Statutory limitation period for challenging government certification of local public domain and state property classification of aquatic resources

Şedinţa publică din data de 25 ianaurie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018 reclamanta Centrul de Cercetare - Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari prin Primar, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa să dispună anularea poziţiei nr. 231 în Anexa nr. 25, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al UAT Corbii Mari, la H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa.

1.2. Încheierea/Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea pronunţată la data de 3 aprilie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, a respins excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile, invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată prin întâmpinări, ca neîntemeiată şi a acordat termen pentru continuare judecăţii.

Prin sentinţa nr. 118 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ şi fiscal de reclamantul Centrul de Cercetare - Dezvoltare Pentru Piscicultură Nucet, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul Românieişi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari şi, în consecinţă, a dispus anularea parţială a H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa, în ceea ce priveşte poziţia nr. 231 din Anexa 25 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al UAT Corbii Mari.

De asemenea, a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

1.3. Calea de atac exercitată şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 118 din 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal au promovat recurs pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Totodată, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari a promovat recurs şi împotriva încheierii din 3 aprilie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Motivele de recurs expuse de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari

Prealabil, recurenta-pârâtă a invocat prin cererea de recurs excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatului-reclamant Centru de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet.

În acest sens a susţinut că din verificările efectuate, a constatat că din anul 2017, reclamantul Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a fost reorganizat în temeiul H.G nr. 361/2017 privind reorganizarea staţiunii de cercetare-dezvoltare pentru piscicultura nucet, prin desfiinţarea centrului de cercetare-dezvoltare pentru piscicultura nucet, şi modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Art. 1 din actul normativ sus-menţionat stipulează că:

"se reorganizează Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet, cu sediul în judeţul Damboviţa, ca instituţie de drept public organizată ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", prin desfiinţarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet. Astfel, începând cu 6 iunie 2017, Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a fost desfiinţat, ceea ce înseamnă că acţiunea a fost promovată de o persoană lipsita de capacitate de folosinţă, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 194 C. civ. coroborate cu cele ale art. 244 C. civ.

Faţă de cele arătate, a solicitat admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca fiind introdusă de către o persoană fără capacitate de folosinţă.

În ceea ce priveşte recursul promovat împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 aprilie 2019, prin care -a fost respinsă excepţia tardivităţii, recurenta a reiterat dispoziţiile art. 7 şi 11 din Legea 554/2004, suspinând că instanţa de fond in mod greşit a respins excepţia în condiţiile în care textele legale sus-menţionate, prevăd un termen maxim de 6 luni, in care poate fi formulată plângerea prealabilă, prin care se solicită anularea actului administrativ, in cauza de faţă, reclamantul a formulat plângerea cu mult peste termenul de 6 luni.

Or, aşa cum a arătat pe larg în cuprinsul întâmpinării formulate, în faţa instanţei de fond, intimatul-reclamant avea cunoştiinţă de situaţia juridică a terenului, încă din anul 2011, astfel cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei.

O altă critică de nelegalitate vizează împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că hotărârea recurată ar fi fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi anume nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 32 C. proc. civ., respectiv capacitatea procesuală (in condiţiile in care intimatul-reclamant era desfiinţat din anul 2017, iar prezenta acţiune a fost introdusă in anul 2018), şi interesul.

Apreciază că intimatul-reclamant nu justifică un interes actual, şi pe cale de consecinţă nu face dovada unei vătămări, în condiţiile in care ştia despre situaţia juridică incă din perioada 2011-2013. Prin adresa nr. x/06.11.2013, reclamantul din prezenta cauză transmite Comisiei Locale pentru inventarierea terenurilor Corbii Mari, acordul privind transmiterea suprafeţelor de teren indicate la poziţia nr. 231 din Anexa nr. 25, anexând totodată si expunerea de motive.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarae sentinţei atacate şi, pe fond respingerea acţiunii in principal ca fiind introdusă de către o persoană fără capacitate de folosinţă, iar in subsidiar ca tardiv formulată.

Recursul pârâtului Guvernul României este motivat, cu referire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea recurată este nelegală atât sub aspectul neregularităţilor procedurale, nemotivării şi expunerii unor motive contradictorii, cât şi cu privire la aplicarea legii.

Recurentul arată că hotărârea judecătorească (încheiere de şedinţă) prin care instanţa a dispus respingerea respectivelor excepţii nu i-a fost comunicată, iar considerentele sentinţei nr. 118/04.06.2019 nu cuprind motivele pentru care instanţa de fond a pronunţat această soluţie.

Aşadar, în analiza acestui prim motiv de recurs, trebuie avut în vedere faptul că în lipsa comunicării încheierii de soluţionare a excepţiilor din 03.04.2019 nu au fost cunoscute integral motivele hotărârii instanţei de fond, fiind înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor noastre procesuale.

Prin raportare la dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., apreciază că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare recurentul solicită casarea hotărârii instanţei de fond şi prin raportare la soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei tardivităţii introducerii plângerii prealabile.

Arată că pentru a se evita posibilitatea unor interpretări contradictorii asupra naturii juridice a termenului de 6 luni, prin art. 1l alin. (5) s-a stipulat în mod expres că termenul stabilit la alin. (1) este un termen de prescripţie, după expirarea căruia nu se mai poate cere anularea unui act administrativ ilegal şi nici obligarea unei autorităţi administrative de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

În cauza dedusă judecăţii, raportat la regimul juridic al hotărârii de Guvern, apreciază că demersurile intimatului-reclamant sunt tardive întrucât, potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţia României, măsura oficială de comunicare către cei interesaţi a hotărârilor Guvernului, măsură care condiţionează însăşi intrarea în vigoare a acestor acte administrative, o reprezintă publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea Fundamentală şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 276 din 24 aprilie 2002.

Totodată, a susţinut că Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 nu este un act administrativ cu caracter normativ care să poată fi atacat oricând, ci este un act administrativ cu caracter individual, din moment ce nu conţine reguli generale de aplicabilitate repetată, ci reguli specifice vizând atestarea apartenenţei la domeniul public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiului Târgovişte, al oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa a anumitor bunuri.

Astfel, este evident faptul că, sub aspectul termenelor intimatul-reclamant trebuia să se conformeze dispoziţiilor imperative ale art. 7 şi art. 1l din Legea nr. 554/2004. Intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei o plângerea prealabilă înregistrată la Registratura Generală a Guvernului României în data de 13.11.2018. sub nr. x/13.11.2018.

Subliniază recurentul că, prin raportare la data publicării H.G. nr. 1350/2001 - 24.04.2002. plângerea reclamantului prin care a solicitat anularea parţială a acestui act administrativ nu respectă termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, însăsi instanţa de fond reţine în hotărârea sa (la fila x - paragraful 7) că intimatului-reclamant i-a fost comunicată încheierea O.C.P.I. Dâmboviţa nr. 68667/03.07.2018, din care reieşea că proprietar tabular în cartea funciară nr. x (aferentă U.A.T. Corbii Mari) al imobilului identificat cu număr cadastral x, în suprafaţa de 155616 mp teren ape stătătoare extravilan, este Comuna Corbii Mari, fiind indicat faptul că această intabulare s-a realizat în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1350/2001.

Aşadar, din cele anterior menţionate reiese că intimatul-reclamant luase cunoştinţă de cuprinsul actului administrativ contestat cel mai târziu la data de 03.07.2018. când a fost emisă încheierea O.C.P.I. Dâmboviţa nr. 68667/03.07.2018.

Faţă de acestea, a apreciat că se impunea admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

De asemenea, solicită casarea hotărârii instanţei de fond şi prin raportare la soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.

Recurentul - pârât a arătatat că realizarea procedurii administrative prealabile nu reprezintă singura condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, impusă prin normele imperative ale Legii nr. 554/2004.

Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 este act administrativ individual care face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din legea fundamentală şi a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial. Aşadar, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de intimatul-reclamant este 24 aprilie 2002 (în Monitorul Oficial nr. 276/2002), iar acţiunea a fost depusă la data de 19.12.2018, a apreciat recurentul că acţiunea în justiţie a fost formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte soluţia de anulare parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1350/2001, arată că se impune casarea în tot a sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

-hotărârea primei instanţe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt contradictorii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, respectiv pe cele ale Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 213/1998, aspect care se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

-în ceea ce priveşte actul administrativ anulat de instanţa de fond, precizază că Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 este temeinică şi legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 107 din Constituţia României şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;

- hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat, la acea dată, de Ministerul Administraţiei şi Internelor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în domeniul administraţiei publice locale;

-la formularea motivării hotărârii Curtea de Apel Ploieşti a interpretat greşit prevederile Legii nr. 213/1998 în sensul că inventarele întocmite la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale şi apoi însuşite de autorităţile lor deliberative nu ar avea efecte în ceea ce priveşte posibila vătămare a drepturilor intimatului-reclamant, cu toate că însăşi instanţa reţine că respectivele acte administrative locale au stat la baza adoptării H.G. nr. 1350/2001. Cu alte cuvinte, în lipsa menţionării bunului respectiv în cuprinsul Hotărârii nr. 28/13.09.1999 a Consiliului local al Comunei Corbii Mari, acesta nu s-ar mai fi regăsit la poziţia 231 din anexa nr. 25 la Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001.

- Guvernul nu are abilitatea legală de a inventaria el însuşi bunurile din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi nici de a modifica într-un fel sau altul inventarele întocmite de comisia locală (sau judeţeană) de inventariere, astfel cum acestea au fost aprobate prin hotărâre a consiliului local ori judeţean (în speţă, prin Hotărârea nr. 28/13.09.1999 a Consiliului local al Comunei Corbii Mari);

- instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 213/1998 când a înlăturat apărările noastre potrivit cărora Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile în care, din cuprinsul actului normativ anterior menţionat reiese în mod evident că efectul juridic al actului administrativ emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale.

De asemenea, recurentul a înţeles să critice şi soluţia dată de instanţa de fond în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimatul-reclamant Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet.

Apreciază că, în speţă, este aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de fond este nelegală şi în ceea ce priveşte obligarea doar a Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-reclamant, fiind încălcate dispoziţiile art. 451-455 C. proc. civ.

Astfel, cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu atât cu Guvernul României, cât şi cu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Corbii Mari.

De asemenea, din dispozitivul hotărârii instanţei de fond reiese faptul că aceasta a fost pronunţată şi în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Corbii Mari.

Mai mult, în considerentele hotărârii judecătoreşti este menţionat că respectiva unitate administrativ-teritorială a depus la dosar apărări prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca tardiv formulată şi, respectiv, ca nefondată. Mai reiese şi faptul că unitatea administrativ-teritorială a susţinut în faţa primei instanţe că dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie îi aparţine.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimata-reclamată a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, tardivitatea recursurilor, iar în situaţia în care acesta se respinge a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate

De asemenea, recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari prin Primar, a depus note scrise prin serviciul Registratură.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 august 2019 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris aflată la dosarul de recurs.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin rezoluţia de primire din 06 noiembrie 2019, a dispus fixarea termenului de judecată la data de 12 ianuarie 2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că sunt nefondate recursurile de faţă, astfel că urmează a fi respinse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor şi a motivelor de recurs înfăţişate de cele două părţi recurente cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de fond, urmează a le analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune.

De asemenea, este de menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea sentinţei ce a fost pronunţată de instanţa de fond.

Pe de altă parte este relevant a fi amintit principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. astfel "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta". În lumina exigenţelor ce rezidă din normele procedurale menţionate, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susţinerile recurentelor care descriu parcursul judecării litigiului în precedenta etapă procesuală, şi nici cele care se referă la o situaţie de fapt diferită de cea care a fost reţinută de curtea de apel pe baza analizei probelor.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei reclamante invocată prin recurs de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari este, într-adevăr, o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului.

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă fiind lovite de nulitate absolută.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură, dispoziţii aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac.

Recurenta-pârâtă a susţinut cu privire la faptul că începând cu 6 iunie 2017, Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a fost desfiinţat, subliniind în acest sens că acţiunea a fost promovată de o persoană lipsita de capacitate de folosinţă, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 194 C. civ. coroborate cu cele ale art. 244 C. civ.. Aceste susţineri nu pot fi primite.

Este adevărat că la art. 1din H.G. nr. 361/2017 se stipulează că reorganizează Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, cu sediul în judeţul Dâmboviţa, ca instituţie de drept public organizată ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", prin desfiinţarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet.

Însă, art. 2 prevedeve că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet administrează suprafaţa de teren de 167,03 ha din domeniul public al statului, indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3.49 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

Totodată, la art. 14 se arată că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet preia toate drepturile şi obligaţiile Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet şi se substituie în toate litigiile în curs ale Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, astfel că nu se poate susţine că reclamanta nu are capacitate de folosinţă.

Tot astfel, se observă, din prisma motivelor de recurs invocate de pârâtul Guvernul României, care vizează excepţiile soluţionate de instanţa de fond, prin încheierea din 3 aprilie 2019 că acestea nu pot fi primite în condiţiile în care, partea pârâtă, a înţeles să formuleze recurs doar împotriva sentinţei nr. 118 din 04.06.2019.

Această hotărâre este interlocutorie şi poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 248 alin. (5) C. proc. civ.:

"Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel."

În consecinţă, întrucât această încheiere nu face obiectul recursului şi este definitivă, criticile privind respingerea excepţiilor menţionate anterior nu pot fi analizate în cadrul recursului declarat exclusiv împotriva sentinţei finale.

Susţinerea recurentului în sensul că necomunicarea încheierii ar reprezenta o nesocotire a dispoziţiei de ordin imperativ, ceea ce atrage sancţiunea prevăzută de art. 174 alin. (2) C. proc. civ., este total nefondată, deoarece, instanţa de fond, nu a încălcat nicio dispoziţie imperativă ci, a procedat conform legii, la fila nr. x ds fond se regăseşte procesul-verbal de înmânare a actelor procedurale.

Sub aspectul aceluiaşi motiv de casare, recurentul arată sub al doilea aspect că, în lipsa acesteia nu permite părţilor să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată, astfel că, în aceste condiţii, vătămarea produsă părţilor nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea acesteia, spre rejudecare, instanţei de fond.

În speţă nu suntem în această ipoteză a lipsei încheierii, deoarece există încheierea, părţile cunosc tot ce s-a întâmplat şi instanţa de control judiciar de asemenea, poate cenzura legalitatea hotărârii(şi a aîncheierii, prin prisma a tot ceea ce s-a întâmplat la data acea dată, fiind respectate prevederile art. 233 C. proc. civ.

În concluzie, faţă de cele de mai sus, Curtea reţine că, acest motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat sub ambele aspecte şi urmează a fi respins.

Opinia exprimată de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari expusă în criticile care vizează excepţiile soluţionate de instanţa de fond prin încheierea din 3 aprilie 2019, prin care au fost respinse excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, nu poate fi reţinută.

Astfel, prin H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al jud. Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din jud. Dâmboviţa, cu modificările şi completările ulterioare, poziţia nr. 231 din Anexa nr. 25 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al UAT Corbii Mari, este atestată apartenenţa la domeniul public al UAT Corbii Mari a suprafeţei de 16,74 ha, Tarlaua 45, Parcela 462, categoria de folosinţă ape, bălţi, precum şi suprafaţa de 0,26 ha., categoria de folosinţă neagricol (diguri), situată în T45, P481.

Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 276/24.04.2002, însă anexele nu au fost publicate.

În acest context, instanţa de fond, în mod corect, a respins excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de intimaţi, având în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi actele de la dosar din care rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale, termenul legal începând să curgă de la data luării la cunoştinţă de actul a cărei anulare se solicită.

Intimatul-reclamant care a solicitat, în prezenta cauză, anularea poziţiei nr. 231 din Anexa nr. 25 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al UAT Corbii Mari, este un terţ faţă de actul administrativ individual H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al jud. Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din jud. Dâmboviţa.

Aşa fiind, este mai mult decât evident că data la care a luat cunoştinţă terţul- (intimatul reclamant) de existenţa şi conţinutul actului administrativ contestat este data de 11.10.2018 când, practic, a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ individual a cărei anulare parţială o solicită (data întocmirii adresei dosar fond), astfel că in mod corect instanţa de fond concluzionat că în sensul că plângerea prealabilă formulată la 09.11.2018 - dosar, cât şi acţiunea de chemare în judecată, introdusă pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 17.12.2018, prin depunerea acţiunii în plic la serviciul poştal - dosar, sunt formulate în termenele prevăzute de textele de lege art. 7 şi 11 din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare.

Faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, se reţine că termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, începe să curgă de la data când persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ a cărei anulare se solicită.

Instanţa de contencios administrativ a fost investită cu controlul de legalitate a unei hotărâri de guvern, astfel că această instanţă este exclusiv limitată la verificarea terenurilor în discuţie dacă au fost incluse în inventarul UAT Corbii Mari cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.

Prin urmare, excede instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra caracterului constitutiv sau declarativ de drepturi reale înscrise în Cartea funciară, opozabilitatea erga omnss putând fi valorificată în cadrul unei acţiuni de drept comun, termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 începând să curgă de la data la care actul administrativ a ajuns la cunoştinţa persoanei vătămate.

În raport de considerentele expuse, se reţine că instanţa de fond a interpretat corect şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, începutul termenului de prescripţie pentru introducerea plângerii prealabile împotriva actului administrativ individual, de către persoana căruia nu i se adresează actul, fiind momentul cunoaşterii efective a conţinutului actului administrativ.

În acest condiţii a nega dreptul la acţiune al intimatei- reclamante, înseamnă a nega dreptul de acces la o instanţă în sensul art. 6 din CEDO.

Pentru considerentele expuse, motivele de recurs vizând nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 3 aprilie 2018, invocate de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii, vor fi respinse ca nefondate.

Şi pe fondul cauzei, se constată că motivele de recurs formulate de ambii recurenţi, ce vizează nelegalitatea sentinţei nr. 118 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, nu sunt incidente în cauză.

Este evident că prin Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001, cu modificările şi completările ulterioare, este atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale Corbii Mari a suprafeţei de 16,74 ha., Tarlaua 45, Parcela 462, categoria de folosinţă "ape, bălţi", precum şi suprafaţa de 0,26 ha., categoria de folosinţă "neagricol (diguri)", situată în T45, P481.

Această hotărâre a Guvernului a fost adoptată în cadrul procedurii reglementată de dispoziţiile legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, nu are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu cuprinde norme cu caracter general, obligatorii pentru un număr nedeterminat de cazuri şi persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, prin individualizarea imobilelor prevăzute în anexe.

Întrucât, respectiva suprafaţa de teren aparţine domeniului public al statului si se găseşte în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet în baza H.G. nr. 1833/2004, fiind destinată activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare si multiplicare al materialului biologic.

Terenul aferent bazinelor piscicole a fost inventariat conform Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 88/1997, inventar pe baza căruia a fost adoptata H.G. nr. 517/1999 privind delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea si producerea de seminţe si material saditor din categorii biologice superioare si de animale de rasa.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din din H.G. nr. 517/1999 suprafeţele de teren administrate de către Staţiunea de Cercetare pentru Piscicultura Nucet aparţin domeniului public al statului, fiind menţionate expres la poziţia nr. 92 din Anexa I a actului normativ.

De asemenea, în temeiul art. 2 alin. (2) al H.G. nr. 1833/2004, s-a stabilit că, "suprafaţa de teren de 167,530 ha aflată în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, se dă în administrarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, prin protocol de predare-preluare, încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri".

Din Anexa 1 la această hotărâre de Guvern, care cuprinde datele de identificare a suprafeţelor de teren din domeniul public al statului, care se dau în administrarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, pe raza com. Corbii Mari se regăseşte suprafaţa de 16,74 ha., categoria de folosinţă ape şi stuf, situată în T45, P462, precum şi suprafaţa de 0,26 ha., categoria de folosinţă neagricol (diguri), situată în T45, P481.

Potrivit adresei nr. x/21.03.2011, OCPI Dâmboviţa i-a adus reclamantei la cunoştinţă faptul că a fost demarată procedura privind realizarea cadastrului general, anunţând-o asupra necesităţii de a participa, ca unica autoritate cu atribuţii în administrarea domeniului public al statului, la toate etapele derulării proiectului.

Din menţiunile încheierii nr. 68667/03.07.2018, reiese că OCPI Dâmboviţa a respins cererea reclamantului privind întabularea dreptului de proprietate, pe motiv că proprietar tabular în cartea funciară nr. x/UAT Corbii Mari al imobilului identificat cu număr cadastral x, atribuit pe localitatea Corbii Mari, compus din suprafaţa de 155616 mp.teren ape stătătoare extravilan, potrivit încheierii nr. 83372/24.10.2017, pronunţată de OCPI Dâmboviţa, este comuna Corbii Mari Domeniul Privat, fără a fi indicat actul care a stat la baza întabulării, ci doar că întabularea s-a realizat în temeiul H.G. nr. 1350/2001.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond verificând legalitatea actelor administrative contestate din perspectiva Legii nr. 213/1998, respectiv art. 7, text de lege care consacră modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică.

Faptul că H.G. nr. 1301/2001 a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea unor acte normative, astfel cum susţine recurentul Guvernul României, este irelevant, având în vedere că instanţa de fond a analizat legalitatea actului administrativ prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 213/1998.

Aşa cum corect a reţinut instanţa fondului, din interpretarea acestor dispoziţii legale, se constată că, în litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, iar nu actele prealabile emise de autorităţile locale.

Este adevărat că nu au fost contestate Hotărârile Consiliului Local nr. 28/13.09.1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al com. Corbii Mari şi nr. 18/24.05.2001 privind însuşirea inventarului reactualizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Corbii Mari, potrivit art. 21 al legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Însă, în cauză nu se impunea sesizarea instanţei de contencios administrativ şi cu anularea hotărâriilor Consiliului Local prin care s-a însuşit inventarul domeniului public al acestei localităţi, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern, iar nu hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator şi care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, că reclamantei i-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât privind greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs precizează că aceasta are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu.

Astfel, admiterea acţiunii reclamantei şi anularea parţială a H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa, în ceea ce priveşte poziţia nr. 231 din Anexa 25 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al UAT Corbii Mari este dovada necesară şi suficientă a culpei procesuale a pârâtului Guvernul României, fapt ce a justificat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Din acest punct de vedere criticile recurentului nu pot fi primite în condiţiile în care, procedând astfel, a determinat reclamanta să apeleze la un apărător calificat şi implicit să angajeze cheltuieli suplimentare prin plata onorariului acestuia, al cărui cuantum acordat de prima instanţă a fost redus, în opinia instanţei de recurs, nu depăşeşte condiţia rezonabilităţii prin raportare la criteriile instituite de norma procesuală prevăzută în cuprinsul art. 451 C. proc. civ.

Oricum, Înalta Curte învederează că această critică însă nu se încadrează niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt şi nu pe o interpretare a normei de drept.

Aceasta întrucât stabilirea, prin raportare la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei, a valorii obiectului cauzei, precum şi a muncii îndeplinită efectiv de avocat, instanţa fiind obligată să se raporteze, chiar din oficiu, la aceste criterii şi la circumstanţele cauzei în ansamblu, toate aceste operaţiuni constituind, potrivit celor anterior menţionate, aspecte de fapt şi nu de greşită interpretare sau aplicare a normelor de drept material.

Ţinând seama de toate cele arătate şi având ca fundament constatarea că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a legii, în temeiul prevederilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va dispune respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de pârâţi.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse în precedent, constatând că sentinţa şi încheierea pronunţată de instanţa de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la respingerea ambelor recursuri, ca fiind nefondate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari împotriva încheierii din 3 aprilie 2019 şi sentinţei nr. 118 din 4 iunie 2019 ale Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2022.