Disciplinary liability of bailiffs for inclusion of office and transport costs in enforcement fees
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's rejection of the Ministry of Justice's action and confirming the disciplinary sanction imposed on the bailiff. The dispute centered on a challenge to a decision by the Higher Discipline Commission of the National Union of Bailiffs, which had maintained a lower-level discipline council's ruling; the Ministry had argued the sanction was too lenient, claiming the bailiff committed disciplinary faults by including office and transport costs in enforcement expenses and by failing to update the claim despite a creditor's request. The court ruled that the challenged costs for computer registration and office expenses were validly included in enforcement fees under Article 670 of the Code of Civil Procedure as professional obligations, and that the initial enforcement request properly included interest and penalties, meaning the bailiff did not prejudice the creditor; the court further held that parties' failure to challenge specific costs before the enforcement court did not affect disciplinary liability, and that the final dismissal of the appeal was legally valid even if not all specific arguments were expressly analyzed by the commission.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 670 C. proc. civ, art. 628 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Disciplinary liability of bailiffs for inclusion of office and transport costs in enforcement fees: The dispute centered on a challenge to a decision by the Higher Discipline Commission of the National Union of Bailiffs, which had maintained a lower-level discipline council's ruling; the Ministry had argued the sanction was too lenient, claiming the bailiff committed disciplinary faults by including office and transport costs in enforcement expenses and by failing to update the claim despite a creditor's request. The court ruled that the challenged costs for computer registration and office expenses were validly included in enforcement fees under Article 670 of the Code of Civil Procedure as professional obligations, and that the initial enforcement request properly included interest and penalties, meaning the bailiff did not prejudice the creditor; the court further held that parties' failure to challenge specific costs before the enforcement court did not affect disciplinary liability, and that the final dismissal of the appeal was legally valid even if not all specific arguments were expressly analyzed by the commission.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main legal ground for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.
Procedural basis applied in the dispositive for the court's decision to dismiss the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 38/15.11.2019 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, solicitând modificarea acestui act administrativ şi aplicarea unei sancţiuni mai dure executorului judecătoresc A..
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 65 din 15 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ministerul Justiţiei. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. A respins acţiunea formulată de Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi executorul judecătoresc A..
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în sensul admiterii contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, a acţiunii şi aplicării sancţiunii disciplinare mai grave decât cea care a fost aplicată executorului judecătoresc.
Precizează recurentul că atât Comisia cât şl Curtea de Apel laşi s-au pronunţat asupra unor aspecte care nu au făcut nici obiectul acţiunii disciplinare şi nici obiectul contestaţiei, respectiv cheltuielile cu arhivarea dosarului de executare silită. Astfel, prin încheierea nr. 1537/2018/17.09.2018 au fost stabilite, pe lângă sumele reprezentând onorariu, taxe poştale, plicuri, taxe furnizare informaţii şi taxe de timbru judiciar şi suma de 10,94 RON (TVA inclus) reprezentând tarif înregistrare dosar în program informatic şi de 226,10 RON (TVA Inclus) reprezentând cheltuieli birotică, personal, chirie spaţiu birou şi transport. Prin urmare executorul judecătoresc nu a stabilit vreo sumă reprezentând arhivare dosar, astfel că motivarea Curţii de Apel laşi nu are nlclo legătură cu aspectele deduse judecăţii.
În al doilea rând, chiar Comisia a reţinut că "patrimoniul profesional poate include (fără a se limita la acestea: spaţiul de birou cu spaţiul de arhivă aferent (nu unităţile arhivistice în sine), mijloace de transport, mobilierul, bunurile necesare exercitării profesiei (computere, fotocopiatoare etc.) şi care implică costuri ce sunt exclusiv în sarcina executorului judecătoresc ca şi liber profesionist şi nu pot fi incluse în cheltuielile de executare silită". Însă, deşi executorul judecătoresc stabilise astfel de cheltuieli, respectiv cheltuieli birotică, personal, chirie spaţiu birou şi transport, care nu puteau fi incluse în cheltuielile de executare silită, Curtea de Apel laşi nu a reţinut şl sancţionat această deficienţă.
Menţionează recurentul că, emiterea actelor de executare este o obligaţie a executorului judecătoresc ce rezultă din C. proc. civ., indiferent de modalitatea utilizată pentru redactarea acestora. Astfel, faptul că executorul judecătoresc utilizează în acest scop un soft sau altul nu este de natură să justifice includerea acestor cheltuieli în sfera cheltuielilor de executare silită ce sunt în sarcina debitorilor din dosarele de executare.
Cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor de executare slltă precizează recurentul că dispoziţiile art. 670 C. proc. civ. reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sumele stabilite de executorul judecătoresc pentru a fi calificate cheltuieli de executare.
Cu privire la cele reţinute de Curtea de Apel laşi în sensul că "părţile din dosarul execuţional aveau posibilitatea să conteste cheltuielile de execuatre, astfel cum au fost detaliate, instanţa de executare fiind singura în măsură să le cenzureze.", precizează recurenta că atacarea sau nu a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită de către vreuna din părţi nu are nicio relevanţă în privinţa atragerii răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc pentru modul defectuos în care a stabilit aceste cheltuieli.
Referitor la cererea creditoarei de actualizare a creanţei din data de 25.02.2019, în legătură cu care s-a reţinut în cuprinsul acţiunii disciplinare că executorul judecătoresc nu i-a dat curs şi nu a emis încheierea de actualizare a executării silite, contrar dispoyiţiilor art. 628 C. proc. civ., Curtea de Apel laşi consideră că acest act reprezintă o veritabilă manifestare de voinţă în sensul reluării executării, silite şi că executorul avea obligaţia să acţioneze în consecinţă.
Cu privire la această constatare, arătă recurentul că, având în vedere cererea creditoarei de actualizare a creanţei, care implică efectuarea unui act de executare silită, aceasta echivalează cu reluarea executării silite, astfel că executorul judecătoresc trebuia să îi dea curs, în virtutea principiului disponibilităţii în cadrul executării silite.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În cauza de faţă, obiectul acţiunii îl constituie anularea Hotărârii nr. 38/2019 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin care a fost menţinută Hotărârea nr. 2/2019 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Cenzurarea Hotărârii nr. 38/2019 implică prin urmare şi verificarea legalităţii Hotărârii nr. 2/2019.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Contrar susţinerilor recurentului, în ceea ce priveşte neglijenţa imputată executorului judecătoresc, în sensul că nu a solicitat prin cererea de încuviinţare a executării silite dobânzi şi penalităţi de întârziere, instanţa de control judiciar în acord cu judecătorul fondului, reţine că cererea de executare silită se referă la titlul executoriu ce urmează a fi pus în executare, titlu în baza căruia se pot solicita atât dobânzi, cât şi penalităţi.
Cererea de executare silită a fost încuviinţată de instanţa de executare în integritatea ei, iar, în această cerere este precizat expres faptul că se solicită şi dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Prin urmare, corect s-a reţinut că, prin modul său de acţiune, executorul judecătoresc nu a prejudiciat creditorul.
În ceea ce priveşte suma de 10,94 RON, reprezentând tarif de înregistrare dosar în programul informatic şi suma de 226,10 RON, reprezentând cheltuieli birotică, personal, chirie spaţiu birou şi transport, instanţa reţine, că acest tip de cheltuieli se încadrează în dispoziţiile art. 670 C. proc. civ.
Aceste cheltuieli sunt efectuate de către executor în vederea ducerii la îndeplinire a obligaţiilor profesionale impuse de titlul executoriu care face obiectul dosarului de executare. Includerea acestor sume în onorariu reprezintă doar o chestiune de apreciere în sarcina oricărui executor.
De altfel, recurentul-reclamant nu a invocat că acest tip de cheltuială nu s-ar fi efectuat.
Pe de altă parte, părţile din dosarul de executare aveau posibilitatea să conteste cheltuielile de executare, astfel cum acestea au fost detaliate, instanţa de executare fiind singura în măsură să le cenzureze.
În ceea ce priveşte celelalte aspecte de nelegalitate a măsurii dispuse, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că, deşi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nu le-a analizat prin hotărâre, soluţia de respingere a contestaţiei este una legală.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 65 din 15 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2022.