Settlement limits for insolvency practitioners' fees from the liquidation fund versus the binding force of judicial decisions

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 30.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. prin administrator-practician în insolvenţă B. în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România şi U.N.P.I.R Filiala Arad, a solicitat:

- anularea pct. II.1.3.3. din Decizia nr. 6/2018 emisa de Consiliul National de Conducere al UNPIR la 29.06.2018, punct prin care s-a constatat ca cererile de plata din Fondul de Lichidare depuse de A. sunt necuvenite datorita nerespectării regulamentului intern al UNPIR Filiala Arad;

- obligarea pârâtei UNPIR prin intermediul pârâtei UNPIR Filiala Arad, la plata sumei de 168.000 RON reprezentând repararea pagubei cauzate prin neplata facturilor neachitate la 15.02.2018 precum şi obligarea la plata dobânzii legale aferente acestei sume pana la momentul efectuării plaţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 223 din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România ("UNPIR") şi U.N.P.I.R. Filiala Arad şi a anulat pct. II.1.3.3 din Decizia nr. 6/29.06.2018 emisă de Consiliul Naţional de Conducere al U.N.P.I.R.

A obligat pârâta U.N.P.I.R prin intermediul filialei Arad să plătească suma de 168.000 RON şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data expirării termenului de 30 de zile de la data înregistrării cererii de plată şi până la data plăţii efective.

Totodată a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 2.525 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei civile nr. 223 din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Arad, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În drept, recurentele-reclamante au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, UNPIR Filiala Arad susţine că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material vis a vis de cuantumul onorariului care se acorda din fondul de lichidare si totodată de onorariile stabilite in situaţia participării la selecţia lichidatorilor in procedurile iniţiate de autorităţile publice si principiul relativ ca nimeni nu se poate prevala de propria culpa pentru a obţine foloase necuvenite.

Recurenta pârâtă arată că nu a fost parte in dosarele judecătoreşti care au stat la baza solicitărilor de plata din Fondul de lichidare, astfel ca nu avea posibilitatea sa exercite nici o cale de atac împotriva acestor hotărâri, exercitarea oricărui demers împotriva acelor hotărâri, fiind inadmisibil din partea recurentei.

Pe de alta parte, in mod greşit susţine prima instanţă ca UNPIR Arad nu ar fi întreprins nici un demers in ceea ce priveşte anunţarea Tribunalului Arad, ci dimpotrivă, recurenta a participat la şedinţe de lucru cu reprezentanţi ai Tribunalului Arad, aducând la cunoştinţă acestora prevederile in ceea ce priveşte plafonul pentru plata onorariilor din Fondul de lichidare si faptul ca in cazul participării la selecţia lichidatorilor aceştia trebuie remuneraţi cu onorariul cu care câştigă licitaţia.

Or, prin prisma primei instanţe, recurenta ar trebui să intervină în toate dosarele de insolventa in care nu exista disponibilităţi băneşti ale societăţilor aflate in insolventa si sa anunţe instanţă de judecata despre cuantumul onorariului care se impune a fi achitat, aspect care este aproape imposibil de realizat.

Onorariul cuvenit practicianului in insolventa trebuie cerut de acesta cu buna-credinţă si respectând prevederile legale cu privire la exercitarea profesiei si a normelor care-i sunt aplicabile precum si a ofertei cu care a câştigat atribuirea diferitelor dosare de insolventa.

Fata de aceste aspecte prezentate mai sus, si prin raportare la faptul ca nimeni nu se poate prevala de propria culpa, culpa nefiind un izvor de naştere a obligaţiilor, hotărârea pronunţată in prima instanţă apare vădit nelegala. Prin atitudinea necorespunzătoare si prin încălcarea normelor care guvernează exercitarea profesiei de lichidator de către însăşi reclamanta din acest dosar, subscrisa nu poate fi obligata la achitarea unor sume de bani care nu se încadrează in prevederile legale pentru simpla menţiune a lor in hotărâri judecătoreşti definitive in care subscrisa nu este parte.

Problema juridica supusa dezbaterii in aceasta cauza, nu sta in forţa obligatorie a hotărârilor judecătoreşti, care nu poate fi tăgăduita, ci sta in atitudinea reclamantului, care prin propria fapta culpabila, ar trebui sa primească nişte sume de bani din Fondul de lichidare, care nu sunt solicitate in mod corect.

Conform art. 4 alin. (4) din Legea 85/2006 (devenit art. 39 în Legea 85/2014 - codul insolventei), in lipsa disponibilităţilor în averea debitoarei, cheltuielile procedurii de insolventa, inclusiv onorariile practicienilor, se suporta din Fondul de Lichidare, constituit in parte din taxe percepute la ORC si in parte din preluarea unui procent de 2% din sumele recuperate de practicieni in cadrul procedurilor de insolventa. Pana in anul 2017 inclusiv, administrarea fondului s-a realizat la nivelul Filialelor UNPIR, iar după 01.01.2018 se realizează la nivelul UNPIR Bucureşti. In decursul timpului, pentru administrarea fondului de lichidare s-au elaborat sau modificat unele capitole in Statutul UNPIR si au fost adoptate mai multe regulamente interne UNPIR, atât la nivel central cat si la nivelul Filialei UNPIR Arad.

Plăţile din fondul de lichidare se refera, in principal, la decontarea către practicieni a unor cheltuieli ale procedurii, si a onorariilor practicienilor pentru activitatea depusa in dosarele de insolventa si dosarelor administrate de către ONRC.

Conform situaţiei din tabelul anexat, in perioada 2012-2017, practicianul A. a depus la Filiala UNPIR Arad un număr total de 595 deconturi de onorariu, totalizând suma de 2.072.572,12 Iei, din care au fost plătite un total de 1.878.038,47 RON si au rămas neplătite un număr de 56 de deconturi, totalizând 168.000 RON.

Din suma de 168.000 iei, conducerea filialei a considerat ca fiind justificata doar suma de 69.976,00 RON si necuvenita suma de 98.024,00 RON.

Pentru deconturile conţinând sume necuvenite au fost întocmite procese-verbale de verificare. Datorita faptului ca practicianul nu a depus facturi corectate si nu a depus nici acte suplimentare in susţinerea justificării sumelor si nu a semnat nici procesele-verbale de verificare individuale, nu au fost achitate nici sumele considerate ca fiind cuvenite, sumele fiind păstrate într-un cont separat, până la clarificarea acestor obligaţii de plata.

Motivele de oprire la plata a celor 56 de deconturi de onorar depuse de practicianul A., totalizând 168.000 RON, au fost, in principal:

- necorelarea onorariului solicitat cu decizia de selecţie a ANAF, conform art. 87 alin. (4) din Statutul UNPIR, reprezentând 60.390,00 RON din totalul de 98.024 RON considerat necuveniti;

- necorelarea onorariului solicitat cu prevederile regulamentului intern al Filialei UNPIR Arad, privind aplicarea unitara a prevederilor art. 89 alin. (1) din Statutul UNPIR (ediţia din 14.12.2012), reprezentând 37.634 RON din totalul de 98.024 RON, considerat necuvenit.

Aceste informaţii au fost aduse la cunoştinţa reclamantului, contrar celor menţionate de prima instanţa, care stabileşte faptul ca decizia este nelegala pentru nemotivarea sa.

Atâta timp cat recurenta nu a fost parte in dosarele de insolventa, hotărârile pronunţate îi sunt inopozabile, si valoarea onorariilor pe care le poate achita este cea stabilita in deciziile UNPIR si in regulamentul de selecţie de la ANAF. A se admite contrariul, ar însemna că recurenta va fi obligata sa achite orice onorariu stabilit de o instanţa de judecata, deşi acel onorariu nu este stabilit in concordanta cu prevederile legale vis a vis de plata onorariilor din Fondul de lichidare.

Art. 4 alin. (4) din Legea insolventei nr. 85/2006 (devenit art. 39 alin. (4) din Legea 85/2014) prevede ca plăţile din fondul de lichidare se fac conform art. 37 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 privind activitatea practicienilor in insolventa.

Legea 85/2006 - Art. 4 alin. (4) - In lipsa disponibilităţilor in contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute in conformitate cu prevederile art. 37 alin (4) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor in insolventa, aprobata cu modificări si completări prin legea nr. 254/2007, cu modificările si completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat.

Art. 37 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 (devenit ulterior art. 38 alin. (5) prin republicarea din MO 724/13.10.2011) prevede ca plata onorariilor practicienilor in insolventa se face din fondul constituit conform art. 4 din legea 85/2006, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor st standardelor de cost ce se vor stabili de către UNPIR.

O.U.G. nr. 86/2006 art. 37 alin. (4) - Plata onorariilor practicienilor in insolventa administratori judiciari sau lichidatori ori a cheltuielilor de procedura se va face din fondul constituit conform art. 4 din legea 85/2006, cu modificările si completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor si standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi ai UNPIR.

Din aceste doua prevederi ale legilor speciale, rezulta ca stabilirea si plata onorariilor practicienilor in insolventa din fondul de lichidare sunt de competenta organelor UNPIR si nu ale instanţelor, respectiv judecătorului sindic. In plus, ca principiu al procedurii insolventei, atribuţiunile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii, judecătorul sindic fiind în mod expres ţinut deoparte de atribuţiunile manageriale si de oportunitate ale procedurii.

Din aceasta interpretare rezulta in mod clar ca întreaga responsabilitate asupra stabilirii si efectuării plaţilor din fondul de lichidare a sumelor cuvenite practicienilor iese din atribuţiunile judecătorului sindic, rămânând, în lipsa creditorilor care au ieşit din procedura prin închiderea acesteia, in sarcina UNP1R, care a stabilit si un cadru reglementat in detaliu asupra condiţiilor de plata; sumelor cuvenite sau a cheltuielilor admise sau interzise la decontare din fondul de lichidare.

Din aceste motive, într-o eventuala contradicţie între dispoziţiile judecătorului sindic şi prevederile statutare ale UNP1R referitoare la administrarea si efectuarea de plăti din fondul de lichidare, prevederile statutului UNPIR vor prevala. Rolul judecătorului sindic se va rezuma în aceasta situaţie la controlul de natura judiciara asupra cererilor de onorar, cum ar fi: confirmarea închiderii procedurii, inexistenta fondurilor in averea debitoarei, descărcarea practicianului in dosar, etc. referirile judecătorului sindic asupra cuantumului onorariului nu pot fi decât orientative.

Faţă de aceste considerente, recurenta pârâtă UNPIR-Arad solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin recursul său, UNPIR structura centrală susţine că hotărârea dată de instanţa de fond cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) şi a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

In esenţă, recurenta pârâtă susţine că este lipsită de suport concluzia primei instanţe, în sensul că decizia atacată în cauză ar fi nemotivată.

Se arată că motivarea actului contestat în cauză rezultă din actele prealabile acestuia, menţionând recurenta pârâtă că la data de 22.05.2018 a fost întocmit un proces-verbal de verificare.

Acest document retine situaţia de fapt şi de drept cercetată şi însuşită de CNC, cenzorul fiind, în final, reprezentantul specializat al CNC. Analizând atât procesul-verbal întocmit de cenzorul C. cât şi obiecţiunile formulate de UNPIR Arad, CNC al UNPIR prin pct. II. 1.3.3 din Decizia nr. 6/29.06.2018 a dispus admiterea obiecţiunilor formulate de conducerea filialei la raportul de verificare pentru cereri de plată din Fondul de lichidare, depuse de A. însumând 37.634 RON, considerate deci sume necuvenite datorită nerespectării Regulamentului intern al filialei.

Prin urmare soluţia sesizării formulate de A. si înregistrată la UNPIR Secretariatul general sub nr. x/19.02.2018 pe care a adoptat-o CNC al UNPIR prin cenzorul delegat consta in concluziile reţinute în procesul-verbal de verificare din data de 22.05.2018, astfel cum acestea au fost modificate ca urmare a însuşirii obiecţiunilor formulate de conducerea Filialei UNPIR Arad.

In concluzie CNC al UNPIR constata implicit, ca suma de 60.390 RON reprezintă sume necuvenite datorită necorelării cu oferta depusa la ANAF, iar suma de 37.634 RON, - suma constatata explicit - reprezintă sume necuvenite datorită nerespectării Regulamentului intern al filialei, in total 98.024 RON cu titlu de sume necuvenite din totalul deconturilor depuse de reclamanta.

La data de 07.08.2018, UNPIR a comunicat reclamantului A. extrase din Deciziile CNC nr. 2/23.02.2018 şi nr. 6/29.06.2018, referitoare la sesizarea sa nr. 464/19.02.2018, si doar dintr-o întâmplare nefericita extrasele nu au fost însoţite si de procesul-verbal de verificare al cenzorului si de obiecţiunile filialei, care sunt parte integranta din Decizia CNC anulata de instanţa de fond.

De altfel, din acest punct de vedere sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât pe de o parte instanţa de fond constată că se impune ca actul să fie anulat pentru ca este nemotivat, iar pe de alta parte, după doar două paragrafe, reţine că poziţia filialei Arad cu privire la sumele considerate justificate pentru plată în sumă de 69.976 RON şi necuvenită suma de 98.024 RON (37.634 RON + 60.390 RON) "este însuşită şi de către UNPIR - prin decizia contestată în cauză".

Prin urmare, şi Curtea de Apel apreciază ca CNC si-a însuşit obiecţiunile filialei Arad la procesul-verbal de verificare întocmit de delegatul Comisiei de cenzori la cererea CNC.

Fata de aceste aspecte învederate, nu se poate concluziona că punctul II. 1.3.3 din Decizia nr. 6/29.06.2018, emisă de CNC, este nemotivat.

Referitor la netemeinicia deciziei contestate, recurenta pârâtă susţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Fondul de lichidare al UNPIR este un fond care se colectează public si este doar administrat de UNPIR, iar sumele colectate sunt insesizabile si nu pot face obiectul executării silite, conform art. 51 din O.U.G. nr. 85/2006 privind organizarea activităţii practicienilor in insolventa.

De asemenea, art. 4 alin. (4) si (10) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei - lege sub imperiul căreia au fost pronunţate sentinţele judecătorului sindic care conferă practicianului in insolventa plata serviciilor derulate in dosarele de insolventa, dispune:

(4) în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţilor practicienilor în insolventa, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzional.

(10) Sumele din fondul de lichidare nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite.

Creanţele constatate de sentinţele judecătorului sindic îi conferă practicianului vocaţie pentru a solicita decontarea din fondul gestionat de UNPIR, însă aceste sentinţe nu pot fi puse in executare silita.

Raţionamentul pentru care s-a concluzionat că reclamantului nu i se cuvin în totalitate sumele consemnate in cele 56 de deconturi depuse la Filiala UNPIR Arad rezultă din prevederile legale referitoare la gestionarea şi implicit achitarea sumelor din fondul de lichidare, norme pe care instanţa de fond le aplică greşit în raţionamentul pe care îl înfăţişează.

Plăţile din Fondul de lichidare se dispun în conformitate cu normele din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolventa, sentinţa judecătorului sindic fiind doar unul dintre documentele pe care practicianul trebuie sa ii depună pentru a fi îndreptăţit la plată.

Pe de alta parte Curtea de Apel Timişoara nu a analizat fiecare decont în parte şi nici nu a arătat dacă sunt depuse în susţinerea decontului toate documentele şi informaţiile solicitate de Filiala Arad, ci s-a rezumat la a considera că este suficientă sentinţa judecătorului sindic pe considerentul dispus de art. 435 C. proc. civ.

Or, Filiala, care potrivit art. 435 alin. (2) C. proc. civ. este terţă persoană faţă de sentinţele judecătorului sindic, face dovada contrară, în condiţiile legii sub care îşi desfăşoară atribuţiile de manager al fondurilor colectate public de către UNPIR, in sensul in care a arătat practicianului in insolventa reclamant si ulterior instanţei ca nu are baza legala pentru a acorda sumele din sentinţele fata de care este tert, întrucât in speţa de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 87 alin. (4) şi 89 alin. (1) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolventa (rl), cu modificările aduse prin Hotărârea Congresului UNPIR nr. 1/14.12.2012, publicată în M.Of. nr. 134/14.03.2013 care dispun:

Art. 87 - (4) In situaţia în care un practician în insolventa a fost desemnat într-o procedură în baza art. 19 alin. (2) sau (2 indice 1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza ofertei sale financiare, iar ulterior se constată că în averea debitorului nu există disponibilităţi, acesta nu poate cere decontarea din fondul de lichidare, constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, a unui onorariu mai mare decât cel pe baza căruia a fost desemnat.

Art. 89. - (1) Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va face, în ordinea vechimii, la următoarele tarife:

- până la 3.000 RON, stabilit în baza hotărârii judecătoreşti pentru procedurile de insolvenţă deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru practicienii în insolvenţă înregistraţi cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de până la 3.000 RON, exclusiv TVA;

- 1.000 RON, prevăzut la art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, pentru procedurile de lichidare derulate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 359/2004. cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Pentru practicienii în insolvenţă înregistraţi cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 1.000 RON, exclusiv TVA.

În cazul procedurilor de insolvenţă deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, dar provenite din proceduri deschise în temeiul Lepi nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau al Legii nr. 31/1990. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, onorariul va fi de 1.000 RON dacă complexitatea procedurii rămâne la stadiul prezentat în raportul privind situaţia economică a societăţii întocmit în conformitate cu art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

În raport de aceste prevederi legale, la momentul depunerii cererilor de decont de către reclamant, în vederea plăţii, Filiala UNPIR Arad a sesizat, din examinarea acestora, că ANAF era creditor majoritar, ceea ce însemna că practicianul în insolvenţă a participat la procedurile de selecţie organizate de acest creditor fiscal. Rezulta ca practicianul in insolvenţă a formulat o oferta in baza căreia a fost desemnat de către ANAF cu un onorariu, iar ulterior a solicitat de la judecătorul sindic un onorariu mai mare, chiar daca se incadra in limita sumei de 3.000 RON.

Dată fiind această situaţie de fapt, pentru a verifica dacă practicianul în insolvenţă respecta dispoziţiile art. 87 alin. (4), Filiala Arad i-a solicitat acestuia să depună documente suplimentare la decont, constând in ofertele financiare în baza cărora a fost desemnat de ANAF administrator judiciar/lichidator judiciar în dosarele în care instituţia financiară era creditor majoritar.

Cum acesta nu s-a conformat solicitării, Filiala UNPIR a solicitat documentele de la ANAF si astfel a constatat o neconcordantă între onorariul solicitat în procedura de selecţie la ANAF si onorariul depus spre decontare de filială, motiv pentru care a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 87 alin. (4) din Statut pentru achitarea sumelor solicitate in valoare de 60.390 RON.

Curtea de Apel aplica greşit aceste norme, şi, fără să considere relevante ofertele către ANAF in baza cărora a fost desemnat practicianul, (desemnarea prevăzuta conform art. 87 alin. (4),) analizează doar sumele acordate de judecătorul sindic, care fiind in limita celor 3000 RON, le consideră întemeiate, astfel încât aplicând greşit normele legale concluzionează injust ca decizia paratei de neacordare a sumei din decont e netemeinica.

Referitor la faptul reţinut de Curtea de Apel potrivit căreia pe facturile reclamantei exista semnătura si stampila filialei Arad, aspect ce ar echivala cu "însuşirea expresă" întrucât nu au fost formulate nici un fel de obiectiuni, recurenta pârâtă arată că instanţa de fond în mod greşit califică aceste formalităţi de primire a facturii ca fiind echivalente cu însuşirea, în condiţiile în care jurisprudenţa a fost constantă în a arata că semnarea şi ştampilarea unei facturi de către persoana care o recepţionează nu echivalează cu acceptarea creanţei la plată de către conducătorul beneficiarului facturii.

In corespondenţa purtată de Filiala UNPIR Arad cu reclamanta s-a arătat in mod expres că plata unor avansuri echivalente TVA nu a reprezentat în niciun caz însuşirea facturii de către Filială, ci a fost o măsură luată conform Hotărârii Adunării Generale a Filialei UNPIR Arad din data de 17.03.2011, care a avut drept scop evitarea unei crize de lichidităţi a practicienilor în insolvenţă. Hotărârea Adunării generale a Filialei Arad din 2011 a fost generată de faptul ca obligaţia de TVA era scadentă în luna următoare emiterii facturii, iar plăţile deconturilor de onorarii se făceau cu mult mai târziu, într-o anumită perioadă întârzierea fiind de peste trei ani.

Prin urmare filiala a semnat de primirea unui document fiscal, care prin el însuşi nu era suficient pentru ca reclamanta sa obţină decontarea, în lipsa tuturor celorlalte acte şi informaţii aferente decontului, necesare ad validitatem.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul ca atât Filiala UNPIR Arad cât şi CNC al UNPIR - prin cenzorul delegat cu analizarea sesizării - recunosc temeinicia sumei cuvenite în valoare de 69.976 RON, astfel încât instanţa de fond acordă reclamantului şi drepturi asupra cărora nu exista divergente, prin urmare in mod greşit dispune in sarcina UNPIR şi plata acestei sume.

Creanţa in discuţie nu a reprezentat un motiv de divergenţă între părţile cauzei, astfel încât în mod greşit instanţa de fond s-a pronunţat şi cu privire la această sumă.

Faţă de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de exercitare a căii de atac, se solicită casarea în tot a sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 06.07.2021 prin care a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Prealabil verificării criticilor la adresa legalităţii sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata reclamantă, constatând netemeinicia acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal precum şi atunci când motivele invocate nu pot fi încadrate în niciuna din ipotezele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că ambele recurente pârâte, prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reproşează instanţei fondului o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. dar şi a prevederilor art. 87 alin. (4) şi 89 alin. (1) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

În egală măsură, recurenta pârâtă UNPIR susţine şi existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul sentinţei atacate, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că este nefondată excepţia invocată de intimata-reclamantă, nefiind incidentă, în cauză, sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Soluţionând recursul declarat împotriva sentinţei nr. 223/2021, Înalta Curte constată că este nefondată critica la adresa legalităţii hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critică dezvoltată de recurenta UNPIR prin raportare la pretinsa contrarietate a unor considerente expuse de instanţa fondului cu privire la îndeplinirea condiţiei motivării actului administrativ contestat, nefiind dovedit faptul existenţei unor motive care se exclud reciproc, cu consecinţa imposibilităţii verificării concordanţei soluţiei cu motivele pe care se întemeiază aceasta.

În schimb, instanţa de control judiciar constată că este fondată critica subsumată celui de al doilea motiv de casare invocat, hotărârea atacată fiind afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum rezultă din considerentele ce urmează.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, intimata-reclamantă s-a adresa instanţei de contencios administrativ în vederea cenzurării refuzului de plată din fondul de lichidare a unor sume reprezentând onorarii ce nu pot fi încasate din disponibilităţile debitorilor.

În concret, reclamanta A., în calitatea sa de practician în insolvenţă a depus la pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - prin Filiala Arad documentaţia (facturi, rapoarte justificative, copii ale hotărârilor judecătoreşti) în vederea achitării din fondul de lichidare a onorariului dispus de judecătorul sindic, în cuantum total de 192.000 RON .

Pe fondul neachitării sumei solicitate, între părţi s-a purtat o corespondenţă atât scrisă cât şi telefonică, iar la data de 16.02.2018, reclamanta a formulat o sesizare, care a fost soluţionată prin Decizia nr. 2/23.02.2018 a Consiliului Naţional de Conducere al UNPIR, prin care s-a dispus, printre altele, cu privire la sumele colectate la Fondul de Solidaritate, distribuirea şi virarea sumelor solicitate de filiale, şi în sensul că Comisia centrală de cenzori va delega o persoană pentru efectuarea unui control asupra gestiunii şi administrării fondului de lichidare la nivelul filialei Arad.

Verificările efectuate de cenzorul delegat în acest scop sunt reflectate în procesul-verbal din data de 22.05.2018, prin care s-a concluzionat în sensul că suma rămasă spre clarificare este de 168.000 RON, din care 60.390 RON reprezintă sume necuvenite, 37.634 RON - se cuvin a fi achitate, iar suma de 69.976 RON reprezintă sume cuvenite dar neplătite.

Ulterior, prin punctul nr. II.1.3.3 din Decizia nr. 6/29.06.2018 emisă de Consiliul National de Conducere al UNPIR, s-a decis admiterea obiecţiunilor formulate de UNPIR - Filiala Arad, constatându-se că cererile de plată din Fondul de Lichidare depuse de reclamanta A., privind suma de 37.634 RON sunt necuvenite datorită nerespectării regulamentului intern al UNPIR Filiala Arad, alături de suma de 60.390 RON.

Reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în condiţiile art. 8 din Legea 554/2004, solicitând anularea pct. II.1.3.3 din Decizia nr. 6/29.06.2018 emisă de pârâta UNPIR prin care s-a constatat că suma de 37.637 RON solicitată de reclamantă este necuvenită, şi obligarea pârâtei UNPIR prin intermediul filialei Arad, la plata sumei de 168.000 RON reprezentând repararea pagubei cauzate şi a dobânzilor legale.

Prin sentinţa nr. 223/2021 Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea reclamantei, apreciind că actul contestat este nelegal, în primul rând pentru că nu este motivat şi apoi pentru că refuzul de plată înfrânge forţa obligatorie a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite onorariile solicitate la decontare de către practicianul în insolvenţă.

Referitor la primul motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că în mod greşit a reţinut judecătorul fondului această critică a reclamantei-intimate ca fiind fondată.

În acord cu consideraţiile de ordin teoretic expuse de judecătorul fondului pe marginea conţinutului noţiunii de motivare a actului administrativ, Înalta Curte subliniază faptul că dezideratul principal al acestei condiţii de legalitate a actului administrativ este informarea destinatarului actului asupra motivelor de fapt şi de drept ce au determinat autoritatea în cauză să emită actul administrativ.

Un atare deziderat este considerat a fi materializat nu numai atunci când motivarea actului se reflectă în conţinutul acestuia ci şi atunci când o atare motivare răzbate din actele sau operaţiunile administrative ce preced şi condiţionează actul administrativ, or aceasta este şi situaţia în cauza de faţă.

Astfel, se arată în cuprinsul deciziei nr. 6/29.06.2018 faptul că aceasta a fost emisă în considerarea raportului întocmit de reprezentantul Comisiei centrale de cenzori realizat în baza Deciziei CNC nr. 2/2018, urmare a controlului asupra gestiunii şi administrării Fondului de lichidare la nivelul filialei Arad şi de obiecţiunile filialei ARAD a UNPIR, astfel că raportarea la aceste acte, menţionate în cuprinsul deciziei contestate în cauza de faţă, face pe deplin posibilă identificarea motivelor avute în vedere de recurenta UNPIR pentru emiterea deciziei contestate în cauza de faţă.

De altfel, contrar celor susţinute de reclamantul intimat şi însuşite de instanţa fondului, Înalta Curte constată că reclamantul a realizat pe deplin motivele refuzului de plată pentru suma rămasă de clarificat, după cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, unde expune argumente contrare, de natură a reliefa nelegalitatea refuzului de plată a sumelor pretinse.

Cu privire la temeinicia refuzului de plată, judecătorul fondului constatând, din analiza documentaţiei depuse, că toate onorariile aferente celor 56 de deconturi au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti - respectiv judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad, şi având în vedere că aceste hotărâri judecătoreşti - definitive şi executorii -, au intrat în circuitul civil, producându-şi efecte juridice specifice, a apreciat că se impune a fi valorificate aceste hotărâri, ele neputând fi modificate decât prin căile extraordinare de atac, în cazurile speciale prevăzute de lege.

Astfel, în cauză, nici instanţa de contencios administrativ nu are posibilitatea de a cenzura cuantumul onorariilor asupra cărora s-a dispus deja în mod definitiv, întrucât prezenta acţiune s-ar transforma într-o veritabilă cale de atac împotriva acestor hotărâri -inexistentă în realitate, nereglementată de lege, prin nesocotirea principiului legalităţii căilor de atac reglementată prin art. 457 C. proc. civ.

În acest context, instanţa fondului a arătat că este corectă susţinerea reclamantei, în sensul că nici o autoritate publică, instituţie juridică sau persoana juridică de utilitate publică nu poate modifica şi nu poate pune în discuţie o hotărâre definitivă şi executorie, iar drepturile câştigate trebuie puse în aplicare fără a fi condiţionate de alte norme interne profesionale, care nu pot prevala în faţa caracterului definitiv al sentinţei.

În cauză, pârâtele au invocat faptul că cele 56 de sentinţe nu le sunt opozabile, întru­cât nu au fost părţi în acele dosare, însă, legat de acest aspect, judecătorul fondului subliniază că obligativitatea şi opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti este incontestabilă, în prezenţa dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ.

Totodată, instanţa fondului deşi admite că pârâtele nu au calitatea de parte în cele 56 de dosare de insolvenţă, apreciază că nimic nu le-a împiedicat pe acestea să formuleze o cerere (sesizare) adresată, chiar şi în mod global, Tribunalului Arad, prin care să invedereze pretinsa necorelare existentă între onorariile aprobate şi cele din Statutul UNPIR, cu posibilitatea îndreptării din oficiu de către instanţă a posibilelor erori materiale - privind sumele în discuţie, în condiţiile art. 442 C. proc. civ..

Astfel, instanţa fondului, a apreciat că cele 56 de hotărâri judecătoreşti - care stabilesc onorariile de lichidator, se impun a fi puse în executare, prin plată şi, totodată, a observat, din analiza facturilor emise de reclamantă, că, iniţial, la momentul înregistrării acestora la pârâta UNPIR Filiala Arad, în perioada 2011-2013, aceste facturi au fost însuşite în mod expres, prin semnătură şi ştampilă, nefiind formulate nici un fel de obiecţiuni.

Considerentele anterioare, avute în vedere pentru admiterea acţiunii reclamantei, reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 precum şi a prevederilor Statutului UNPIR, impunându-se, pentru acest motiv, casarea hotărârii, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 85/2006, reţinute a fi incidente în cauză, de interes fiind cele prevăzute la alin. (4), potrivit cărora în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza, pentru acoperirea cheltuielilor aferente procedurii instituite prin prezenta lege, fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţilor practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat.

De asemenea, se impun a fi subliniate dispoziţiile art. 87 alin. (4) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă (R1), cu modificările aduse prin Hotărârea Congresului UNPIR nr. 1/14.12.2012, publicată în M.Of. nr. 134/14.03.2013, conform cărora în situaţia în care un practician în insolvenţă a fost desemnat într-o procedură în baza art. 19 alin. (2) sau (2 indice 1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza ofertei sale financiare, iar ulterior se constată că în averea debitorului nu există disponibilităţi, acesta nu poate cere decontarea din fondul de lichidare, constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, a unui onorariu mai mare decât cel pe baza căruia a fost desemnat.

În fine, sunt de menţionat şi prevederile art. 89 din acelaşi Statut, având următorul conţinut:

(1) Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va face, în ordinea vechimii, la următoarele tarife:

- până la 3.000 RON, stabilit în baza hotărârii judecătoreşti pentru procedurile de insolvenţă deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru practicienii în insolvenţă înregistraţi cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de până la 3.000 RON, exclusiv TVA;

- 1.000 RON, prevăzut la art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, pentru procedurile de lichidare derulate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 359/2004. cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Pentru practicienii în insolvenţă înregistraţi cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 1.000 RON, exclusiv TVA.

În cazul procedurilor de insolvenţă deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, dar provenite din proceduri deschise în temeiul Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau al Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, onorariul va fi de 1.000 RON dacă complexitatea procedurii rămâne la stadiul prezentat în raportul privind situaţia economică a societăţii întocmit în conformitate cu art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Dispoziţiile anterior menţionate constituie sediul procedurii de decontare a cheltuielilor de procedură ce nu pot fi suportate din disponibilităţile debitorului, fiind de subliniat faptul că prin aceste dispoziţii se instituie un plafon în privinţa onorariilor practicienilor insolvenţei, ce nu poate fi depăşit, indiferent de valoarea onorariului stabilit de judecătorul sindic.

În schimb, atunci când onorariul stabilit este inferior plafoanelor stabilite prin dispoziţiile 87 alin. (4) sau 89 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, vor fi achitate din fondul de lichidare aceste onorarii şi nu sumele maximal prevăzute prin Statut.

Prin urmare, aprecierea judecătorului fondului, în sensul că se impune a fi valorificate, pentru decontarea din fondul de lichidare, hotărârile judecătoreşti ataşate de reclamanta-intimată, este nelegală în măsura în care o atare apreciere conduce la nesocotirea dispoziţiilor art. 87 alin. (4) şi art. 89 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, dispoziţii ce constituie sediul normelor aplicabile acestor decontări pentru perioada de referinţă din cauză.

Cu referire la sumele a căror plată nu a fost decontată, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au sesizat faptul că reclamanta-intimată a pretins suma de 60.390 RON, stabilită în baza unor hotărâri pronunţate de judecătorul sindic, aferente unor proceduri în care ANAF a fost creditor majoritar, practicianul în insolvenţă fiind desemnat potrivit art. 19 alin. (2) sau (2 indice 1) din Legea nr. 85/2006.

În atare situaţii, dispoziţiile art. 87 alin. (4) din Statut arată clar că suma ce se cuvine a fi decontată din fondul de lichidare nu poate fi mai mare decât onorariul în baza căruia practicianul în insolvenţă a fost desemnat, chiar dacă onorariile pretinse se încadrează în plafoanele valorice prevăzute de art. 89 din Statut.

În condiţiile în care reclamanta-intimată a recurs la dispoziţiile art. 87 alin. (4) din Statut, solicitarea adresată acesteia de a depune ofertele în baza cărora a fost desemnată de ANAF este justificată, întrucât decontarea, din fondul de lichidare, a onorariilor nu se realizează, în acest caz, în temeiul hotărârilor judecătorului sindic ci, aşa cum s-a arătat mai sus, la nivelul onorariului în baza căruia a fost desemnat practicianul în insolvenţă.

Prin urmare, constatarea recurentelor-pârâte, potrivit căreia nu sunt îndeplinite cerinţele art. 87 alin. (4) din Statut pentru achitarea sumei de 60.390 RON este una conformă normelor statutare, astfel că anularea deciziei contestate sub acest aspect de către prima instanţă reflectă greşita aplicare a normelor de drept material incidente decontărilor din fondul de lichidare al UNPIR.

Referitor la suma de 37.634 RON, UNPIR Filiala Arad a concluzionat că pretenţiile de decontare sunt necuvenite până la îndeplinirea formalităţilor impuse de art. 89 alin. (1) lit. c) din Statut şi ale Regulamentului aprobat de Filiala Arad, cu luarea în considerare a limitelor de decontare ce rezultă din aplicarea regulamentului local, astfel că şi în cazul acestor sume hotărârea instanţei fondului, prin care obligă pârâtele la decontarea, din fondul de lichidare, a onorariilor prevăzute prin hotărârile judecătorului sindic şi nu prin raportare la prevederile statutare reflectă aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cazul decontărilor din fondul de lichidare al UNPIR.

În cazul ambelor categorii de onorarii pretinse de reclamanta-intimată judecătorul fondului a apreciat că necesitatea respectării hotărârilor judecătoreşti justifică pretenţiile practicianului în insolvenţă, dat fiind caracterul opozabil "erga omnes" al acestora, însă, trebuie subliniat faptul că opozabilitatea prevăzută de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. nu trebuie confundată cu executorialitatea hotărârilor judecătoreşti.

Statuând asupra limitelor efectelor judecătoreşti, art. 435 alin. (1) C. proc. civ. arată că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

În materie de opozabilitate, acelaşi articol prevede, la alin. (2), că hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

Această opozabilitate nu poate fi înţeleasă, însă, în sensul că orice terţă persoană se poate prevala de hotărâre pentru a obţine punerea în executare a măsurilor dispuse prin aceasta ci exclusiv în sensul că în privinţa terţilor lucrul judecat se traduce într-o prezumţie relativă, ce poate fi combătută prin dovada contrară, dovadă ce nu este admisibilă, însă, între părţile litigiului finalizat prin hotărârea definitivă, pentru a nu fi ocolit principiul autorităţii de lucru judecat.

Particularizat cauzei de faţă, opozabilitatea hotărârilor judecătorului sindic nu înseamnă altceva decât faptul că aceste hotărâri constituie o probă pentru dovedirea întinderii onorariilor stabilite în favoarea practicianului în insolvenţă însă nicidecum un temei pentru a obliga recurentele pârâte la decontarea, din fondul de lichidare, în alte limite şi condiţii decât cele prevăzute prin normele statutare.

Prin urmare, recursul la dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ. nu profită nicidecum intimatei-reclamante, întrucât limitele decontărilor din fondul de lichidare, în cazul în care cheltuielile aferente procedurilor de insolvenţă nu pot fi suportate din patrimoniul debitorilor, are în vedere tarifele aprobate şi condiţiile prevăzute de UNPIR prin Statut.

În fine, Înalta Curte constată că aprecierile instanţei fondului, potrivit cărora recurentele pârâte aveau posibilitatea de a formula o cerere (sesizare) adresată, chiar şi în mod global, Tribunalului Arad, prin care să învedereze pretinsa necorelare existentă între onorariile aprobate de judecătorul sindic şi cele din Statutul UNPIR, nu au niciun temei legal, nefiind indicată nicio prevedere legală ce ar fi permis sau ar fi obligat recurentele pârâte să procedeze în sensul sugerat de instanţa fondului.

Faţă de aceste considerente recursul declarat de cele două pârâte va fi admis, în sensul celor mai sus arătate.

Văzând şi dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ., va obliga intimata reclamantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Arad, sumă ce reprezintă taxa judiciară de timbru aferentă recursului exercitat de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursurile declarate de pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Arad împotriva sentinţei civile nr. 223 din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Obligă intimata-reclamantă A. să plătească cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, în cuantum de 100 RON către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.