Decizia nr. 3650/2022 · Judge's action to annul CSM and Judicial Inspection decisions rejected as lacking interest due to suspension from judicial function

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj, înregistrată la data de 11 februarie 2019 reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se dispună anularea Hotărârii nr. 1535/2018 şi nr. 1367/2018 şi admiterea cererii de Decizia Preliminară ce urmează a fi diferită la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

La data de 24 mai 2019, reclamanta A. a depus cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca şi în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi C. să se dispună anularea Hotărârii nr. 1078/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru numirea în funcţie a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, precum şi a actelor subsecvente, anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1489/19.12.2018, pentru aprobarea organizării concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada 21.12.2018-02.05.2019, anularea Rezoluţiei nr. x/2018 din data de 18.03.2019 şi obligarea Inspecţiei Judiciare să înceapă cercetarea disciplinară faţă de membrii CSM, conform celor indicate în sesizarea înregistrată sub acelaşi număr, anularea în parte a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii adoptat prin Hotărârea Plenului nr. 1073/03.12.2018, în ceea ce priveşte art. 22-6-9, art. 24, art. 40, 45, 47 alin. (1), (48), (10)3 lit. c) referitoare la procedura de soluţionare a cererilor de apărare a reputaţiei şi obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată .

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1246 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâta Consiliul Superior al Magistraturii;

- a respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară şi C. - Inspector şef al Inspecţiei Judiciare, având ca obiect anulare act administrativ.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa prin dispozitiv asupra cererii de sesizare a Curţii Cosntituţionale.

În motivarea căii d atac, recurenta reclamantă susţine că hotărârea atacată este nelegală, în primul rând pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţie ce a fost invocată prin raportare la calitatea reclamantei, aceea de judecător al Curţii de Apel Bucureşti.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susţine că judecătorul cauzei nu a fost învestit ca urmare a repartizării aleatorii ci a fost selectat dintr-un grup de magistraţi, fără nicio justificare obiectivă, fiind ales în mod discreţionar să pronunţe soluţia într-o cauză cu Inspecţia Judiciară, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., instanţa nefiind alcătuită legal nici după pensionarea judecătorului căruia i s-a repartizat cauza după detaşarea judecătorului ales discreţionar.

Apoi, recurenta reclamantă arată că instanţa fondului nu s-a pronunţat prin minută asupra sesizării Curţii Constituţionale, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Sub acest aspect, recurenta reclamantă arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, cererea de sesizare îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Deşi la data de 17.11.2020 judecătorul fondului a rămas în pronunţare pe excepţia lipsei de interes şi pe cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu a fost pronunţată o soluţie cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, omisiune a ce o privează pe recurenta-reclamantă de posibilitatea de a formula recurs în 48 ore, potrivit Legii nr. 47/1992.

De asemenea, recurenta reclamantă afirmă că este nelegală dezlegarea prin considerente a aspectelor asupra cărora judecătorul nu s-a pronunţat prin dispozitiv.

Tot prin raportare la omisiunea pronunţării instanţei de fond asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale recurenta reclamantă invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este nemotivată, în contextul în care judecătorul nu s-a pronunţat asupra obiectului deliberării.

În acelaşi context, recurenta reclamantă susţine că sentinţa primei instanţe este nelegală şi din perspectiva faptului că a fost motivată de o persoană ce nu este membru al completului de judecată.

În continuare, recurenta reclamantă afirmă că este incident în cauză şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa fondului a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, reclamanta susţine că hotărârea atacată este nelegală, în primul rând din perspectiva faptului că pricina a fost soluţionată de un judecător desemnat în mod discreţionar şi nu aleatoriu, fiind astfel incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.

Verificând susţinerile recurentei reclamante, Înalta Curte constată că prezentul dosar a fost format ca urmare a disjungerii cererii completatoare formulate de reclamantă la data de 24 mai 2019 în faţa Curţii de Apel Cluj, instanţă învestită cu soluţionarea cererii introductive înregistrate la 11 februarie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 157/28.06.2019 Curtea de Apel Cluj a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară şi C., având ca obiect anulare act administrativ, astfel cum a fost completată, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 17.07.2019 sub nr. x/2019, fiind repartizată completului C19 Fond.

La termenul de judecată din data de 25.09.2019 instanţa a amânat pronunţarea asupra cererilor conexe, respectiv sub aspectul cererii de anulare/revocare a Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, anularea/revocarea Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 179/20.12.2018 şi a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 2/2019 ambele emise în baza Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, precum şi suspendarea executării Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.201a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 179/20.12.2018 şi a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 2/03.01.2019, dispunând disjungerea cauzei şi continuarea judecăţii într-un nou dosar, cu privire la celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantei A., fiind format, astfel, dosarul nr. x/2019.

Trebuie subliniat faptul că dosarul astfel constituit a rămas în sarcina completului C19 Fond.

Raportat la aspectele de fapt anterior menţionate, Înalta Curte subliniază că potrivit dispoziţilor art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor juecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament.

Prin urmare, repartizarea aleatorie a cauzei a avut loc, conform dispoziţiilor anterior citate, cu prilejul înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Apoi, dat fiind incidentul disjungerii cererii completatoare, Înalta Curte face trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (4) din acelaţi regulament de ordine interioară, potrivit cărora în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii.

Constatând că au fost respectate întocmai dispoziţiile art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi deopotrivă că nu a fost demonstrată încălcarea principiului repartizării aleatorii cu prilejul înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei reclamante subsumate ipotezei încălcării principiului repartizării aleatorii a cauzelor.

Instanţa de control judiciar a luat act de faptul că hotărârea atacată de recurenta reclamantă a fost pronunţată de un alt complet decât cel căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza respectiv de completul 21 Fond, însă o atare constatare de fapt nu influenţează legalitatea sentinţei atacate, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aceea ca schimbarea completului de judecată desemnat prin repartizare aleatorie să fi avut loc prin încălcarea legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Or, la dosarul cauzei (fond fila x) a fost ataşat procesul-verbal din 4 septembire 2020, în cuprisnul căruia se menţionează că în temeiul Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 382/01.09.2020 a fost desfiinţat completul de judecată C19 Fond, astfel că dosarul nr. x/2019 a fost repartizat, prin sistem ciclic, completului C 21 Fond pentru continuarea judecăţii.

Măsura dispusă de conducerea administrativă a instanţei de fond este una conformă prevederilor art. 104 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor, în acord cu care în situaţia desfiinţării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere.

În acest context, Înalta Curte constată că nu are suport critica recurentei reclamante, în sensul că pricina ar fi fost repartizată completului iniţial învestit fără respectarea principiului repartizării aleatorii a acuzelor şi apoi soluţionată de un complet învestit cu neobservarea prevederilor regulamentare, astfel că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Fiind reţinut faptul că recurenta reclamantă a invocat, în acelaşi context, şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte menţionează că dispoziţiile în discuţie nu vizează ipoteza încălcării principiului repartizării aleatorii a cauzelor ori încălcarea continuităţii.

În continuare, recurenta reclamantă susţine că nelegalitatea hotărârii atacate decurge şi din faptul că sentinţa a fost motivată de o persoană ce nu face parte în mod legal din compunerea completului de judecată, întrucât dosarul nu a fost repartizat aleatoriu completului care a pronunţat sentinţa, apărări ce nu pot fi primite în lumina considerentelor anterior exprimate de instanţa de control judiciar, care demonstrează respectarea regulilor de repartizare în cauză.

O altă critică a recurentei reclamante vizează faptul că instanţa fondului nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, invocate după declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti în raport de calitatea reclamantei de judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

Nici această critică a recurentei reclamante nu este susceptibilă să conducă la casarea hotărârii pentru încălcarea normelor de competenţă teritorială, fiind de observat faptul că în toate ipotezele vizate, art. 127 C. proc. civ. face referire la judecătorii în funcţie, legiuitorul având în vedere pricinile de competenţa instanţei la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, or, reclamanta era suspendată din funcţia de judecător la momentul învestirii instanţei de fond, astfel cum rezultă din Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 608/31.05.2018, astfel că în mod legal a fost soluţionată cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi nu prin raportare la dispoziţiile derogatorii, prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

În continuare, recurenta reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., susţinând că instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în contextul în care nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale. Aceeaşi omisiune atrage şi incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în contextul în care sentinţa nu este motivată cu privire la soluţia dată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că omisiunea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată de reclamantă nu denotă nelegalitatea sentinţei.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte subliniază faptul că prin sentinţa nr. 1246 din 2 decembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei ca lipsită de interes.

Astfel cum se arată explicit în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate, judecătorul fondului a dat curs prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Constatând, pentru motivele dezvoltate în considerentele sentinţei, că reclamanta nu justifică un interes legitim în promovarea prezentei acţiuni şi având în vedere că excepţia lipsei de interes este o excepţie dirimantă şi de fond, interesul fiind o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, instanţa a lăsat nesoluţionate inclusiv cererile prejudiciale reprezentate de cererea de sesizare a CJUE şi a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate, precizând că numai titularul dreptului la acţiune poate formula cereri incidentale.

Abordarea judecătorului fondului este corectă, atât prin raportare la dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. cât şi la cele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, observând instanţa de control judiciar faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă vizează dispoziţii ce impieteazî asupra modalităţii de soluţionare a fondului cauzei.

Or, pentru a verifica admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie ce vizează dispoziţii legale relevante în privinţa fondului cauzei, instanţa în faţa căreia este formulată cererea de sesizare trebuie să aibă aptitudinea de a dezlega fondul cauzei, condiţie ce nu este îndeplinită atunci când cercetarea fondului apare de prisos, raportat la excepţiile de procedură sau de fond invocate de partea interesată în cauză.

Finalitatea mijlocului de apărare reprezentat de excepţia de neconstituţionalitate nu este alta decât înlăturarea, de la aplicare, a dispoziţiilor legale criticate fie direct de către instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, fie de instanţa de revizuire, în eventualitatea în care excepţia invocată a fost soluţionată ulterior şi devin incidente dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Or, în contextul în care fondul cauzei a rămas necercetat, ca urmare a constatării temeiniciei excepţiei lipsei de interes, Înalta Curte constată că omisiunea instanţei fondului de a soluţiona cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ce vizează dispoziţii relevante pentru soluţionarea fondului cauzei nu afectează legalitatea sentinţei ci confirmă justeţea analizei instanţei fondului cu privire la legătura de condiţionalitate dintre chestiunea prejudicială şi modul concret de soluţionare a litigiului.

În fine, aceleaşi considerente se impun pentru a înlătura şi critica recurentei dezvoltată pe marginea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., unde reclamanta susţine că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, fiind de prisos analiza admisibilităţii cererii de seizare a Curţii Cosnttituţionale, astfel că, raportat la toate aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1246 din 2 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.