fapt ale cauzei reţine că decizia a fost emisă ulterior consultării organismelor de gestiune colectivă, inclusiv a unui proiect de decizie comunicat, iar actul intern reprezentat de referatul x/2016 a fost anexat întâmpinării depusă în procedura de judecată în prima instanţă, astfel fiind adus la cunoştinţa recurentului.

Recurentul susţine că nu pot fi aplicabile prevederile art. 133, art. 107 indice 1 şi art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea 8/1996 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate) .

Această susţinere este greşită.

Prima instanţă a reţinut ca fiind aplicabile prevederile mai sus menţionate, în urma analizei textelor menţionate, a referatului x/2016, precum şi (în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 133 din Legea 8/1996) a efectelor Hotărârii arbitrale nr. 2/16.07, menţinută de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 324A/5.04.2017, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Suplimentar, Înalta Curte constată că sunt direct aplicabile prevederile art. 107 indice 1 şi art. 133 alin. (4), (6)-(8) din Legea 8/1996, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, aspect rezultat din interpretarea deciziei contestate.

Ca prim argument, dispoziţiile art. 1 din decizie stabilesc subiecţii obligaţiei de transparenţă ce intră în sfera de aplicare a deciziei, desemnându-i ca organismele de gestiune colectivă desemnate colector pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, prevăzute de art. 123 indice 1 din Legea 8/1996; potrivit statutului, recurentul este organism de gestiune, încredinţată prin mandat sau prin contracte/acorduri, respectiv pentru drepturi ce fac obiectul unei gestiuni obligatorii.

Ca urmare, intră sub incidenţa art. 123 indice 1 din Legea 8/1996.

De menţionat faptul că recurentul face distincţia între regimul juridic aplicabil organelor de gestiune colectivă obligatorie (drepturilor ce intră sub incidenţa gestiunii obligatorii, potrivit art. 123 indice 1) şi cel aplicabil gestiunii facultative (aflat sub incidenţa art. 123 indice 2 din Legea 8/1996), apreciind că art. 107 indice 1 se aplică numai în privinţa unor drepturi aflate sub gestiune facultativă şi anume, conform sintagmei "remuneraţia compensatorie pentru copia privată" intrând numai remuneraţiile pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale analogice sau digitale şi aparatele concepute pentru realizarea de copii analogice sau digitale, astfel cum sunt definite copiile private de către legea 8/1996.

Ori această abordare este deficitară, în condiţiile în care concluzia neaplicării pleacă nu de la sfera organismelor intrate sub incidenţa deciziei 114/1/2016, ci de la reglementarea colectării remuneraţiei pentru copie privată, în condiţiile art. 133 alin. (6)-(8), fără a exista o excludere expresă a aplicării textelor menţionate în cazul colectării altor drepturi aflate sub incidenţa art. 123 indice 1 sau art. 123 indice 2 .

Mai mult, faptul că emitentul deciziei a prevăzut aplicarea art. 107 indice 1 şi art. 133, în ceea ce priveşte obligaţia de transparenţă rezultă din interpretarea "per a contrario" a prevederilor art. 5 din decizia contestată; astfel, emitentul indică clar faptul că decizia nu este aplicabilă doar organismelor de gestiune colectivă (obligatorie sau facultativă) care au reglementat prin protocol raporturile juridice dintre colector şi beneficiar (inclusiv informaţiile ce intră sub incidenţa obligaţiei de transparenţă); în lipsa protocolului devin aplicabile obligaţiile reglementate pentru organisme şi pentru utilizatori (art. 2 lit. A) şi lit. B) din decizia contestată).

Într-o manieră asemănătoare trebuie privite lucrurile şi în ceea ce priveşte art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea 8/1996, text ce reglementează obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a asigura "transparenţa activităţii de gestiune colectivă în raporturile cu autorităţile publice care au drept de control şi, prin acestea, cu utilizatorii" (reglementând obligaţia în sine, nu întinderea acesteia, după cum susţine recurentul).

Iar decizia contestată, fiind emisă de către un organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, ca autoritate unică de reglementare în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, nu face altceva decât să stabilească conţinutul obligaţiei de transparenţă, indicând categoriile de informaţii ce trebuie furnizate, asumându-şi rolul de a organiza executarea legii 8/1996 (art. 130 lit. p) şi în îndeplinirea atribuţiei prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 401/2006 .

În ceea ce priveşte includerea unor informaţii ce sunt protejate de secretul comercial, în conţinutul obligaţiei de transparenţă, cu încălcarea art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea 8/1996, Înalta Curte urmează să reţină că recurentul reia criticile de nelegalitate, tinzând să excludă, plecând de la un caz concret, includerea în obligaţia de transparenţă a obligaţiei de actualizare a bazelor de date conţinând lista de membri şi repertoriile acestora .

Dar o asemenea excludere nu poate fi reţinută în absenţa unui temei legal şi în condiţiile în care organismul de gestiune colectivă trebuie să îşi asume atât obligaţia de transparenţă (atât în relaţiile cu organismul de control, cât şi în relaţie cu utilizatorii), iar în vederea îndeplinirii acestei obligaţii trebuie reţinute ca fiind aplicabile prevederile art. 130 alin. (1) lit. i) şi lit. h) din Legea 8/1996.

Recurentul susţine în continuare, de asemenea, nelegalitatea art. 2 A lit. a) şi b) şi B, apreciind că informaţiile solicitate sunt confidenţiale, făcând obiectul unor playlist-uri ce sunt documente confidenţiale, protejate inclusiv de legea 11/1991 .

Examinând această critică, Înalta Curte apreciază justeţea considerentelor instanţei de fond şi constată că recurentul susţine caracterul de document confidenţial a unor playlist-uri ce nu apar în reglementarea art. 2 A şi B, document faţă de care nu poate fi reţinut acest caracter .

Astfel, potrivit art. 134 alin. (7) din Legea 8/1996, "utilizatorii au obligaţia să furnizeze organismelor de gestiune colectivă în termenul şi în formatul convenit sau prestabilit informaţiile pertinente aflate la dispoziţia lor cu privire la utilizarea drepturilor reprezentate de organismul de gestiune colectivă, care sunt necesare pentru colectarea veniturilor provenite din drepturi şi pentru repartizarea şi plata către autori sau titularii de drepturi a sumelor datorate. Organismele de gestiune colectivă şi utilizatorii ţin seama, în măsura posibilului, de standardele facultative de la nivel de sector, cu privire la formatul în care trebuie puse la dispoziţie aceste informaţii".

Rezultă în primul rând obligaţia furnizării de informaţii pertinente şi care sunt necesare pentru colectarea veniturilor provenite din drepturi, iar în cel de al doilea rând caracterul facultativ al formatului în care trebuie puse la dispoziţie aceste informaţii.

Decizia contestată indică două categorii de informaţii (A. cele privind sumele colectate şi repartizate şi costurile colectării remuneraţiilor, iar B. informaţiile furnizate de către utilizatori privind utilizarea repertoriului gestionat de organismul beneficiar, pentru determinarea remuneraţilor repartizate acestuia).

Criticile recurentului nu prezintă legătură cu indicarea sumelor colectate şi repartizate, precum şi cu costurile colectării, întrucât această categorie de informaţii emană de la organismul de gestiune colectivă şi nu de la utilizatori.

Iar în privinţa informaţiilor furnizate de către utilizatori, privind repertoriul gestionat, acestea, după cum în mod corect indică instanţa de fond, "sunt necesare... tuturor organismelor colective pentru a efectua repartizarea sumelor colectate către titularii de drepturi pe care îi reprezintă iar acest aspect rezultă de altfel şi din Hotărârea arbitrală nr. 2/2015".

Fiind aplicabile prevederile art. 134 alin. (7), nu poate fi reţinut caracterul de document confidenţial al informaţiilor furnizate de către utilizatori, indiferent de formatul convenit sau prestabilit .

În ceea ce priveşte includerea acestora în categoria secretelor comerciale şi deci sub protecţia dată de prevederile Legii 11/1991, trebuie reţinut că, potrivit art. 1 indice 1 alin. (1) lit. e) (în forma adoptată prin Ordonanţa 12/2014, în vigoare la data emiterii deciziei contestate) constituie secret comercial orice informaţie care, total sau parţial, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deţinătorul legitim a luat măsuri rezonabile ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atât timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Or a susţine că informaţiile indicate de art. 2 B din decizia contestată constituie genul de informaţie inaccesibilă şi protejată de legea 11/1991 echivalează cu privarea obligaţiei prevăzute de art. 134 alin. (7) din Legea 8/1996, de orice conţinut.

Recurentul reia şi o critică privind încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea 21/1996, echivalând emiterea deciziei ca fiind o ingerinţă de natură să restrângă, să împiedice sau să denatureze concurenţă, prin aplicarea unor condiţii discriminatorii pentru activitatea intreprinderilor.

Acest text nu este aplicabil în speţă .

Pentru a opera normele Legii nr. 21/1996, trebuie să existe un raport de concurenţă, definită ca o confruntare pe piaţa relevantă între agenţii economici, în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea clientelei (într-o definiţie simplificată, concurenţa este aceea care impune un preţ just mărfurilor şi care stabileşte raporturi corecte între ele).

Ca stare de fapt, recurentul nu se regăseşte în concurenţă cu celelalte două organisme de gestiune colectivă (în ceea ce priveşte aspectele relevante în cauză) ci colectează "şi în numele celorlalte două organisme beneficiare A. şi B. sumele de la utilizatorii cărora le-a acordat licenţe neexclusive, aceştia din urmă având obligaţia de a plăti sumele către organismul care i-a acordat licenţă şi de a-i transmite play-listele cu prestaţiile utilizate. CREDIDAM colectează aşadar sumele cu titlu de remuneraţie, atât pentru titularii de drepturi pe care îi reprezintă cât şi în numele organismelor beneficiare: A. şi B.. Sumele colectate de CREDIDAM trebuie repartizate prin intermediul organismelor beneficiare fiecărui titular de drepturi potrivit utilizării reale a repertoriului, iar acest lucru se poate face în baza play-listelor".

Ca urmare, aceste organisme, unul de colectare şi celelalte două beneficiare nu se află într-un mediu concurenţial normal, ci într-un mediu permis de către normele speciale ale Legii 8/1996; iar din perspectiva obligaţiei de transparenţă, apare irelevant faptul colectării sumelor în numele şi pe seama utilizatorilor sau al altor organisme de gestiune colectivă .

În acest sens trebuie menţionat şi pct. 44 din Decizia 2/2016 a Consiliul Concurenţei, potrivit căruia "cadrul legal aplicabil în domeniul dreptului de autor, ..., limitează posibilitatea organismelor de gestiune colectivă de a abuza de poziţia pe care acestea o deţin pe piaţă" şi pct. 46, " prin urmare nu sunt suficiente elemente ce pot conduce la concluzia că faptele semnalate intră sub incidenţa Legii concurenţei".

Iar relativ la aceste aspecte, trebui reţinută inexistenţa unei decizii a Consiliului Concurenţei adoptată potrivit art. 8 alin. (2) din Legea 21/1996 şi prin care să se constate încălcarea normelor de concurenţă şi stabilirea măsurilor dispuse în scopul restabilirii mediului concurenţial, sau a unei alte atribuţii reglementate de art. 19 din Legea 21/1996, în sarcina Consiliului Concurenţei .

Totodată trebuie reţinut şi faptul că normele Legii 8/1996 reglementează reguli specifice, prin art. 133, pluralităţii de organisme de gestiune colectivă, pentru acelaşi domeniu de creaţie.

Cu privire la încălcarea art. 18 alin. (1), (1) lit. d)din Directiva 2014/26/UE, Înalta Curte reţine că acest act normativ este transpus în legislaţia internă, conform art. 209 din Legea 8/1996, în forma publicată în Monitorul Oficial I nr. 489/2018.

Articolul 18 din Directivă este inclus în Capitolul 5 - Transparenţă şi raportare şi prezintă ca denumire marginală "Informaţii furnizate titularilor de drepturi cu privire la gestiunea drepturilor acestora".

Reglementând fluxul de informaţii între organismele de gestiune colectivă şi titularii de drepturi, art. 18 alin. (1) lit. d) din Directivă obligă organismul de gestiune colectivă să furnizeze informaţii privitor la "perioada în care au avut loc utilizările care corespund sumelor repartizate şi plătite titularului de drepturi, cu excepţia cazurilor în care organismul de gestiune colectivă nu poate furniza aceste informaţii din raţiuni obiective legate de raportările efectuate de către utilizatori".

Deşi prima instanţă prezintă o interpretare conformă limitelor unei norme de excepţie şi condiţiilor prevăzute de text, recurentul raportează nelegalitatea art. 2 din decizia contestată la o interpretare greşită a textului .

Astfel, ca regulă de interpretare, o normă de excepţie primeşte o strictă interpretare .

În aplicarea acestei reguli, prima instanţă reţine corect faptul că excepţia se aplică numai în prezenţa unor raţiuni obiective, iar caracterul confidenţial al informaţiilor, secretul comercial sau discriminarea în faţa concurenţei sunt afirmaţii nefondate.

În plus, textul art. 18, în reglementarea Directivei nu poate fi aplicat în detrimentul obligaţiilor de informare prevăzute de art. 18 alin. (2), de art. 19 şi art. 28 alin. (2), în sarcina organismului de gestiune colectivă, acestea făcând obiectul articolului 2 din decizia contestată.

Chiar şi în prezenţa unor raţiuni obiective, acestea trebuie examinate prin prisma raportărilor făcute de utilizatori (şi nu utilizatorilor) şi imposibilitatea organismului de gestiune colectivă de a le prelua, în categoria informaţiilor pe care trebuie acesta să le furnizeze.

O ultimă critică formulată de către recurent vizează nelegalitatea sentinţei, ca urmare a încălcării Regulamentului 2016/679, iar aceasta presupune, în prealabil, câteva menţiuni:

În primul rând, deşi se susţine nelegalitatea sentinţei, prin prisma încălcării GDPR, în aplicarea motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din lectura părţii introductive ce sintetizează susţinerile şi apărările părţilor, precum şi din lectura considerentelor sentinţei atacate nu rezultă examinarea incidenţei normelor de protecţie în privinţa prelucrării informaţiilor cu caracter personal, ca o cauză de nelegalitate a deciziei contestate.

Incidenţa Regulamentului 2016/679 asupra legalităţii deciziei contestate nu a fost nici obiectul concluziilor pe fond, consemnate în încheierea din 18.01.2019. Astfel, chestiunea de drept menţionată nu a făcut obiectul controlului judiciar, prima instanţă examinând aplicarea legii, în limitele stabilite chiar de către recurentul reclamant.

În cel de al doilea rând, incidenţa GDPR este invocată de către recurent ca o cauză de nelegalitate a deciziei contestate, omisă a fi examinată de către instanţa de fond ("în prezenta cauză, aplicarea de către CRDIDAM a obligaţiilor ce rezultă din Decizia ORDA 114/2016 presupune o prelucrare a unor date cu caracter personal, fiind obligaţi să ofere celorlalte organisme de gestiune colectivă o serie de informaţii ce conţin astfel de date cu caracter personal" -par. 92 din cererea de recurs).

Iar în condiţiile în care în faţa primei instanţe nu a fost susţinută şi examinată această chestiuni de drept, în recurs se tinde spre depăşirea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât nelegalitatea hotărârii intervine pentru "încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", iar examinarea criticilor din cererea de recurs nu relevă că instanţa de fond ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material în soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a fi respins recursul declarat împotriva sentinţei nr. 866 din 08.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreti Credidam împotriva sentinţei nr. 866 din 08.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2022.