Hospital manager incompatibility with sole proprietor status: requirement of actual exercise of managerial functions

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI), anularea Raportului de evaluare nr. x/2.03.2017 întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 719/C din 08.06.2017, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 07 iunie 2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 19/2020 din 2 martie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANI; a anulat Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea recursului a arătat că intimatul-reclamant a deţinut funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc "Sf. Dimitrie" din Târgu Neamţ în perioada 08.04.2013 - 09.04.2016, potrivit Contractului de management nr. x/09.04.2013, precum şi pe aceea de titular întreprindere individuală în cadrul A. Întreprindere Individuală, începând cu data de 20.04.2010 şi până în prezent, potrivit adreselor nr. x/26.02.2014 şi nr. y/02.11.2016 emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Intimatul-reclamant face parte din categoria de persoane prevăzute la art. 1 pct. 32 din Legea nr. 176/2010, respectiv a persoanelor cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică, iar potrivit art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate. Potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 44 din 16 aprilie 2008, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului, ceea ce atrage starea de incompatibilitate.

Critică hotărârea recurată din perspectiva faptului că prima instanţă a reţinut că pentru a se naşte şi subzista starea de incompatibilitate este necesar ca titularul întreprinderii individuale să exercite competenţele ce-i revin în cadrul acesteia, condiţie ce nu este îndeplinită, întrucât prin procura autentificată la BNP Asociaţi B. şi C., sub nr. x/2013, intimatul-reclamant a mandatat pe D. pentru îndeplinirea în integralitate a competenţelor legale ale titularului întreprinderii individuale.

În opinia recurentei-pârâte, această delegare de atribuţii nu este de natură să înlăture situaţia de incompatibilitate a reclamantului, având în vedere că aspectele reţinute de instanţă sunt în contradicţie cu situaţiile comunicate recurentei de către Serviciul Fiscal Orăşenesc Târgu Neamţ, prin adresele nr. x/20.03.2014 şi nr. y/17.10.2016, conform cărora, în perioada evaluată, reclamantul a obţinut venituri salariale, venituri din dividende şi venituri din profesii libere şi activităţi comerciale.

Chiar şi o eventuală delegare a activităţilor din cadrul întreprinderii individuale nu are drept consecinţă încetarea calităţii de titular al întreprinderii individuale. Delegarea activităţilor desfăşurate în cadrul întreprinderii individuale reprezintă o disimulare a exercitării calităţii de titular al acestei întreprinderi individuale, care se coroborează cu faptul că în mod cert intimatul-reclamant a depus declaraţii semnate de către acesta cu privire la veniturile realizate în cadrul întreprinderii individuale, neputând astfel opera un transfer de calităţi, respectiv de titular al întreprinderii individuale. În susţinerea acestei afirmaţii arată că procura autentificată a fost încheiată la data 17 decembrie 2013, iar perioada în care nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor este 08.04.2013 - 09.04.2016.

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa a distins acolo unde legiuitorul nu distinge, încălcând principiul de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Astfel, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilităţile funcţiei de manager de spital, una dintre acestea fiind calitatea de titular de întreprindere individuală, neavând relevanţă dacă a desfăşurat sau nu activitate, dacă a realizat sau nu venituri, întrucât legiuitorul nu a făcut o asemenea distincţie.

Apreciază că între calitatea de manager şi cea de titular al unei întreprinderi individuale sau cea de administrator al unei firme nu există diferenţe esenţiale, întrucât activitatea desfăşurată de titularul unei întreprinderi individuale, respectiv de administratorul unei firme, presupune tot o activitate de conducere, efectuarea operaţiunilor pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii în baza acordului de constituire/mandatului dat de asociaţii reuniţi în adunarea generală. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal (sentinţa civilă nr. 332/2012 din 26.10.2012), precum şi jurisprudenţa Curţii de Apel Ploieşti (sentinţa nr. 232 din 11.11.2014) şi a Curţii de Apel Bucureşti (sentinţa nr. 3170 din 20.11.2014).

Apreciază că textul normei juridice trebuie interpretat teleologic, scopul fiind acela de asigurare a unui climat de integritate şi de transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoanele ce ocupă astfel de funcţii ori demnităţi să adopte o conduită de natură să le împiedice să ajungă în situaţia cumulului nepermis de funcţii. Legiuitorul nu a prevăzut că neexercitarea competenţelor de titular de întreprindere individuală ar constitui o excepţie de la aplicabilitatea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi/funcţii, necondiţionat de exercitarea sau neexercitarea competenţelor ori de întocmirea altor acte juridice, sens în care invocă Deciziile nr. 1412 din 16.12.2008 şi nr. 1082 din 8.09.2009 ale Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate de intimatul reclamant

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

A reiterat excepţiile invocate la instanţa de fond, respectiv faptul că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută prin prisma disp. art. 12 din Legea nr. 176/2010, întrucât nu se precizează în raport numărul de înregistrare al sesizării persoanei fizice şi nici numele acestei persoane, deci nu există o sesizare, iar ANI nu a fost legal învestită cu evaluarea reclamantului.

De asemenea, i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin raportare la disp. art. 8 şi art. 14 din aceeaşi lege, având în vedere că nu a ştiut pe parcursul evaluării ce elemente de incompatibilitate sunt analizate, nu a avut posibilitatea de a exprima un punct de vedere cu privire la aceste elemente şi de a propune probe, date ori informaţii în apărarea sa.

Nulitatea raportului de evaluare a mai fost invocată şi faţă de împrejurarea că este greşită încadrarea juridică a faptei, intimatul prezentând modificările art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 şi susţinând că, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 6 C. civ., singura încadrare corectă ar fi fost art. 180 din legea sus menţionată. Art. 178, în vigoare la momentul producerii faptelor, nu are nicio relevanţă juridică faţă de starea de incompatibilitate. Sub acest aspect a arătat că nu poate fi de acord cu afirmaţiile instanţei de fond în sensul că nu are relevanţă dacă este sau nu corect identificat temeiul juridic.

Pe fondul cauzei a susţinut, în esenţă, că titularul unei întreprinderi individuale nu poate fi considerat manager, fără să se facă minime cercetări sub acest aspect, şi că a delegat toate activităţile sale în cadrul întreprinderii individuale. Nu a putut să închidă această întreprindere deoarece era în plin exerciţiu un proiect cu fonduri europene, implementarea acestuia având o durată de 5 ani.

Intimatul a mai invocat expunerea de motive a Legii nr. 161/2003 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 357/2015.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care arată că sesizarea a fost făcută de către o persoană fizică la data de 29.11.2013, dar că sesizarea se putea face şi din oficiu. Raportul de evaluare nu este lovit de nulitate, întrucât în cauză a fost respectat dreptul la apărare al intimatului-reclamant şi procedura a fost legal îndeplinită, chiar şi în lipsa unui punct de vedere al persoanei verificate. De asemenea, s-a făcut încadrarea corectă a stării de incompatibilitate a reclamantului, reţinându-se incidenţa textului de lege în forma în vigoare la data de 09.04.2016, dată la care s-a reţinut starea de incompatibilitate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, cu apărările din întâmpinare şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017, pârâta ANI a concluzionat că reclamantul, manager al Spitalului Orăşenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamţ, nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor, încălcând disp. art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, republicată (în vigoare la 22.11.2016) întrucât, în perioada 08.04.2013-09.04.2016, a deţinut simultan funcţiile de manager în cadrul Spitalului Orăşenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamţ, jud. Neamţ, şi pe cea de titular întreprindere individuală în cadrul A. Întreprindere individuală, nr. de ordine la O.R.C. F27/405/2010.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat raportul de evaluare reţinând că reclamantul nu a contestat faptul că a avut cele două calităţi în perioada 09.04.2013-18.01.2015, ci a contestat existenţa stării de incompatibilitate în condiţiile mandatării numitei D., prin Procura notarială autentificată sub nr. x/17.12.2013, cu exercitarea activităţii la Întreprinderea Individuală în discuţie.

Situaţia de fapt (deţinerea dublei calităţi, de manager spital şi titular întreprindere individuală, în intervalul de timp 08.04.2013-09.04.2016) şi temeiul de drept al pretinsei stări de incompatibilitate - art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, republicată, în vigoare la 22.11.2016, au fost greşit reţinute.

În realitate, din probatoriul administrat, rezultă cu certitudine că reclamantul, titular al entităţii economice A. Întreprindere individuală, a exercitat, în baza Contractului de management nr. x/09.04.2013, funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamţ, jud. Neamţ, începând cu data de 09.04.2013, fiind numit prin Dispoziţia Primarului oraşului Târgu Neamţ nr. 364/08.042013 până în ziua de 18.01.2015, inclusiv, la 19.01.2015 încetându-i numirea în această funcţie, prin Dispoziţia nr. 42/16.01.2015.

Pentru legala încadrare în drept a unei stări de incompatibilitate se aplică principiul tempus regit actum, ceea ce înseamnă că temeiul de drept corect al pretinsei stări de incompatibilitate se stabileşte prin reţinerea textului de lege care reglementează starea de incompatibilitate, în forma în vigoare în perioada în care se presupune ca ar fi existat respectiva stare. Astfel, în perioada de referinţă (09.04.2013-18.01.2015), starea de incompatibilitate imputată reclamantului era reglementată în art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată. Pentru existenţa stării de incompatibilitate este obligatorie întrunirea următoarelor condiţii: o persoană să ocupe funcţia de manager de spital şi respectiva persoană să exercite o altă funcţie de manager.

În lipsa unei definiţii legale, termenul "manager" are sensul din limbajul comun: "persoana care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parţial, funcţiile de previziune şi organizare a activităţii, de coordonare şi antrenare a personalului subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse."

Pentru a constata îndeplinirea cerinţei de la pct. 2 este necesar să se stabilească dacă a fi titular al unei întreprinderi individuale înseamnă a deţine o funcţie de manager în sensul textului de lege anterior evocat. Legea specială - O.U.G. nr. 44/2008, modificată, reglementează, printre altele, regimul juridic al întreprinderii individuale şi, evident, al titularului acesteia.

Conform art. 2 lit. g) coroborat cu art. 23, întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, care devine astfel titular al acesteia, şi este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului, cu puterea de a-i gestiona interesele. Astfel, titularul unei întreprinderi individuale, în raport cu rolul şi puterile sale în cadrul acestei entităţi economice, poate fi asimilat cu un manager. Însă, pentru a se naşte şi subzista starea de incompatibilitate, este necesar ca titularul întreprinderii individuale să exercite competenţele ce-i revin în cadrul acesteia, condiţie care, în pricina de faţă, nu este satisfăcută deoarece, prin Procura autentificată la BNP Asociaţi B. şi C., sub nr. x/2013, reclamantul a mandatat pe D. să îndeplinirea în integralitate competenţele legale ale titularului întreprinderii individuale - reprezentare, încheiere contracte, administrarea şi gestionarea întreprinderii individuale. În cauză nu este dovedit exerciţiul funcţiei de manager asimilat - titular de întreprindere individuală, lipsă ce are semnificaţia inexistenţei stării de incompatibilitate a reclamantului.

În ce priveşte greşita reţinere în raportul contestat a temeiului de drept al stării de incompatibilitate, art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, republicată, în loc de 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată, acest viciu de nelegalitate nu determină nulitatea actului administrativ în litigiu, deoarece conţinutul normativ este acelaşi în cele două articole, nedovedindu-se vătămarea reclamantului din cauza acestei erori.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte precizează că analiza legalităţii sentinţei va avea în vedere împrejurarea că reclamantul nu a declarat recurs împotriva sentinţei. Aceasta înseamnă că instanţa de control judiciar nu poate analiza susţinerile intimatului din întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, privind nulitatea raportului de evaluare pentru următoarele motive: încălcarea disp. art. 12 din Legea nr. 176/2010, întrucât nu se precizează în raport numărul de înregistrare al sesizării persoanei fizice şi nici numele acestei persoane, deci nu există o sesizare, iar ANI nu a fost legal învestită cu evaluarea reclamantului; încălcarea dreptului la apărare, prin raportare la disp. art. 8 şi art. 14 din aceeaşi lege, având în vedere că nu a ştiut pe parcursul evaluării ce elemente de incompatibilitate sunt analizate, nu a avut posibilitatea de a exprima un punct de vedere cu privire la aceste elemente şi de a propune probe, date ori informaţii în apărarea sa.

Cu privire la aceste motive, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat că nu se mai impune examinarea lor din moment ce analiza fondului litigiului a relevat caracterul întemeiat al acţiunii, menţionând în considerentele sentinţei că, faţă de argumentele expuse, nu se mai impune analiza celorlalte motive formale invocate în contestaţia pendinte, constatarea neîndeplinirii unei condiţii legale vizând existenţa stării de incompatibilitate fiind suficientă pentru primirea acţiunii de faţă.

În consecinţă, nefiind analizate de prima instanţă, aceste motive nu pot forma obiect al analizei instanţei de control judiciar învestite cu calea de atac exercitată de pârâtă, întrucât, potrivit disp. art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Or, câtă vreme sentinţa recurată nu analizează aceste motive de nulitate a actului administrativ contestat nu se poate proceda la verificarea conformităţii sentinţei cu regulile de drept aplicabile sub aceste aspecte.

În condiţiile în care reclamantul considera că aceste motive de nulitate a raportului de evaluare sunt întemeiate şi se impune examinarea lor, iar instanţa de fond, în mod greşit, nu a procedat la analiza lor, avea posibilitatea atacării sentinţei pe calea recursului incident, în conformitate cu disp. art. 472 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe", dispoziţii care se aplică şi în cazul exercitării recursului, potrivit art. 491 din acelaşi cod.

Cererea de recurs incident pe care reclamantul ar fi putut să o formuleze în aceste condiţii tindea la casarea sentinţei cu trimiterea spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să analizeze şi aceste motive de nulitate a actului administrativ contestat.

Nu pot fi analizate cu ocazia soluţionării prezentului recurs nici susţinerile din întâmpinare potrivit cărora este greşită încadrarea juridică a faptei, singura încadrare corectă fiind art. 180 din Legea nr. 95/2006 şi nu art. 178, iar titularul unei întreprinderi individuale nu poate fi considerat manager, fără să se facă minime cercetări sub acest aspect.

Prima instanţă a apreciat, în privinţa greşitei reţineri în raportul de evaluare a temeiului de drept al stării de incompatibilitate, art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, republicată, în loc de 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată, că acest viciu de nelegalitate nu determină nulitatea actului administrativ în litigiu, deoarece conţinutul normativ este acelaşi în cele două articole, nedovedindu-se vătămarea reclamantului din cauza acestei erori.

De asemenea, a reţinut că titularul unei întreprinderi individuale, în raport cu rolul şi puterile sale în cadrul acestei entităţi economice, poate fi asimilat cu un manager.

Reclamantul nu a înţeles să formuleze recurs prin care să critice aceste considerente ale instanţei, deşi potrivit art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Intimatul a precizat că nu poate fi de acord cu afirmaţiile instanţei de fond în sensul că nu are relevanţă dacă este sau nu corect identificat temeiul juridic.

Înalta Curte remarcă faptul că nemulţumirea părţii care a câştigat procesul, cu privire la unele dintre considerentele hotărârii judecătoreşti, nu poate fi exprimată prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de partea adversă, care a pierdut procesul, câtă vreme legiuitorul a pus la dispoziţia părţii interesate recursul împotriva considerentelor, prin care se poate obţine, în condiţiile menţinerii soluţiei instanţei a cărei hotărâre se atacă, înlăturarea acelor considerente apreciate greşite de parte şi înlocuirea lor cu propriile considerente ale instanţei de control judiciar. Prin urmare, în lipsa contestării acestor considerente ale instanţei prin exercitarea căii de atac, ele au intrat în puterea de lucru judecat şi nu pot fi supuse analizei instanţei cu ocazia soluţionării recursului declarat de ANI.

A susţinut intimatul reclamant, prin avocat, că aspectele de nulitate a raportului de evaluare, pe care le-a invocat, pot fi analizate de instanţa de recurs întrucât este vorba despre excepţia nulităţii absolute.

Este nefondată această susţinere din moment ce aspectele sus menţionate reprezintă motive de nulitate a actului administrativ contestat, invocate prin cererea de chemare în judecată. Faptul că, în opinia reclamantului, aceste aspecte atrag sancţiunea nulităţii absolute a raportului de evaluare nu înseamnă că ele pot fi analizate pentru prima dată de instanţa de control judiciar, în lipsa examinării lor prin sentinţa recurată.

În consecinţă, argumentele invocate de intimat în întâmpinare, preluate din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, nu pot face obiectul analizei instanţei de control judiciar care are de soluţionat recursul declarat de pârâta ANI, unele dintre acestea nefiind examinate de instanţa de fond, iar altele fiind apreciate neîntemeiate de către instanţă, dar nefiind atacate de reclamant considerentele din sentinţă privind caracterul lor neîntemeiat.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei ANI, Înalta Curte constată că soluţionarea acestuia porneşte de la premisa că titularul unei întreprinderi individuale, în raport cu rolul şi puterile sale în cadrul acestei entităţi economice, poate fi asimilat cu un manager, astfel cum a stabilit instanţa de fond, aspect intrat în puterea de lucru judecat ca urmare a neatacării sentinţei de către reclamant sub aspectul considerentelor pe care instanţa şi-a întemeiat această concluzie.

Recurenta susţine că legiuitorul nu a prevăzut că neexercitarea competenţelor de titular de întreprindere individuală ar constitui o excepţie de la aplicabilitatea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi/funcţii, necondiţionat de exercitarea sau neexercitarea competenţelor ori de întocmirea altor acte juridice.

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor legale vizând starea de incompatibilitate imputată reclamantului, respectiv art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, modificată:

"Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate".

Rezultă că managerul persoană fizică se află în stare de incompatibilitate atunci când exercită o activitate sau o altă funcţie de manager, neputând fi reţinută susţinerea pârâtei că acest text de lege interzice cumulul de calităţi/funcţii, necondiţionat de exercitarea sau neexercitarea activităţii. Atât timp cât aceste dispoziţii legale nu stabilesc că funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu deţinerea altei funcţii de manager, ci fac referire în mod expres la exercitare, critica recurentei este nefondată. Prin urmare, în cauză trebuie stabilit dacă este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie la care face referire prima instanţă, cea privind exercitarea de către reclamant a activităţii în calitate de titular întreprindere individuală.

Prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită deoarece, prin Procura autentificată la BNP Asociaţi B. şi C., sub nr. x/2013, reclamantul a mandatat pe D. să îndeplinească în integralitate competenţele legale ale titularului întreprinderii individuale - reprezentare, încheiere contracte, administrare şi gestionare întreprinderii individuale.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că perioada ce trebuie analizată pentru stabilirea stării de incompatibilitate este 09.04.2013 - 18.01.2015, la dosar fiind depusă Dispoziţia nr. 42/16.01.2015 a Primarului oraşului Târgu Neamţ, jud. Neamţ, în care se menţionează că la data de 19.01.2015 încetează numirea reclamantului în funcţia de manager al spitalului.

Însă, instanţa nu a analizat în mod efectiv dacă reclamantul a desfăşurat activitate în calitate de titular al întreprinderii individuale, limitându-se la invocarea existenţei procurii sus menţionate. Or, această procură a fost autentificată la data de 17.12.2013, care este ulterioară datei de 09.04.2013 de la care pârâta a reţinut starea de incompatibilitate, nefiind supusă analizei instanţei perioada 09.04.2013 - 17.12.2013 pentru a se stabili dacă reclamantul a desfăşurat activitatea specifică unui titular de întreprindere individuală. De asemenea, pentru perioada ulterioară autentificării procurii nu s-a analizat dacă reclamantul a mai desfăşurat vreo activitate sau toate atribuţiile sale în cadrul întreprinderii individuale au fost preluate şi exercitate efectiv de D..

Rezultă că instanţa de fond a procedat la o analiză formală a celei de-a doua condiţii a stării de incompatibilitate reţinute în sarcina reclamantului, fără a intra în judecata fondului sub acest aspect.

De aceea este necesar ca instanţa de fond să analizeze toate înscrisurile depuse la dosar, nu doar procura în discuţie, şi să stabilească dacă reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul întreprinderii individuale al cărui titular este, pentru a se verifica îndeplinirea condiţiei exercitării pe care o reglementează prevederile legale reţinute ca temei al stării de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că o eventuală delegare a activităţilor din cadrul întreprinderii individuale nu are drept consecinţă încetarea calităţii de titular al întreprinderii individuale, se reţine că nu poate constitui un argument în sensul soluţionării favorabile a recursului, întrucât starea de incompatibilitate nu este determinată în cauză de simpla cumulare a funcţiei de manager spital cu deţinerea calităţii de titular întreprindere individuală, fiind necesar ca reclamantul să şi desfăşoare activitate în cadrul întreprinderii al cărei titular este.

În raport cu toate aceste considerente, se constată că nu se poate reţine soluţionarea fondului cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Având în vedere incidenţa acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care se referă la desfăşurarea efectivă de către reclamant a activităţii de titular întreprindere individuală, prin raportare la înscrisurile existente la dosar, acestea urmând să fie analizate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Faţă de soluţia dată recursului, cererea intimatului-reclamant, de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va analiza înscrisurile depuse la dosar şi va stabili dacă este îndeplinită în cauză condiţia exercitării de către reclamant a activităţii în calitate de titular al întreprinderii individuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 19/2020 din 2 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2022.