County councillor’s appeal dismissed; incompatibility upheld for deputy general director role.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Raportului de Evaluare cu nr. x, obligarea pârâtei ANI la comunicarea sesizării care a stat la baza cercetării speţei ce a făcut obiectul raportului menţionat, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 79 din 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 79 din 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant susţine că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor articolelor 14 şi 22 din C. proc. civ., privind obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate de a comunica sesizarea care a stat la baza cercetării speţei ce a făcut obiectul raportului de evaluare, motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Recurentul precizează că instanţa de fond nu arată motivele pentru care au fost îndepărtate apărările sale, respectiv că în expunerea de motive referitoare la modificarea legii se arată că s-a urmărit de legiuitor punerea în acord a Legii nr. 161/2003 cu Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică.

De asemenea arată recurentul că, instanţa nu arată nici motivele pentru care nu a avut în vedere Raportul asupra cererii de reexaminare, acte care au stat la baza modificării legislative în baza căreia s-a constatat incompatibilitatea recurentului.

Totodată se arată că, instanţa de fond nu motivează refuzul de a avea în vedere şi de a aplica dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 31/1990 şi pe cele ale art. 2 pct. 5, art. 35 din O.U.G. nr. 191/2011, în coroborare cu art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, instanţa apreciază că nu poate fi reţinut în considerarea următoarelor argumente.

Aşa cum rezultă şi din cuprinsul raportului de evaluare, inspectorul de integritate a respectat toate dispoziţiile legale privind procedura de informare efectuată faţă de recurent.

Astfel că. pe de o parte inspectorul de integritate nu avea obligaţia legală de a comunica persoanei evaluate sesizarea în baza căreia s-a început activitatea de evaluare, pe de altă parte persoana evaluată putea să ia act de aceasta cu ocazia invitaţiei primite de a se prezenta, însoţită de avocat, sau fără, la sediul Agenţiei pentru a-şi exprima punctul de vedere şi a putea studia dosarul.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât faţă de acesta s-a efectuat procedura de informare, fiind încunoştinţat la data de 14.06.2018 în legătură cu declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor pe perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice şi, la data de 06.06.2019, a fost informat despre identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, acesta depunând un punct de vedere, înregistrat la Agenţia Naţională de integritate sub nr. x/24.06.2019.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ., acesta nu poate fi reţinut, recurentul-reclamant menţionând doar generic textul acestui articol de lege, fără să arate, în concret, care sunt argumentele care s-ar circumscrie, în opinia sa, acestui motiv de casare, reluând, în fapt, aceleaşi argumente pe care le-a invocat şi în faţa instanţei de fond, şi pe care aceasta le-a avut în vedere la momentul pronunţării soluţiei.

Se observă că, instanţa de fond şi-a structurat motivarea soluţiei date, raportat la susţinerile şi cererile formulate de reclamantul-recurent.

În virtutea rolului său activ, instanţa de fond a analizat, în mod complet toate chestiunile deduse judecăţii de către ambele părţi din proces, arătând în detaliu, care sunt considerentele care au format convingerea instanţei, că raportul de evaluare nr. x/10.07.2019 a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale privind regimul incompatibilităjilor aplicabile în cauza dedusă judecăţii.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a analizat situaţia ce a generat starea de incompatibilitate, reţinând în mod corect faptul că "incompatibilitatea reglementată de lege este una absolută nefiind legată de actele ce au fost încheiate de către persoana incompatibilă, (...) legea indică funcţia de director general, fără a face deosebire, iar o regulă a interpretării legii, este aceea că unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, ca urmare nu este relevant pentru aplicarea dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce activităţi desfăşoară în concret reclamantul în calitate de director general adjunct, ci este sufucientsă fi deţinut această funcţie (...)".

În exercitarea mandatului de consilier judeţean, recurentul - reclamant A. a încălcat interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor pubiice şi în mediul de afacen, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Afirmaţiile recurentului - reclamant ce privesc "lipsa calităţii de director" invocate, sunt nefondate raportat la faptul că prin adresa nr. x/10.04.2019, S.C. B. S.A., a comunicat faptul că începând cu data de 01.09.2016 A. deţine funcţia de director general adjunct.

Astfel că, raportat la toate documentele din dosar rezultă că, începând cu data de 10.06.2017, data modificării Legii nr. 161/2003, recurentul-reclamant a exercittat simultan funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliul Judeţean Sibiu si funcţia de director general adjunct în cadrul S.C. B. S.A.

În ceea ce priveşte afirmaţia recurentului-reclamant cu privire la încălcarea dreptului la apărare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la apărare, întrucât faţă de reclamant s-a efectuat procedura de informare, fiind încunoştiinţat la data de 14.06.2018 în legătură cu declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, acesta depunând şi un punct de vedere.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., contrar celor susţinute de către recurent, textul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reglemenează diferit irtcompatibîlităţîle pentru funcţia de consilier local, respectiv, pentru funcţia de consilier judeţean, recurentul făcând confuzie între incompatibilităţile reglementate pentru funcţia de consilier local şi incompatibilităţile reglementate pentru funcţia de consilier judeţean.

Prima ipoteză a textului art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 reglementează incompatibilităţile aferente funcţiei de consilier local iar cea de-a doua ipoteza reglemenetazaă incompatibilităţile aferente funcţiei de consilier judeţean.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, legiuitorul a stabilit clar care sunt incompatibilităţile funcţiei de consilier judeţean, una dintre acestea fiind funcţia de director general la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local, indiferent de interpretarea pe care recurentul-reclamant o dă art. 88 alin. (1), lit. d) a Legii nr. 161/2003 raportat si la celelelte acte normative invocate.

Nu poate fi reţinută nici apărarea recurentului potrivit căreia cazul de incompatibilitate nu este incident, dată fiind funcţia de director general adjunct la B. S.A., care nu presupune efectuarea de acte şi fapte de comerţ în numele şi pe seama mandantului ori exercitarea unor atribuţii de conducere (care revin doar directorului general).

Or, incompatibilitatea reglementată de lege este una absolută, nefiind legată de actele ce au fost încheiate de către persoana incompatibilă. Textul legal indică funcţia de director general, fără a face deosebiri, iar o regulă a interpretării legii, aplicabilă şi în această cauză, este aceea că unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Ca atare, nu este relevant pentru aplicarea art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 ce activităţi desfăşura în concret reclamantul în calitate de director general adjunct, ci este suficient să fi deţinut această funcţie.

Prin urmare, chiar dacă starea de incompatibilitate a survenit ulterior numirii sale în funcţia de consilier judeţean şi a fost determinată de modificarea legislativă operată potrivit Legii nr. 128/2017, în baza art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, recurentului îi revenea obligaţia de a demisiona din una dintre cele două funcţii în termen de 60 zile de la intervenirea modificării, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 79 din 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2022.