Suspendability of educational salary order: sufficiency of well-justified case and imminent harm for provisional measures

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş pentru membri de sindicat A., B., C., D., E., F., G. H., I., J., K., L., H., M., N., H., O. P., Q., R., S. T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute in Legea-cadru nr. 153/2017privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 237/2021 pronunţată la 30 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş pentru membri de sindicat A., B., C., D., E., F., G. H., I., J., K., L., H., M., N., H., O. P., Q., R., S. T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 237/2021 pronunţată la 30 septembrie 2021 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., H., M., N., H., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. prin Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi, rejudecând cererea pe fond, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum şi riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, a invocat recurentul anumite împrejurări de fapt şi de drept care creează îndoieli asupra legalităţii actului administrativ, respectiv că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum şi a principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din C. civ.. A apreciat recurentul că toate aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, a arătat recurentul că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nu este îndeplinită în speţă, cu greşita aplicare a normelor de drept material şi fără să ţină cont de actele depuse la dosar. A invocat recurentul că ar exista o contradicţie între considerentele instanţei de fond, în sensul că, pe de o parte se reţine că nu s-a făcut dovada pagubei iminente suferite de membrii de sindicat, iar pe de altă parte se reţine că aceştia pierd o componentă a salariului lunar.

A susţinut recurentul că pierderea din venitul salarial lunar a sumei de 950 RON este un prejudiciu important pentru cadrele didactice, în raport de veniturile salariale ale acestora. Astfel, în situaţia în care nu s-ar dispune suspendarea ordinului atacat, aplicarea lui ar genera o pagubă iminentă cadrelor didactice care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, anterior datei de 01.07.2017, deoarece li se vor diminua drepturile salariale prin faptul că nu vor mai beneficia de plata indemnizaţiei începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Aşa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de recurs (fluturaşi de salariu), membrului de sindicat din prezentul dosar i s-a plătit şi ulterior datei de 1 iulie 2017 indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dar plata a fost sistată efect al art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021. În fluturaşii aferenţi lunii mai 2021, la rubrica "compensaţii tranzitorii spor titlu de doctor" se regăseşte cuantumul de 950 de RON, aferent indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific, în timp ce, în fluturaşii aferenţi lunilor ulterioare datei de 31 mai 2021, nu se mai regăseşte această rubrică.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanţii prin Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat suspendarea executării art. 1 alin. (2) al Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamanţilor (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamanţi, în mod corect judecătorul fondului a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

O primă critică invocată de către reclamanţi este aceea că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Înalta Curte apreciază că această critică este neîntemeiată.

Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-au dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii.

În egală măsură, la nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale membrului de sindicat care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a constatat inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noţiune are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Recurenţii au susţinut, în esenţă, că cerinţa pagubei iminente este îndeplinită prin faptul că pierderea din venitul salarial lunar a sumei de 950 RON este un prejudiciu important, în raport de veniturile salariale.

Înalta Curte reţine că, în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, nu pot fi invocate pur şi simplu efectele executării ordinului contestat, reclamanţii având obligaţia de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a acestuia.

Din această perspectivă, se constată că sunt neîntemeiate criticile recurenţilor în ceea ce priveşte existenţa unei contradicţii în motivarea instanţei de fond, aceasta reţinând în mod corect că, deşi este evident că, prin punerea în executare a ordinului a cărui suspendare se cere, reclamantul suferă o pierdere patrimonială, condiţia pagubei iminente presupune ca prin punerea în executare a actului administrativ să se producă efecte dăunătoare mai importante decât simpla punere în executare a actului administrativ, sau care sunt greu sau imposibil de reparat.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

În fine, instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauzele având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, respectiv dosarul nr. x/2021 (în care s-a admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, a fost casată sentinţa atacată şi, în rejudecare, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată); dosarele nr. x/2021 şi y/2021 (în care au fost respinse cererea de suspendare şi recursul declarat de Sindicat), dosarul nr. x/2021 (în care a fost admis recursul Ministerului, a fost casată sentinţa fondului şi respinsă cererea de suspendare); dosarul nr. x/2021 (în care au fost respinse cererea de suspendare şi recursul declarat de Sindicat).

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., H., M., N., H., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. prin Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 237/2021 din 30 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2022.